ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5616/2013

Asupra conflictului negativ de competență, de față; La 5 august 2013, B.E.J. T.G., a solicitat instanței - urmare cererii creditoarei SC E.R.S. IFN SA, formulată la 22 iunie 2012 - încuviințarea executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. X din 12 februarie 2007, prin poprire asupra veniturilor salariale ale debitorului P.C.F., cu domiciliul în București, str. H., sector 1, pentru suma de 9.843.20 RON. Prin cererea introductivă, s-a mai solicitat totodată actualizarea sumei cu care debitorul figurează în evidențele creditoarei până la data recuperării efective, la care urmează a se adăuga și cheltuielile de executare. Cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 373 1 C. proc.

civ. Sesizată cu soluționarea acestei cereri, Judecătoria Pitești, secția civilă, prin Sentința nr. 6478 din 6 august 2013, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, reținând că sediul executorului judecătoresc care a solicitat încuviințarea executării silite, se află în raza teritorială a acestei instanțe. La rândul său, Judecătoria Sectorului 3 București, s-a declarat necompetentă teritorial să soluționeze cauza de față, prin Sentința nr. 11384 din 25 septembrie 2013, declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Pitești, pe considerentul că aceasta constituie instanța de executare, din moment ce executorul judecătoresc a înțeles să o indice ca rază teritorială pentru executarea silită prin poprire, fără a indica terții popriți.

Ca atare, ivindu-se conflictul negativ de competență între două instanțe care nu se găsesc în circumscripția aceleiași curți de apel, cauza a fost înaintă, conform dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ. anterior, Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru a stabili instanța competentă. Se constată că Judecătoria Sectorului 1 București este competentă să soluționeze cererea de față, în considerarea argumentelor ce succed. Cum cererea creditorului SC E.R.S. IFN SA, vizând demararea procedurilor executării silite a fost înregistrată la biroul executorului judecătoresc în data de 22 iunie 2012, este fără echivoc că, în cauză, este aplicabil Codul de procedură civilă de la 1865, cu modificările ulterioare, care, instituind regulile aplicabile ultimei etape a procesului civil a stabilit (în cuprinsul Cap. I al Cărții a V-a) prin art. 372 alin. (2) că, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea.

Corelativ, art. 373 alin. (3) din același cod, dispunea că instanța de executare, soluționează cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date prin lege, în competența altor instanțe sau organe. Tot astfel, potrivit art. 373 1 , după depunerea cererii de executare silită, însoțită de titlul executoriu, la executorul judecătoresc, acesta urma a solicita instanței de executare, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, încuviințarea executării silite.

Chiar dacă principiul disponibilității procesuale este aplicabil și în materia executării silite, cu consecința că executarea se poate declanșa, în principiu, numai la cererea persoanei interesate, respectiv a creditorului sau a moștenitorilor acestuia, aceasta nu înseamnă că simpla învestire a unei instanțe, prin opțiunea aleatorie a creditorului ori a executorului judecătoresc, o poate transforma pe aceasta, fără a fi întrunite cerințele legii, în instanță de executare. Or, în speță, niciuna din datele cauzei nu explică opțiunea executorului judecătoresc de a solicita Judecătoriei Pitești, în baza dispozițiilor art. 373 1 C. proc. civ., încuviințarea executării silite pentru recuperarea debitului restant, în valoare de 9.843,20 RON.

Astfel, atât debitorul P.C.F. cât și creditorul EFG R.S. IFN S.A., au domiciliul și respectiv sediul, pe raza municipiului București și niciunul din actele cauzei nu indică existența vreunor bunuri, aparținând debitorului care ar putea face obiect al executării, pe raza instanței inițial sesizată. Cum cererea de încuviințare a executării silite, deși face referire și la poprire, ca formă de executare, nu cuprinde niciun element expres în baza căruia să se identifice terțul poprit, singurul criteriu determinant în stabilirea competenței îl reprezintă domiciliul debitorului, unde se presupune, în mod rezonabil, că s-ar afla bunurile acestuia.

Se constată, de asemenea că, deși conflictul negativ de competență de față s-a ivit între Judecătoria Pitești și Judecătoria Sectorului 3 București, stabilirea competenței în favoarea uneia dintre aceste două instanțe ar fi o soluție formală, în condițiile în care singurul criteriu obiectiv în cauză, în funcție de care se poate stabili instanța de executare, este domiciliul debitorului care, este în Municipiul București, pe raza de competență a Judecătoriei Sectorului 1. Tot astfel, se va avea în vedere, chiar dacă această ipoteză (a stabilirii competenței, în favoarea unei a treia instanțe, care nu se află în conflict) nu a fost vizată de vechiul cod - decât în situația expres menționată de prevederile art. 23 - rolul dat de legiuitor regulatorului de competență (ce nu poate fi circumscris unui formalism procedural excesiv) și anume acela de a stabili instanța competentă în soluționarea cererii dedusă judecății.

Așa fiind, față de cele ce preced, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM