ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5461/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5461/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

cauzei civile de față,constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. 5600/196/2013 la data

de 8 aprilie 2013, contestatoarea-debitoare SC I.L.R. IFN SA, prin mandatar SC

A.I. SRL București, a formulat în contradictoriu cu intimatul creditor A.M.,

contestație împotriva executării silite pornite în Dosarul de executare nr.

59/2013 la BEJ N.S., solicitând anularea somației emise în dosarul de

executare, a Încheierii nr. 113/2013 a BEJ N.S., dată în același dosar, a

încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată în Dosar nr. 4029/196/2013

de către Judecătoria Brăila și întoarcerea executării silite, prin restituirea

sumelor achitate către creditor.

În

motivarea cererii, contestatoarea a arătat că titlul executoriu îl constituie

Sentința civilă nr. 7005 din 1 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Brăila

în Dosarul nr. 12759/196/2012, prin care a fost obligată la plata sumei de

1.697 RON cheltuieli de judecată către contestatorul A.M., intimatul din

prezenta cauză.

Contestatoarea

arată că se impune anularea întregii executări silite, deoarece a fost demarată

de un executor judecătoresc cu sediul în municipiul Brăila, din circumscripția

Curții de Apel Galați, sediul său fiind în municipiul București, sector 2; prin

urmare, față de dispozițiile art. 781 NCPC, competent era un executor din raza

Curții de Apel București; consecutiv, și încuviințarea executării silite

dispusă de Judecătoria Brăila, s-a pronunțat în mod greșit, Judecătoria Brăila

nefiind instanță de executare; or, potrivit art. 651 NCPC, cele anterior

arătate conduc la nulitatea tuturor actelor de executare silită.

Pe

fondul cauzei, contestatoarea învederează că la data de 1 aprilie 2013 a

achitat intimatului creditor suma înscrisă în somația executorului; de

asemenea, la data de 29 martie 2013 a depus la BEJ P. o cerere precizatoare, în

Dosarul de executare nr. 1075/2012 (în care A.M. este executat silit pentru o

sumă mai mare, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de

leasing). Prin cererea precizatoare, contestatoarea (având calitatea de

creditor în cealaltă executare) a solicitat executorului ca din suma datorată

de A.M. să se scadă suma pe care, la rândul său, o datorează acestuia, în

Dosarul de executare nr. 59/2013, în temeiul compensației; în aceste condiții,

dată fiind această modalitate de stingere a obligației sale, rezultă că plata

făcută la data de 1 aprilie 2013 este nedatorată, astfel încât solicită

restituirea acesteia.

În

drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 711, 722 NCPC și cele ale

art. 1617 NCC.

Legal

citat, creditorul A.M. a depus întâmpinare, a solicitat respingerea

contestației, ca neîntemeiată. A învederat că Judecătoria Brăila este instanță

de executare, BEJ N. din raza Curții de Apel Galați fiind competent să

efectueze executarea silită, dat fiind că pe raza acestei instanțe se află

sediul terțului poprit. Cu privire la fondul contestației, a susținut că nu

operează compensația, deoarece executarea silită este suspendată în Dosarul de

executare nr. 1075/2012, înregistrat la BEJ P.

Din

dispoziția instanței, BEJ N.S. a atașat dosarul de executare privind-o pe

contestatoare.

La

termenul din 22 mai 2013, instanța a invocat excepția necompetenței sale

teritoriale, față de faptul că debitorul are sediul în municipiul București,

sector 2, executarea silită fiind încuviințată pentru toate formele de

executare prevăzute de lege; pe de altă parte, singurul act de executare îl

reprezintă somația de executare emisă și comunicată debitorului, iar

Judecătoria Brăila nu este instanță de executare, conform art. 650 coroborat cu

art. 651 NCPC.

În

consecință, prin Sentința civilă nr. 4031 din 22 mai 2013, Judecătoria Brăila a

declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sector 2

București.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut că față de obiectul cauzei,

pricina este una privitoare la executare silită, astfel încât, competența de

soluționare aparține instanței de executare.

