ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1016/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1016/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București Ia data de 21

octombrie 2014, sub nr. 19285/303/2014, contestatoarea Casa de pensii

sectorială a M.A.N. a formulat contestație la executare împotriva intimatului

N.S.M. prin care a solicitat: anularea actelor de executare dispuse de Biroul

executorilor judecătorești asociați B.Ș.C. și D.N. în Dosarul de executare nr.

1285/2014, precum și suspendarea executării silite.

Cu referire la cererea de anulare a

actelor de executare dispuse de Biroul executorilor judecătorești asociați

B.Ș.C. și D.N. în Dosarul de executare nr. 1285/2014, contestatoarea a arătat

că, prin sentința civilă nr. 2469 din 18 septembrie 2012, pronunțată de

Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 5971/109/2011 (rămasă irevocabilă prin Decizia

civilă nr. 971/2013), a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul N.S.M.,

s-a dispus anularea Deciziei de pensionare nr 92514 din 01 ianuarie 2011 și

menținerea deciziei de pensionare emisă de Casa de pensii a M.A.N., întemeiată

pe dispozițiile Legii nr. 164/2001.

Contestatoarea a făcut o amplă

expunere a modificărilor legislative intervenite în materia legislației de

asigurări sociale în perioada 2010-2013, perioadă în care s-a procedat la

transformarea pensiilor speciale (inclusiv a pensiilor militare de stat stabilite

în baza Legii nr. 164/2001), în pensii de asigurări sociale, și a susținut că

potrivit dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 1/2011, privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de

apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată prin Legea nr.

165/2011, cu modificările și completările ulterioare, intimatul a fost repus în

plată cu drepturile de pensie avute în luna decembrie 2010 începând cu luna

februarie 2011, până în luna decembrie 2011 (când a fost emisă decizia de

revizuire, potrivit O. U.G. nr. 1/2011), iar diferențele aferente lunii

ianuarie 2011 i-au fost achitate în luna februarie 2011.

S-a arătat că prin sentința care

constituie titlul executoriu, instanța de judecată a anulat decizia de

recalculare a pensiei emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, fără a institui în

sarcina Casei de pensii sectoriale a M.A.N. obligația de a menține în plata

drepturile de pensie stabilite în baza Legii nr. 164/2001 privind pensiile

militare de stat (adică, inclusiv după abrogarea acesteia la 01 ianuarie 2011);

instanța de judecată nu putea înlătura de la aplicare, în cazul supus

judecății, prevederile O.U.G. nr. 1/2011, cu modificările și completările

ulterioare.

A învederat contestatoarea că,

potrivit încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, executorului

judecătoresc i-a revenit un onorariu de 1.240,00 lei, sumă care, în raport de

munca prestată în această fază a executării, este exagerat de mare și

neconformă cu dispozițiile art. 39 din Legea nr. l88/2000 privind executorii

judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, sens în care a

solicitat instanței de judecată cenzurarea acestor cheltuieli.

În drept, cererea de chemare în

judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 192 și urm. și art. 711 și urm.

C. proc. civ.

La data de 24 noiembrie 2014 intimatul

N.S.M. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de

suspendare a executării silite și păstrarea actelor de executare dispuse de

Biroul executorilor judecătorești asociați B.Ș.C. și D.N. în Dosarul

execuțional nr. 1285/2014.

Prin sentința civilă nr. 627 din 27

ianuarie 2015, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția

necompetenței materiale în soluționarea contestației și a declinat cauza în

favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a dispune astfel această

instanță a reținut dispozițiile art. 713 C. proc. civ., care prevăd: "(1)

Contestația se introduce la instanța de executare. (2) în cazul urmăririi

silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în

circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de

executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei

circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul. In cazul urmăririi

silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și veniturilor generale

ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă

imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se

află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de

la locul situării imobilului. (3) Contestația privind lămurirea înțelesului,

întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a

pronunțat hotărârea ce seexecută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu

executoriu ce nu emana de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare

aparține instanței de executare".

