ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2048/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2048/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 2048/2015

Deliberând asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 22

octombrie 2014, contestatoarea A. a B. a formulat contestație la executare în

contradictoriu cu intimații B.E.J.A., C. și D. precum și cu Ionulescu Ion,

solicitând suspendarea executării silite până la data soluționării definitive a

contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare dispuse de

biroul executorilor judecătorești asociați în Dosarul execuțional nr. x/2014.

În drept a invocat dispozițiile

art. 192 și urm., art. 711 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr.

2281 din 26 martie 2015, Judecătoria Sectorului 6 București a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a hotărî

astfel această instanță a reținut că, potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ.,

contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Întrucât prin Decizia

Curții Constituționale nr. 348/2014 a fost declarat neconstituțional art. 650 alin.

(1) C. proc. civ., care stabilea competența teritorială a instanței de

executare în funcție de locul situării biroului executorului judecătoresc,

devin aplicabile în stabilirea competenței teritoriale dispozițiile art. 107 alin.

(1) C. proc. civ.

S-a mai reținut că prin

cererea de chemare în judecată contestatoarea a invocat motive de contestație

la executare, ce atrag atât competența materială a Judecătoriei sectorului 6

București, cât și competența Tribunalului Argeș, instanță care a pronunțat

titlul executoriu. Având în vedere că s-a invocat existența unui impediment la executare,

constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificat

prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie, analiza acestor

aspecte atrage competența Tribunalului Argeș.

La data de 16

decembrie 2014 contestatoarea a depus la dosar o cerere precizatoare prin care

a solicitat și anularea încheierii de încuviințare a executării silite din 10

septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București.

S-a mai depus o

cerere completatoare prin care s-a solicitat suspendarea provizorie a

executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării

silite în temeiul art. 718 alin. (7) C. proc. civ., susținându-se că este

îndeplinită condiția caracterului urgent cerută de legiuitor pentru a se

dispune o asemenea măsură provizorie.

Contestatoarea a

invocat excepția lipsei de obiect a executării silite pornită la cererea

intimatului Ionulescu Ion și excepția prematurității întocmirii tuturor actelor

de executare silită emise de B.E.J.A., C. și D. în Dosarul execuțional nr.

x/2014.

În fine, s-a mai reținut

că în condițiile în care unele motive de contestație atrag competența

Judecătoriei sectorului 6 București, iar altele competența Tribunalului Argeș,

sunt incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în

cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu

comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă

legătură au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată,

instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea

pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Prin sentința civilă nr.

1486 din 16 iunie 2015 Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și

asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 6 București și, constatând ivit conflictul negativ de

competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea

stabilirii instanței competente.

S-a reținut că

instanța a fost învestită cu o contestație la executare, iar art. 650 alin. (1)

C. proc. civ. a fost declarat neconstituțional, situație în care pentru

stabilirea instanței de executare raportarea se face la dispozițiile art. 107 alin.

(1) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce

la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul debitorul,

respectiv Judecătoria sectorului 6 București.

Potrivit art. 713 alin.

(1) C. proc. civ. contestația la executare se introduce la instanța de

executare.

În cazul urmăririi

silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în

circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de

executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție

își are domiciliul sau sediul debitorul.

În cazul urmăririi

silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și veniturilor generale

ale imobilelor precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă

imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se

află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de

la locul situării imobilului.

Contestația privind

lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se

introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea

contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de

jurisdicție competența de soluționare aparține instanței de executare.

În fine, s-a mai

reținut că sediul debitorului este în sectorul 6, Judecătoria sectorului 6

București fiind și instanța care a pronunțat încheierea de încuviințare a

executării silite în dosarul execuțional în legătură cu care s-a formulat

contestația la executare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de

competență ivit între cele două instanțe, stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, pentru următoarele

considerente:

În cauză, conflictul

negativ de competență a fost a fost generat de calificarea obiectului cererii

de chemare în judecată și de modul diferit în care instanțele aflate în

conflict negativ de competență au interpretat dispozițiile art. 153 lit. i) din

Legea nr. 263/2010.

Referitor la obiectul

cererii de chemare în judecată pendinte, Înalta Curte constată că, prin

contestația la executare înregistrată la data de 22 octombrie 2014 pe rolul

Judecătoriei sectorului 6 București, sub nr. x/303/2014, petenta A. a B. a solicitat

suspendarea executării silite, până la data soluționării definitive a

contestației la executare, și anularea tuturor actelor de executare dispuse de

B.E.J.A., C. și D. în Dosarul execuțional nr. x/2014.

La data de 16

decembrie 2014, contestatoarea a depus la dosar o cerere precizatoare prin care

a solicitat și anularea încheierii de încuviințare a executării silite din

10 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București.

Conform mențiunilor

cuprinse în practicaua sentinței civile nr. 2281 din 26 martie 2015 a

Judecătoriei sectorului 6 București, reprezentantul convențional al petentei a

precizat că cererea dedusă judecății vizează și titlul executoriu, reprezentat

de sentința civilă nr. 4182/2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr.

x/109/2011, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 993 din 6 martie 2013 a

Curții de Apel Pitești.

