ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 82/2016

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe mini Tribunalului Prahova, la data de 21 decembrie 2011,

reclamantul A.G., în contradictoriu cu

pârâtul Consiliul județean Prahova - C.P.C., în temeiul art. 124 alin. (1) din

Legea 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului și art. 10

alin. (3) din H.G. 1437/2004 privind organizarea și metodologia de funcționare

a comisiei pentru protecția copilului a solicitat anularea Hotărârii nr. 7553

din 22 noiembrie 2011. și a Anexei 1 la Hotărârea nr. 7553 din 22 noiembrie 2011,

respectiv a Certificatului de încadrare a copilului într-un grad de handicap din

22 noiembrie 2011, emise de pârâtă, și pe cale de consecință, obligarea pârâtei

să emită o nouă hotărâre și respectiv un nou certificat de încadrare a

minorului B.l.M. în gradul de handicap „Grav".

Totodată,

prin precizarea de la data de 2 februarie 2012, reclamantul a solicitat

introducerea în cauză a reclamantului B.l.M. și completarea cererii

introductive cu obligarea pârâtei la plata sumei de 8.400 lei pentru persoane

cu handicap, din noiembrie 2009 și până în prezent.

Tribunalul

Prahova, prin sentința civilă nr. 2975 din 17 decembrie 2014, a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

În sinteză,

tribunalul a reținut că, prin acțiune, reclamantul a contestat hotărârea din 27

noiembrie 2012 și certificatul din 22 noiembrie 2011, apreciind că încadrarea

în gradul de handicap „Accentuat" este nelegală, corectă fiind menținerea

gradului inițial, acela de „Grav", conform certificatului din 23 noiembrie

2010 emis de C.P.C.

În urma

probelor administrate, respectiv raportul de expertiză medico-legal și

înscrisurile medicale în baza cărora s-a emis certificatul de încadrare în grad

de handicap din 22 noiembrie 2011 - accentuat, coroborat cu referatul privind evaluarea

medico-psihosocială a copilului B.l.M. din 11 noiembrie 2011, tribunalul a

concluzionat ca încadrarea copilului s-a iacut conform legislației în vigoare,

având ia baza Ordinul nr. 725/12709 din 1 octombrie 2002 - cap. IV lit. a),

„afectări ale structurii sistemului cârdio-vascuIar", și dispozițiile art.

2, 3, 10, 20 lit. g) din Hotărârea nr. 1437/2004 privind organizarea și

metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului. Totodată a

fost avută în vedere situația medicală a minorului de la data emiterii actului

contestat, stare acestuia fiind ameliorată, iar încadrarea în alt grad, mai

ușor de handicap, legală.

În ce privește

cererea de obligarea a pârâtei la plata sumei de 8400 lei, datorată din

noiembrie 2009 și până la data formulării cererii, 2 aprilie 2012) reprezentând

indemnizație de însoțitor, tribunalul a reținut că, nemaifiind încadrat la

gradul de handicap „Grav", reclamantul nu mai putea beneficia de

indemnizația de însoțitor, conform art. 43 din Legea nr. 448/2006.

Pentru

perioada anterioară acestei daîe, cât reclamantul a fost încadrat în gradul de

"handicap „Grav", cererea s-a apreciat neîntemeiată, pe de o parte,

pentru că, potrivit art. 44 din Legea nr. 448/2006, obligația de plată revine

primăriei, iar nu pârâtei din prezenta cauză, iar pe de altă parte, în perioada

23 noiembrie 10 - 23 noiembrie 11 de valabilitate a certificatului din 23

noiembrie 2010 a beneficiat, conform opțiunii, de indemnizație lunară, conform art.

42 din Legea nr. 448/2006. Pentru perioada anterioară, noiembrie 2009 -

noiembrie 2010, de valabilitate a certificatului din 17 noiembrie 2009,

reclamantul nu a figurat cu cerere de acordare indemnizație însoțitor.

Prin Decizia civilă

nr. 674 din 12 mai 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,

a respins apelul reclamantului.

