ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2275/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2275/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia

nr. 2275/2015

După deliberare, asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

contestația la executare înregistrata la data de 27 octombrie 2014 pe rolul

Judecătoriei sectorului 6 București, sub nr. x/303/2014. contestatoarea A. a

Ministerului Apărării Naționale, cu sediul în București, sector 6, a solicitat,

în contradictoriu cu intimații Biroul Executorilor Judecătorești Asociați B. și

C., cu sediul în București, sector 3 și D., cu domiciliul în Pitești, jud.

Argeș, suspendarea executării silite până la data soluționării definitive a

contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare întocmite de

B.E.J., și Asociații B. și C. în Dosarul execuțional nr. x/2014. în

motivare, contestatoarea a arătat, în esență, că prin sentința civilă nr. 2439

din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte

de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/109/2011, definitivă și

irevocabilă prin Decizia nr. 529 din 11 februarie 2013 a Curții de Apei

Pitești, secția I civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul D.,

în sensul anulării Deciziei de pensionare nr. 94722 din 01 ianuarie 2011 și a

menținerii Deciziei de pensionare nr. 0120383/2009, emisă de Casa de Pensii a

Ministerului Apărării Naționale, în temeiul Legii nr. 164/2001. Petenta a

arătat că m perioada 2010-2013 s-a desfășurat, în etape, un amplu proces de

transformare a pensiilor speciale, inclusiv a celor militare, stabilite în baza

Legii nr. 164/2001, în pensii de asigurări sociale.

Contestatoarea a menționat că, prin

sentința civilă nr. 2439 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul

Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, instanța a anulat

decizia de recalculare a pensiei emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, tară a

institui în sarcina sa obligația de a menține în plată drepturile de pensie

stabilite în temeiul Legii nr. 164/2011 privind pensiile militare de stat

(inclusiv după abrogarea acesteia la data de 01 ianuarie 2011).

Făcând referire și la jurisprudența

Curții Constituționale prin care s-a statuat că instanțele de judecată nu au

competența de a desființa norme juridice instituite prin lege sau de a le

substitui cu norme cuprinse în alte aete normative, întrucât ar încălca

principiul separației puterilor în stat, contestatoarea a specificat că

instanța de judecata nu putea înlătura de la aplicare, în speța dedusă

judecății, prevederile O.U.G. nr. 1/2001, cu modificările și completările

ulterioare, făcând, astfel, să ultraactiveze dispozițiile Legii nr. 164/2001.

De asemenea, petenta a arătat că, în

cauză, tși găsesc incidența și aspectele statuate de Înalta Curte de Casație și

Justiție în Decizia nr. 9 din 10 iunie 2013, pronunțată în recursul în

interesul legii cu privire la aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 1

alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. l 19/2010, în sensul

eă sunt supuse revizuirii și pensiile care au făcut obiectul recalculării,

conform prevederilor Legii nr. 119/2010, atunci când deciziile de recalculare

emise au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile, fiind menținut

cuantumul pensiei anterioare, fără a se putea reține puterea de lucru judecat a

acestor din urmă hotărâri.

Din această perspectivă, petenta a

susținut că reclamantului i s-a păstrat cuantumul pensiei avut în plată la data

de 31 decembrie 2010, așa după cum a dispus și instanța de judecată prin

sentința civilă nr. 2439 din 18 septembrie 2012, iar prin punerea în executare

silită a acestei hotărâri judecătorești reclamantul încearcă eludarea

prevederilor O.U.G. nr. 1/2011, invocând autoritatea de lucru judecat, în

condițiile în care acesteia i-a fost incidență legislația anterioară intrării

în vigoare a acestui act normativ.

Cu referire la cheltuielile de

executare, reprezentate de onorariul executorului judecătoresc, în cuantum de

1,240 Iei, petenta a arătat că acestea sunt exagerat de mari față de munca

efectiv prestată, și neconforme cu dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2000,

cu modificările și completările ulterioare.

În drept, contestația la executare a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 192 și următoarele și pe art. 711 și

următoarele din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

La data de 16 decembrie 2014, petenta

a formulat o cerere completatoarc a contestației la executare, prin care a

invocat excepțiile rămânerii Iară obiect a executării silite promovate de

intimatul D., ca urmare a anulării deciziei de recalculare și a menținerii în

plată a pensiei de serviciu, potrivit dispozițiilor Legii nr. 164/2001, în

cuantumul avut în luna decembrie, și excepția prematuritâțu întocmirii tuturor

aeteior de executare silită emise de B.E.J. și Asociații B. și C. în

Dosarul execuțional nr. x/2014.

Prin cererea precizatoare depusă la

dosar la data de 12 ianuarie 2015, contestatoarea a solicitat disjungerea

cauzei și înaintarea acesteia, spre competentă soluționare, la Tribunalul

Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, în vederea

lămuririi titlului executoriu, în conformitate cu art. 711 alin. (2) și art.

713 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., suspendarea

executării silite până la soluționarea cererii privind lămurirea întinderii

titlului executoriu și repunerea părților în drepturile și obligațiile avute în

situația anterioară datei de începere a executării silite, potrivit art. 722 și

următoarele din actul normativ menționat.

