ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1256/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 24 octombrie 2014, sub nr. 20213/3031/2014, contesta toarea C.P.S. a M.A.N., a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 192 și urm. art. 711 și urm. C. proc. civ., în contradictoriu cu pârâții B.E.J.A., B.Ș.C. și D.N., și S.A.C., suspendarea executării silite până la data soluționării definitive a contestației la executare; anularea tuturor actelor de executare dispuse de Biroul executorilor judecătorești asociați B.Ș.C. și D.N. în Dosarul execuțional nr. 1298/2014. Prin sentința nr. 616 din 27 ianuarie 2015 Judecătoria sector 6 București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, reținând că întrucât prin Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituțional art. 650 alin. (1) C. proc.

civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenței teritoriale a instanței de executare în funcție de locul situării biroului executorului judecătoresc, pentru stabilirea instanței de executare în sensul C. proc. civ. raportarea se face la dispozițiile de drept comun care reglementează stabilirea competenței teritoriale a Instanței, respectiv dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce ia instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 București, instanța care a și pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite în dosarul de executare contestat.

Instanța a mai reținut însă că, în concret, contestatoarea a invocat motive de contestație fa executare care atrag atât competența materială a Judecătoriei sectorului 6 București, respectiv critice aduse modalității de stabilire a cheltuielilor de executare, cât și motive care atrag competența materială a Tribunalului Argeș. Astfel, prin contestația ia executare formulată, s-a invocat intervenirea unui impediment Ia executarea sentinței civile nr. 2453/2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 5935/109/2011, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificai prevederile legale în material stabilirii drepturilor de pensie. Pe cale de consecință, soluționarea contestației la executare prin prisma acestor motive presupune analiza dispozițiilor legale specifice în materia pensiei și impactul acestor dispoziții legale asupra deciziei vizate de sentința civilă pusă în executare silită.

Or, analiza acestor aspect este de competența exclusivă a instanței specializate în materia asigurărilor sociale. Potrivit art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2030, tribunalul judecă în primă instanță litigiile privind contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi și având în vedere și dispozițiile art. 154 alin. (2) din același act normativ, rezultă că motivele de contestație anterior analizate atrag competența Tribunalului Argeș de soluționare a cauzei. În cauză se solicită și o contestație la titlu așa cum rezultă din susținerile orale ale conîestatoarei, iar potrivit art. 713 alin. (3) C. proc. civ. contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, în speță Tribunalului Argeș.

Având în vedere faptul că unele motive de contestație atrag competența Judecătoriei sectorului 6 București, iar altele competența Tribunalului Argeș, în cauză devin incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unui instanțe de grad mai înalt. Prin sentința nr. 804 din 01 aprilie 2015 Tribunalul Argeș, secția conflicte ele muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea regulatorului de competență.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Argeș a reținut că potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, iar conform art, 153 lit. i) din același act normativ, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi. Prin „măsurile de executare silită dispuse în baza prezentei legi se înțeleg măsurile de executare promovate de autoritatea/autoritățile prevăzute de lege și reglementate special pentru aplicarea și respectarea sistemului unic de pensii publice, în speță C.N.P.P., casele teritoriale județene și cele sectoriale etc, printre aceste măsuri regăsindu-se, eu titlu de exemplu, executarea debitelor datorate de pensionari cu titlu de drepturi de pensii încasate necuvenit, din variate motive.

Or în speța de față, actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele învestite cu autoritate publică și personalitate juridică și constituite expres pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executorul judecătoresc, la solicitarea creditorului - pensionarul căruia trebuia să i se mențină în plată pensia de serviciu, așa cum s-a stabilit prin titlu executoriu. Prin urmare, nu pot fi incidente dispozițiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, ci dispozițiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care soluționarea cauzei ține de competența materială a instanței de executare, în speță Judecătoria sectorului 6 București.

