ÎCCJ, decizie (scj.ro #81696)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81696) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contestație la executare formulată în cadrul
unei executării silite începută după intrarea în vigoare a
Noului Cod de procedură civilă. Determinarea instanței de
executare în situația în care
executarea silită a fost încuviințată
pentru toate formele prevăzute de lege.
Cuprins pe materii :
Drept procesual civil. Competența
teritorială.
Index alfabetic :
contestație la executare
-
conflict de
competență
-
executor judecătoresc
Noul Cod de procedură civilă, art. 713
Art. 713 alin. 1 din Noul Cod de procedură
civilă statuează regula potrivit căreia contestația la
executare se soluționează de instanța de executare, alin. 2
și 3 ale aceluiași text, reglementând anumite derogări. Astfel
că, dacă prin cererea de executare silită adresată de
creditor executorului judecătoresc, acesta a arătat că
solicită ca „executarea silită să se facă simultan prin
toate formele prevăzute de lege”, față de această formulare
generică a creditorului, cu privire la forma de executare pentru
realizarea creanței sale, pentru stabilirea instanței competente va
trebui aplicată regula instanței de executare statuată prin art.
713 alin. (1) Cod procedură civilă.
Cum instanța de executare este
definită prin dispozițiile art. 650 alin. (1) Cod procedură
civilă, rezultă că judecătoria în circumscripția
căreia se află sediul biroului judecătoresc care face
executarea, este instanța de executare.
Determinarea executorului judecătoresc
reprezintă o operațiune juridică anterioară
declanșării executării silite, ce este la îndemâna creditorului
care se adresează cu o cerere de executare silită unui executor
judecătoresc, iar nerespectarea normelor procedurale privind
competența executorului judecătoresc nu poate fi
sancționată decât la cererea părții interesate prin
invocarea acestui motiv de nulitate necondiționată în cadrul unei contestații
la executare propriu-zise, pe temeiul art. 651 alin. (4) Cod procedură
civilă. Însă, odată învestit un executor judecătoresc,
chiar necompetent, instanța de executare va fi judecătoria în a
cărei circumscripție se află sediul său, în afara cazurilor
în care legea dispune altfel.
Secția I
civilă, decizia nr. 5461
din 22
noiembrie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei
Brăila la data de 08.04.2013, contestatoarea-debitoare SC I.L.R. IFN SA a
formulat în contradictoriu cu intimatul creditor A.M., contestație
împotriva executării silite pornite în dosarul de executare nr. x9/2013 la
BEJ N.S., solicitând anularea somației emise în dosarul de executare, a
încheierii nr. 113/2013 a BEJ N.S., dată în același dosar, a
încheierii de încuviințare a executării silite pronunțată
în dosar nr. xxx9/196/2013 de către Judecătoria Brăila și
întoarcerea executării silite, prin restituirea sumelor achitate
către creditor.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat
că titlul executoriu îl constituie sentința civilă nr
.
7005 din 1.11.2012, pronunțată de Judecătoria Brăila în
dosarul nr. xxx59/196/2012, prin care a fost obligată la plata sumei de
1.697 lei cheltuieli de judecată către contestatorul A.M., intimatul
din prezenta cauză.
Contestatoarea a arătat că se impune anularea
întregii executări silite, deoarece a fost demarată de un executor
judecătoresc cu sediul în mun. Brăila, din circumscripția
Curții de Apel Galați, sediul său fiind în mun. București,
sector 2; prin urmare, față de dispozițiile art. 781 NCPC,
competent era un executor din raza Curții de Apel București;
consecutiv, și încuviințarea executării silite dispusă de
Judecătoria Brăila, s-a pronunțat în mod greșit,
Judecătoria Brăila nefiind instanță de executare; or,
potrivit art. 651 NCPC, cele anterior arătate conduc la nulitatea tuturor
actelor de executare silită.
Pe fondul cauzei, contestatoarea a învederat că la
data de 01.04.2013 a achitat intimatului creditor suma înscrisă în
somația executorului; de asemenea, la data de 29.03.2013 a depus la BEJ P.
o cerere precizatoare, în dosarul de executare nr.xx75/2012 (în care A.M. este
executat silit pentru o sumă mai mare, în baza titlului executoriu
reprezentat de contractul de leasing). Prin cererea precizatoare,
contestatoarea (având calitatea de creditor în cealaltă executare) a
solicitat executorului ca din suma datorată de A.M. să se scadă
suma pe care, la rândul său, o datorează acestuia, în dosarul de
executare nr. x9/2013, în temeiul compensației; în aceste condiții,
dată fiind această modalitate de stingere a obligației sale,
rezultă că plata făcută la data de 01.04.2013 este
nedatorată, astfel încât solicită restituirea acesteia.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art.