La data de 12

ianuarie 2015, contestatoarea a formulat o nouă precizare a acțiunii prin care

a solicitat disjungerea cauzei și trimiterea spre competentă soluționare la

Tribunalul Argeș - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale în

ceea ce privește lămurirea cu privire la întinderea titlului executor, în

conformitate cu prevederile art. 711 alin. (2) și 713 alin. (3) C. proc. civ.,

suspendarea executării silite până la soluționarea cererii privind lămurirea

întinderii titlului executor și repunerea părților în drepturile și obligațiile

avute în situația anterioară datei de începere a executării silite, potrivit art.

722 și următoarele C. proc. civ.

Cu toate acestea, în

ședința publică de la 16 iunie 2015, în fața Tribunalului Argeș, reprezentantul

contestatoarei a invocat excepția de necompetență materială susținând că

obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o contestație la

executare propriu-zisă.

Prin urmare, obiectul

cererii de chemare în judecată îl reprezintă contestația împotriva executării

silite, care face obiectul Dosarului nr. x/2014 al B.E.J.A., C. și D.

Din înscrisurile

aflate la dosarul cauzei, rezultă că cererea formulată de creditorul Ionulescu

Ion a fost înregistrată la sediul biroului executorului judecătoresc la 7

octombrie 2014, ulterior datei la care, prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014

a Curții Constituționale a României, publicată în M. Of. la 16 iulie 2014, a

fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 650 alin. (1)

C. proc. civ., care stipulau că instanța de executare este judecătoria în a

cărei circumscripție se află biroul executorului judecătoresc care face

executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Dispoziții legale mai

sus menționate au primit o nouă configurație în urma adoptării Legii nr. 138

din 15 octombrie 2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea unor acte

normative conexe, în sensul că instanța de executare este judecătoria în a

cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare,

domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazului în care legea

dispune altfel.

Aceste prevederi erau

în vigoare la data pronunțării sentinței nr. 2281 din 26 martie 2015 de către

Judecătoria sectorului 6 București, prima instanță învestită, fiind

reglementate în art. 651 C. proc. civ., ca urmare a modificării acestui act

normativ, adusă prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014 și a renumerotării

textelor legale dispusă în urma republicării.

Or, prin raportare la

jurisprudența Înaltei Curți în materie, la aspectele legale mai sus invocate,

precum și la faptul că, la data sesizării organului de executare sediul

debitoarei era în sectorul 6 al municipiului București, competența teritorială

privind soluționarea contestației la executare revine Judecătoriei sectorului 6

București.

Pe de altă parte,

Înalta Curte constată că, și în măsura în care printr-o singură cerere

contestatoarea ar fi înțeles să formuleze atât contestație la executare

propriu-zisă, cât și contestație la titlu, în cauză, nu erau incidente

dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., așa cum a reținut prima instanță

învestită, întrucât era necesară determinarea instanței competente, conform

dispozițiilor art. 713 din același act normativ.

Astfel, se reține că

executarea silită este o etapă a procesului civil, distinctă de cea a

judecății, care conține dispoziții proprii în ceea ce privește stabilirea

competenței. În plus, contestația la executare propriu-zisă și contestația la

titlu, deși sunt reglementate de același text de lege, respectiv art. 711 C.

proc. civ., sub o denumire comună (contestația la executare), sunt mijloace

procesuale distincte.

Așadar, în vreme ce

prin contestația la titlu se urmărește lămurirea înțelesului, întinderii sau

aplicării dispozitivului, prin contestația la executare exercitată în

condițiile art. 711 alin. (1) C. proc. civ., care, după republicarea acestui

act normativ a devenit art. 712 alin. (2), se pune în discuție legalitatea

actelor de executare silită sau refuzul executorului judecătoresc de a efectua

un act de executare silită în condițiile legii.

Potrivit art. 712 alin.

(1), devenit art. 713, după republicarea C. proc. civ., atunci când titlul

executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, cum este cazul în

speță, soluționarea concomitentă a celor două tipuri de contestație la

executare nu este judicioasă, chiar dacă instanța competentă să le soluționeze

ar fi aceeași (respectiv titlul executoriu ar fi pronunțat chiar de instanța de

executare).

Un argument în plus

care conduce la concluzia că, în speță, nu erau incidente prevederile art. 99 alin.

(2) C. proc. civ. constă în faptul că, atunci când se solicită lămurirea

înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului, în temeiul art. 443 din

același act normativ, competența de soluționare aparține, în toate cazurile,

instanței care a pronunțat hotărârea.

Prin prisma art. 153 alin.

(1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Înalta

Curte constată, astfel după cum a reținut și Tribunalul Argeș, că tribunalele

soluționează în primă instanță litigiile privind măsurile de executare silită,

însă numai dacă acestea au fost dispuse în temeiul acestui act normativ.

Or, în cauză, petenta

a învestit instanța cu contestație la executare de drept comun, întemeiată pe

dispozițiile C. proc. civ.

Împrejurarea că

titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunțată în

materia asigurărilor sociale, nu atrage aplicarea prevederilor art. 152 și 153 lit.

i) din Legea nr. 263/2010, întrucât actele de executare sunt emise de

executorul judecătoresc.

Concluzionând, pentru

considerente expuse, având în vedere că sediul debitoarei este situat în sector

6, București, care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei

sectorului 6 București, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc.

civ., urmează să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea

acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 octombrie 2015.