ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 869/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria sectorului 6 București la 21 octombrie 2014, Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naționale a solicitat ca, în contradictoriu cu Biroul executorilor judecătorești asociați B.Ș.C. și D.N. și cu D.A., să se dispună suspendarea executării silite până la data soluționării definitive a contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare dispuse în dosarul execuțional nr. 1269/2014. În motivarea cererii, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 711 și 192 C. proc.

civ., contestatoarea a arătat că, prin sentința civilă nr. 2505 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 541/2013, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul D.A., s-a dispus anularea deciziei nr. 3632 din 28 februarie 2011 a Comisiei de contestații din cadrul Ministerului Apărării Naționale și menținerea deciziei de pensionare emise de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 164/2001.

S-a arătat că, prin sentința menționată, instanța de judecată a anulat decizia de recalculare a pensiei emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, fără a institui în sarcina Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale o obligație de a menține în plată drepturile de pensie stabilite în baza Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (adică, inclusiv după abrogarea acesteia la 1 ianuarie 2011). Mai mult, instanța de judecată nu putea înlătura de la aplicare, în cazul supus judecății, prevederile O.U.G. nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, ultraactivând dispozițiile Legii nr. 164/2001.

S-a învederat că, în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești irevocabile, prin care a fost anulată decizia de recalculare a pensiei, fiind menținut cuantumul pensiei anterioare, și Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 9 din 10 iunie 2013, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, act normativ aplicabil revizuirii pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanței judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular, similar O.U.G.

nr. 1/2011. Potrivit acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că „sunt supuse revizuirii și pensiile care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor Legii nr. 119/2010, atunci când deciziile de recalculare emise (…) au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile, fiind menținut cuantumul pensiei anterioare, fără a se putea reține puterea de lucru judecat a acestor din urmă hotărâri”. S-a susținut că soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție este aplicabilă, mutatis mutandis, și în cazul fostelor pensii militare de serviciu, recalculate potrivit dispozițiilor art. 1 lit. a) – b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

S-a precizat că, prin aplicarea actelor normative menționate, până în prezent reclamantului i s-a păstrat cuantumul pensiei avut în plată la 31 decembrie 2010, așa cum, în fapt, a dispus și instanța de judecată prin sentința civilă nr. 2505 din 18 septembrie 2011. S-a solicitat, totodată, să se cenzureze cuantumul cheltuielilor de executare, respectiv al onorariului executorului, sumă considerată a fi exagerat de mare și neconformă cu dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2010. Instanța, din oficiu, la termenul din 22 ianuarie 2015, a invocat excepția necompetenței materiale. Prin sentința civilă nr. 449 din 22 ianuarie 2015, Judecătoria sectorului 6 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria sectorului 6 București a reținut că, în concret, contestatoarea a invocat motive de contestație la executare care atrag atât competența materială a acestei instanțe, respectiv criticile aduse modalității de stabilire a cheltuielilor de executare, cât și motive care atrag competența materială a Tribunalului Argeș. Astfel, prin contestație, s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea sentinței civile nr. 2505/2012 pronunțat de Tribunalul Argeș, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie. Pe cale de consecință, s-a apreciat că soluționarea contestației la executare prin prisma acestor motive presupune analiza dispozițiilor legale specifice în materia pensiei și impactul acestor dispoziții legale asupra deciziei vizate de sentința civilă pusă în executare silită.

Or, analiza acestor aspecte este de competența exclusivă a instanței specializate în materia asigurărilor sociale. S-a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 153 lit. i) și ale art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, care atrag competența Tribunalului Argeș, precum și cele ale art. 99 alin. (2) C. proc. civ. Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 558 din 3 martie 2015, a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei sectorului 6 și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat pricina Înaltei Curți în vederea soluționării conflictului.

Tribunalul Argeș a reținut că reprezentantul contestatoarei, prezent în ședința publică din data de 3 martie 2015, a arătat că obiectul cererii îl reprezintă o contestație la formele de executare întemeiată pe dispozițiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, de competența tribunalului. Tribunalul a apreciat, însă, că, în speță, actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele învestite cu autoritate publică și personalitate juridică și constituite expres pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executorul judecătoresc, la solicitarea creditorului – pensionarul căruia trebuia să i se mențină în plată pensia de serviciu, așa cum s-a stabilit prin titlul executoriu.

Prin urmare, s-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, ci dispozițiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ. Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Curtea va constata că, în speță, competența materială în soluționarea contestației la executare revine Judecătoriei sectorului 6 București, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, iar conform art. 153 lit. i) din același act normativ, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind „contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi”.

Sintagma „măsurile de executare silită dispuse în baza prezentei legi” se referă la măsurile de executare promovate de autoritățile prevăzute de lege și reglementate special pentru aplicarea sistemului unic de pensii publice, în speță Casa Națională de Pensii Publice, casele teritoriale județene și cele sectoriale, etc., printre aceste măsuri regăsindu-se, cu titlu exemplificativ, executarea debitelor datorate de pensionari cu titlu de drepturi de pensie încasate necuvenit, din diferite motive. În speță, actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele investite cu autoritate publică, constituite expres pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executorul judecătoresc, la solicitarea creditorului, pensionarul căruia trebuia să i se mențină în plată pensia de serviciu, astfel cum s-a stabilit prin titlul executoriu.

Prin urmare, Curtea va constata că nu sunt incidente dispozițiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, ci dispozițiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ., care dau soluționarea contestației la executare în competența instanței de executare în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6, care, de altfel, a și pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2015.