ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 869/2015

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată la

Judecătoria sectorului 6 București la 21 octombrie 2014, Casa de pensii sectorială

a Ministerului Apărării Naționale a solicitat ca, în contradictoriu cu Biroul executorilor

judecătorești asociați B.Ș.C. și D.N. și cu D.A., să se dispună suspendarea executării

silite până la data soluționării definitive a contestației la executare și anularea

tuturor actelor de executare dispuse în dosarul execuțional nr. 1269/2014.

În motivarea cererii,

întemeiate în drept pe dispozițiile art. 711 și 192 C. proc. civ., contestatoarea

a arătat că, prin sentința civilă nr. 2505 din 18 septembrie 2012, pronunțată de

Tribunalul Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 541/2013, a fost admisă

acțiunea formulată de reclamantul D.A., s-a dispus anularea deciziei nr. 3632 din

28 februarie 2011 a Comisiei de contestații din cadrul Ministerului Apărării Naționale

și menținerea deciziei de pensionare emise de Casa de Pensii a Ministerului Apărării

Naționale, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 164/2001.

S-a arătat că, prin sentința

menționată, instanța de judecată a anulat decizia de recalculare a pensiei emisă

în temeiul Legii nr. 119/2010, fără a institui în sarcina Casei de pensii sectoriale

a Ministerului Apărării Naționale o obligație de a menține în plată drepturile de

pensie stabilite în baza Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (adică,

inclusiv după abrogarea acesteia la 1 ianuarie 2011). Mai mult, instanța de judecată

nu putea înlătura de la aplicare, în cazul supus judecății, prevederile O.U.G.

nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, ultraactivând dispozițiile

Legii nr. 164/2001.

S-a învederat că, în ceea

ce privește autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești irevocabile,

prin care a fost anulată decizia de recalculare a pensiei, fiind menținut cuantumul

pensiei anterioare, și Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia

nr. 9 din 10 iunie 2013, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1

alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor

prevăzute la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor, act normativ aplicabil revizuirii pensiilor de serviciu

ale personalului auxiliar de specialitate al instanței judecătorești și al parchetelor

de pe lângă acestea și pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular,

similar O.U.G. nr. 1/2011.

Potrivit acestei decizii,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit

că „sunt supuse revizuirii și pensiile care au făcut obiectul recalculării conform

prevederilor Legii nr. 119/2010, atunci când deciziile de recalculare emise (…)

au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile, fiind menținut cuantumul

pensiei anterioare, fără a se putea reține puterea de lucru judecat a acestor din

urmă hotărâri”.

S-a susținut că soluția

Înaltei Curți de Casație și Justiție este aplicabilă, mutatis mutandis, și în cazul

fostelor pensii militare de serviciu, recalculate potrivit dispozițiilor art. 1

lit. a) – b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

S-a precizat că, prin

aplicarea actelor normative menționate, până în prezent reclamantului i s-a păstrat

cuantumul pensiei avut în plată la 31 decembrie 2010, așa cum, în fapt, a dispus

și instanța de judecată prin sentința civilă nr. 2505 din 18 septembrie 2011.

S-a solicitat, totodată,

să se cenzureze cuantumul cheltuielilor de executare, respectiv al onorariului executorului,

sumă considerată a fi exagerat de mare și neconformă cu dispozițiile art. 39 din

Legea nr. 188/2010.

Instanța, din oficiu,

la termenul din 22 ianuarie 2015, a invocat excepția necompetenței materiale.

Prin sentința civilă

nr. 449 din 22 ianuarie 2015, Judecătoria sectorului 6 București, secția civilă,

a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Judecătoria sectorului 6 București a reținut că, în concret, contestatoarea

a invocat motive de contestație la executare care atrag atât competența materială

a acestei instanțe, respectiv criticile aduse modalității de stabilire a cheltuielilor

de executare, cât și motive care atrag competența materială a Tribunalului Argeș.

Astfel, prin contestație,

s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea sentinței civile nr. 2505/2012

pronunțat de Tribunalul Argeș, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011,

care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie.

Pe cale de consecință,

s-a apreciat că soluționarea contestației la executare prin prisma acestor motive

presupune analiza dispozițiilor legale specifice în materia pensiei și impactul

acestor dispoziții legale asupra deciziei vizate de sentința civilă pusă în executare

silită. Or, analiza acestor aspecte este de competența exclusivă a instanței specializate

în materia asigurărilor sociale.

S-a considerat că sunt

incidente dispozițiile art. 153 lit. i) și ale art. 154 alin. (2) din Legea nr.

263/2010, care atrag competența Tribunalului Argeș, precum și cele ale art. 99

alin. (2) C. proc. civ.

Tribunalul Argeș, secția

pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 558 din

3 martie 2015, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu, a

declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului

6 și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat pricina Înaltei

Curți în vederea soluționării conflictului.

Tribunalul Argeș a reținut

că reprezentantul contestatoarei, prezent în ședința publică din data de 3 martie

2015, a arătat că obiectul cererii îl reprezintă o contestație la formele de executare

întemeiată pe dispozițiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, de competența

tribunalului.

Tribunalul a apreciat,

însă, că, în speță, actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele

învestite cu autoritate publică și personalitate juridică și constituite expres

pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale în materie de asigurări sociale,

ci de către executorul judecătoresc, la solicitarea creditorului – pensionarul căruia

trebuia să i se mențină în plată pensia de serviciu, așa cum s-a stabilit prin titlul

executoriu.

Prin urmare, s-a constatat

că nu sunt incidente dispozițiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, ci dispozițiile

art. 713 alin. (1) C. proc. civ.

Investită cu soluționarea

conflictului negativ de competență, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Curtea

va constata că, în speță, competența materială în soluționarea contestației la executare

revine Judecătoriei sectorului 6 București, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor

art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, jurisdicția

asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, iar conform

art. 153 lit. i) din același act normativ, tribunalele soluționează în primă instanță

litigiile privind „contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse

în baza prezentei legi”.

Sintagma „măsurile de

executare silită dispuse în baza prezentei legi” se referă la măsurile de executare

promovate de autoritățile prevăzute de lege și reglementate special pentru aplicarea

sistemului unic de pensii publice, în speță Casa Națională de Pensii Publice, casele

teritoriale județene și cele sectoriale, etc., printre aceste măsuri regăsindu-se,

cu titlu exemplificativ, executarea debitelor datorate de pensionari cu titlu de

drepturi de pensie încasate necuvenit, din diferite motive.

În speță, actele de executare

contestate nu au fost efectuate de organele investite cu autoritate publică, constituite

expres pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale în materie de asigurări

sociale, ci de către executorul judecătoresc, la solicitarea creditorului, pensionarul

căruia trebuia să i se mențină în plată pensia de serviciu, astfel cum s-a stabilit

prin titlul executoriu.

Prin urmare, Curtea va

constata că nu sunt incidente dispozițiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010,

ci dispozițiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ., care dau soluționarea contestației

la executare în competența instanței de executare în a cărei circumscripție își

are domiciliul sau sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6, care, de

altfel, a și pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 martie 2015.