ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2091/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 23

octombrie 2014, contestatoarea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului

Apărării Naționale a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Biroul

Executorilor Judecătorești Asociați B.Ș.C. și D.N. și B.I. și în temeiul

dispozițiilor art. 192 și următ. și art. 711 și următ. C. proc. civ.,

suspendarea executării silite până la data soluționării definitive a

contestației la executare, precum și anularea tuturor actelor de executare

dispuse de biroul executorilor judecătorești asociați în dosarul execuțional

nr. 1259/2014.

Prin Sentința nr. 809 din 2 februarie 2015,

Judecătoria sectorului 6 București, secția civilă, a admis excepția

necompetenței materiale. A declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Argeș.

A reținut că întrucât prin Decizia Curții

Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituțional art.

650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea

competenței teritoriale a instanței de executare în funcție de locul situării

biroului executorului judecătoresc, pentru stabilirea instanței de executare în

sensul C. proc. civ., raportarea se face la dispozițiile de drept comun care

reglementează determinarea competenței teritoriale a instanței, respectiv cele

cuprinse la art. 107 alin. (1) din cod, potrivit cărora cererea de chemare în

judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își

are sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 București, instanța care

a și pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite în dosarul de

executare contestat.

Instanța a constatat însă că, în concret,

contestatoarea a invocat motive de contestație la executare care atrag atât

competența materială a Judecătoriei sectorului 6 București, respectiv criticile

aduse modalității de stabilire a cheltuielilor de executare, cât și motive care

atrag competența materială a Tribunalului Argeș.

Astfel, prin contestația la executare

formulată, s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea Sentinței

civile nr. 2447/2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr.

5926/109/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 468/2013 pronunțată

de Curtea de Apel Pitești, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011,

care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de

pensie.

Pe cale de consecință, soluționarea

contestației la executare prin prisma acestor motive presupune analiza

dispozițiilor legale specifice în materia pensiei și impactul acestora asupra

deciziei vizate de sentința civilă pusă în executare silită.

Or, analiza acestor aspecte este de

competența exclusivă a instanței specializate în materia asigurărilor sociale,

instanța reținând că se impune astfel a se lămuri înțelesul, întinderea sau

aplicarea titlului executoriu, conform art. 713 alin. (3) C. proc. civ. prin

prisma apărărilor contestatoarei privind întinderea obligației de a menține în

plată pensia stabilită în baza Legii nr. 164/2001.

Văzând dispozițiile art. 153 lit. i) din

Legea nr. 263/2010, potrivit cărora tribunalul judecă în primă instanță

litigiile privind contestațiile împotriva măsurilor de executare silită,

dispuse în baza prezentei legi și având în vedere și prevederile art. 154 alin.

(2) din același act normativ, a rezultat că motivele de contestație anterior

analizate atrag competența Tribunalului Argeș de soluționare a cauzei.

În condițiile în care unele motive de

contestație atrag competența Judecătoriei sectorului 6 București, iar altele

competența Tribunalului Argeș, instanța a constatat, având în vedere

identitatea de rațiune, că în cauză devin incidente dispozițiile art. 99 alin.

(2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care mai multe capete principale

de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze

diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o

unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se

determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unui instanțe

de grad mai înalt.

Prin Sentința civilă nr. 1301 din 2 iunie

2015, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale,

a admis excepția necompetenței materiale. A declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. A constatat ivit

conflictul negativ de competență, drept pentru care a suspendat judecata

cauzei. A înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

soluționarea conflictului negativ de competență.

La data de 2 iunie 2015, tribunalul a dispus

disjungerea contestației la executare, dosar în care s-a invocat excepția

necompetenței materiale.

Pornind de la prevederile art. 713 alin. (1)

C. proc. civ. și având în vedere și faptul că art. 650 alin. (1) din cod a fost

declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014,

tribunalul a constatat că pentru stabilirea instanței de executare, raportarea

se face la dispozițiile de drept comun, respectiv cele cuprinse la art. 107

alin. (1), potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la

instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul debitorul, în

speță Judecătoria sectorului 6 București, instanță care a pronunțat încheierea

de încuviințare a executării silite în dosarul de executare contestat.

Tribunalul a apreciat că în cauză nu pot avea

aplicabilitate dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., întrucât s-ar

ajunge la situația ca instanța de executare să nu mai soluționeze contestațiile

la executare prin simpla formulare și a unei contestații la titlu.

Înalta Curte, competentă să soluționeze

conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., stabilește competența de soluționare a contestației la executare în

favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, în considerarea argumentelor ce

succed:

Reclamanta a sesizat Judecătoria sectorului 6

București cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării silite până

la soluționarea contestației la executare și anularea actelor de executare

dispuse în Dosarul execuțional nr. 1259/2014.

Contestatoarea și-a întemeiat acțiunea pe

dispozițiile art. 711 C. proc. civ., care în alin. (1) prevede că

"Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul

judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face

contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea,

se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul

judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act

de executare silită în condițiile legii".

Textul legal anterior menționat reprezintă

sediul materiei pentru controlul legalității executării silite atunci când, pe

parcursul derulării acesteia, părțile sau terții sunt vătămați de modalitatea

în care s-a realizat o atare procedură, aceștia putând astfel obține anularea

sau îndreptarea actelor de executare nelegale și uneori, chiar lipsirea de

efecte juridice a titlului executoriu.

Prin urmare, față de aceste dispoziții

legale, de scopul pentru care a fost sesizată instanța (constatarea nulității

tuturor actelor de executare) și având în vedere și faptul că Tribunalul Argeș

a disjuns cauza, rezultă că în speță este vorba de o contestație la executare.

Chiar dacă art. 153 lit. i) din Legea nr.

263/2010 stabilește competența tribunalului de a soluționa contestațiile

împotriva măsurilor de executare silită, textul condiționează ca aceste măsuri

să fi fost dispuse "în baza prezentei legi", or, în speță, măsurile

contestate privesc actele dispuse de către executorul judecătoresc ca urmare a

încuviințării executării silite în temeiul art. 665 C. proc. civ., ceea ce

exclude competența materială a tribunalului.

Art. 713 alin. (1) C. proc. civ. stabilește

competența de soluționare a cererilor formulate în temeiul art. 711 din același

cod în favoarea instanței de executare, iar art. 650 C. proc. civ. (astfel cum

a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 publicată în M. Of. nr.

753/16.10.2014) statuează că instanța competentă material să soluționeze

contestațiile la executare este "judecătoria în a cărei circumscripție se

află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz,

sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Cum, în speță, sediul Casei de Pensii

Sectoriale a Ministerului Apărării Naționale se află în București, sector 6,

competența de soluționare a contestației la executare va fi stabilită în

favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei sector 6 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7

octombrie 2015.

Procesat

de GGC - CL