711, 722 NCPC și cele ale art. 1617 NCC.
Creditorul A.M. a depus întâmpinare, a solicitat
respingerea contestației, ca neîntemeiată. A învederat că
Judecătoria Brăila este instanță de executare, BEJ N. din
raza Curții de Apel Galați fiind competent să efectueze
executarea silită, dat fiind că pe raza acestei instanțe se
află sediul terțului poprit. Cu privire la fondul contestației,
a susținut că nu operează compensația, deoarece executarea
silită este suspendată în dosarul de executare nr. xx75/2012, înregistrat
la BEJ P.
Din dispoziția instanței, BEJ N.S. a
atașat dosarul de executare privind-o pe contestatoare.
La termenul din 22.05.2013, instanța a invocat
excepția necompetenței sale teritoriale, față de faptul
că debitorul are sediul în mun. București, sector 2, executarea
silită fiind încuviințată pentru toate formele de executare
prevăzute de lege; pe de altă parte, singurul act de executare îl
reprezintă somația de executare emisă și comunicată
debitorului, iar Judecătoria Brăila nu este instanță de
executare, conform art. 650 coroborat cu art. 651 NCPC.
În consecință, prin sentința civilă
nr. 4031 din 22.05.2013, Judecătoria Brăila a declinat
competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei
sector 2 București.
Instanța a reținut că față de
obiectul cauzei, pricina este una privitoare la executare silită, astfel
încât, competența de soluționare aparține instanței de
executare.
Or, potrivit art. 650 NCPC coroborat cu art. 651 NCPC,
instanța de executare este judecătoria în a cărei
circumscripție își are sediul biroul executorul judecătoresc, acesta
fiind, în cazul urmăririi imobiliare, executorul din circumscripția
curții de apel unde se situează imobilul; în cazul urmăririi
bunurilor mobile și al executării silite directe mobiliare,
executorul din circumscripția curții de apel unde se află sediul/domiciliul
debitorului; în cazul executării obligației de a face, executorul din
circumscripția curții de apel de la locul unde se face executarea; pe
de altă parte, potrivit art. 781 NCPC, în cazul popririi este competent executorul
de la domiciliul/sediul debitorului ori al terțului poprit, inclusiv
executorul de la oricare dintre sediile secundare ale instituțiilor de
credit.
Analizând cererea de executare silită formulată
de creditor, cererea de încuviințare a executării silite depuse la Judecătoria Brăila de executorul judecătoresc, instanța a reținut
că s-a solicitat încuviințarea executării silite a unui debitor
persoană juridică, având sediul în mun. București, sector 2,
care nu are sedii secundare în mun. Brăila, solicitându-se ca executarea
să fie încuviințată pentru toate formele de executare
silită.
De asemenea, Judecătoria Brăila a reținut
că prin întâmpinare, creditorul a precizat că în mun. Brăila
este sediul terțul poprit, însă, examinându-se dosarul de executare,
s-a constatat că nu rezultă niciun terț cu sediul în Brăila
cu privire la care să se poată dispune înființarea popririi.
În aceste condiții, față de solicitarea
generică formulată de creditor de încuviințare a
executării, având în vedere lipsa vreunei dovezi privind un eventual terț
poprit cu sediul în Mun. Brăila, instanța a apreciat că
Judecătoria Brăila nu poate avea calitatea de instanță de
executare, astfel că aceasta nu este competentă a se pronunța
asupra contestației la executare, competență care, în raport cu
prevederile art. 650-651 NCPC, revine Judecătoriei Sector 2
București, respectiv instanța de la sediul debitorului.
S-a apreciat că aceste norme ce stabilesc
competența din punct de vedere teritorial sunt de ordine publică,
astfel că, în această materie, competența teritorială este
una absolută, de la care părțile nu pot deroga.
Având în vedere că debitorul are sediul în mun.
București, sector 2, față de dispozițiile art. 650 - 651 C. proc.civ. cu aplicarea art. 107 NCPC, conform cărora cererea se face la instanța de executare
de la domiciliul pârâtului, Judecătoria Brăila a reținut că
în cauză competența aparține Judecătoriei Sector 2
București, instanță în favoarea căreia a procedat la
declinarea de competență, în temeiul art. 132 NCPC.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei
sector 2 sub nr. xxx99/300/2013.
Prin sentința civilă nr. 16635 din 22.10.2013,
Judecătoria sector 2, la rândul său, a procedat la declinarea
competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei
Brăila și, constatând conflict negativ de competență, a
dispus înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și
Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Astfel, după învestirea sa prin declinare,
Judecătoria sector 2, la termenul din 22.10.2013 a invocat, din oficiu,
excepția de necompetenței sale teritoriale.
