ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1624/2017

Decizia nr. 1624/2017 Asupra conflictului de competență, constată următoarele; Prin cererea înregistrată la data de 20.11.2015 pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București, creditoarea A. IFN SA a solicitat, în contradictoriu cu debitorul B. și terțul poprit SC C. SRL, validatrea popririi efectuată în dosarul de executare nr. x/2013 al B.E.J. D. Prin sentința civilă nr. 2607 din 26 februarie 2016, Judecătoria sectorului 3 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moinești. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut incidența în cauză a art. 650 alin. (1) C. proc. civ. în forma în vigoare la data sesizării organului de executare care prevedea că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

S-a reținut că în cauză, sesizarea executorului judecătoresc s-a realizat ulterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 348 în M. Of. (16.07.2014) și anterior modificării C. proc. civ. prin Legea nr. 138/2014, încuviințarea executării silite fiind dispusă de Judecătoria Moinești, conform nomelor de competență teritorială în vigoare la momentul sesizării executorului judecătoresc. În plus, s-a reținut că prevederile art. 650 alin. (2) C. proc. civ. nu au fost modificate în niciun mod, astfel că validarea popririi ca incident ce apare în cursul executării silite trebuie soluționată de instanța care a încuviințat executarea silită. Prin sentința civilă nr. 271/21.02.2017, Judecătoria Moinești a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buhuși.

În motivarea soluției, instanța a reținut că anterior pronunțării sentinței de declinare a competenței de către Judecătoria sectorului 3 București, a fost pronunțată decizia nr. 348/2014 a Curții Constituționale care a stabilit că „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la date sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel (...)”. S-a reținut că după pronunțarea acestei decizii au existat numeroase conflicte de competență între instanțe din cauza modalității de aplicare a prevederilor C. proc. civ. în funcție de data începerii executării silite, unul dintre acestea fiind soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 828 din 13 martie 2013, în sensul că instanța supremă a stabilit că „trebuie subliniat că la pronunțarea prezentului regulator, instanța supremă va avea în vedere textul actual al art. 650 alin. (1) C. proc.

civ. [art. 651 alin. (1) în prezent], chiar dacă acesta avea un alt conținut la data sesizării instanței de judecată”. La rândul său, Judecătoria Buhuși, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și, prin sentința nr. 397 din 12 iunie 2017, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma modificată după pronunțarea Deciziei nr. 348/2014 a Curții Constituționale care a stabilit că „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”.

Reținând că sediul debitorului la data sesizării organului de executare era pe raza Judecătoriei sector 3 București, iar textul art. 650 alin. (1) C. proc. civ. [actual art. 653 alin. (1)] trebuie avut în vedere în forma stabilită ca urmare a deciziei Curții Constituționale, chiar dacă la data pronunțării încheierii de încuviințare avea un alt conținut, Judecătoria Buhuși a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București. Constând ivit conflict negativ de competență, prin încheierea din 18 septembrie 2017, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Momești, pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc.

civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină, la rândul său, competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente. Înalta Curte reține că în cauză a avut loc o declinare succesivă de competență a cererii de validare a popririi efectuată în dosarul de executare nr. x/2013 al B.E.J. D., în sensul că Judecătoria sectorului 3 București și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Momești care, la rândul său, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Buhuși, iar această din urmă instanță a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

În ceea ce privește norma legală care a determinat ivirea conflictului negativ de competență, se constată că toate cele trei instanțe au reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 650 C. proc. civ., însă Judecătoria sectorului 3 București s-a raportat la forma în vigoare la data sesizării organului de executare, iar Judecătoria Momești și Judecătoria Buhuși s-au raportat la forma art. 650 C. proc. civ., după publicarea în M. Of. a Deciziei nr. 348/2014 a Curții Constituționale. Înalta Curte reține că prin cererea înregistrată la data de 17 septembrie 2013, creditoarea SC A. IFN SA a solicitat B.E.J.

D. din Momești, înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului de executare împotriva debitorului B. Prin încheierea din data de 7 octombrie 2013, Judecătoria Moinești a încuviințat executarea silită în dosarul de executare nr. x/2013 și a autorizat creditoarea să treacă la executarea silită a obligației de plată a sumei de 19.798,81 lei, cuprinse în titlu executoriu contract de credit nr. 9300512894719000/2008, prin poprire și urmărire mobiliară. În cadrul dosarului de executare nr. x/2013, creditoarea SC A. IFN SA a formulat la data de 20 noiembrie 2015, cererea de validare a popririi ce face obiectul cauzei de față. În raport de situația de fapt sus-menționată, precum și de dispozițiile art. 622 alin. (2) C. proc.

civ. potrivit cărora „în cazul în care debitorul nu executa de bună voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel”, Înalta Curte constată că procedura executării silite a început în cauză la data de 17 septembrie 2013, data sesizării organului de executare cu cererea de deschidere a procedurii. Față de data deschiderii procedurii executării silite, Judecătoria Moinești a devenit instanță de executare, în temeiul dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. [devenit art. 651 alin. (1) ulterior republicării C. proc. civ. în M. Of.

nr. 247/10.04.2015], în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, potrivit cărora „instanța de executare este Judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel” În raport de dispozițiile art. 789 alin. (1) C. proc. civ.

„Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”, în urma incidentului ivit în cursul executării, anume refuzul terțului poprit de a executa obligațiile impuse prin adresa executorului judecătoresc, creditorul are îndreptățirea de a se adresa instanței de executare, în vedere validării popririi. Se reține și faptul că, în temeiul dispozițiilor art. 650 alin. (2) C. proc.

civ. [devenit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., ulterior republicării C. proc. civ. în M. Of. nr. 247/10.04.2015], potrivit cărora: „(2) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”, cererea ce face obiect al litigiului în legătură cu care a intervenit conflictul de competență reprezintă un incident cu caracter accesoriu față de executarea silită începută ia data de 17 septembrie 2013, de competența instanței de executare, în speță, Judecătoria Moinești. Înalta Curte constată că schimbarea normelor de competență teritorială privind instanța de executare, urmare a declarării neconstituționalitădi art. 650 alin. (1) C. proc.

civ., prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, nu are efect asupra executării silite începute înainte de data suspendării de drept, respectiv a încetării efectelor lor juridice de la data de 16 iulie 2014, data expirării termenului de 45 de zile de la data publicării deciziei în M. Of. Astfel, în temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia „De la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”, Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014 produce efecte numai pentru viitor, nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

În consecință, Înalta Curte constată că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 25 alin. (1) și (2) C. proc. civ. potrivit cărora „procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. Procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început.” Cum cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată la organul de executare înainte de publicarea în M. Of. a Deciziei Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014, este aplicabilă regula potrivit căreia competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, potrivit celor prevăzute de art. 25 alin. (2) C. proc.

civ. În contextul executării silite, competența instanței de executare este fixată la momentul formulării primului act începător de executare, respectiv cererea de sesizare a organului de executare, calitatea sa de instanță de executare fiind legal dobândită pe întreaga durată a executării silite, iar modificarea dispozițiilor legale, survenită pe parcurs, nu este de natură să o influențeze. În raport de dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite [devenit art. 651 alin. (1), ulterior republicării C. proc. civ. în M. Of. nr. 247/10.04.2015], Judecătoria Moinești a devenit instanța de executare, motiv pentru care, în raport de considerentele mai sus expuse, instanței de executare îi revine competența de soluționare a cauzei de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moinești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2017.