ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 82/2016

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe mini Tribunalului Prahova, la data de 21 decembrie 2011, reclamantul A.G., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul județean Prahova - C.P.C., în temeiul art. 124 alin. (1) din Legea 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului și art. 10 alin. (3) din H.G. 1437/2004 privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului a solicitat anularea Hotărârii nr. 7553 din 22 noiembrie 2011. și a Anexei 1 la Hotărârea nr. 7553 din 22 noiembrie 2011, respectiv a Certificatului de încadrare a copilului într-un grad de handicap din 22 noiembrie 2011, emise de pârâtă, și pe cale de consecință, obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre și respectiv un nou certificat de încadrare a minorului B.l.M.

în gradul de handicap „Grav". Totodată, prin precizarea de la data de 2 februarie 2012, reclamantul a solicitat introducerea în cauză a reclamantului B.l.M. și completarea cererii introductive cu obligarea pârâtei la plata sumei de 8.400 lei pentru persoane cu handicap, din noiembrie 2009 și până în prezent. Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 2975 din 17 decembrie 2014, a respins acțiunea ca neîntemeiată. În sinteză, tribunalul a reținut că, prin acțiune, reclamantul a contestat hotărârea din 27 noiembrie 2012 și certificatul din 22 noiembrie 2011, apreciind că încadrarea în gradul de handicap „Accentuat" este nelegală, corectă fiind menținerea gradului inițial, acela de „Grav", conform certificatului din 23 noiembrie 2010 emis de C.P.C.

În urma probelor administrate, respectiv raportul de expertiză medico-legal și înscrisurile medicale în baza cărora s-a emis certificatul de încadrare în grad de handicap din 22 noiembrie 2011 - accentuat, coroborat cu referatul privind evaluarea medico-psihosocială a copilului B.l.M. din 11 noiembrie 2011, tribunalul a concluzionat ca încadrarea copilului s-a iacut conform legislației în vigoare, având ia baza Ordinul nr. 725/12709 din 1 octombrie 2002 - cap. IV lit. a), „afectări ale structurii sistemului cârdio-vascuIar", și dispozițiile art. 2, 3, 10, 20 lit. g) din Hotărârea nr. 1437/2004 privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului. Totodată a fost avută în vedere situația medicală a minorului de la data emiterii actului contestat, stare acestuia fiind ameliorată, iar încadrarea în alt grad, mai ușor de handicap, legală.

În ce privește cererea de obligarea a pârâtei la plata sumei de 8400 lei, datorată din noiembrie 2009 și până la data formulării cererii, 2 aprilie 2012) reprezentând indemnizație de însoțitor, tribunalul a reținut că, nemaifiind încadrat la gradul de handicap „Grav", reclamantul nu mai putea beneficia de indemnizația de însoțitor, conform art. 43 din Legea nr. 448/2006. Pentru perioada anterioară acestei daîe, cât reclamantul a fost încadrat în gradul de "handicap „Grav", cererea s-a apreciat neîntemeiată, pe de o parte, pentru că, potrivit art. 44 din Legea nr. 448/2006, obligația de plată revine primăriei, iar nu pârâtei din prezenta cauză, iar pe de altă parte, în perioada 23 noiembrie 10 - 23 noiembrie 11 de valabilitate a certificatului din 23 noiembrie 2010 a beneficiat, conform opțiunii, de indemnizație lunară, conform art. 42 din Legea nr. 448/2006.

Pentru perioada anterioară, noiembrie 2009 - noiembrie 2010, de valabilitate a certificatului din 17 noiembrie 2009, reclamantul nu a figurat cu cerere de acordare indemnizație însoțitor. Prin Decizia civilă nr. 674 din 12 mai 2015, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins apelul reclamantului.

Instanța de apel a reținut că sunt corecte considerentele instanței de fond în sensul că gradul accentuat de handicap se acordă copiilor la care incapacitatea de a desfășura activitatea potrivit rolului social corespunzător dezvoltării și vârstei, se datorează unor limitări funcționale importante, motorii, senzoriale, neuropsihice sau metabolice rezultat din afecțiuni severe în stadii înaintate, cu complicații ale unor aparate și sisteme, în timp ce gradul grav al handicapului se acordă copiilor care au, în raport de vârstă, capacitatea de autoservire încă neformată sau pierdută, au un grad ridicat de dependență fizică și psihică, în această situație autonomia persoanei fiind scăzută din cauza limitării severe în activitate, ceea ce conduce la restricții multiple în participarea socială a copilului.

În speță, ancheta socială efectuată la 11 octombrie 2011 a relevat, că minorul este autonom în activitățile zilnice privind igiena corporală, îmbrăcat-dezbrăcat, servire-hranîre, mobilizare, utilizare mijloace de transport, deplasare în interiorul și exteriorul locuinței, având memoria păstrată și posibilitățile de orientare la fel. În raport de actele medicale, de concluziile anchetei sociale și de dispozițiile legale aplicabile, în mod corect tribunalul a constatat că minorul, devenii între timp major, se află într-o stare de sănătate ameliorată, încadrarea acestuia în gradul de handicap accentuat fiind corectă. Totodată, a fost corect soluționată de instanța de fond și cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 8.400 lei, datorată de aceasta pe perioada noiembrie 2009, până la 2 aprilie 2012, reprezentând indemnizația de însoțitor.

