ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5581/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5581/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. 1. Circumstanțele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.02.2024 pe rolul Tribunalului Prahova - sectia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Prahova - Comisia pentru Protecția Copilului Prahova, anularea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x/18.10.2023, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap și, pe cale de consecință, încadrarea în gradul de handicap grav cu asistent personal, respectiv eliberarea unui nou certificat.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin sentința nr. 962 din data de 11 septembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Tribunalul Prahova - sectia a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială, invocată prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Prahova - Comisia pentru Protecția Copilului Prahova, în favoarea Curții de Apel Ploiești – secția de contencios administrativ și fiscal.
În considerentele sentinței a reținut că reclamantul a atacat certificatul de încadrare în grad de handicap nr. x/18.10.2023 la Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap din subordinea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, ca autoritate publică centrală, care a emis Decizia nr. 33024 din 13.02.2024 prin care a decis încadrarea reclamantului în grad de handicap grav, pe o perioadă de 24 luni.
Tribunalul a reținut dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, ce prevăd o competență materială și teritorială exclusivă, de ordine publică, precum și dispozițiile art. 87 alin. (5) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, potrivit cărora certificatul emis potrivit prevederilor alin. (4) poate fi contestat de către titularul acestuia, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării, la Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.
De asemenea, potrivit art. 90
1
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006, Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap funcționează în structura Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, având activitate decizională în soluționarea contestațiilor la certificatele de încadrare în grad și tip de handicap, emise potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (4) și de coordonare metodologică și monitorizare a activității de evaluare și încadrare în grad și tip de handicap. Astfel, deciziile Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap pot fi contestate la secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curții de apel, având în vedere că această comisie funcționează în subordinea Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, ca autoritate publică centrală.
În calificarea unei autorități publice ca fiind centrală sau locală, s-a reținut că determinantă nu este subordonarea ierarhică și nici personalitatea juridică, ci întinderea teritorială a competenței, autoritățile centrale fiind cele a căror competență se exercită la nivel național, pe întreg teritoriul țării.
Așadar, din perspectiva contenciosului administrativ, Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap reprezintă o autoritate publică centrală, așa încât competența materială funcțională de a soluționa cererea revine curții de apel, iar nu tribunalului, conform art. 96 pct. 1 C. proc. civ., raportat la art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, a reținut că reclamantul are domiciliul în Mizil, județul Prahova.
2.2. Prin sentința nr. 466 din data de 29.10.2024, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova – secția contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal pentru a pronunța regulatorul de competență.
În considerentele sentinței a reținut dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004, precum și faptul că actul a cărei anulare totală sau parțială se cere, dar și actul ce se urmărește a fi emis în cazul anulării totale a celui contestat este emis de o instituție publică de interes local, județean, respectiv de Consiliul Județean Prahova - Comisia pentru Protecția Copilului Prahova, cu sediul în județul Prahova.
Rezultă așadar că simpla soluționare a contestației prealabile de către organismul desemnat a soluționa astfel de contestații nu este de natură a deturna obiectul cererii reclamantului, care este strict legat de activitatea unei instituții publice locale, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a precizat acțiunea în raport cu Decizia nr. 33024/13.02.2024, emisă între timp de către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități - Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap.
Pe de altă parte, s-a reținut că nu este de ignorat nici faptul că certificatul de handicap ce se urmărește a fi obținut, are și consecințe evaluabile în bani, or, cuantumul însumat al drepturilor materiale ce ar putea fi obținute nu poate fi superior pragului de 3.000.000 de RON instituit prin art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554 din 2 decembrie 2004.
Astfel, observând că cenzura ce se urmărește a fi obținută prin intermediul instanței poartă exclusiv asupra unui act administrativ emis de către o autoritate publică locală și, mai mult, cuantumul însumat al drepturilor materiale ce ar putea fi obținute potrivit pretențiilor exhibate nu poate fi superior pragului de 3.000.000 de RON instituit prin art. 10 din Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004, prin raportare la dispozițiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ, a apreciat că în speță, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Prahova – secția contencios administrativ și fiscal.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență
Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Prahova – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Prahova - Comisia pentru Protecția Copilului Prahova, privind anularea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x/18.10.2023, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, solicitând, pe cale de consecință, încadrarea în gradul de handicap grav cu asistent personal, respectiv eliberarea unui nou certificat.
Înalta Curte reține că fiind vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența de soluționare a cauzei, sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora: "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (...)"
(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."
Potrivit alin. (1) al textului de lege de mai sus, competența materială se stabilește în raport de două criterii, și anume criteriul rangului autorității și criteriul valoric.
Cum criteriul valoric se aplică exclusiv în situațiile expres menționate în textul de lege de mai sus, respectiv litigiilor care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora și, cum cauza de față nu se încadrează acestor ipoteze, rezultă că în speță, competența materială de soluționare a cauzei urmează să se stabilească în funcție de criteriul rangului autorității.
Analizând actul a cărui anulare se solicită în prezentul litigiu, respectiv certificatul de încadrare în grad de handicap nr. x/18.10.2023, se constată că acesta a fost emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Prahova, prin urmare de o autoritate județeană, în raport cu care competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului.
În ceea ce privește competența teritorială, aceasta se stabilește în raport cu alin. (3) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, fiind competentă instanța de la domiciliul reclamantului persoană fizică.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că domiciliul reclamantului este în localitatea Mizil din județul Prahova, astfel că Tribunalul Prahova este competent să soluționeze în fond prezentul litigiu.
Temeiul legal al soluției adoptate
În consecință, pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea în favoarea Tribunalului Prahova – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâtul Consiliul Județean Prahova - Comisia pentru Protecția Copilului în favoarea Tribunalului Prahova – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.