Instanța de apel a reținut că sunt

corecte considerentele instanței de fond în sensul că gradul accentuat de

handicap se acordă copiilor la care incapacitatea de a desfășura activitatea

potrivit rolului social corespunzător dezvoltării și vârstei, se datorează unor

limitări funcționale importante, motorii, senzoriale, neuropsihice sau

metabolice rezultat din afecțiuni severe în stadii înaintate, cu complicații

ale unor aparate și sisteme, în timp ce gradul grav al handicapului se acordă

copiilor care au, în raport de vârstă, capacitatea de autoservire încă

neformată sau pierdută, au un grad ridicat de dependență fizică și psihică, în

această situație autonomia persoanei fiind scăzută din cauza limitării severe

în activitate, ceea ce conduce la restricții multiple în participarea socială a

copilului.

În speță,

ancheta socială efectuată la 11 octombrie 2011 a relevat, că minorul este

autonom în activitățile zilnice privind igiena corporală, îmbrăcat-dezbrăcat,

servire-hranîre, mobilizare, utilizare mijloace de transport, deplasare în

interiorul și exteriorul locuinței, având memoria păstrată și posibilitățile de

orientare la fel.

În raport de

actele medicale, de concluziile anchetei sociale și de dispozițiile legale

aplicabile, în mod corect tribunalul a constatat că minorul, devenii între timp

major, se află într-o stare de sănătate ameliorată, încadrarea acestuia în

gradul de handicap accentuat fiind corectă.

Totodată, a

fost corect soluționată de instanța de fond și cererea de obligare a pârâtei la

plata sumei de 8.400 lei, datorată de aceasta pe perioada noiembrie 2009, până

la 2 aprilie 2012, reprezentând indemnizația de însoțitor.

La data de 3

iunie 2015,

reclamantul a

declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, iar prin

cererea din data de 15 ianuarie 2016 au fost depuse motivele recursului

declarat împotriva Deciziei nr. 674 din 12 mal 2015, pronunțată de Curtea de

Apel Ploiești, secția I civilă.

Analizând

cererea recurentului de repunere în termenul de motivare a recursului, înalta

Curte constata că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Conform

dispozițiilor art. 103 C. proc. civ. „Neexercitarea oricărei căi de atac și neândeplinirea

oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrag

decăderea,

afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost

împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința, ei"

Prin urmare, decăderea este o

sancțiune legată de respectarea termenelor de procedură, rațiunea și importanța

decăderii fiind determinată tocmai de necesitatea stabilirii unor termene

imperative de natura a disciplina activitatea procesuală.

Dispozițiile art.

103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. reglementează repunerea în termen, în

condiții restrictive, când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o

împrejurare mai presus de voința ei să acționeze înăuntrul termenului de fapt

de lege, în speță înăuntrul termenului de motivare a recursului, de 15 zile,

astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., cu dispozițiile art. 310 C. proc. civ. care curge de la data comunicării

deciziei civile atacate.

Textul legal

invocat consacră posibilitatea repunerii în termen pentru situația în care

partea a fost împiedicata să îndeplinească actul de procedura de o împrejurare

mai presus de voința ei, pentru a acorda beneficiul repunerii în termen, fiind

necesar ca împrejurarea mai presus de voința părții sa intervină înăuntrul

termenului legal.

Totodată,

pentru acordarea beneficiuiui repunerii în termen mai este necesară o dublă

condiție: partea sa indice motivele împiedicării în termen de 15 zile de la

încetarea acesteia și actul de procedură să fie îndeplinit înăuntrul aceluiași

termen.

Din analiza

înscrisuriior existente la dosar se reține că Decizia civilă nr. 674 din 12 mai

2015, pronunțată de Curtea de Apei Ploiești, secția I civilă, a fost comunicată

reclamantului la data de 26 mai 2015.

În termenul

legal prevăzute de dispozițiile art. 301 C. proc. civ., reclamantul a declarat

recurs împotriva deciziei civile pronunțate de Curtea de Apei Ploiești, rară ca

declarația de recurs să fie însoțită de motivarea recursului, partea menționând

chiar că motivele de recurs vor fi depuse ulterior. Motivele de recurs au fost

depuse în fafa instanței de recurs, la data de 15 ianuarie 2016.

Înalta Curte

reține că nu pot 11 asimilate cu o împrejurare mai presus de voința părții care

să fi intervenit înăuntrul termenului legal de declarare a recursului, nici

cauzele medicale invocate, nici cele privind situația financiară a

recurentului-reclamant.

Astfel,

adeverința medicală, emisă la data de 18 ianuarie 2016, consemnează boala

cronică de care suferă reclamantul „defect septal interatrial operat", care

reprezintă, de altfei, motivul acordării drepturilor ce stau la baza promovării

acțiunii ce face obiect al dosarului de față.

Se

constată că aspectele indicate în cuprinsul adeverinței medicale nu reprezintă

o situație de forță majoră, invită în termenul de motivare a recursului, care

să fie de natură a împiedica pe reclamant să motiveze recursul în termenul

legal prevăzut de art. 303 coroborat cu art. 301 C. proc. civ.

Nici

adeverință de venit pe anul 2015, emisă de A.N.A.F. - Serviciul Fiscal Câmpîna

la data de 13 ianuarie 2016, din care rezultă faptul că acesta nu

figurează

cu venituri impozabile, nu dovedește împrejurări care să poată fi subsumate

sintagmei legale de „împrejurare mai presus de voința părții", care să fi

intervenit înăuntrul termenului legal de motivare a recursului.

Se

reține de altfel, că, în termenul prevăzut de art. 303 coroborat cu art. 301 C.

proc. civ., a fost formulată declarația de recurs, lipsa motivării în același

termen dovedind lipsa de diligentă a recurentului în conducerea procesului

declanșat de el, ce nu poate fi asimilata unei împrejurări mai presus de voința

părții, ivită înăuntrul termenului legal de motivare a recursului, de 15 zile,

care să fi împiedicat pe recurent sa motiveze recursul înăuntrul termenului

reglementat de lege.

Față de

această împrejurare, este inutil a mai analiza dacă au fost indicate motivele

împiedicării în termen de 15 zile de ia încetarea acesteia, precum și dacă

actul de procedura a fost îndeplinit înăuntrul aceluiași termen.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de repunere în

termenul de recurs, formulată de recurent.

Analizând cu

prioritate, în baza art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 316 C. proc. civ.,

coroborat cu art. 298 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de

intimată, Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere următoarele

considerente;

Înalta. Curte

reține că, potrivit dispozițiilor art. 306 C. proc. civ., „Recursul este nul

dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin.

(2)", respectiv motivele de ordine publică, care pot fi invocate și din

oficiu de instanța de recurs, obligată să le pună în dezbaterea părților.

Art. 303

alin. (1) și (2) C. proc. civ., stabilesc că „Recursul se va motiva prin însăși

cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs" și, respectiv că

„Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii,

chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte".

Totodată,

potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la data

comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Înalta Curte

reține faptul că reclamantul a formulat recurs la data de 3 iunie 2035, arătând

că motivele le va depune ulterior.

Deși hotărârea

instanței de fond i-a fost comunicată reclamantului anterior declarării

recursului, acesta nu a depus la dosar motivele de recurs înăuntrul termenului

de declarare a recursului care, potrivit art. 101 C. proc. civ., începe să

curgă la data de 26 mai 2015 și se împlinește la data de 11 iunie 2015.

Având în

vedere că recurentul-reclamant nu a motivat recursul în termenul prevăzut de art.

303 coroborat cu art. 301 C. proc. civ. și nefiind identificate motive de

ordine publică în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul

dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constatat

nulitatea recursului.

Dată fiind

prioritatea soluționării excepției nulității recursului, celelalte aspecte

subsumate prezentei căi de atac, nu vor mai fi analizate, în conformitate cu

dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată fiind o

excepție de fond absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza motivelor

de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondată, cererea de repunere în termenul de motivare a recursului.

Constata nul

recursul declarat de reclamantul B.I.M. împotriva Deciziei civile nr. 674 din

12 mai 2015 pronunțată, de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2016.