ÎCCJ, decizie (scj.ro #81696)

Contestație la executare formulată în cadrul unei executării silite începută după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă. Determinarea instanței de executare în situația în care executarea silită a fost încuviințată pentru toate formele prevăzute de lege. Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența teritorială. Index alfabetic : contestație la executare - conflict de competență - executor judecătoresc Noul Cod de procedură civilă, art. 713 Art. 713 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă statuează regula potrivit căreia contestația la executare se soluționează de instanța de executare, alin. 2 și 3 ale aceluiași text, reglementând anumite derogări.

Astfel că, dacă prin cererea de executare silită adresată de creditor executorului judecătoresc, acesta a arătat că solicită ca „executarea silită să se facă simultan prin toate formele prevăzute de lege”, față de această formulare generică a creditorului, cu privire la forma de executare pentru realizarea creanței sale, pentru stabilirea instanței competente va trebui aplicată regula instanței de executare statuată prin art. 713 alin. (1) Cod procedură civilă. Cum instanța de executare este definită prin dispozițiile art. 650 alin. (1) Cod procedură civilă, rezultă că judecătoria în circumscripția căreia se află sediul biroului judecătoresc care face executarea, este instanța de executare.

Determinarea executorului judecătoresc reprezintă o operațiune juridică anterioară declanșării executării silite, ce este la îndemâna creditorului care se adresează cu o cerere de executare silită unui executor judecătoresc, iar nerespectarea normelor procedurale privind competența executorului judecătoresc nu poate fi sancționată decât la cererea părții interesate prin invocarea acestui motiv de nulitate necondiționată în cadrul unei contestații la executare propriu-zise, pe temeiul art. 651 alin. (4) Cod procedură civilă. Însă, odată învestit un executor judecătoresc, chiar necompetent, instanța de executare va fi judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul său, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Secția I civilă, decizia nr. 5461 din 22 noiembrie 2013 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 08.04.2013, contestatoarea-debitoare SC I.L.R. IFN SA a formulat în contradictoriu cu intimatul creditor A.M., contestație împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. x9/2013 la BEJ N.S., solicitând anularea somației emise în dosarul de executare, a încheierii nr. 113/2013 a BEJ N.S., dată în același dosar, a încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată în dosar nr. xxx9/196/2013 de către Judecătoria Brăila și întoarcerea executării silite, prin restituirea sumelor achitate către creditor. În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că titlul executoriu îl constituie sentința civilă nr . 7005 din 1.11.2012, pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul nr. xxx59/196/2012, prin care a fost obligată la plata sumei de 1.697 lei cheltuieli de judecată către contestatorul A.M., intimatul din prezenta cauză.

Contestatoarea a arătat că se impune anularea întregii executări silite, deoarece a fost demarată de un executor judecătoresc cu sediul în mun. Brăila, din circumscripția Curții de Apel Galați, sediul său fiind în mun. București, sector 2; prin urmare, față de dispozițiile art. 781 NCPC, competent era un executor din raza Curții de Apel București; consecutiv, și încuviințarea executării silite dispusă de Judecătoria Brăila, s-a pronunțat în mod greșit, Judecătoria Brăila nefiind instanță de executare; or, potrivit art. 651 NCPC, cele anterior arătate conduc la nulitatea tuturor actelor de executare silită. Pe fondul cauzei, contestatoarea a învederat că la data de 01.04.2013 a achitat intimatului creditor suma înscrisă în somația executorului; de asemenea, la data de 29.03.2013 a depus la BEJ P. o cerere precizatoare, în dosarul de executare nr.xx75/2012 (în care A.M.

este executat silit pentru o sumă mai mare, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing). Prin cererea precizatoare, contestatoarea (având calitatea de creditor în cealaltă executare) a solicitat executorului ca din suma datorată de A.M. să se scadă suma pe care, la rândul său, o datorează acestuia, în dosarul de executare nr. x9/2013, în temeiul compensației; în aceste condiții, dată fiind această modalitate de stingere a obligației sale, rezultă că plata făcută la data de 01.04.2013 este nedatorată, astfel încât solicită restituirea acesteia. În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 711, 722 NCPC și cele ale art. 1617 NCC. Creditorul A.M. a depus întâmpinare, a solicitat respingerea contestației, ca neîntemeiată.

A învederat că Judecătoria Brăila este instanță de executare, BEJ N. din raza Curții de Apel Galați fiind competent să efectueze executarea silită, dat fiind că pe raza acestei instanțe se află sediul terțului poprit. Cu privire la fondul contestației, a susținut că nu operează compensația, deoarece executarea silită este suspendată în dosarul de executare nr. xx75/2012, înregistrat la BEJ P. Din dispoziția instanței, BEJ N.S. a atașat dosarul de executare privind-o pe contestatoare. La termenul din 22.05.2013, instanța a invocat excepția necompetenței sale teritoriale, față de faptul că debitorul are sediul în mun. București, sector 2, executarea silită fiind încuviințată pentru toate formele de executare prevăzute de lege; pe de altă parte, singurul act de executare îl reprezintă somația de executare emisă și comunicată debitorului, iar Judecătoria Brăila nu este instanță de executare, conform art. 650 coroborat cu art. 651 NCPC.

În consecință, prin sentința civilă nr. 4031 din 22.05.2013, Judecătoria Brăila a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei sector 2 București. Instanța a reținut că față de obiectul cauzei, pricina este una privitoare la executare silită, astfel încât, competența de soluționare aparține instanței de executare.

Or, potrivit art. 650 NCPC coroborat cu art. 651 NCPC, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție își are sediul biroul executorul judecătoresc, acesta fiind, în cazul urmăririi imobiliare, executorul din circumscripția curții de apel unde se situează imobilul; în cazul urmăririi bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare, executorul din circumscripția curții de apel unde se află sediul/domiciliul debitorului; în cazul executării obligației de a face, executorul din circumscripția curții de apel de la locul unde se face executarea; pe de altă parte, potrivit art. 781 NCPC, în cazul popririi este competent executorul de la domiciliul/sediul debitorului ori al terțului poprit, inclusiv executorul de la oricare dintre sediile secundare ale instituțiilor de credit.

Analizând cererea de executare silită formulată de creditor, cererea de încuviințare a executării silite depuse la Judecătoria Brăila de executorul judecătoresc, instanța a reținut că s-a solicitat încuviințarea executării silite a unui debitor persoană juridică, având sediul în mun. București, sector 2, care nu are sedii secundare în mun. Brăila, solicitându-se ca executarea să fie încuviințată pentru toate formele de executare silită. De asemenea, Judecătoria Brăila a reținut că prin întâmpinare, creditorul a precizat că în mun. Brăila este sediul terțul poprit, însă, examinându-se dosarul de executare, s-a constatat că nu rezultă niciun terț cu sediul în Brăila cu privire la care să se poată dispune înființarea popririi.

În aceste condiții, față de solicitarea generică formulată de creditor de încuviințare a executării, având în vedere lipsa vreunei dovezi privind un eventual terț poprit cu sediul în Mun. Brăila, instanța a apreciat că Judecătoria Brăila nu poate avea calitatea de instanță de executare, astfel că aceasta nu este competentă a se pronunța asupra contestației la executare, competență care, în raport cu prevederile art. 650-651 NCPC, revine Judecătoriei Sector 2 București, respectiv instanța de la sediul debitorului. S-a apreciat că aceste norme ce stabilesc competența din punct de vedere teritorial sunt de ordine publică, astfel că, în această materie, competența teritorială este una absolută, de la care părțile nu pot deroga.

Având în vedere că debitorul are sediul în mun. București, sector 2, față de dispozițiile art. 650 - 651 C. proc.civ. cu aplicarea art. 107 NCPC, conform cărora cererea se face la instanța de executare de la domiciliul pârâtului, Judecătoria Brăila a reținut că în cauză competența aparține Judecătoriei Sector 2 București, instanță în favoarea căreia a procedat la declinarea de competență, în temeiul art. 132 NCPC. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 2 sub nr. xxx99/300/2013. Prin sentința civilă nr. 16635 din 22.10.2013, Judecătoria sector 2, la rândul său, a procedat la declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila și, constatând conflict negativ de competență, a dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Astfel, după învestirea sa prin declinare, Judecătoria sector 2, la termenul din 22.10.2013 a invocat, din oficiu, excepția de necompetenței sale teritoriale. Asupra acestei excepții, a reținut următoarele: Conform art. 650 alin. (1) Cod procedură civilă, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar potrivit art. 713 alin. (1) Cod procedură civilă, contestația la executare se introduce la instanța de executare. Așadar, în regulă generală, judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, este instanța competentă să judece contestația la executare.

