ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2275/2015

Decizia nr. 2275/2015 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrata la data de 27 octombrie 2014 pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, sub nr. x/303/2014. contestatoarea A. a Ministerului Apărării Naționale, cu sediul în București, sector 6, a solicitat, în contradictoriu cu intimații Biroul Executorilor Judecătorești Asociați B. și C., cu sediul în București, sector 3 și D., cu domiciliul în Pitești, jud. Argeș, suspendarea executării silite până la data soluționării definitive a contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare întocmite de B.E.J., și Asociații B. și C. în Dosarul execuțional nr. x/2014.

în motivare, contestatoarea a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. 2439 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/109/2011, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 529 din 11 februarie 2013 a Curții de Apei Pitești, secția I civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul D., în sensul anulării Deciziei de pensionare nr. 94722 din 01 ianuarie 2011 și a menținerii Deciziei de pensionare nr. 0120383/2009, emisă de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, în temeiul Legii nr. 164/2001. Petenta a arătat că m perioada 2010-2013 s-a desfășurat, în etape, un amplu proces de transformare a pensiilor speciale, inclusiv a celor militare, stabilite în baza Legii nr. 164/2001, în pensii de asigurări sociale.

Contestatoarea a menționat că, prin sentința civilă nr. 2439 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, instanța a anulat decizia de recalculare a pensiei emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, tară a institui în sarcina sa obligația de a menține în plată drepturile de pensie stabilite în temeiul Legii nr. 164/2011 privind pensiile militare de stat (inclusiv după abrogarea acesteia la data de 01 ianuarie 2011). Făcând referire și la jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a statuat că instanțele de judecată nu au competența de a desființa norme juridice instituite prin lege sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte aete normative, întrucât ar încălca principiul separației puterilor în stat, contestatoarea a specificat că instanța de judecata nu putea înlătura de la aplicare, în speța dedusă judecății, prevederile O.U.G.

nr. 1/2001, cu modificările și completările ulterioare, făcând, astfel, să ultraactiveze dispozițiile Legii nr. 164/2001. De asemenea, petenta a arătat că, în cauză, tși găsesc incidența și aspectele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 9 din 10 iunie 2013, pronunțată în recursul în interesul legii cu privire la aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. l 19/2010, în sensul eă sunt supuse revizuirii și pensiile care au făcut obiectul recalculării, conform prevederilor Legii nr. 119/2010, atunci când deciziile de recalculare emise au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile, fiind menținut cuantumul pensiei anterioare, fără a se putea reține puterea de lucru judecat a acestor din urmă hotărâri.

Din această perspectivă, petenta a susținut că reclamantului i s-a păstrat cuantumul pensiei avut în plată la data de 31 decembrie 2010, așa după cum a dispus și instanța de judecată prin sentința civilă nr. 2439 din 18 septembrie 2012, iar prin punerea în executare silită a acestei hotărâri judecătorești reclamantul încearcă eludarea prevederilor O.U.G. nr. 1/2011, invocând autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care acesteia i-a fost incidență legislația anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ. Cu referire la cheltuielile de executare, reprezentate de onorariul executorului judecătoresc, în cuantum de 1,240 Iei, petenta a arătat că acestea sunt exagerat de mari față de munca efectiv prestată, și neconforme cu dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În drept, contestația la executare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 192 și următoarele și pe art. 711 și următoarele din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. La data de 16 decembrie 2014, petenta a formulat o cerere completatoarc a contestației la executare, prin care a invocat excepțiile rămânerii Iară obiect a executării silite promovate de intimatul D., ca urmare a anulării deciziei de recalculare și a menținerii în plată a pensiei de serviciu, potrivit dispozițiilor Legii nr. 164/2001, în cuantumul avut în luna decembrie, și excepția prematuritâțu întocmirii tuturor aeteior de executare silită emise de B.E.J. și Asociații B. și C. în Dosarul execuțional nr. x/2014.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 12 ianuarie 2015, contestatoarea a solicitat disjungerea cauzei și înaintarea acesteia, spre competentă soluționare, la Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în vederea lămuririi titlului executoriu, în conformitate cu art. 711 alin. (2) și art. 713 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., suspendarea executării silite până la soluționarea cererii privind lămurirea întinderii titlului executoriu și repunerea părților în drepturile și obligațiile avute în situația anterioară datei de începere a executării silite, potrivit art. 722 și următoarele din actul normativ menționat. Prin sentința civilă nr. 2663 din 16 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/303/2014, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a dispune astfel, această instanță a reținut că, potrivit art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. contestația se introduce la instanța de executare. În cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul. în cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului.

Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare. Având în vedere că prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 Curtea Constituțională a declarat ca nefiind constituționale dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care stabilește competența teritorială a instanței de executare în funcție de locul situării biroului executorului judecătoresc determinarea instanței de executare în sensul normelor actului normativ menționat se va face în funcție de prevederile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce Ia instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 București, care a pronunțat, de altfel și încheierea de încuviințare a executării silite în dosarul de executare. Instanța a reținut că petenta a invocat în cadrul contestației la executare motive care atrag competența materială a Judecătoriei sectorului 6 București, ce vizează modalitatea de stabilire a cheltuielilor de executare și critici care atrag competența materială a instanței care a pronunțat titlul executoriu, respectiv Tribunalul Argeș, Astfel, prin contestația la executare s-a invocat intervenirea unui impediment privind executarea sentinței civile nr. 2439/2012, pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/109/2011, irevocabilă, cauzat de intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie. Prin urmare, soluționarea contestației la titlu prin prisma motivelor mai sus menționate presupune analiza dispozițiilor legale specifice în materia drepturilor de pensie și impactul acestora asupra deciziei vizate de sentința civilă pusă în executare silită, aspect ce atrage competența exclusivă a instanței specializate în materia asigurărilor sociale. La stabilirea instanței competente în soluționarea contestației la executare, Judecătoria sectorului 6 București a reținut și incidența dispozițiilor art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, conform cărora tribunalul judecă în primă instanță litigiile privind contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi, care, coroborate cu prevederile art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, atrag competența materială a Tribunalului Argeș.

Întrucât a considerat că unele motive ale contestației Ia executare atrag competența sa, iar altele atrag competența Tribunalului Argeș, pentru identitate de rațiune, Judecătoria sectorului 6 București a constatat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art,99 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul mai multor capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, deduse judecății printr-o singură cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de pretenția care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, care este, în speță, Tribunalul Argeș.

La rândul său, prin sentința civilă nr. 1700 din 15 septembrie 2015, dată în Dosarul nr. x/303/2014, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că prin cererea precizatoare formulată la data de 12 ianuarie 2015, contestatoarea a solicitat disjungerea cauzei ce vizează lămurirea titlului executoriu, conform art. 711 alin. (2) și art. 713 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. și înaintarea acestuia, spre competentă soluționare, la Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, suspendarea executării silite până la soluționarea cererii privind lămurirea întinderii titlului executoriu și repunerea părților în drepturile și obligațiile avute în situația anterioară începerii executării silite, potrivit art,722 și următoarele din actul normativ menționat. Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. contestația la executare se introduce la instanța de executare. In cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul.

în cazul urmăririi silite a imobilelor, ai urmăririi silite a fructelor și veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația la executare se poate introduce și la judecătoria de ia locul situării imobilului. Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțai, hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de ia un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare. Având în vedere că prin Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 au fost declarate ca nefiind constituționale dispozițiile art. 650 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenței teritoriale a instanței de executare în funcție de locul situării biroului executorului judecătoresc, pentru determinarea instanței de executare raportarea urmează să se facă la dispozițiile de drept comun, respectiv art. 107 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 București, instanța care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării siiite în dosarul de executare. De asemenea, tribunalul a apreciat că, în cauză, nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 99 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., întrucât s-ar ajunge la situația în care instanța de executare să nu mai soluționeze contestațiile la executare prin simpla formulare a unei contestații la titlu.

Examinând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria sectorului 6 București și Tribunalul Argeș, Înalta Curte constată că este competentă să soluționeze contestația la executare Judecătoria sectorului 6 București, pentru considerentele ce succed: În cauză, conflictul negativ de competență a fost a fost generat de calificarea obiectului cererii de chemare în judecată și de modul diferit în care instanțele aflate în conflict negativ de competență au interpretat dispozițiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010 Referitor la obiectul cererii de chemare în judecată pendinte, Înalta Curte constată că, prin contestația la executare înregistrată ta data de 27 octombrie 2014 pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, sub nr. x/303/2014, petenta A. a Ministerului Apărării Naționale a solicitat suspendarea executării silite, până la data soluționării definitive a contestației la executare, și anularea tuturor actelor de executare dispuse de B.E.J.

și Asociații B. și C. în Dosarul execuțional nr. x/2014. Conform mențiunilor cuprinse în practicaua sentinței civile nr. 2663 din 16 aprilie 2015 a Judecătoriei sectorului 6 București, reprezentantul convențional al petentei a precizat că cererea dedusă judecății vizează și întinderea și lămurirea titlului executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 2439 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/109/2011, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 529 din 11 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. De asemenea, prin precizarea formulată la termenul de judecată de Ia data de 15 septembrie 2015 (practicaua Deciziei nr. 1700 din 15 septembrie 2015 a Tribunalului Argeș, fila 21 dosar), reprezentantul convențional al petentei a arătat că obiectul cererii deduse judecății este o contestație la executare, dar și o contestație Ia titlu.

In acest sens, instanța a dispus disjungerea contestației la titlu de cea Ia executare, formarea Dosarului nr. x/109/2015 și soluționarea separată a acestuia. Prin urmare, obiectul cererii de chemare în judecată pendinte îl reprezintă contestația formulată împotriva actelor de executare silită întocmite în Dosarul nr. x/2014 ai Biroului Executorilor Judecătorești Asociați B. și C. Înalta Curte constată că, și în măsura în care printr-o singură cerere contestatoarea ar fi înțeles să formuleze atât contestație la executare propriu-zisă, cât și contestație la titlu, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., așa după cum a reținut prima instanță învestită, întrucât era necesara determinarea instanței competente, conform prevederilor art. 713 din aceiași act normativ.

Astfel, se reține că executarea silită este o etapă a procesului civil, distinctă de cea a judecății, care conține dispoziții proprii în ceea ce privește stabilirea competenței. În plus, contestația la executare propnu-zisă și contestația la titlu, deși sunt reglementate prin aceeași dispoziție legală, respectiv art. 713 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., sub o denumire comună („Contestația la executare"), acestea sunt mijloace procesuale distincte. Așadar, în vreme ce prin contestația ia tillu se urmărește lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului, prin contestația la executare exercitată în condițiile art. 711 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. se pune în discuție legalitatea actelor de executare silită sau refuzul executorului judecătoresc de a efectua un act de executare silită în condițiile legii. Potrivit ari.712 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat, atunci când titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, cum este cazul în speță, soluționarea concomitentă a celor două tipuri de contestație ia executare nu este judicioasă, chiar dacă instanța competentă să le soluționeze ar fi aceeași (respectiv titlul executoriu ar fi pronunțat chiar de instanța de executare). Un argument în plus care conduce Ia concluzia că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 99 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. constă în faptul că, atunci când se solicită lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului titlului executoriu, în temeiul art. 443 din același act normativ, competența de soluționare aparține, în toate cazurile, instanței care a pronunțat hotărârea. Prin prisma art. 153 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Înalta Curte constată, astfel după cum a reținut și Tribunalul Argeș, că tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind măsurile de executare silită, însă numai dacă acestea au fost dispuse în temeiul acestui act normativ. Or, în cauză, petenia a învestit instanța cu o contestație la executare de drept comun, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ. Împrejurarea că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia asigurărilor sociale, nu atrage aplicarea prevederilor art. 152 și 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, întrucât actele de executare sunt emise de executorul judecătoresc. Concluzionând, pentru considerente expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2015.