Or,

potrivit art. 650 NCPC coroborat cu art. 651 NCPC, instanța de executare este

judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul biroul executorului

judecătoresc, acesta fiind, în cazul urmăririi imobiliare, executorul din

circumscripția curții de apel unde se situează imobilul; în cazul urmăririi

bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul din

circumscripția curții de apel unde se află sediul/domiciliul debitorului; în

cazul executării obligației de a face, executorul din circumscripția curții de

apel de la locul unde se face executarea; pe de altă parte, potrivit art. 781

NCPC, în cazul popririi este competent executorul de la domiciliul/sediul

debitorului ori al terțului poprit, inclusiv executorul de la oricare dintre

sediile secundare ale instituțiilor de credit.

Analizând

cererea de executare silită formulată de creditor, cererea de încuviințare a

executării silite depuse la Judecătoria Brăila de executorul judecătoresc,

instanța a reținut că s-a solicitat încuviințarea executării silite a unui

debitor persoană juridică, având sediul în municipiul București, sector 2, care

nu are sedii secundare în municipiul Brăila (conform certificat ORC),

solicitându-se ca executarea să fie încuviințată pentru toate formele de

executare silită.

De

asemenea, Judecătoria Brăila a reținut că prin întâmpinare, creditorul a

precizat că în municipiul Brăila este sediul terțului poprit, însă,

examinându-se dosarul de executare, s-a constatat că nu rezultă niciun terț cu

sediul în Brăila cu privire la care să se poată dispune înființarea popririi.

În

aceste condiții, față de solicitarea generică formulată de creditor de

încuviințare a executării, având în vedere lipsa vreunei dovezi privind un

eventual terț poprit cu sediul în municipiul Brăila, instanța a apreciat că

Judecătoria Brăila nu poate avea calitatea de instanță de executare, astfel că

aceasta nu este competentă a se pronunța asupra contestației la executare,

competență care, în raport cu prevederile art. 650 - 651 NCPC, revine

Judecătoriei Sector 2 București, respectiv instanța de la sediul debitorului.

S-a

apreciat că aceste norme ce stabilesc competența din punct de vedere teritorial

sunt de ordine publică, astfel că, în această materie, competența teritorială

este una absolută, de la care părțile nu pot deroga.

Având

în vedere că debitorul are sediul în municipiul București, sector 2, față de

dispozițiile art. 650 - 651 C. proc. civ. cu aplicarea art. 107 NCPC, conform

cărora cererea se face la instanța de executare de la domiciliul pârâtului,

Judecătoria Brăila a reținut că în cauză competența aparține Judecătoriei

Sector 2 București, instanță în favoarea căreia a procedat la declinarea de

competență, în temeiul art. 132 NCPC.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 2 sub nr. 17999/300/2013.

Prin

Sentința civilă nr. 16635 din 22 octombrie 2013, Judecătoria sector 2, la

rândul său, a procedat la declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Brăila și, constatând conflict negativ de competență, a

dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

Astfel,

după învestirea sa prin declinare, Judecătoria sector 2, la termenul din 22

octombrie 2013 a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale teritoriale.

Asupra

acestei excepții, a reținut următoarele:

Conform

art. 650 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în

circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face

executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar potrivit art.

713 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța

de executare.

Așadar,

în regulă generală, judecătoria în circumscripția căreia se află biroul

executorului judecătoresc care face executarea, este instanța competentă să

judece contestația la executare.

Cum

în speță executarea silită a fost declanșată în cadrul Dosarului de executare

nr. 59/2013 de Biroul Executorului Judecătoresc N.S., cu sediul în Brăila, str.

CC, modul nr. 6, județul Brăila, iar contestatoarea a înțeles să sesizeze

Judecătoria Brăila cu soluționarea contestației la executare, rezultă că

instanța competentă să judece prezenta cerere este Judecătoria Brăila.

