ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2144/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 21 octombrie 2014, contestatoarea C.P.S. a M.Ap.N., în contradictoriu cu intimații I.C. și Biroul Executorilor Judecătorești Asociați B.Ș.C. și D.N., a formulat contestație la executare prin care a solicitat suspendarea executării silite până la data soluționării definitive a contestației la executare și anularea tuturor actelor de executare dispuse de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați B.Ș.C. și D.N. în Dosarul execuțional nr. 1276/2014. Prin Sentința civilă nr. 450 din 22 ianuarie 2015, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

S-a reținut de către instanță că, potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare. În cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul. În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului.

Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării, titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare. Întrucât prin Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituțional art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenței teritoriale a instanței de executare în funcție de locul situării biroului executorului judecătoresc, pentru stabilirea instanței de executare în sensul C. proc. civ., raportarea se face la dispozițiile de drept comun care reglementează stabilirea competenței teritoriale a instanței, respectiv dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul debitorul, respectiv Judecătoria Sectorului 6 București, instanța care a și pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite în dosarul de executare contestat. S-a mai reținut că, în concret, contestatoarea a invocat motive de contestație la executare care atrag atât competența materială a Judecătoriei sectorului 6 București, respectiv criticile aduse modalității de stabilire a cheltuielilor de executare, cât și motive care atrag competența materială a Tribunalului Argeș, care a pronunțat titlul executoriu. Astfel, prin contestația la executare formulată s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea Sentinței civile nr. 2.462/2012 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 5590/109/2011, constând în intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie. Pe cale de consecință, soluționarea contestației la titlu prin prisma acestor motive presupune analiza dispozițiilor legale specifice în materia pensiei și impactul acestor dispoziții legale asupra deciziei vizate de sentința civilă pusă în executare silită. Or, analiza acestor aspecte este de competența exclusivă a instanței specializate în materia asigurărilor sociale. S-a mai reținut că, în condițiile în care unele motive de contestație atrag competența Judecătoriei Sectorului 6 București, iar, altele competența Tribunalului Argeș, având în vedere identitatea de rațiune, în cauză devin incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc.

civ., potrivit cărora în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt. La data de 2 iunie 2015, Tribunalul Argeș a dispus disjungerea contestației la executare și formarea unui nou dosar, în care s-a invocat excepția necompetenței materiale a instanței. Prin Sentința civilă nr. 1.302 din 2 iunie 2015, Tribunalul Argeș, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare. În cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, în cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului.

Contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestație vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, competența de soluționare aparține instanței de executare. Întrucât prin Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituțional art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenței teritoriale a instanței de executare în funcție de locul situării biroului executorului judecătoresc, pentru stabilirea instanței de executare în sensul C. proc. civ. raportarea se face la dispozițiile de drept comun care reglementează stabilirea competenței teritoriale a instanței, respectiv dispozițiile art. 107 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul debitorul, respectiv Judecătoria Sectorului 6 București, instanța care a și pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite în dosarul de executare contestat. Tribunalul Argeș a apreciat că, în cauză nu pot avea aplicabilitate dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., întrucât s-ar ajunge ca instanța de executare să nu mai soluționeze contestațiile la executare prin simpla formulare și a unei contestații la titlu. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte reține următoarele: În cauza supusă analizei, contestatoarea a solicitat instanței anularea tuturor actelor de executare efectuate de către executorul judecătoresc, apreciind că punerea în executare a Sentinței civile nr. 2.462 din 18 septembrie 2012 a Tribunalului Argeș nu mai poate fi continuată ca urmare a intrării în vigoare a unui act normativ, în speță a O.U.G. nr. 1/2011, în temeiul căruia legiuitorul a dispus inițierea procesului de revizuire a pensiilor, în funcție de alte criterii decât cele menționate de Legea nr. 119/2010, inclusiv a acelor pensii ale căror cuantum a fost stabilit prin hotărâre judecătorească. De asemenea, prin aceeași cerere, contestatoarea a solicitat instanței constatarea caracterului nelegal al onorariului stabilit în favoarea Biroului Executorilor Judecătorești Asociați B.Ș.C.

și D.N. și anularea actelor de executare. Ca urmare a disjungerii, obiectul conflictului negativ de competență îl reprezintă stabilirea instanței competente să soluționeze contestația la executare ce vizează modalitatea de stabilire a cheltuielilor de executare și anularea actelor de executare. Așa cum, în mod corect, au reținut ambele instanțe judecătorești aflate în conflict, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., republicat, contestația se introduce la instanța de executare. Art. 650 alin. (1) C. proc. civ. (devenit art. 651 alin. (1), după republicare), normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenței teritoriale a instanței de executare în funcție de locul situării biroului executorului judecătoresc a fost declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în M. Of.

nr. 529 din 16 iulie 2014. Astfel devin aplicabile prevederile de drept comun C. proc. civ. care reglementează competența teritorială a instanței pentru stabilirea instanței de executare, respectiv art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul debitorul. În speță, debitoarea C.P.S. a M.Ap.N. își are sediul în sectorul 6 din București. De asemenea, se observă că încuviințarea executării silite dispuse în cauză prin Încheierea din 2 septembrie 2014 a fost pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București, instanță care, în temeiul obligației legale statuate prin art. 131 alin. (1) C. proc.

civ., a procedat la verificarea propriei sale competențe și a constatat că este competentă material să soluționeze cererea. Este adevărat că art 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește competența materială a tribunalului de a soluționa contestațiile împotriva măsurilor de executare silită, însă textul privește, în mod explicit, ca aceste măsuri să fi fost dispuse "în baza prezentei legi", or, măsurile contestate prin cererea formulată de C.P.S. a M.Ap.N. privesc onorariul executorului judecătoresc, ca urmare a încuviințării executării silite dispuse în temeiul art. 666 C. proc. civ., republicat, ceea ce exclude competența materială a tribunalului.

Dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. nu mai pot fi discutate atât timp cât s-a disjuns contestația la titlu de cea la executare în fața Tribunalului Argeș. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2015. Procesat de GGC - N