ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2091/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 23 octombrie 2014, contestatoarea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Biroul Executorilor Judecătorești Asociați B.Ș.C. și D.N. și B.I. și în temeiul dispozițiilor art. 192 și următ. și art. 711 și următ. C. proc. civ., suspendarea executării silite până la data soluționării definitive a contestației la executare, precum și anularea tuturor actelor de executare dispuse de biroul executorilor judecătorești asociați în dosarul execuțional nr. 1259/2014. Prin Sentința nr. 809 din 2 februarie 2015, Judecătoria sectorului 6 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale.

A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. A reținut că întrucât prin Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituțional art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenței teritoriale a instanței de executare în funcție de locul situării biroului executorului judecătoresc, pentru stabilirea instanței de executare în sensul C. proc. civ., raportarea se face la dispozițiile de drept comun care reglementează determinarea competenței teritoriale a instanței, respectiv cele cuprinse la art. 107 alin. (1) din cod, potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 București, instanța care a și pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite în dosarul de executare contestat.

Instanța a constatat însă că, în concret, contestatoarea a invocat motive de contestație la executare care atrag atât competența materială a Judecătoriei sectorului 6 București, respectiv criticile aduse modalității de stabilire a cheltuielilor de executare, cât și motive care atrag competența materială a Tribunalului Argeș. Astfel, prin contestația la executare formulată, s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea Sentinței civile nr. 2447/2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 5926/109/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 468/2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie.

Pe cale de consecință, soluționarea contestației la executare prin prisma acestor motive presupune analiza dispozițiilor legale specifice în materia pensiei și impactul acestora asupra deciziei vizate de sentința civilă pusă în executare silită. Or, analiza acestor aspecte este de competența exclusivă a instanței specializate în materia asigurărilor sociale, instanța reținând că se impune astfel a se lămuri înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, conform art. 713 alin. (3) C. proc. civ. prin prisma apărărilor contestatoarei privind întinderea obligației de a menține în plată pensia stabilită în baza Legii nr. 164/2001.

Văzând dispozițiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora tribunalul judecă în primă instanță litigiile privind contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi și având în vedere și prevederile art. 154 alin. (2) din același act normativ, a rezultat că motivele de contestație anterior analizate atrag competența Tribunalului Argeș de soluționare a cauzei. În condițiile în care unele motive de contestație atrag competența Judecătoriei sectorului 6 București, iar altele competența Tribunalului Argeș, instanța a constatat, având în vedere identitatea de rațiune, că în cauză devin incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit cărora în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unui instanțe de grad mai înalt. Prin Sentința civilă nr. 1301 din 2 iunie 2015, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale. A declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență, drept pentru care a suspendat judecata cauzei.

A înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. La data de 2 iunie 2015, tribunalul a dispus disjungerea contestației la executare, dosar în care s-a invocat excepția necompetenței materiale. Pornind de la prevederile art. 713 alin. (1) C. proc. civ. și având în vedere și faptul că art. 650 alin. (1) din cod a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, tribunalul a constatat că pentru stabilirea instanței de executare, raportarea se face la dispozițiile de drept comun, respectiv cele cuprinse la art. 107 alin. (1), potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul debitorul, în speță Judecătoria sectorului 6 București, instanță care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite în dosarul de executare contestat.

Tribunalul a apreciat că în cauză nu pot avea aplicabilitate dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., întrucât s-ar ajunge la situația ca instanța de executare să nu mai soluționeze contestațiile la executare prin simpla formulare și a unei contestații la titlu. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, în considerarea argumentelor ce succed: Reclamanta a sesizat Judecătoria sectorului 6 București cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare și anularea actelor de executare dispuse în Dosarul execuțional nr. 1259/2014.

Contestatoarea și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 711 C. proc. civ., care în alin. (1) prevede că "Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii". Textul legal anterior menționat reprezintă sediul materiei pentru controlul legalității executării silite atunci când, pe parcursul derulării acesteia, părțile sau terții sunt vătămați de modalitatea în care s-a realizat o atare procedură, aceștia putând astfel obține anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale și uneori, chiar lipsirea de efecte juridice a titlului executoriu.

Prin urmare, față de aceste dispoziții legale, de scopul pentru care a fost sesizată instanța (constatarea nulității tuturor actelor de executare) și având în vedere și faptul că Tribunalul Argeș a disjuns cauza, rezultă că în speță este vorba de o contestație la executare. Chiar dacă art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010 stabilește competența tribunalului de a soluționa contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, textul condiționează ca aceste măsuri să fi fost dispuse "în baza prezentei legi", or, în speță, măsurile contestate privesc actele dispuse de către executorul judecătoresc ca urmare a încuviințării executării silite în temeiul art. 665 C. proc. civ., ceea ce exclude competența materială a tribunalului.

Art. 713 alin. (1) C. proc. civ. stabilește competența de soluționare a cererilor formulate în temeiul art. 711 din același cod în favoarea instanței de executare, iar art. 650 C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 publicată în M. Of. nr. 753/16.10.2014) statuează că instanța competentă material să soluționeze contestațiile la executare este "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel". Cum, în speță, sediul Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naționale se află în București, sector 6, competența de soluționare a contestației la executare va fi stabilită în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2015. Procesat de GGC - CL