ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2090/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 3

noiembrie 2014, contestatoarea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului

Apărării Naționale a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Biroul

Executorilor Judecătorești Asociați B.Ș.C. și D.N. și P.I. și în temeiul

dispozițiilor art. 192 și următ. și art. 711 și următ. C. proc. civ.,

suspendarea executării silite până la data soluționării definitive a

contestației la executare, precum și anularea tuturor actelor de executare

dispuse de biroul executorilor judecătorești asociați în Dosarul execuțional

nr. 1401/2014.

Prin Sentința nr. 2285 din 26 martie 2015,

Judecătoria sectorului 6 București, secția civilă, a admis excepția

necompetenței materiale. A declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Constanța.

A reținut că întrucât prin Decizia Curții

Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituțional art.

650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea

competenței teritoriale a instanței de executare în funcție de locul situării

biroului executorului judecătoresc, pentru stabilirea instanței de executare în

sensul C. proc. civ., raportarea se face la dispozițiile de drept comun care

reglementează determinarea competenței teritoriale a instanței, respectiv cele

cuprinse la art. 107 alin. (1) din cod, potrivit cărora cererea de chemare în

judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își

are sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 București, instanța care

a și pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite în dosarul de

executare contestat.

Instanța a constatat însă că, în concret,

contestatoarea a invocat motive de contestație la executare care atrag atât

competența materială a Judecătoriei sectorului 6 București, respectiv criticile

aduse modalității de stabilire a cheltuielilor de executare, cât și motive care

atrag competența materială a Tribunalului Constanța.

Astfel, prin contestația la executare

formulată, s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea Sentinței

civile nr. 3782/2011 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr.

2856/118/2011, rămasă irevocabilă, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr.

1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor

de pensie.

Pe cale de consecință, soluționarea

contestației la executare prin prisma acestor motive presupune analiza

dispozițiilor legale specifice în materia pensiei și impactul acestora asupra

deciziei vizate de sentința civilă pusă în executare silită.

Or, analiza acestor aspecte este de

competența exclusivă a instanței specializate în materia asigurărilor sociale.

Văzând dispozițiile art. 153 lit. i) din

Legea nr. 263/2010, potrivit cărora tribunalul judecă în primă instanță

litigiile privind contestațiile împotriva măsurilor de executare silită,

dispuse în baza prezentei legi și având în vedere și prevederile art. 154 alin.

(2) din același act normativ, a rezultat că motivele de contestație anterior

analizate atrag competența Tribunalului Constanța de soluționare a cauzei.

În condițiile în care unele motive de

contestație atrag competența Judecătoriei sectorului 6 București, iar altele

competența Tribunalului Constanța, instanța a constatat, având în vedere

identitatea de rațiune, că în cauză devin incidente dispozițiile art. 99 alin.

(2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care mai multe capete principale

de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze

diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o

unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se

determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei

instanțe de grad mai înalt.

Prin încheierea din 26 martie 2015,

pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București în Dosarul nr. 21400/303/2014,

a fost admisă excepția litispendenței și s-a dispus reunirea dosarului la

Dosarul nr. 20845/303/2014, avându-se în vedere că obiectul, cauza și părțile

din cele două dosare sunt același, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 138

C. proc. civ.

Prin Sentința nr. 1249 din 12 iunie 2015,

Tribunalul Constanța, secția I civilă, a admis excepția necompetenței materiale

în soluționarea contestației la executare. A declinat competența de soluționare

a cererii în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. A constatat ivit

conflictul negativ de competență. A dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte

de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

La primul termen de judecată, tribunalul a

dispus disjungerea contestației la executare propriu-zisă de contestația la

titlu, iar cu privire la judecata celei dintâi a invocat excepția necompetenței

materiale, reținând, față de cererea dedusă judecății, astfel cum a fost

precizată și în raport de prevederile art. 712 C. proc. civ., că pentru

stabilirea competenței vor fi avute în vedere dispozițiile art. 99 din cod,

care instituie regulile de determinare a competenței în cazul mai multor capete

principale de cerere.

A constatat că între contestația la executare

propriu-zisă și contestația la titlu nu se poate vorbi de o legătură care să

facă necesară judecarea cererilor reunite de către aceeași instanță.

A reținut totodată că o soluționare

judicioasă a pretențiilor contestatoarei presupune în acest caz soluționarea

irevocabilă prioritară a contestației la titlu, urmând ca în funcție de

lămuririle aduse cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului

executoriu să se poate verifica legalitatea executării silite începute în temeiul

titlului executoriu astfel lămurit.

Înalta Curte, competentă să soluționeze

conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., stabilește competența de soluționare a contestației la executare în

favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, în considerarea argumentelor ce

succed:

Reclamanta a sesizat Judecătoria sectorului 6

București cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării silite până

la soluționarea contestației la executare și anularea actelor de executare

dispuse în Dosarul execuțional nr. 1401/2014.

Contestatoarea și-a întemeiat acțiunea pe

dispozițiile art. 711 C. proc. civ., care, în alin. (1) prevede că

"Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul

judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face

contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea,

se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul

judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act

de executare silită în condițiile legii".

Textul legal anterior menționat reprezintă

sediul materiei pentru controlul legalității executării silite atunci când, pe

parcursul derulării acesteia, părțile sau terții sunt vătămați de modalitatea

în care s-a realizat o atare procedură, aceștia putând astfel obține anularea

sau îndreptarea actelor de executare nelegale și uneori, chiar lipsirea de

efecte juridice a titlului executoriu.

Prin urmare, față de aceste dispoziții

legale, de scopul pentru care a fost sesizată instanța (constatarea nulității

tuturor actelor de executare) și având în vedere și faptul că Tribunalul

Constanța a disjuns cauza, rezultă că în speță este vorba de o contestație la

executare.

Chiar dacă art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010

stabilește competența tribunalului de a soluționa contestațiile împotriva

măsurilor de executare silită, textul condiționează ca aceste măsuri să fi fost

dispuse "în baza prezentei legi", or, în speță, măsurile contestate

privesc actele dispuse de către executorul judecătoresc ca urmare a

încuviințării executării silite în temeiul art. 665 C. proc. civ., ceea ce

exclude competența materială a tribunalului.

Art. 713 alin. (1) C. proc. civ. stabilește

competența de soluționare a cererilor formulate în temeiul art. 711 din același

cod în favoarea instanței de executare, iar art. 650 C. proc. civ. (astfel cum

a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 publicată în M. Of. nr.

753/16.10.2014), statuează că instanța competentă material să soluționeze

contestațiile la executare este "judecătoria în a cărei circumscripție se

află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz,

sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Cum, în speță, sediul Casei de Pensii

Sectoriale a Ministerului Apărării Naționale se află în București, sector 6,

competența de soluționare a contestației la executare va fi stabilită în

favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei Sector 6 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7

octombrie 2015.

Procesat

de GGC - CL