ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2672/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 6 martie 2015, contestatoarea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 192 și urm. și art. 711, 713 și urm. C. proc. civ., suspendarea executării silite până la data soluționării definitive a contestației la executare, precum și anularea tuturor actelor de executare dispuse de Biroul executorilor judecătorești asociați B.Ș.C. și D.N. în dosarul execuțional nr. 1289/2014. Prin sentința nr. 3951 din 26 mai 2015, Judecătoria sectorului 6 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.

A declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului Argeș și a dispus trimiterea dosarului instanței competente, de îndată. A reținut, în esență, pornind de la prevederile art. 152 și art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, raportat la domiciliul intimatului P.V. și la faptul că titlul executoriu este reprezentat de sentința civilă nr. 2473/2012 pronunțată de Tribunalul Argeș și față de criticile formulate, care privesc modalitatea de calcul a pensiei, că acestea se circumscriu unei contestații la titlu de competența instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută. Prin sentința nr. 1872 din 29 septembrie 2015, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale.

A declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. A constatat ivit conflictul negativ de competență, drept pentru care a suspendat judecata cauzei. A înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență. La data de 29 septembrie 2015, tribunalul a dispus disjungerea contestației la titlu de contestația la executare, iar cu privire la judecata celei din urmă a invocat excepția necompetenței materiale. Având în vedere prevederile art. 713 alin. (1) C. proc. civ. și întrucât prin Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituțional art. 650 alin. (1) din cod, normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenței teritoriale a instanței de executare în funcție de locul situării biroului executorului judecătoresc, s-a constatat că pentru stabilirea instanței de executare în sensul C. proc.

civ., raportarea se face la dispozițiile de drept comun, respectiv cele cuprinse la art. 107 alin. (1) din cod. Totodată, s-a reținut că în cauză nu pot avea aplicabilitate dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., întrucât s-ar ajunge ca instanța de executare să nu mai soluționeze contestațiile la executare prin simpla formulare și a unei contestații la titlu. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București, în considerarea argumentelor ce succed: Contestatoarea a sesizat Judecătoria sectorului 6 București cu o cerere prin care a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare și anularea actelor de executare dispuse în dosarul execuțional nr. 1289/2014.

Contestatoarea și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 711 C. proc. civ., care, în alin. (1) prevede că „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii”. Textul legal anterior menționat reprezintă sediul materiei pentru controlul legalității executării silite atunci când, pe parcursul derulării acesteia, părțile sau terții sunt vătămați de modalitatea în care s-a realizat o atare procedură, aceștia putând astfel obține anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale și uneori, chiar lipsirea de efecte juridice a titlului executoriu.

Prin urmare, față de aceste dispoziții legale, de scopul pentru care a fost sesizată instanța (constatarea nulității tuturor actelor de executare) și având în vedere și faptul că Tribunalul Argeș a disjuns cauza, rezultă că în speță este vorba de o contestație la executare. Chiar dacă art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010 stabilește competența tribunalului de a soluționa contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, textul condiționează ca aceste măsuri să fi fost dispuse „în baza prezentei legi”, or, în speță, măsurile contestate privesc actele dispuse de către executorul judecătoresc ca urmare a încuviințării executării silite în temeiul art. 665 C. proc. civ., ceea ce exclude competența materială a tribunalului.

Art. 713 alin. (1) C. proc. civ. stabilește competența de soluționare a cererilor formulate în temeiul art. 711 din același cod în favoarea instanței de executare, iar art. 650 C. proc. civ. (astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 publicată în M. Of. nr. 753/16.10.2014), statuează că instanța competentă material să soluționeze contestațiile la executare este „judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”. Cum, în speță, sediul Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apărării Naționale se află în București, sector 6, competența de soluționare a contestației la executare va fi stabilită în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2015.