Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.06.2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1773/2015

HOTĂRÂRE
25.06.2015
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1773/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 24 octombrie 2014, contestatoarea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a formulat, în contradictoriu cu intimații BEJA „B.Ș.C. și D.N.” și O.M., contestație la executare, solicitând suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestație la executare și anularea tuturor actelor de executare dispuse de BEJA „B.Ș.C. și D.N." în dosarul execuțional nr. 1240/2014. Prin sentința civilă nr. 617 din 27 ianuarie 2015, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș, apreciind incidente dispozițiile Legii nr. 263/2010.

Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 959/2015 din 28 aprilie 2015 a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. În argumentarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că nu pot fi incidente dispozițiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, ci dispozițiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 650 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc.

civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente: Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială. Competența materială este reglementată de norme de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga, având caracter absolut Normele de competență materială, sunt stabilite sub aspect procesual după obiectul, valoarea sau natura cererii, determinând astfel categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o anumită categorie de instanțe judecătorești. Înalta Curte constată că, în speță, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra contestației la executare prin care Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a solicitat, în contradictoriu cu intimații B.E.J.A.

„B.Ș.C. și D.N.” și O.M., anularea tuturor actelor de executare dispuse în dosarul executional nr. 1240/2014 și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare. Având în vedere că, în cauză contestatoarea a înțeles să conteste actele de executare îndeplinite de executorul judecătoresc, nelăsand loc de echivoc sub acest aspect, Înalta Curte, în considerarea principiului disponibilității în procesul civil, reține incidența art. 713 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit căruia contestația se introduce la instanța de executare.

Față de data promovării contestației la executare pe rolul instanței inițial învestite, 27 octombrie 2014, Înalta Curte reține incidența în speță a dispozițiilor art. 650 alin. (1), forma în vigoare la data promovării cererii, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 21 din Legea nr. 138/2014, publicată în M. Of., Partea I nr. 753/16.10.2014, potrivit căruia instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului. Cum în speță, sediul debitoarei-contestatoare se află în raza teritorială de competență a Judecătoriei sectorului 6 București, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-10-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2176/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 27 octombrie 2014, contestatoarea Casa de pensii sectorială a M.Ap.N. în contradictoriu cu pârâții L.P. și Biroul
ÎCCJ 2015-11-25
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2672/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 6 martie 2015, contestatoarea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a solicitat, în temeiul
ÎCCJ 2015-10-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2091/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 23 octombrie 2014, contestatoarea Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale a solicitat, în con
ÎCCJ 2015-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2015/2015
Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 la data de 27 octombrie 2014, sub numărul 20321/303/2014, contestatoarea Casa de Pensii. Sectorială a Ministerului
ÎCCJ 2015-04-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1016/2015
și personalitate juridică și constituite expres pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executorul judecătoresc, la solicitarea creditorului reprezentat de pensionarul căruia trebuia să
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă