ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1775/2015

Asupra conflictului

negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare formulată la 23

octombrie 2014, Casa de pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, a

solicitat instanței - în contradictoriu cu Biroul Executorilor Judecătorești

Asociați B.Ș.C., D.N. și M.I. - să dispună suspendarea executării silite până

la soluționarea definitivă a contestației și să anuleze toate actele de

executare efectuate în Dosarul execuțional nr. 1281/2014.

În motivarea cererii,

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 711 și 192 C. proc. civ.,

contestatoarea a arătat că, prin Sentința civilă nr. 4303 din 2 septembrie

2011, pronunțată de Tribunalul Constanța, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă

nr. 137/AS/2012, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul M.I., s-a

dispus anularea Deciziei de pensionare nr. 79823 din 10 decembrie 2010 și

menținerea deciziei de pensionare emisă de Casa de pensii a M.A.N., întemeiată

pe dispozițiile Legii nr. 164/2001.

S-a arătat că, prin

sentința menționată, instanța de judecată a anulat decizia de recalculare a

pensiei emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, fără a institui în sarcina Casei

de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale o obligație de a menține

în plată drepturile de pensie stabilite în baza Legii nr. 164/2001 privind

pensiile militare de stat (adică, inclusiv după abrogarea acesteia la 1

ianuarie 2011). Mai mult, instanța de judecată nu putea înlătura de la

aplicare, în cazul supus judecății, prevederile O.U.G. nr. 1/2011, cu

modificările și completările ulterioare, ultraactivând dispozițiile Legii nr. 164/2001.

S-a învederat că, în

ceea ce privește autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești

irevocabile, prin care a fost anulată decizia de recalculare a pensiei, fiind

menținut cuantumul pensiei anterioare, și Înalta Curte de Casație și Justiție

s-a pronunțat prin Decizia nr. 9 din 10 iunie 2013, în interpretarea și

aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2011 pentru

stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din

Legea nr. 119/2010 „privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”, act

normativ aplicabil revizuirii pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar

de specialitate al instanței judecătorești și al parchetelor de pe lângă

acestea și pensiile de serviciu ale personalului diplomatic și consular,

similar O.U.G. nr. 1/2011.

Potrivit acestei

decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul

legii și a stabilit că „sunt supuse revizuirii și pensiile care au făcut

obiectul recalculării conform prevederilor Legii nr. 119/2010, atunci când

deciziile de recalculare emise (…) au fost anulate prin hotărâri judecătorești

irevocabile, fiind menținut cuantumul pensiei anterioare, fără a se putea

reține puterea de lucru judecat a acestor din urmă hotărâri”.

S-a susținut că soluția

Înaltei Curți de Casație și Justiție este aplicabilă, mutatis mutandis, și în

cazul fostelor pensii militare de serviciu, recalculate potrivit dispozițiilor art.

1 lit. a)-b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor.

S-a precizat că, prin

aplicarea actelor normative menționate, până în prezent reclamantului i s-a

păstrat cuantumul pensiei avut în plată la 31 decembrie 2010, așa cum, în fapt,

a dispus și instanța de judecată prin Sentința civilă nr. 4303/2011.

S-a solicitat,

totodată, să se cenzureze cuantumul cheltuielilor de executare, respectiv al

onorariului executorului, sumă considerată a fi exagerat de mare și neconformă

cu dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2010.

Instanța, din oficiu,

la termenul din 17 decembrie 2014, a invocat excepția necompetenței sale

materiale.

Prin sentința civilă

nr. 9801 din 17 decembrie 2014, Judecătoria sectorului 6 București, secția civilă,

a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Judecătoria sectorului 6 București a reținut că, în concret,

contestatoarea a invocat motive de contestație la executare care atrag atât

competența materială a acestei instanțe, respectiv criticile aduse modalității

de stabilire a cheltuielilor de executare, cât și motive care atrag competența

materială a Tribunalului Argeș, care a pronunțat titlul executoriu.

Astfel, prin

contestație, s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea Sentinței civile

nr. 4182/2012 pronunțată de Tribunalul Argeș, constând în intrarea în vigoare a

O.U.G. nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii

drepturilor de pensie.

Pe cale de

consecință, s-a apreciat că soluționarea contestației la executare prin prisma

acestor motive presupune analiza dispozițiilor legale specifice în materia

pensiei și impactul acestor dispoziții legale asupra deciziei vizate de

sentința civilă pusă în executare silită. Or, analiza acestor aspecte este de competența

exclusivă a instanței specializate în materia asigurărilor sociale.

S-a considerat că

sunt incidente dispozițiile art. 153 lit. i) și ale art. 154 alin. (2) din

Legea nr. 263/2010, care atrag competența Tribunalului Argeș, precum și cele

ale art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

Tribunalul Argeș, secția

pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 1451

din 16 iunie 2015, a admis excepția de necompetență materială invocată din

oficiu, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea

Judecătoriei Sectorului 6 și, constatând ivit conflictul negativ de competență,

a înaintat pricina Înaltei Curți în vederea soluționării conflictului.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 713 alin. (1) N.C.P.C., contestația

se introduce la instanța de executare.

În cazul urmăririi

silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în

circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de

executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție

își are domiciliul sau sediul debitorul.

În cazul urmăririi

silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și veniturilor generale

ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă

imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se

află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de

la locul situării imobilului. Contestația privind lămurirea înțelesului,

întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a

pronunțat hotărârea ce se execută.

Dacă o asemenea contestație

vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența

de soluționare aparține instanței de executare.

Întrucât prin decizia

Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, se arată, a fost declarat neconstituțional

art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea

stabilirea competenței teritoriale a instanței de executare în funcție de locul

situării biroului executorului judecătoresc, pentru stabilirea instanței de

executare în sensul Codului de procedură civilă raportarea se face la

dispozițiile de drept comun care reglementează stabilirea competenței

teritoriale a instanței, respectiv dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța

în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul debitorul, respectiv

judecătoria Sectorului 6 București, instanța care a și pronunțat încheierea de

încuviințare a executării silite în dosarul de executare contestat.

Prin urmare, s-a

constatat că în cauză nu pot avea aplicabilitate dispozițiile art. 99 alin. (2)

N.C.P.C. întrucât s-ar ajunge ca instanța de executare să nu mai soluționeze

contestațiile la executare, prin simpla formulare și a unei contestații la titlu.

Investită cu

soluționarea conflictului negativ de competență, în baza art. 135 alin. (4) C.

proc. civ., Înalta Curte va constata că, în speță, competența materială în soluționarea

contestației la executare revine Judecătoriei sectorului 6 București, pentru

considerentele ce succed:

Potrivit

dispozițiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii

publice, jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți

de apel, iar conform art. 153 lit. i) din același act normativ, tribunalele

soluționează în primă instanță litigiile privind „contestațiile împotriva

măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi.”

Sintagma „măsurile de

executare silită dispuse în baza prezentei legi” se referă la măsurile de

executare promovate de autoritățile prevăzute de lege și reglementate special

pentru aplicarea sistemului unic de pensii publice, în speță Casa Națională de

Pensii Publice, casele teritoriale județene și cele sectoriale, etc., printre

aceste măsuri regăsindu-se, cu titlu exemplificativ, executarea debitelor

datorate de pensionari cu titlu de drepturi de pensie încasate necuvenit, din

diferite motive.

În speță, actele de

executare contestate nu au fost efectuate de organele investite cu autoritate

publică, constituite expres pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale

în materie de asigurări sociale, ci de către executorul judecătoresc, la

solicitarea creditorului, pensionarul căruia trebuia să i se mențină în plată

pensia de serviciu, astfel cum s-a stabilit prin titlul executoriu.

Prin urmare, se va

constata că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 153 lit. i) din

Legea nr. 263/2010, ci dispozițiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ., care dau

soluționarea contestației la executare în

competența instanței de executare, în a cărei

circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, respectiv Judecătoria

Sectorului 6 care, de altfel, a și pronunțat încheierea de încuviințare a

executării silite.

Așa fiind, față de

cele ce preced, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită, în favoarea

Judecătoriei Sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 septembrie 2015.