Asupra acestei excepții, a reținut
următoarele:
Conform art. 650 alin. (1) Cod procedură
civilă, instanța de executare este judecătoria în
circumscripția căreia se află biroul executorului
judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea
dispune altfel, iar potrivit art. 713 alin. (1) Cod procedură civilă,
contestația la executare se introduce la instanța de executare.
Așadar, în regulă generală,
judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului
judecătoresc care face executarea, este instanța competentă
să judece contestația la executare.
Cum în speță executarea silită a fost
declanșată în cadrul dosarului de executare nr. x9/2013 de Biroul
Executorului Judecătoresc N.S., cu sediul în Brăila, jud.
Brăila, iar contestatoarea a înțeles să sesizeze
Judecătoria Brăila cu soluționarea contestației la
executare, rezultă că instanța competentă să judece
prezenta cerere este Judecătoria Brăila.
Judecătoria sector 2 a mai constatat că, într-adevăr, conform art. 713 alin. (2) Cod procedură
civilă, în cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul
sau sediul debitorului se află în circumscripția altei curți de
apel decât cea în care se află instanța de executare,
contestația se poate introduce și la judecătoria în a cărei
circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, iar în cazul
urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor
și a veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul
predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în
circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află
instanța de executare, contestația se poate introduce și la
judecătoria de la locul situării imobilului.
Din formularea normei, rezultă că prevederile
art. 713 alin. (2) Cod procedură civilă instituie două cazuri de
competență teritorială alternativă, lăsate la libera
apreciere a contestatorului, care poate sesiza și o altă
judecătorie decât instanța de executare, respectiv fie
judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul
sau sediul debitorul, fie judecătoria de la locul situării
imobilului.
S-a apreciat că raționamentul primei
instanțe învestite este viciat, întrucât se confundă competența
instanței de executare cu competența executorului judecătoresc,
prin definirea competenței instanței de executare, în baza art. 650
rap. la art. 651 Cod procedură civilă.
Cele două competențe teritoriale aparțin
unor participanți diferiți la executarea silită și nu se
influențează sau condiționează reciproc, astfel încât este posibil
ca executorul judecătoresc să nu fie competent conform art. 651 Cod
procedură civilă, dar judecătoria în circumscripția
căreia se află biroul executorului judecătoresc necompetent,
să fie competentă teritorial să judece contestația la
executare prin care se invocă drept motiv de nulitate a executării
însăși necompetența executorului judecătoresc.
Concepția Noului Cod de procedură civilă
care stă la baza competenței teritoriale a instanței de
executare are menirea de a simplifica și unifica practica judiciară
neunitară cu care s-au confruntat instanțele de judecată sub
imperiul Codului anterior.
Judecătoria sector 2 a mai arătat că potrivit actualei reglementări, instanța de executare este
judecătoria în circumscripția căreia se află sediul
executorului judecătoresc care face executarea, indiferent dacă
executorul respectiv este sau nu competent conform art. 651 Cod procedură
civilă, contestatorul având facultatea de a sesiza și alte două
instanțe, diferite, însă, de instanța de executare, astfel cum prevede
art. 713 alin. (2) Cod procedură civilă.
Pentru toate aceste considerente, Judecătoria Sector
2 București a admis excepția de necompetenței sale teritoriale,
invocată din oficiu de instanță, s-a constatat ivit conflictul
negativ de competență, astfel că s-a dispus înaintarea dosarului
Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea
soluționării lui.
Analizând conflictul negativ de
competență în condițiile art. 135 alin. (1) și (4) Cod
procedură civilă, Înalta Curte a stabilit competența de
soluționare a contestației la executare în cadrul căreia s-a
ivit acest incident procedural, în favoarea Judecătoriei Brăila,
potrivit celor ce succed.
Astfel, cererea cu care Judecătoria Brăila a
fost învestită la data de 8.04.2013 are ca obiect contestația la executare
formulată de debitoarea SC I.L.R. IFN SA, în cursul unei executării
silite declanșate în martie 2013, așadar, după intrarea în
vigoare a noului Cod de procedură civilă, prin care s-a solicitat, în
contradictoriu cu intimatul creditor, anularea somației emise în dosarul
de executare, a încheierii nr. xx3/2013 a BEJ N.S., dată în același
dosar, a încheierii de încuviințare a executării silite
pronunțată în dosar nr. xx29/196/2013 de către Judecătoria
Brăila și întoarcerea executării silite prin restituirea sumelor
achitate către contestatoare; de asemenea, se constată că, în
principal, contestatoarea a invocat drept motiv de anulare a formelor de
executare emise în dosarul nr. x9/2013 al BEJ N.S., cu sediul în Mun.
Brăila, chiar necompetența executorului judecătoresc ce
instrumentează dosarul de executare indicat și, consecutiv,
necompetența Judecătoriei Brăila ca instanță de
executare; în subsidiar, pe fondul contestației la executare, s-a invocat
compensația prevăzută de art. 1617 NCC, ca modalitate de
stingere a datoriei sale față de creditorul A.M.
În consecință, dat fiind obiectul pricinii,
trebuie observate normele de competență stabilite cu privire la
soluționarea contestației la executare.
Se constată că art. 713 alin. (1) Cod
procedură civilă statuează regula potrivit căreia
contestația la executare se soluționează de instanța de
executare, alin. (2) și (3) ale aceluiași text, reglementând anumite
derogări, fie în raport cu forma de executare aleasă de creditor
(alin. 2), fie în funcție de forma contestației la executare, anume
dacă se formulează o contestație la titlu (alin. 3).
Cum în speță nu s-a formulat o contestație
la titlu, ci o contestație la executare propriu-zisă, rezultă
că derogarea prevăzută la art. 713 alin. (3) Cod procedură
civilă nu este incidentă; în același timp, din verificarea
cererii de executare silită adresată de creditor executorului
judecătoresc N.S.I., rezultă că acesta a arătat că
solicită ca „executarea silită să se facă simultan prin
toate formele prevăzute de lege”; ca atare, față de această
formulare generică a creditorului, cu privire la forma de executare pentru
realizarea creanței sale, nici criteriile pentru determinarea
instanței competente să soluționeze contestația la
executare, prevăzute de art. 713 alin. (2) Cod procedură civilă
nu sunt operante.
Drept urmare, pentru stabilirea instanței competente
va trebui aplicată regula instanței de executare statuată prin
art. 713 alin. (1) Cod procedură civilă.
Instanța de executare este definită prin
dispozițiile art. 650 alin. (1) Cod procedură civilă, anume:
„judecătoria în circumscripția căreia se află sediul
biroului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care
legea dispune altfel.”
În consecință, dacă nu se constată ca
fiind incidentă o dispoziție derogatorie de la criteriul stabilit
prin această normă (ceea ce ar presupune cunoașterea formei de
executare alese de creditor, cel puțin, în mod prioritar), rezultă
că judecătoria în circumscripția se află sediul biroului
judecătoresc care face executarea este instanța de executare.
Cum în cauză sediul biroului judecătoresc ce
instrumentează dosarul de executare nr. x9/2013 este în mun. Brăila,
așadar, în circumscripția Judecătoriei Brăila, rezultă
că această instanță este instanța de executare
competentă să soluționeze contestația la executare
formulată de debitoarea SC I.L.R. IFN SA.
Pe de altă parte, art. 651 Cod procedură
civilă este textul ce reglementează competența executorului
judecătoresc, în raport cu forma de executare ce va fi urmată,
dacă prin lege nu se dispune altfel (cum este de exemplu, în materia
popririi, dispozițiile art. 781 Cod procedură civilă, fiind
normă specială, derogatorie de la art. 651), iar art. 651 alin. (4)
Cod procedură civilă prevede că nerespectarea prezentului
articol atrage nulitatea necondiționată a actelor de procedură
efectuate.
Determinarea executorului judecătoresc
reprezintă o operațiune juridică anterioară
declanșării executării silite, ce este la îndemâna creditorului
care se adresează cu o cerere de executare silită unui executor
judecătoresc, iar nerespectarea normelor procedurale privind
competența executorului judecătoresc nu poate fi
sancționată decât la cererea părții interesate prin
invocarea acestui motiv de nulitate necondiționată în cadrul unei
contestații la executare propriu-zise, pe temeiul art. 651 alin. (4) Cod
procedură civilă.
Însă, odată învestit un executor
judecătoresc, chiar necompetent, instanța de executare va fi
judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul
său, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, în speță
nefiind incidentă vreo dispoziție specială care să
conducă la înlăturarea aplicării regulii enunțate.
În cauză, nu sunt incidente nici prevederile art.
781 Cod procedură civilă (avute în vedere de Judecătoria
Brăila), normă care, din nou, reglementează competența
executorului judecătoresc, iar nu a instanței de executare; de
asemenea, este exclusă aplicarea dispozițiilor art. 107 Cod
procedură civilă referitoare la competența teritorială de
drept comun (invocată, de asemenea, de instanța mai întâi
sesizată), acestea fiind incidente în procedura contencioasă
derulată în fața primei instanțe; această normă se
regăsește în Titlul II din Cartea I a Codului de procedură
civilă, în timp ce executarea silită este obiect de reglementare al
Cărții a V-a din Cod (art. 622 și urm. NCPC), cu norme proprii
de competență, judecata (cognitio) și executarea (executio)
fiind cele două faze autonome ale oricărui proces civil.