Înalta Curte, competenta să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (2) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 București, pentru argumentele ce succed: Reclamanta a sesizat Judecătoria sector 1 București cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, anularea actelor de executare dispuse în Dosarul execuțional nr. 1298/2014 și cenzurarea onorariului executorului judecătoresc, apreciindu-I neconform dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 188/2000.

Acțiunea a fost formulată urmare a modificărilor legislative în materie intervenite ulterior pronunțării sentinței nr. 2453 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Argeș (rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 137/AS/2012 a Curții de Apel Pitești), prin care a fost admisă acțiunea reclamantului Stanciu Adrian Cezar, anulată Decizia de pensionare nr. 92509 din 31 decembrie 2010 și menținută decizia de pensionare emisă de Casa de Pensii a M.A.N. în temeiul Legii nr. 164/2001. Contestatoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 711 Noul C. proc. civ., care, în alin. (1) prevede că „împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii". Textul legal anterior menționat reprezintă sediul materiei pentru controlul legalității executării silite atunci când, pe parcursul derulării acesteia, părțile sau terții sunt vătămați de modalitatea în care s-a realizat o atare procedură, aceștia putând astfel obține anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale și uneori, chiar lipsirea de efecte juridice a titlului executoriu.

Argumentele ce țin de modificarea cadrului legislativ prin introducerea unor reglementări ce nu au constituit obiect al investirii instanței de fond și care ar limita temporal întinderea efectelor hotărârii judecătorești ce reprezintă titlu executoriu, nu sunt de natură a atrage calificarea litigiului ca fiind o contestație la titlu de competența instanței de dreptul muncii, întrucât prin contestația la titlu, instituție menită a explicita dispozitivul hotărârii ce urmează a fi valorificat în procedura executării silite, nu se poate anula sau modifica titlul executoriu, această finalitate fiind atributul exclusiv al căilor de atac.

Prin urmare, fața de aceste dispoziții legale și față de scopul pentru care a fost sesizată instanța (constatarea nulității tuturor actelor de executare, respectiv, controlul de legalitate al onorariului executorului judecătoresc), rezultă că în cauză este vorba de o contestație la executare, iar nu de o contestație la titlu, cum greșit a reținut Judecătoria sector 6 București. Cu alte cuvinte, prin intermediul contestației la titlu nu se poate pune în discuție legalitatea actelor de executare și nici nu se poate solicita constatarea nulității acestora, așa cum contestatoarea și-a manifestat voința prin prezenta cerere, Contrar celor reținute de către Judecătoria sector 6 București, împrejurarea că la termenul de judecată contestatoarea a precizat că înțelege să formuleze și contestație la titlu, nu are nicio o relevanță, întrucât la acel termen, cererea cu care a fost învestită instanța nu mai putea fi modificată cu respectarea dispozițiilor art. 204 Noul C. proc.

civ. care reglementează termenul și modalitatea unei atare modificări. În plus, în fața Tribunalului Argeș, contestatoarea a revenit asupra precizării, afirmând că a înțeles să învestească instanța cu o contestație la formele de executare. Chiar dacă art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010 stabilește competența tribunalului de a soluționa contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, textul condiționează ca aceste măsuri să fi fost dispuse „în baza prezentei legi", or, În speță, măsurile contestate de către petentă privesc actele dispuse de către executorul judecătoresc ca urmare a încuviințării executării silite în temeiul art. 665 Noul C. proc. civ., ceea ce exclude competența materială a tribunalului.

Art. 713 alin. (1) Noul C. proc. civ. stabilește competența de soluționare a cererilor formulate în temeiul art. 711 din același cod în favoarea instanței de executare, iar art. 650 Noul C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. .138/2014 publicată în M. Of. nr. 753 din 16 octombrie 2014), statuează că instanța competentă material să soluționeze contestațiile la executare este „.judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel." Cum în speță sediul C.P.S. a M.A.N. se află în București, sector 6, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei sector 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2015.