Judecătoria

sector 2 a mai constatat că, într-adevăr, conform art. 713 alin. (2) C. proc.

civ., în cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul

debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se

află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în

a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, iar în cazul

urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și a veniturilor

generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor

imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea

în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la

judecătoria de la locul situării imobilului.

Din

formularea normei, rezultă că prevederile art. 713 alin. (2) C. proc. civ.

instituie două cazuri de competență teritorială alternativă, lăsate la libera

apreciere a contestatorului, care poate sesiza și o altă judecătorie decât

instanța de executare, respectiv fie judecătoria în a cărei circumscripție își

are domiciliul sau sediul debitorul, fie judecătoria de la locul situării

imobilului.

S-a

apreciat că raționamentul primei instanțe învestite este viciat, întrucât se confundă

competența instanței de executare cu competența executorului judecătoresc, prin

definirea competenței instanței de executare, în baza art. 650 raportat la art.

651 C. proc. civ.

Cele

două competențe teritoriale aparțin unor participanți diferiți la executarea

silită și nu se influențează sau condiționează reciproc, astfel încât este

posibil ca executorul judecătoresc să nu fie competent conform art. 651 C.

proc. civ., dar judecătoria în circumscripția căreia se află biroul

executorului judecătoresc necompetent, să fie competentă teritorial să judece

contestația la executare prin care se invocă drept motiv de nulitate a

executării însăși necompetența executorului judecătoresc.

Concepția

Noului Cod de procedură civilă care stă la baza competenței teritoriale a

instanței de executare are menirea de a simplifica și unifica practica

judiciară neunitară cu care s-au confruntat instanțele de judecată sub imperiul

Codului anterior.

Judecătoria

sector 2 a mai arătat că potrivit actualei reglementări, instanța de executare

este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul executorului

judecătoresc care face executarea, indiferent dacă executorul respectiv este

sau nu competent conform art. 651 C. proc. civ., contestatorul având facultatea

de a sesiza și alte două instanțe, diferite, de instanța de executare, astfel

cum prevede art. 713 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru

toate aceste considerente, Judecătoria Sector 2 București a admis excepția

necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu de instanță, s-a constatat

ivit conflictul negativ de competență, astfel că s-a dispus înaintarea

dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în vederea

soluționării lui.

Analizând

conflictul negativ de competență în condițiile art. 135 alin. (1) și (4) C.

proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a contestației la

executare în cadrul căreia s-a ivit acest incident procedural, în favoarea

Judecătoriei Brăila, potrivit celor ce succed.

Astfel,

cererea cu care Judecătoria Brăila a fost învestită la data de 8 aprilie 2013

are ca obiect contestația la executare formulată de debitoarea SC I.L.R. IFN

SA, în cursul unei executării silite declanșate în martie 2013, așadar, după

intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, prin care s-a solicitat,

în contradictoriu cu intimatul creditor, anularea somației emise în dosarul de

executare, a încheierii nr. 113/2013 a BEJ N.S., dată în același dosar, a

încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată în Dosar nr.

4029/196/2013 de către Judecătoria Brăila și întoarcerea executării silite prin

restituirea sumelor achitate către contestatoare; de asemenea, se constată că,

în principal, contestatoarea a invocat drept motiv de anulare a formelor de

executare emise în Dosarul nr. 59/2013 al BEJ N.S., cu sediul în municipiul

Brăila, chiar necompetența executorului judecătoresc ce instrumentează dosarul

de executare indicat și, consecutiv, necompetența Judecătoriei Brăila ca

instanță de executare; în subsidiar, pe fondul contestației la executare, s-a

invocat compensația prevăzută de art. 1617 NCC, ca modalitate de stingere a

datoriei sale față de creditorul A.M.

În

consecință, dat fiind obiectul pricinii, trebuie observate normele de

competență stabilite cu privire la soluționarea contestației la executare.