Întrucât prin Decizia Curții

Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituțional art.

650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea

competenței teritoriale a instanței de executare în funcție de locul situării

biroului executorului judecătoresc, devin aplicabile dispozițiile de drept

comun care reglementează stabilirea competenței teritoriale a instanței,

respectiv art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare

în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau

își are sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 București,

instanța care a și pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite în

dosarul de executare contestat.

Cu toate acestea, competența materială

aparține Tribunalului Argeș, deoarece, în concret, contestatoarea a invocat

atât motive de contestație Ia executare care atrag atât competența materială a

Judecătoriei sectorului 6 București (respectiv criticile aduse modalității de

stabilire a cheltuielilor de executare), cât și motive care atrag competența

Tribunalului Argeș.

Astfel, prin contestația la executare

formulată, s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea sentinței

civile nr. 2469/2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr.

5971/109/2011, rămasă irevocabilă, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor

de pensie.

Pe cale de consecință, soluționarea

contestației la executare prin prisma acestor motive presupune analiza

dispozițiilor legale specifice în materia pensiei și impactul acestor

dispoziții legale asupra deciziei vizate de sentința civilă pusă în executare

silită.

Or, analiza acestor aspecte este de

competența exclusivă a instanței specializate în materia asigurărilor sociale.

Totodată, s-a reținut că potrivit art.

153 lit. i) și 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, tribunalul judecă în primă

instanță litigiile privind contestațiile împotriva măsurilor de executare

silită, dispuse în baza acestei legi, astfel că motivele de contestație

menționate atrag competența Tribunalului Argeș în soluționarea cauzei.

Față de precizările contestatoarei de

la primul termen de judecată, în sensul că înțelege sa formuleze și contestație

la titlu, Judecătoria sectorului 6 București a apreciat că devin incidente și

prevederile art. 713 alin. (3) C. proc. civ. care stabilesc competența de

lămurire a înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu în sarcina

instanței care a pronunțat hotărârea, respectiv Tribunalul Argeș.

A apreciat această instanță că în

condițiile în care unele motive de contestație atrag competența sa iar altele

competența Tribunalului Argeș, pentru identitate de rațiune, în cauză devin

incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în

cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun

ori având aceeași cauză sau thiar cauze diferite, dar aflate în strânsă

legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în

judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama

de acea pretenție care atrage competența instanței de grad mai înalt.

Cu referire la cererea de întoarcere a

executării silite, s-a arătat că, având caracterul unei cereri accesorii, este

supusă regulilor de competență prevăzute de art. 123 C. proc. civ.; în

consecință, sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Pentru considerentele expuse,

Judecătoria sectorului 6 București a apreciat că revine Tribunalului Argeș

competența de a soluționa în integralitate acțiunea, ca instanță de la

domiciliul creditorului (beneficiar al pensiei).

Pe rolul Tribunalului Argeș, secția

pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub

același număr unic, 19285/303/2014, la data de 13 februarie 2015.

Prin sentința civilă nr. 559 din 3

martie 2015, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări

sociale, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului

6 București; constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Sub aspectul obiectului cererii de

chemare în judecată, Tribunalul Argeș a reținut că, în ședința publică din data

de 03 martie 2015, reprezentantul contestatoarei a menționat că a formulat

contestație la formele de executare și că nu insistă în contestația la titlu.

In opinia acestei părți, competența de soluționare a contestației la executare

aparține tribunalului în temeiul dispozițiilor art. 153 lit. i) din Legea nr.

263/2010.

Tribunalul Argeș a apreciat că

potrivit dispozițiilor art. 713 alin. (1) C. proc. civ., instanța competentă să

judece contestația la formele de executare, în calitate de instanță de

executare, este Judecătoria sectorului 6 București.

În ceea ce privește art. 153 lit. i)

din Legea nr. 263/2010, text de lege pe care reprezentantul contestatoarei l-a

invocat în susținerea tezei conform căreia tribunalul este competent material

să soluționeze prezenta contestație la executare, Tribunalul Argeș a arătat că

potrivit art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii

publice, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți

de apel, iar conform art. 153 lit. i) din același act normativ, tribunalele

soluționează în primă instanță litigiile privind (...) contestațiile împotriva

măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi.

Prin „măsurile de executare silită

dispuse în baza prezentei legi" se înțeleg măsurile de executare promovate

de autoritatea/autoritățile prevăzute de lege și reglementate special pentru

aplicarea și respectarea sistemului unic de pensii publice, în speță Casa

Națională de Pensii Publice, casele teritoriale județene și cele sectoriale

etc, printre aceste măsuri regăsindu-se, cu titlu de exemplu, executarea

debitelor datorate de pensionari cu titlu de drepturi de pensii încasate

necuvenit, din variate motive.

Însă în cauză, actele de executare

contestate nu au fost efectuate de organele învestite cu autoritate publică și

personalitate juridică și constituite expres pentru punerea în aplicare a

dispozițiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executorul

judecătoresc, la solicitarea creditorului reprezentat de pensionarul căruia

trebuia să i se mențină în plată pensia de serviciu, așa cum s-a stabilit prin

titlu executoriu.

Prin urmare, nu sunt incidente disp.

art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, ci disp. art. 713 alin. (1) C. proc.

civ., iar soluționarea contestației la executare este de competența Judecătoria

sectorului 6 București, ca instanță de executare.

Examinând conflictul negativ de

competență ivit între Judecătoria sectorului 6 București și Tribunalul Argeș,

Înalta Curte constată că este competentă să soluționeze cauza, pentru

considerentele ce vor succede, Judecătoria sectorului 6 București:

Astfel, în speță, conflictul negativ

de competență a fost generat de calificarea obiectului cererii de chemare în

judecată și de modul diferit în care instanțele aflate în conflict au interpretat

dispozițiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010.

Cu referire la calificarea obiectului

cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține că prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, contestatoarea Casa

de pensii sectorială a M.A.N. a formulat contestație la executare propriu zisă,

în contradictoriu cu intimatul N.S.M. prin care a solicitat anularea actelor de

executare dispuse de Biroul executorilor judecătorești asociați B.Ș.C. și D.N.

în Dosarul de executare nr. 1285/2014, precum și suspendarea executării silite.

În ceea ce privește cererea de anulare

a actelor de executare, contestatoarea a pus în discuție aplicarea în timp a

efectelor sentinței civile nr. 2469 din 18 septembrie 2012, pronunțată de

Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 5971/109/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia

civilă nr. 971/2013 (prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul

N.S.M., s-a dispus anularea Deciziei de pensionare nr 92514 din 01 ianuarie

2011 și menținerea deciziei de pensionare emisă de Casa de pensii a M.A.N.,

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 164/2001), prin raportare la O.U.G. nr.

1/2011. De asemenea, a contestat cuantumul cheltuielilor de executare, cererea

fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 192 și urm., respectiv art. 711

și urm., C. proc. civ.

Actul de sesizare a instanței a fost

însoțit de actele de executare contestate: somația emisă de executorul

judecătoresc D.N. la 08 octombrie 2014 și încheierea de stabilire a

cheltuielilor de executare din data de 06 octombrie 2014.

Conform mențiunilor cuprinse în

practicaua sentinței civile nr. 627/2015, pronunțată de Judecătoria sectorului

6 București, în ședința publică de la 27 ianuarie 2015, reprezentantul

contestatoarei a formulat verbal, după invocarea din oficiu a excepției

necompetenței materiale, precizări cu privire la obiectul cauzei, în sensul că:

înțelege să conteste și titlul în baza art. 711 alin. (1) C. proc. civ., își

extinde contestația la executare 'propriu zisă împotriva tuturor actelor de executare

emise de executorul judecătoresc, dar și împotriva încheierii de încuviințare a

executării silite iar în temeiul art. 722 C. proc. civ., solicită și

întoarcerea executării silite.

Deși aceste precizări nu tac parte din

categoria celor care, potrivit dispozițiiilor art. 204 C. proc. civ., pot fi

formulate verbal și nu necesită acordarea unui termen și comunicarea către

intimat, Judecătoria sectorului 6 București a luat act de ele în mod

neprocedural și a apreciat că nu este competentă să soluționeze cauza în

ansamblul ei.

Înalta Curte constată că dispozițiile

art. 711 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt incidente în speță întrucât printr-o

nouă precizare, consemnată în practicaua sentinței civile nr. 559/03 martie

2015, pronunțată de Tribunalul Argeș, contestatoarea înțelege să formuleze

contestație împotriva actelor de executare efectuate în Dosarul execuțional nr.

1285/2014 și renunță la a mai formula contestație la titlu, întemeiată pe

dispozițiile art. 711 alin. (2) C. proc. civ., după cum nu insistă nici pe

cererea de întoarcere a executării silite în baza art. 722 C. proc. civ. "

Prin urmare, obiectul cererii de

chemare în judecată îl reprezintă contestația împotriva executării silite care

face obiectul Dosarului nr. 1285/2014 al Biroului executorilor judecătorești

asociați B.Ș.C. și D.N.

Înalta Curte constată că și în măsura

în care printr-o cerere comună, contestatoarea ar fi înțeles să formuleze atât

contestație la executare propriu zisă, cât și contestație la titlu, nu erau

aplicabile dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., fiind necesară

determinarea instanței competente în conformitate cu dispozițiiile art. 713 C.

proc. civ.

În acest sens, se reține că executarea

silită este o fază a procesului civil distinctă de cea a judecății, care conține

dispoziții proprii în ceea ce privește stabilirea competenței; în plus,

contestația la executare propriu zisă și contestația la titlu, deși sunt

reglementate de același articol (711 C. proc. civ.), sub o denumire comună

(contestația la executare), sunt mijloace procesuale distincte.

Astfel, în vreme ce prin contestația

la titlu se urmărește lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării

dispozitivului, prin contestația la executare exercitată în condițiile art. 711

alin. (1) C. proc. civ., se pune în discuție legalitatea actelor de executare

silită sau refuzul executorului judecătoresc de a efectua exectarea silită sau

de a efectua un act de executare silită în condițiile legii.

Ținând seama de dispozițiile art. 712

alin. (1) C. proc. civ., atunci când tilul executoriu este reprezentat, ca în

speță, de o hotărâre judecătorească, soluționarea concomitentă a celor două

tipuri de contestație de executare nu este judicioasă, chiar dacă instanța

competentă să Ie soluționeze ar fi aceeași (respectiv titlul executoriu ar fi

pronunțat chiar de instanța de executare).

Un argument suplimentar care conduce

la concluzia că în speță nu puteau fi considerate aplicabile dispozițiile art.

99 alin. (2) C. proc. civ., este acela că atunci când se solicită lămurirea

înțelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului în temeiul dispozițiilor

art. 443 C. proc. civ., competența aparține, în toate cazurile, instanței care

a pronunțat hotărârea.

Din perspectiva dispozițiilor art. 153

lit. i) din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice,

Înalta Curte constată că, astfel cum a reținut și Tribunalul Argeș, tribunalele

soluționează în primă instanță litigiile privind măsurile de executare silită

însă numai dacă acestea au fost dispuse în temeiul acestui act normativ.

Or, în speță, contestatoarea a

învestit instanța cu o contestație la executare de drept comun, în temeiul

dispozițiilor C. proc. civ.

Împrejurarea că titlul executoriu este

reprezentat de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia asigurărilor sociale

nu atrage aplicarea dispozițiilor art. 152 și 153 lit. i) din Legea nr.

263/2010, actele de executare contestate fiind emise de executorul

judecătoresc.

În consecință, pentru considerentele

expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

3 aprilie 2015.