Prin sentința civilă nr. 2663 din 16

aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/303/2014, Judecătoria sectorului 6

București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a dispune astfel, această

instanță a reținut că, potrivit art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ. contestația se introduce la instanța de executare. În

cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se

află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța

de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei

circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul. în cazul urmăririi

silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și veniturilor generale

ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă

imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se

află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de

la locul situării imobilului. Contestația privind lămurirea înțelesului,

întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a

pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu

executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare

aparține instanței de executare.

Având în vedere că prin Decizia nr.

348 din 17 iunie 2014 Curtea Constituțională a declarat ca nefiind

constituționale dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu

caracter special care stabilește competența teritorială a instanței de

executare în funcție de locul situării biroului executorului judecătoresc

determinarea instanței de executare în sensul normelor actului normativ menționat

se va face în funcție de prevederile art. 107 alin. (1) din Legea nr. 134/2010

privind C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se

introduce Ia instanța în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul

debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 București, care a pronunțat, de

altfel și încheierea de încuviințare a executării silite în dosarul de

executare.

Instanța a reținut că petenta a

invocat în cadrul contestației la executare motive care atrag competența

materială a Judecătoriei sectorului 6 București, ce vizează modalitatea de

stabilire a cheltuielilor de executare și critici care atrag competența

materială a instanței care a pronunțat titlul executoriu, respectiv Tribunalul

Argeș, Astfel, prin contestația la executare s-a invocat intervenirea unui

impediment privind executarea sentinței civile nr. 2439/2012, pronunțată de

Tribunalul Argeș în Dosarul nr. x/109/2011, irevocabilă, cauzat de intrarea în

vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia

stabilirii drepturilor de pensie.

Prin urmare, soluționarea contestației

la titlu prin prisma motivelor mai sus menționate presupune analiza

dispozițiilor legale specifice în materia drepturilor de pensie și impactul

acestora asupra deciziei vizate de sentința civilă pusă în executare silită,

aspect ce atrage competența exclusivă a instanței specializate în materia

asigurărilor sociale.

La stabilirea instanței competente în

soluționarea contestației la executare, Judecătoria sectorului 6 București a

reținut și incidența dispozițiilor art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010,

conform cărora tribunalul judecă în primă instanță litigiile privind

contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza

prezentei legi, care, coroborate cu prevederile art. 154 alin. (2) din Legea

nr. 263/2010, atrag competența materială a Tribunalului Argeș.

Întrucât a considerat că unele motive

ale contestației Ia executare atrag competența sa, iar altele atrag competența

Tribunalului Argeș, pentru identitate de rațiune, Judecătoria sectorului 6

București a constatat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art,99 alin.

(2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul mai

multor capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având

aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, deduse

judecății printr-o singură cerere de chemare în judecată, instanța competentă

să le soluționeze se determină ținându-se seama de pretenția care atrage

competența unei instanțe de grad mai înalt, care este, în speță, Tribunalul

Argeș.

La rândul său, prin sentința civilă

nr. 1700 din 15 septembrie 2015, dată în Dosarul nr. x/303/2014, Tribunalul

Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei sectorului 6 București și, constatând ivit conflictul

negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a

reținut că prin cererea precizatoare formulată la data de 12 ianuarie 2015,

contestatoarea a solicitat disjungerea cauzei ce vizează lămurirea titlului

executoriu, conform art. 711 alin. (2) și art. 713 alin. (3) din Legea nr.

134/2010 privind C. proc. civ. și înaintarea acestuia, spre competentă soluționare,

la Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale,

suspendarea executării silite până la soluționarea cererii privind lămurirea

întinderii titlului executoriu și repunerea părților în drepturile și

obligațiile avute în situația anterioară începerii executării silite, potrivit

art,722 și următoarele din actul normativ menționat.

Instanța a reținut că, potrivit

dispozițiilor art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

contestația la executare se introduce la instanța de executare. In cazul

urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află

în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de

executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei

circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul. în cazul urmăririi

silite a imobilelor, ai urmăririi silite a fructelor și veniturilor generale

ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă

imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se

află instanța de executare, contestația la executare se poate introduce și la

judecătoria de ia locul situării imobilului. Contestația privind lămurirea

înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la

instanța care a pronunțai, hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație

vizează un titlu executoriu ce nu emană de ia un organ de jurisdicție,

competența de soluționare aparține instanței de executare.

Având în vedere că prin Decizia Curții

Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 au fost declarate ca nefiind

constituționale dispozițiile art. 650 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenței

teritoriale a instanței de executare în funcție de locul situării biroului

executorului judecătoresc, pentru determinarea instanței de executare

raportarea urmează să se facă la dispozițiile de drept comun, respectiv art.

107 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., conform cărora

cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei

circumscripție domiciliază sau își are sediul debitorul, respectiv Judecătoria

sectorului 6 București, instanța care a pronunțat încheierea de încuviințare a

executării siiite în dosarul de executare.

De asemenea, tribunalul a apreciat că,

în cauză, nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 99 alin. (2) din

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., întrucât s-ar ajunge la situația în

care instanța de executare să nu mai soluționeze contestațiile la executare

prin simpla formulare a unei contestații la titlu.

Examinând conflictul negativ de

competență ivit între Judecătoria sectorului 6 București și Tribunalul Argeș,

Înalta Curte constată că este competentă să soluționeze contestația la

executare Judecătoria sectorului 6 București, pentru considerentele ce succed:

În cauză, conflictul negativ de

competență a fost a fost generat de calificarea obiectului cererii de chemare

în judecată și de modul diferit în care instanțele aflate în conflict negativ

de competență au interpretat dispozițiile art. 153 lit. i) din Legea nr.

263/2010

Referitor la obiectul cererii de

chemare în judecată pendinte, Înalta Curte constată că, prin contestația la

executare înregistrată ta data de 27 octombrie 2014 pe rolul Judecătoriei

sectorului 6 București, sub nr. x/303/2014, petenta A. a Ministerului Apărării

Naționale a solicitat suspendarea executării silite, până la data soluționării

definitive a contestației la executare, și anularea tuturor actelor de

executare dispuse de B.E.J. și Asociații B. și C. în Dosarul

execuțional nr. x/2014.

Conform mențiunilor cuprinse în

practicaua sentinței civile nr. 2663 din 16 aprilie 2015 a Judecătoriei

sectorului 6 București, reprezentantul convențional al petentei a precizat că

cererea dedusă judecății vizează și întinderea și lămurirea titlului

executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 2439 din 18 septembrie 2012,

pronunțată de Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări

sociale, în Dosarul nr. x/109/2011, definitivă și irevocabilă prin Decizia nr.

529 din 11 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

De asemenea, prin precizarea formulată

la termenul de judecată de Ia data de 15 septembrie 2015 (practicaua Deciziei

nr. 1700 din 15 septembrie 2015 a Tribunalului Argeș, fila 21 dosar),

reprezentantul convențional al petentei a arătat că obiectul cererii deduse

judecății este o contestație la executare, dar și o contestație Ia titlu. In

acest sens, instanța a dispus disjungerea contestației la titlu de cea Ia

executare, formarea Dosarului nr. x/109/2015 și soluționarea separată a

acestuia.

Prin urmare, obiectul cererii de

chemare în judecată pendinte îl reprezintă contestația formulată împotriva

actelor de executare silită întocmite în Dosarul nr. x/2014 ai Biroului Executorilor

Judecătorești Asociați B. și C.

Înalta Curte constată că, și în măsura

în care printr-o singură cerere contestatoarea ar fi înțeles să formuleze atât

contestație la executare propriu-zisă, cât și contestație la titlu, în cauză,

nu sunt incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind

C. proc. civ., așa după cum a reținut prima instanță învestită, întrucât era

necesara determinarea instanței competente, conform prevederilor art. 713 din

aceiași act normativ.

Astfel, se reține că executarea silită

este o etapă a procesului civil, distinctă de cea a judecății, care conține

dispoziții proprii în ceea ce privește stabilirea competenței. În plus,

contestația la executare propnu-zisă și contestația la titlu, deși sunt

reglementate prin aceeași dispoziție legală, respectiv art. 713 din Legea nr.

134/2010 privind C. proc. civ., sub o denumire comună („Contestația la

executare"), acestea sunt mijloace procesuale distincte.

Așadar, în vreme ce prin contestația

ia tillu se urmărește lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării

dispozitivului, prin contestația la executare exercitată în condițiile art. 711

alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. se pune în discuție

legalitatea actelor de executare silită sau refuzul executorului judecătoresc

de a efectua un act de executare silită în condițiile legii.

Potrivit ari.712 alin. (1) din actul

normativ mai sus menționat, atunci când titlul executoriu este reprezentat de o

hotărâre judecătorească, cum este cazul în speță, soluționarea concomitentă a

celor două tipuri de contestație ia executare nu este judicioasă, chiar dacă

instanța competentă să le soluționeze ar fi aceeași (respectiv titlul

executoriu ar fi pronunțat chiar de instanța de executare).

Un argument în plus care conduce Ia

concluzia că, în speță, nu sunt incidente prevederile art. 99 alin. (2) din

Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. constă în faptul că, atunci când se

solicită lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului

titlului executoriu, în temeiul art. 443 din același act normativ, competența

de soluționare aparține, în toate cazurile, instanței care a pronunțat

hotărârea.

Prin prisma art. 153 alin. (1) din

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Înalta Curte

constată, astfel după cum a reținut și Tribunalul Argeș, că tribunalele

soluționează în primă instanță litigiile privind măsurile de executare silită,

însă numai dacă acestea au fost dispuse în temeiul acestui act normativ.

Or, în cauză, petenia a învestit

instanța cu o contestație la executare de drept comun, întemeiată pe

dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Împrejurarea că titlul executoriu este

reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia asigurărilor

sociale, nu atrage aplicarea prevederilor art. 152 și 153 lit. i) din Legea nr.

263/2010, întrucât actele de executare sunt emise de executorul judecătoresc.

Concluzionând, pentru considerente

expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează să

stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei

sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea

Judecătoriei sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

20 octombrie 2015.