ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2652/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin contestația la executare formulată la 27 octombrie 2014, Casa de pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, a solicitat instanței – în contradictoriu cu Biroul Executorilor Judecătorești Asociați B.Ș.C., D.N. și M.I. – să dispună suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare și să anuleze toate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 1266/2014. În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 711 și 192 C. proc.

civ., contestatoarea a arătat că, prin sentința civilă nr. 2449 din 18 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 583/2013, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul D.F., s-a dispus anularea deciziei de pensionare din 24 februarie 2011 și menținerea deciziei de pensionare emisă de Casa de pensii a Ministerului Apărării Naționale, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 164/2001. S-a arătat că, prin sentința menționată, instanța de judecată a anulat decizia de recalculare a pensiei emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, fără a institui în sarcina Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale o obligație de a menține în plată drepturile de pensie stabilite în baza Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (adică, inclusiv după abrogarea acesteia la 1 ianuarie 2011). Mai mult, instanța de judecată nu putea înlătura de la aplicare, în cazul supus judecății, prevederile O.U.G.

nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, ultraactivând dispozițiile Legii nr. 164/2001. S-a învederat că, în ceea ce privește autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești irevocabile, prin care a fost anulată decizia de recalculare a pensiei, fiind menținut cuantumul pensiei anterioare, și Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin decizia nr. 9 din 10 iunie 2013, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010 „privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”, act normativ aplicabil revizuirii pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanței judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular, similar O.U.G.

nr. 1/2011. Potrivit acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că „sunt supuse revizuirii și pensiile care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor Legii nr. 119/2010, atunci când deciziile de recalculare emise (…) au fost anulate prin hotărâri judecătorești irevocabile, fiind menținut cuantumul pensiei anterioare, fără a se putea reține puterea de lucru judecat a acestor din urmă hotărâri”. S-a susținut că soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție este aplicabilă, mutatis mutandis, și în cazul fostelor pensii militare de serviciu, recalculate potrivit dispozițiilor art. 1 lit. a) – b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.

S-a precizat că, prin aplicarea actelor normative menționate, până în prezent reclamantului i s-a păstrat cuantumul pensiei avut în plată la 31 decembrie 2010, așa cum, în fapt, a dispus și instanța de judecată prin sentința civilă nr. 2449 din 18 septembrie 2011. S-a solicitat, totodată, să se cenzureze cuantumul cheltuielilor de executare, respectiv al onorariului executorului, sumă considerată a fi exagerat de mare și neconformă cu dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2010. Prin sentința nr. 986 din 06 februarie 2015, Judecătoria sectorului 6 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

S-a reținut de către instanță că, potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare. În cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul. În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului.

Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare. Întrucât prin Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituțional art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenței teritoriale a instanței de executare în funcție de locul situării biroului executorului judecătoresc, pentru stabilirea instanței de executare în sensul C. proc. civ. raportarea se face la dispozițiile de drept comun care reglementează stabilirea competenței teritoriale a instanței, respectiv dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 București, instanța care a și pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite în dosarul de executare contestat. S-a mai reținut că, în concret, contestatoarea a invocat motive de contestație la executare care atrag atât competența materială a Judecătoriei sectorului 6 București, respectiv criticile aduse modalității de stabilire a cheltuielilor de executare, cât și motive care atrag competența materială a Tribunalului Argeș, care a pronunțat titlul executoriu. Astfel, prin contestația la executare formulată, s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea sentinței civile nr. 2462/2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 5950/109/2011, rămasă irevocabilă, constând în intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie. Pe cale de consecință, soluționarea contestației la titlu prin prisma acestor motive presupune analiza dispozițiilor legale specifice în materia pensiei și impactul acestor dispoziții legale asupra deciziei vizate de sentința civilă pusă în executare silită. Or, analiza acestor aspecte este de competența exclusivă a instanței specializate în materia asigurărilor sociale. S-a mai reținut că, în condițiile în care unele motive de contestație atrag competența Judecătoriei sectorului 6 București, iar altele competența Tribunalului Argeș, având în vedere identitatea de rațiune, în cauză devin incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit cărora în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr. 20320/303/2014. În fața Tribunalului Argeș, reprezentantul contestatoarei a susținut că nu a înțeles să învestească instanța și cu o contestație la titlu, ci numai cu o contestație la executare, invocând chiar excepția necompetenței materiale a instanței.

La data de 29 septembrie 2015 Tribunalul Argeș a dispus disjungerea contestației la titlu de cea la executare și s-a invocat excepția necompetentei materiale a instanței. Prin sentința civilă nr. 1864 din 29 septembrie 2015, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Constatând ivit conflictul negativ de competenta între cele 2 instanțe, în temeiul art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei, iar potrivit art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În considerente s-au reținut următoarele: Potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare. În cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul. În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului.

Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare. Întrucât prin Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituțional art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenței teritoriale a instanței de executare în funcție de locul situării biroului executorului judecătoresc, pentru stabilirea instanței de executare în sensul C. proc. civ. raportarea se face la dispozițiile de drept comun care reglementează stabilirea competenței teritoriale a instanței, respectiv dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 București, instanța care a și pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite în dosarul de executare contestat. Tribunalul a apreciat că în cauză nu pot avea aplicabilitate dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., întrucât s-ar ajunge ca instanța de executare să nu mai soluționeze contestațiile la executare prin simpla formulare și a unei contestații la titlu. Investită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în baza art. 135 alin. (4) C. proc.

civ., Înalta Curte va constata că, în speță, competența materială în soluționarea contestației la executare revine Judecătoriei sectorului 6 București, pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel, iar conform art. 153 lit. i) din același act normativ, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind „contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi”.

Sintagma „măsurile de executare silită dispuse în baza prezentei legi” se referă la măsurile de executare promovate de autoritățile prevăzute de lege și reglementate special pentru aplicarea sistemului unic de pensii publice, în speță Casa Națională de Pensii Publice, casele teritoriale județene și cele sectoriale, etc., printre aceste măsuri regăsindu-se, cu titlu exemplificativ, executarea debitelor datorate de pensionari cu titlu de drepturi de pensie încasate necuvenit, din diferite motive. În speță, actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele investite cu autoritate publică, constituite expres pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executorul judecătoresc, la solicitarea creditorului, pensionarul căruia trebuia să i se mențină în plată pensia de serviciu, astfel cum s-a stabilit prin titlul executoriu.

Prin urmare, se va constata că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, ci dispozițiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ., care dau soluționarea contestației la executare în competența instanței de executare, în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 care, de altfel, a și pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite. Așa fiind, față de cele ce preced, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită, în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2015.