ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5616/2013

Asupra conflictului

negativ de competență, de față;

La 5 august 2013, B.E.J. T.G., a solicitat

instanței - urmare cererii creditoarei SC E.R.S. IFN SA, formulată la 22 iunie

2012 - încuviințarea executării silite în baza titlului executoriu reprezentat

de Contractul de credit nr. X din 12 februarie 2007, prin poprire asupra

veniturilor salariale ale debitorului P.C.F., cu domiciliul în București, str.

H., sector 1, pentru suma de 9.843.20 RON.

Prin cererea

introductivă, s-a mai solicitat totodată actualizarea sumei cu care debitorul

figurează în evidențele creditoarei până la data recuperării efective, la care

urmează a se adăuga și cheltuielile de executare.

Cererea s-a întemeiat

pe dispozițiile art. 373

1

C. proc. civ.

Sesizată cu

soluționarea acestei cereri, Judecătoria Pitești, secția civilă, prin Sentința

nr. 6478 din 6 august 2013, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei

Sectorului 3 București, reținând că sediul executorului judecătoresc care a

solicitat încuviințarea executării silite, se află în raza teritorială a

acestei instanțe.

La rândul său,

Judecătoria Sectorului 3 București, s-a declarat necompetentă teritorial să

soluționeze cauza de față, prin Sentința nr. 11384 din 25 septembrie 2013,

declinându-și competența în favoarea Judecătoriei Pitești, pe considerentul că

aceasta constituie instanța de executare, din moment ce executorul judecătoresc

a înțeles să o indice ca rază teritorială pentru executarea silită prin

poprire, fără a indica terții popriți.

Ca atare, ivindu-se

conflictul negativ de competență între două instanțe care nu se găsesc în

circumscripția aceleiași curți de apel, cauza a fost înaintă, conform

dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ. anterior, Înaltei Curți de

Casație și Justiție, pentru a stabili instanța competentă.

Se constată că

Judecătoria Sectorului 1 București este competentă să soluționeze cererea de

față, în considerarea argumentelor ce succed.

Cum cererea

creditorului SC E.R.S. IFN SA, vizând demararea procedurilor executării silite

a fost înregistrată la biroul executorului judecătoresc în data de 22 iunie

2012, este fără echivoc că, în cauză, este aplicabil Codul de procedură civilă

de la 1865, cu modificările ulterioare, care, instituind regulile aplicabile

ultimei etape a procesului civil a stabilit (în cuprinsul Cap. I al Cărții a

V-a) prin art. 372 alin. (2) că, instanța de executare este judecătoria în

circumscripția căreia se face executarea.

Corelativ, art. 373

alin. (3) din același cod, dispunea că instanța de executare, soluționează

cererile de încuviințare a executării silite, judecă contestațiile la

executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite,

cu excepția celor date prin lege, în competența altor instanțe sau organe.

Tot astfel, potrivit

art. 373

1

, după depunerea cererii de executare silită, însoțită de

titlul executoriu, la executorul judecătoresc, acesta urma a solicita instanței

de executare, în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii,

încuviințarea executării silite.

Chiar dacă principiul

disponibilității procesuale este aplicabil și în materia executării silite, cu

consecința că executarea se poate declanșa, în principiu, numai la cererea

persoanei interesate, respectiv a creditorului sau a moștenitorilor acestuia,

aceasta nu înseamnă că simpla învestire a unei instanțe, prin opțiunea

aleatorie a creditorului ori a executorului judecătoresc, o poate transforma pe

aceasta, fără a fi întrunite cerințele legii, în instanță de executare.

Or, în speță, niciuna

din datele cauzei nu explică opțiunea executorului judecătoresc de a solicita

Judecătoriei Pitești, în baza dispozițiilor art. 373

1

C. proc. civ.,

încuviințarea executării silite pentru recuperarea debitului restant, în

valoare de 9.843,20 RON.

Astfel, atât

debitorul P.C.F. cât și creditorul EFG R.S. IFN S.A., au domiciliul și

respectiv sediul, pe raza municipiului București și niciunul din actele cauzei

nu indică existența vreunor bunuri, aparținând debitorului care ar putea face

obiect al executării, pe raza instanței inițial sesizată.

Cum cererea de

încuviințare a executării silite, deși face referire și la poprire, ca formă de

executare, nu cuprinde niciun element expres în baza căruia să se identifice

terțul poprit, singurul criteriu determinant în stabilirea competenței îl

reprezintă domiciliul debitorului, unde se presupune, în mod rezonabil, că s-ar

afla bunurile acestuia.

Se constată, de

asemenea că, deși conflictul negativ de competență de față s-a ivit între

Judecătoria Pitești și Judecătoria Sectorului 3 București, stabilirea

competenței în favoarea uneia dintre aceste două instanțe ar fi o soluție

formală, în condițiile în care singurul criteriu obiectiv în cauză, în funcție

de care se poate stabili instanța de executare, este domiciliul debitorului

care, este în Municipiul București, pe raza de competență a Judecătoriei

Sectorului 1.

Tot astfel, se va

avea în vedere, chiar dacă această ipoteză (a stabilirii competenței, în

favoarea unei a treia instanțe, care nu se află în conflict) nu a fost vizată

de vechiul cod - decât în situația expres menționată de prevederile art. 23 -

rolul dat de legiuitor regulatorului de competență (ce nu poate fi circumscris

unui formalism procedural excesiv) și anume acela de a stabili instanța

competentă în soluționarea cererii dedusă judecății.

Așa fiind, față de

cele ce preced, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea

Judecătoriei Sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2013.

Procesat de GGC - LM