Se

constată că art. 713 alin. (1) C. proc. civ. statuează regula potrivit căreia

contestația la executare se soluționează de instanța de executare, alin. (2) și

(3) ale aceluiași text, reglementând anumite derogări, fie în raport cu forma

de executare aleasă de creditor (alin. (2)), fie în funcție de forma

contestației la executare, anume dacă se formulează o contestație la titlu

(alin. (3)).

Cum

în speță nu s-a formulat o contestație la titlu, ci o contestație la executare

propriu-zisă, rezultă că derogarea prevăzută la art. 713 alin. (3) C. proc.

civ. nu este incidentă; în același timp, din verificarea cererii de executare

silită adresată de creditor executorului judecătoresc N.S.I., rezultă că acesta

a arătat că solicită ca „executarea silită să se facă simultan prin toate

formele prevăzute de lege”; ca atare, față de această formulare generică a

creditorului, cu privire la forma de executare pentru realizarea creanței sale,

nici criteriile pentru determinarea instanței competente să soluționeze

contestația la executare, prevăzute de art. 713 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt

operante.

Drept

urmare, pentru stabilirea instanței competente va trebui aplicată regula

instanței de executare statuată prin art. 713 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța

de executare este definită prin dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ.,

anume: „judecătoria în circumscripția căreia se află sediul biroului

judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune

altfel.”

În

consecință, dacă nu se constată ca fiind incidentă o dispoziție derogatorie de

la criteriul stabilit prin această normă (ceea ce ar presupune cunoașterea

formei de executare alese de creditor, cel puțin, în mod prioritar), rezultă că

judecătoria în circumscripția căreia se află sediul biroului judecătoresc care

face executarea este instanța de executare.

Cum

în cauză sediul biroului judecătoresc ce instrumentează Dosarul de executare

nr. 59/2013 este în municipiul Brăila, așadar, în circumscripția Judecătoriei

Brăila, rezultă că această instanță este instanța de executare competentă să

soluționeze contestația la executare formulată de debitoarea SC I.L.R. IFN SA.

Pe

de altă parte, art. 651 C. proc. civ. este textul ce reglementează competența

executorului judecătoresc, în raport cu forma de executare ce va fi urmată,

dacă prin lege nu se dispune altfel (cum este de exemplu, în materia popririi,

dispozițiile art. 781 C. proc. civ., fiind normă specială, derogatorie de la

art. 651), iar art. 651 alin. (4) C. proc. civ. prevede că nerespectarea

prezentului articol atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură

efectuate.

Determinarea

executorului judecătoresc reprezintă o operațiune juridică anterioară

declanșării executării silite, ce este la îndemâna creditorului care se

adresează cu o cerere de executare silită unui executor judecătoresc, iar

nerespectarea normelor procedurale privind competența executorului judecătoresc

nu poate fi sancționată decât la cererea părții interesate prin invocarea

acestui motiv de nulitate necondiționată în cadrul unei contestații la

executare propriu-zise, pe temeiul art. 651 alin. (4) C. proc. civ.

Însă,

odată învestit un executor judecătoresc, chiar necompetent, instanța de

executare va fi judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul său, în

afara cazurilor în care legea dispune altfel, în speță nefiind incidentă vreo

dispoziție specială care să conducă la înlăturarea aplicării regulii enunțate.

În

cauză, nu sunt incidente nici prevederile art. 781 C. proc. civ. (avute în

vedere de Judecătoria Brăila), normă care, din nou, reglementează competența

executorului judecătoresc, iar nu a instanței de executare; de asemenea, este

exclusă aplicarea dispozițiilor art. 107 C. proc. civ. referitoare la

competența teritorială de drept comun (invocată, de asemenea, de instanța mai

întâi sesizată), acestea fiind incidente în procedura contencioasă derulată în

fața primei instanțe; această normă se regăsește în Titlul II din Cartea I a C.

proc. civ., în timp ce executarea silită este obiect de reglementare al Cărții

a V-a din Cod (art. 622 și urm. NCPC), cu norme proprii de competență, judecata

(cognitio) și executarea (executio) fiind cele două faze autonome ale oricărui

proces civil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2013.

Procesat

de GGC - LM