ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2015/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 la data de 27 octombrie 2014, sub numărul 20321/303/2014, contestatoarea Casa de Pensii. Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a formulat, în contradictoriu cu intimații Biroul Executorilor Judecătorești Asociați B.Ș.C., D.N. și B.V., contestație Ia executare, solicitând instanței suspendarea executării silite până la data soluționării definitive a contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare întocmite de Biroul executorilor judecătorești Asociați B.Ș.C. și D.N. în Dosarul execuțional nr. 1256/2014. Prin Sentința civilă nr. 1774 din 04 martie 2015, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea contestației la executare și a declinat pricina în favoarea Tribunalului Argeș, spre competentă soluționare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele: în speță, contestatoarea a invocat motive de contestație la executare care atrag atât competența materială și teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 București, respectiv criticile aduse modalității de stabilire a cheltuielilor de executare, cât și motive care atrag competența materiala a Tribunalului Argeș. Astfel, prin contestația la executare formulată, s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea Sentinței civile nr. 2483 din 18 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 5997/109/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 992/2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, constând în intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie. Pe cale de consecință, soluționarea contestației la executare prin prisma acestor motive presupune analiza dispozițiilor legale specifice în materia pensiei și impactul acestor dispoziții legale asupra deciziei vidate de sentința civilă pusă în executare silită. Or, analiza acestor aspecte este de competența exclusivă a instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, fiind în prezența unei contestații la titlu. Având în vedere faptul că judecata, contestației la executare atrage competența. Judecătoriei Sectorului 6 București, iar contestația la titlu atrage competența Tribunalului Argeș, instanța a constatat că, în cauză, devin incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit cărora, în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unui instanțe de grad mai înalt. La Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost înregistrată sub același număr unic, 20321/303/2014. În ședința publică din data de 09 iunie 2015, reprezentantul contestatoarei a arătat că obiectul prezentei cereri este contestație la formele de executare și nu a înțeles să formuleze și contestație la titlu; a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș, solicitând declinarea competenței în favoarea Judecătoriei sector 6 București.

Prin Sentința civilă nr. 1424 din 09 iunie 2015, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a decimat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul instanței supreme, spre soluționare. Pentru a se pronunța astfel, această instanță a reținut că, în ședința publică din data de 09 iunie 2015, reprezentantul contestatoarei a arătat că obiectul prezentei cereri este contestație la executare.

S-a mai reținut că dispozițiile art. 152 și urm. din Legea nr. 263/2010 nu sunt incidente, întrucât actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele investite cu autoritate publică și constituite expres pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executor judecătoresc, la solicitarea creditorului, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Prin urmare, în aplicarea acestor dispoziții legale, competența materială de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei sectorului 6 București, ca instanță cu plenitudine de competență în materia contestației la executare.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele; Prioritar stabilirii competenței materiale, urmează a se determina obiectul acțiunii. Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reiese că reclamanta a sesizat Judecătoria sectorului 6 București cu o cerere prin care a solicitat anularea tuturor actelor de executare dispuse în Dosarul execuțional 1256/2014, precum și reducerea onorariului executorului judecătoresc, apreciindu-1 ca exagerat, în raport de munca prestată, și nelegal față de dispozițiile art. 39 din Legea nr. 188/2000.

Contestația a fost formulată ca urmare a intrării în vigoare, ulterior pronunțării Sentinței civile nr. 2483 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Argeș, a O.U.G. nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, în temeiul căreia decizia de pensionare pentru limită de vârstă nr. 50832/2011 a fost revizuită. Pe parcursul punerii în executare a hotărârilor judecătorești, ca fază finală a procesului civil, pot apărea diferite incidente procedurale a căror soluționare legiuitorul a ales să o reglementeze în Capitolul VI, Titlul I al Cărții a V-a din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Dispozițiile art. 711 din actul normativ mai sus menționat, în raport de care contestatoarea și-a întemeiat demersul judiciar, prevăd că, „împotriva executării silite, a încheierilor date de executând judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație ia executare și în cazul în care executând judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau sa îndeplinească un act de executare silită in condițiile legii ” . Din interpretarea literală a dispozițiilor legale menționate, reiese că acesta reprezintă cadrul legal pentru controlul legalității executării silite. Prin urmare, față de scopul pentru care a fost sesizată instanța de judecată, respectiv constatarea nulității tuturor actelor de executare dispuse de executorul judecătoresc, respectiv controlul de legalitate al onorariului stabilit.

în favoarea acestuia, față de temeiul de drept pe care a fost întemeiată acțiunea, precum și față de precizarea reprezentantului contestatoarei de la. termenul de judecată din data de 09 iunie 2015 în sensul că obiectul cererii îl reprezintă o contestație la executare, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 134/2010, rezultă că instanța a fost învestită cu soluționarea unei contestații ia executare, iar nu cu o contestație la titlu. Față de considerentele mai sus expuse, obiectul cererii formulate de contestatoarea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale la data de 27 octombrie 2014, este reprezentat de contestație ia executare, reglementat de dispozițiile art. 711 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Art. 713 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă stabilește competența de soluționare a cererilor formulate în temeiul dispozițiilor art. 711 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă în favoarea instanței de executare. Art. 650 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 (intrată în vigoare la data de 19 octombrie 2014, deci anterior sesizării instanței în speța de față), prevede că „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel ” , iar alin. (2) al acestui text de lege prevede că „instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.

Prin urmare, dispozițiile sus-enunțate reglementează regimul juridic de drept comun al instituției instanței de executare și stabilesc că judecătoria este instanța competentă, din punct de vedere material, în soluționarea contestațiilor de executare. În raport de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a contestației formulate de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, instanță în circumscripția căreia se află sediul contestatoarei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2015.