La data de 3 iunie 2015, reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, iar prin cererea din data de 15 ianuarie 2016 au fost depuse motivele recursului declarat împotriva Deciziei nr. 674 din 12 mal 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Analizând cererea recurentului de repunere în termenul de motivare a recursului, înalta Curte constata că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 103 C. proc. civ.

„Neexercitarea oricărei căi de atac și neândeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrag decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința, ei" Prin urmare, decăderea este o sancțiune legată de respectarea termenelor de procedură, rațiunea și importanța decăderii fiind determinată tocmai de necesitatea stabilirii unor termene imperative de natura a disciplina activitatea procesuală. Dispozițiile art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. reglementează repunerea în termen, în condiții restrictive, când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să acționeze înăuntrul termenului de fapt de lege, în speță înăuntrul termenului de motivare a recursului, de 15 zile, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a art. 303 alin. (1) C. proc.

civ., cu dispozițiile art. 310 C. proc. civ. care curge de la data comunicării deciziei civile atacate. Textul legal invocat consacră posibilitatea repunerii în termen pentru situația în care partea a fost împiedicata să îndeplinească actul de procedura de o împrejurare mai presus de voința ei, pentru a acorda beneficiul repunerii în termen, fiind necesar ca împrejurarea mai presus de voința părții sa intervină înăuntrul termenului legal. Totodată, pentru acordarea beneficiuiui repunerii în termen mai este necesară o dublă condiție: partea sa indice motivele împiedicării în termen de 15 zile de la încetarea acesteia și actul de procedură să fie îndeplinit înăuntrul aceluiași termen. Din analiza înscrisuriior existente la dosar se reține că Decizia civilă nr. 674 din 12 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apei Ploiești, secția I civilă, a fost comunicată reclamantului la data de 26 mai 2015. În termenul legal prevăzute de dispozițiile art. 301 C. proc.

civ., reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei civile pronunțate de Curtea de Apei Ploiești, rară ca declarația de recurs să fie însoțită de motivarea recursului, partea menționând chiar că motivele de recurs vor fi depuse ulterior. Motivele de recurs au fost depuse în fafa instanței de recurs, la data de 15 ianuarie 2016. Înalta Curte reține că nu pot 11 asimilate cu o împrejurare mai presus de voința părții care să fi intervenit înăuntrul termenului legal de declarare a recursului, nici cauzele medicale invocate, nici cele privind situația financiară a recurentului-reclamant. Astfel, adeverința medicală, emisă la data de 18 ianuarie 2016, consemnează boala cronică de care suferă reclamantul „defect septal interatrial operat", care reprezintă, de altfei, motivul acordării drepturilor ce stau la baza promovării acțiunii ce face obiect al dosarului de față.

Se constată că aspectele indicate în cuprinsul adeverinței medicale nu reprezintă o situație de forță majoră, invită în termenul de motivare a recursului, care să fie de natură a împiedica pe reclamant să motiveze recursul în termenul legal prevăzut de art. 303 coroborat cu art. 301 C. proc. civ. Nici adeverință de venit pe anul 2015, emisă de A.N.A.F. - Serviciul Fiscal Câmpîna la data de 13 ianuarie 2016, din care rezultă faptul că acesta nu figurează cu venituri impozabile, nu dovedește împrejurări care să poată fi subsumate sintagmei legale de „împrejurare mai presus de voința părții", care să fi intervenit înăuntrul termenului legal de motivare a recursului. Se reține de altfel, că, în termenul prevăzut de art. 303 coroborat cu art. 301 C. proc.

civ., a fost formulată declarația de recurs, lipsa motivării în același termen dovedind lipsa de diligentă a recurentului în conducerea procesului declanșat de el, ce nu poate fi asimilata unei împrejurări mai presus de voința părții, ivită înăuntrul termenului legal de motivare a recursului, de 15 zile, care să fi împiedicat pe recurent sa motiveze recursul înăuntrul termenului reglementat de lege. Față de această împrejurare, este inutil a mai analiza dacă au fost indicate motivele împiedicării în termen de 15 zile de ia încetarea acesteia, precum și dacă actul de procedura a fost îndeplinit înăuntrul aceluiași termen. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de recurent.

Analizând cu prioritate, în baza art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 316 C. proc. civ., coroborat cu art. 298 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimată, Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente; Înalta. Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 306 C. proc. civ., „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2)", respectiv motivele de ordine publică, care pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, obligată să le pună în dezbaterea părților. Art. 303 alin. (1) și (2) C. proc. civ., stabilesc că „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs" și, respectiv că „Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte". Totodată, potrivit art. 301 C. proc.

civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dacă legea nu dispune altfel". Înalta Curte reține faptul că reclamantul a formulat recurs la data de 3 iunie 2035, arătând că motivele le va depune ulterior. Deși hotărârea instanței de fond i-a fost comunicată reclamantului anterior declarării recursului, acesta nu a depus la dosar motivele de recurs înăuntrul termenului de declarare a recursului care, potrivit art. 101 C. proc. civ., începe să curgă la data de 26 mai 2015 și se împlinește la data de 11 iunie 2015. Având în vedere că recurentul-reclamant nu a motivat recursul în termenul prevăzut de art. 303 coroborat cu art. 301 C. proc. civ. și nefiind identificate motive de ordine publică în sensul art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constatat nulitatea recursului. Dată fiind prioritatea soluționării excepției nulității recursului, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac, nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția invocată fiind o excepție de fond absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza motivelor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de motivare a recursului. Constata nul recursul declarat de reclamantul B.I.M. împotriva Deciziei civile nr. 674 din 12 mai 2015 pronunțată, de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2016.