Cum în speță executarea silită a fost declanșată în cadrul dosarului de executare nr. x9/2013 de Biroul Executorului Judecătoresc N.S., cu sediul în Brăila, jud. Brăila, iar contestatoarea a înțeles să sesizeze Judecătoria Brăila cu soluționarea contestației la executare, rezultă că instanța competentă să judece prezenta cerere este Judecătoria Brăila.

Judecătoria sector 2 a mai constatat că, într-adevăr, conform art. 713 alin. (2) Cod procedură civilă, în cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, iar în cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și a veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului.

Din formularea normei, rezultă că prevederile art. 713 alin. (2) Cod procedură civilă instituie două cazuri de competență teritorială alternativă, lăsate la libera apreciere a contestatorului, care poate sesiza și o altă judecătorie decât instanța de executare, respectiv fie judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, fie judecătoria de la locul situării imobilului. S-a apreciat că raționamentul primei instanțe învestite este viciat, întrucât se confundă competența instanței de executare cu competența executorului judecătoresc, prin definirea competenței instanței de executare, în baza art. 650 rap. la art. 651 Cod procedură civilă.

Cele două competențe teritoriale aparțin unor participanți diferiți la executarea silită și nu se influențează sau condiționează reciproc, astfel încât este posibil ca executorul judecătoresc să nu fie competent conform art. 651 Cod procedură civilă, dar judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc necompetent, să fie competentă teritorial să judece contestația la executare prin care se invocă drept motiv de nulitate a executării însăși necompetența executorului judecătoresc. Concepția Noului Cod de procedură civilă care stă la baza competenței teritoriale a instanței de executare are menirea de a simplifica și unifica practica judiciară neunitară cu care s-au confruntat instanțele de judecată sub imperiul Codului anterior.

Judecătoria sector 2 a mai arătat că potrivit actualei reglementări, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul executorului judecătoresc care face executarea, indiferent dacă executorul respectiv este sau nu competent conform art. 651 Cod procedură civilă, contestatorul având facultatea de a sesiza și alte două instanțe, diferite, însă, de instanța de executare, astfel cum prevede art. 713 alin. (2) Cod procedură civilă. Pentru toate aceste considerente, Judecătoria Sector 2 București a admis excepția de necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu de instanță, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, astfel că s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării lui.

Analizând conflictul negativ de competență în condițiile art. 135 alin. (1) și (4) Cod procedură civilă, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a contestației la executare în cadrul căreia s-a ivit acest incident procedural, în favoarea Judecătoriei Brăila, potrivit celor ce succed. Astfel, cererea cu care Judecătoria Brăila a fost învestită la data de 8.04.2013 are ca obiect contestația la executare formulată de debitoarea SC I.L.R.

IFN SA, în cursul unei executării silite declanșate în martie 2013, așadar, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu intimatul creditor, anularea somației emise în dosarul de executare, a încheierii nr. xx3/2013 a BEJ N.S., dată în același dosar, a încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată în dosar nr. xx29/196/2013 de către Judecătoria Brăila și întoarcerea executării silite prin restituirea sumelor achitate către contestatoare; de asemenea, se constată că, în principal, contestatoarea a invocat drept motiv de anulare a formelor de executare emise în dosarul nr. x9/2013 al BEJ N.S., cu sediul în Mun.

Brăila, chiar necompetența executorului judecătoresc ce instrumentează dosarul de executare indicat și, consecutiv, necompetența Judecătoriei Brăila ca instanță de executare; în subsidiar, pe fondul contestației la executare, s-a invocat compensația prevăzută de art. 1617 NCC, ca modalitate de stingere a datoriei sale față de creditorul A.M. În consecință, dat fiind obiectul pricinii, trebuie observate normele de competență stabilite cu privire la soluționarea contestației la executare.

