ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 985/2015

HOTĂRÂRE

27.03.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 985/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 985/2015

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată la 27 octombrie 2014 pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, contestatoarea A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații B.E.J.A. „B. și C." și D., anularea tuturor actelor de executare dispuse în Dosarul executional nr. x/2014 și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare.

În motivare, contestatoarea a arătat că în perioada 2010-2013 s-a desfășurat, etapizat, un amplu proces de transformare a pensiilor speciale, inclusiv a pensiilor stabilite în baza Legii nr. 164/2001 și a susținut că prin punerea în executare silită a sentinței civile nr. 2560 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/109/2011, rămasă irevocabilă, se încearcă, de fapt, înlăturarea prevederilor O.U.G. nr. 1/2011, invocând autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care susmenționata sentință cade sub incidența legislației anterioare intrării în vigoare a acestui act normativ.

Astfel, a susținut că titlul executoriu, reprezentat de sentința civilă nr. 2560 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Argeș, este lipsit de efecte juridice, ca urmare a modificării legislației.

Prin sentința civilă nr. 360 din 20 ianuarie 2015, Judecătoria sectorului 6 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria sectorului 6 București a reținut că prin contestația la executare formulată, autoarea demersului judiciar a invocat atât motive care atrag atât competența materială a Judecătoriei sectorului 6 București, respectiv criticile aduse modalității de stabilire a cheltuielilor de executare, cât și motive care atrag competența materială a Tribunalului Argeș, respectiv intervenirea impedimentului la executarea titlului executoriu, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie, analiza acestui aspect fiind de competența exclusivă a instanței specializate în materia asigurărilor sociale.

Astfel, a reținut că, în conformitate cu prevederile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, tribunalele soluționează în primă instanță litigiile privind contestația împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza acestui act normativ, iar potrivit art. 154 din aceeași lege, cererile îndreptate împotriva Caselor de Pensii Sectoriale se adresează instanței de la domiciliul reclamantului.

În concluzie, având în vedere că unele motive de contestație atrag competența Judecătoriei sectorului 6 București, iar altele competența Tribunalului Argeș, instanța, pentru identitate de rațiune, a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 99 alin. (2) N.C.P.C., apreciind că instanța competentă în soluționarea contestației la executare este instanța mai mare în grad dintre cele competente în raport de fiecare dintre motivele invocate.

Dosarul a fost înregistrat la 20 ianuarie 2015 pe rolul Tribunalului Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, care, prin sentința nr. 539 din 27 februarie 2015, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

În argumentarea soluției pronunțate, tribunalul a avut în vedere pe de o parte precizarea contestatoarei de la termenul din 27 februarie 2015, în sensul că obiectul contestației sale îl constituie formele de executare, iar pe de altă parte faptul că actele de executare a căror anulare se cere au fost îndeplinite de un executor judecătoresc, chiar dacă în executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate de un complet specializat al tribunalului, astfel că nu se atrage competența instanței de dreptul muncii, precum și faptul că în cadrul unei contestații la executare nu mai pot fi repuse în discuție chestiunile de fond tranșate prin titlul executoriu.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 N.C.P.C., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Competența materială este reglementată de norme de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga, având caracter absolut

Normele de competență materială sunt stabilite sub aspect procesual după obiectul, valoarea sau natura cererii, determinând astfel categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o anumită categorie de instanțe judecătorești.

Înalta Curte constată că, în speță, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra contestației la executare prin care A. a solicitat, în contradictoriu cu intimații B.E.J.A., „B. și C." și D., anularea tuturor actelor de executare dispuse în Dosarul execuțional nr. x/2014 și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare, susținând, în esență, că titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 2480/2012, pronunțată de Tribunalul Argeș este lipsit de efecte juridice, ca urmare a modificării legislației.

Având în vedere că în cauză contestatoarea a precizat în mod expres că nu a învestit instanța cu o contestație la titlu, ci că pe această cale a înțeles să conteste actele de executare îndeplinite de executorul judecătoresc, din perspectiva intervenirii unui impediment la executare constând în modificarea legislației - subliniază instanța supremă, neexistând niciun echivoc sub acest aspect, Înalta Curte, în considerarea principiului disponibilității care guvernează procesul civil, reține incidența art. 713 alin. (1) N.C.P.C, potrivit căruia contestația se introduce la instanța de executare.

Față de data promovării contestației la executare pe rolul instanței inițial învestite, 27 octombrie 2014, Înalta Curte reține incidența în speță a dispozițiilor art. 650 alin. (1), în forma în vigoare la data promovării cererii, respectiv, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 21 din Legea nr. 138/2014, publicată în M.Of., Partea I nr. 753 din 16 octombrie 2014, potrivit cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Cum în speță sediul debitoarei-contestatoare se află în raza teritorială de competență a Judecătoriei sectorului 6 București, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.