ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2015/2015

Asupra

conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 6 la data de 27 octombrie 2014, sub numărul

20321/303/2014, contestatoarea Casa de Pensii. Sectorială a Ministerului

Apărării Naționale a formulat, în contradictoriu cu intimații Biroul

Executorilor Judecătorești Asociați B.Ș.C., D.N. și B.V., contestație Ia

executare, solicitând instanței suspendarea executării silite până la data

soluționării definitive a contestației la executare și anularea tuturor actelor

de executare întocmite de Biroul executorilor judecătorești Asociați B.Ș.C. și

D.N. în Dosarul execuțional nr. 1256/2014.

Prin Sentința civilă

nr. 1774 din 04 martie 2015, Judecătoria Sectorului 6 București

a admis excepția necompetenței

materiale a instanței în soluționarea contestației la executare și a declinat

pricina în favoarea Tribunalului Argeș, spre competentă soluționare.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: în speță,

contestatoarea a invocat motive de contestație la executare care atrag atât

competența materială și teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București,

respectiv criticile aduse modalității de stabilire a cheltuielilor de

executare, cât și motive care atrag competența materiala a Tribunalului Argeș.

Astfel, prin contestația la executare formulată, s-a invocat intervenirea unui

impediment la executarea Sentinței civile nr. 2483 din 18 septembrie 2012

pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 5997/109/2011, rămasă irevocabilă

prin Decizia nr. 992/2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, constând în

intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în

materia stabilirii drepturilor de pensie.

Pe cale de

consecință, soluționarea contestației la executare prin prisma acestor motive

presupune analiza dispozițiilor legale specifice în materia pensiei și impactul

acestor dispoziții legale asupra deciziei vidate de sentința civilă pusă în

executare silită.

Or, analiza

acestor aspecte este de competența exclusivă a instanței care a pronunțat

hotărârea ce se execută, fiind în prezența unei contestații la titlu.

Având în

vedere faptul că judecata, contestației la executare atrage competența.

Judecătoriei Sectorului 6 București, iar contestația la titlu atrage competența

Tribunalului Argeș, instanța a constatat că, în cauză, devin incidente dispozițiile

art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care mai multe

capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași

cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse

judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să

le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage

competența unui instanțe de grad mai înalt.

La

Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza

a fost înregistrată sub același număr unic, 20321/303/2014.

În

ședința publică din data de 09 iunie 2015, reprezentantul contestatoarei a

arătat că obiectul prezentei cereri este contestație la formele de executare și

nu a înțeles să formuleze și contestație la titlu; a invocat excepția

necompetenței materiale a Tribunalului Argeș, solicitând declinarea competenței

în favoarea Judecătoriei sector 6 București.

Prin Sentința

civilă nr. 1424 din 09 iunie 2015, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de

muncă și asigurări sociale,

a

admis excepția necompetenței sale teritoriale, a decimat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București și,

constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul instanței

supreme, spre soluționare.

Pentru a

se pronunța astfel, această instanță a reținut că, în ședința publică din data

de 09 iunie 2015, reprezentantul contestatoarei a arătat că obiectul prezentei

cereri este contestație la executare. S-a mai reținut că dispozițiile art. 152

și urm. din Legea nr. 263/2010 nu sunt incidente, întrucât actele de executare

contestate nu au fost efectuate de organele investite cu autoritate publică și

constituite expres pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale în materie

de asigurări sociale, ci de către executor judecătoresc, la solicitarea

creditorului, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 713 alin. (1) din

Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Prin

urmare, în aplicarea acestor dispoziții legale, competența materială de

soluționare a cauzei aparține Judecătoriei sectorului 6 București, ca instanță

cu plenitudine de competență în materia contestației la executare.

Cu privire la conflictul negativ de

competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2

raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta

Curte reține următoarele;

Prioritar

stabilirii competenței materiale, urmează a se determina obiectul acțiunii.

Din cuprinsul

cererii de chemare în judecată, reiese că reclamanta a sesizat Judecătoria

sectorului 6 București cu o cerere prin care a solicitat anularea tuturor

actelor de executare dispuse în Dosarul execuțional 1256/2014, precum și

reducerea onorariului executorului judecătoresc, apreciindu-1 ca exagerat, în

raport de munca prestată, și nelegal față de dispozițiile art. 39 din Legea nr.

188/2000.

Contestația a

fost formulată ca urmare a intrării în vigoare, ulterior pronunțării Sentinței civile

nr. 2483 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Argeș, a O.U.G. nr. 1/2011

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor

proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, în

temeiul căreia decizia de pensionare pentru limită de vârstă nr. 50832/2011 a

fost revizuită.

Pe parcursul

punerii în executare a hotărârilor judecătorești, ca fază finală a procesului

civil, pot apărea diferite incidente procedurale a căror soluționare

legiuitorul a ales să o reglementeze în Capitolul VI, Titlul I al Cărții a V-a

din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Dispozițiile art.

711 din actul normativ mai sus menționat, în raport de care contestatoarea și-a

întemeiat demersul judiciar, prevăd că, „împotriva executării silite, a încheierilor

date de executând judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare

se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

De asemenea, se poate face contestație ia executare și în cazul în care

executând judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau sa

îndeplinească un act de executare silită in condițiile legii

”

.

Din

interpretarea literală a dispozițiilor legale menționate, reiese că acesta

reprezintă cadrul legal pentru controlul legalității executării silite.

Prin

urmare, față de scopul pentru care a fost sesizată instanța de judecată,

respectiv constatarea nulității tuturor actelor de executare dispuse de

executorul judecătoresc, respectiv controlul de legalitate al onorariului stabilit.

în favoarea acestuia, față de temeiul de drept pe care a fost întemeiată

acțiunea, precum și față de precizarea reprezentantului contestatoarei de la.

termenul de judecată din data de 09 iunie 2015 în sensul că obiectul cererii îl

reprezintă o contestație la executare, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin.

(5) din Legea nr. 134/2010, rezultă că instanța a fost învestită cu

soluționarea unei contestații ia executare, iar nu cu o contestație la titlu.

Față de

considerentele mai sus expuse, obiectul cererii formulate de contestatoarea

Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale la data de 27

octombrie 2014, este reprezentat de contestație ia executare, reglementat de

dispozițiile art. 711 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Art. 713

alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă stabilește

competența de soluționare a cererilor formulate în temeiul dispozițiilor art. 711

din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă în favoarea instanței

de executare.

Art. 650 alin. (1) C. proc. civ.,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 (intrată în vigoare la data

de 19 octombrie 2014, deci anterior sesizării instanței în speța de față),

prevede că „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se

afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz,

sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel

”

, iar alin. (2) al acestui text de

lege prevede că „instanța de executare soluționează contestațiile la executare,

precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția

celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.

Prin urmare,

dispozițiile sus-enunțate reglementează regimul juridic de drept comun al

instituției instanței de executare și stabilesc că judecătoria este instanța

competentă, din punct de vedere material, în soluționarea contestațiilor de

executare.

În raport de

considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a contestației formulate de Casa de Pensii Sectorială a

Ministerului Apărării Naționale în favoarea Judecătoriei Sectorului 6

București, instanță în circumscripția căreia se află sediul contestatoarei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2015.