Se constată că art. 713 alin. (1) Cod procedură civilă statuează regula potrivit căreia contestația la executare se soluționează de instanța de executare, alin. (2) și (3) ale aceluiași text, reglementând anumite derogări, fie în raport cu forma de executare aleasă de creditor (alin. 2), fie în funcție de forma contestației la executare, anume dacă se formulează o contestație la titlu (alin. 3). Cum în speță nu s-a formulat o contestație la titlu, ci o contestație la executare propriu-zisă, rezultă că derogarea prevăzută la art. 713 alin. (3) Cod procedură civilă nu este incidentă; în același timp, din verificarea cererii de executare silită adresată de creditor executorului judecătoresc N.S.I., rezultă că acesta a arătat că solicită ca „executarea silită să se facă simultan prin toate formele prevăzute de lege”; ca atare, față de această formulare generică a creditorului, cu privire la forma de executare pentru realizarea creanței sale, nici criteriile pentru determinarea instanței competente să soluționeze contestația la executare, prevăzute de art. 713 alin. (2) Cod procedură civilă nu sunt operante.

Drept urmare, pentru stabilirea instanței competente va trebui aplicată regula instanței de executare statuată prin art. 713 alin. (1) Cod procedură civilă. Instanța de executare este definită prin dispozițiile art. 650 alin. (1) Cod procedură civilă, anume: „judecătoria în circumscripția căreia se află sediul biroului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.” În consecință, dacă nu se constată ca fiind incidentă o dispoziție derogatorie de la criteriul stabilit prin această normă (ceea ce ar presupune cunoașterea formei de executare alese de creditor, cel puțin, în mod prioritar), rezultă că judecătoria în circumscripția se află sediul biroului judecătoresc care face executarea este instanța de executare.

Cum în cauză sediul biroului judecătoresc ce instrumentează dosarul de executare nr. x9/2013 este în mun. Brăila, așadar, în circumscripția Judecătoriei Brăila, rezultă că această instanță este instanța de executare competentă să soluționeze contestația la executare formulată de debitoarea SC I.L.R. IFN SA. Pe de altă parte, art. 651 Cod procedură civilă este textul ce reglementează competența executorului judecătoresc, în raport cu forma de executare ce va fi urmată, dacă prin lege nu se dispune altfel (cum este de exemplu, în materia popririi, dispozițiile art. 781 Cod procedură civilă, fiind normă specială, derogatorie de la art. 651), iar art. 651 alin. (4) Cod procedură civilă prevede că nerespectarea prezentului articol atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură efectuate.

Determinarea executorului judecătoresc reprezintă o operațiune juridică anterioară declanșării executării silite, ce este la îndemâna creditorului care se adresează cu o cerere de executare silită unui executor judecătoresc, iar nerespectarea normelor procedurale privind competența executorului judecătoresc nu poate fi sancționată decât la cererea părții interesate prin invocarea acestui motiv de nulitate necondiționată în cadrul unei contestații la executare propriu-zise, pe temeiul art. 651 alin. (4) Cod procedură civilă. Însă, odată învestit un executor judecătoresc, chiar necompetent, instanța de executare va fi judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul său, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, în speță nefiind incidentă vreo dispoziție specială care să conducă la înlăturarea aplicării regulii enunțate.

În cauză, nu sunt incidente nici prevederile art. 781 Cod procedură civilă (avute în vedere de Judecătoria Brăila), normă care, din nou, reglementează competența executorului judecătoresc, iar nu a instanței de executare; de asemenea, este exclusă aplicarea dispozițiilor art. 107 Cod procedură civilă referitoare la competența teritorială de drept comun (invocată, de asemenea, de instanța mai întâi sesizată), acestea fiind incidente în procedura contencioasă derulată în fața primei instanțe; această normă se regăsește în Titlul II din Cartea I a Codului de procedură civilă, în timp ce executarea silită este obiect de reglementare al Cărții a V-a din Cod (art. 622 și urm. NCPC), cu norme proprii de competență, judecata (cognitio) și executarea (executio) fiind cele două faze autonome ale oricărui proces civil.