ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 246/2017

Decizia nr. 246/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, la data de 11 mai 2016 sub nr. x/233/2016, creditoarea A. SRL, în contradictoriu cu debitoarea B. și cu terțul poprit C. SRL, a solicitat instanței validarea popririi infinitate în dosarul de executare nr. x/2013. Prin Sentința civilă nr. 6535 din data de 6 octombrie 2016, Judecătoria Galați, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Galați a reținut ca, potrivit art. 790 alin. (1) C. proc.

civ., coroborat cu art. 651 alin. (1) din același cod, instanța competentă a soluționa cererea de validare a popririi este instanța de executare, care este instanța în a cărei circumscripție se află domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare, respectiv, în cauza de față, Judecătoria Sectorului 2 București. Prin Sentința civilă nr. 172 din data de 9 ianuarie 2017, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galați, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Judecătoria Sectorului 2 București, pentru hotărî astfel, în esență, a apreciat că, față de împrejurarea că, în prezenta pricină, executarea silită a început în anul 2013, astfel că, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc.

civ. care stipulează în sensul că "instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", în vigoare la acea dată. Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, în considerarea celor ce succed: Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanța învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte reține că judecătoria Galați și Judecătoria Sectorului 2 București, și-au declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze privind pe creditoarea A. SRL, în contradictoriu cu debitoarea B. și terțul poprit SC D. SRL, având ca obiect "validare poprire". În ceea ce privește norma legală care a determinat ivirea conflictului negativ de competență, se constată că Judecătoria Galați și Judecătoria Sectorului 2 București au reținut incidența dispozițiilor art. 650 C. proc. civ., însă Judecătoria Galați s-a raportat la forma textului legal astfel cum acesta a fost modificat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 138/2014, în timp ce, judecătoria Sectorului 2 București s-a raportat la forma în vigoare a acestuia la data de 14 iunie 2013, pe care a reținut-o a fi data formulării cererii de executare silită.

Înalta Curte reține ca obiectul învestirii instanței îl reprezintă cererea de validare a popririi înființate la data de 31 martie 2016 de E., formulată de creditoarea A. SRL, în contradictoriu cu debitoarea B., domiciliată în București, la data sesizării organului de executare, aflată la dosar. Potrivit dispozițiilor art. 789 (actual art. 790) C. proc. civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi, instanță de executare care se determină prin raportare la prevederile art. 650 C. proc.

civ. Se observă că prevederile art. 650 C. proc. civ., prin care se stipula că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014. În motivarea acestei decizii, Curtea Constituțională a statuat că din coroborarea dispozițiilor art. 650 cu ceie ale art. 651 din C. proc. civ., rezultă că în ceea ce privește alegerea executorului judecătoresc, marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mare, dându-i acestuia posibilitatea să își aleagă executorul judecătoresc din circumscripția curții de apel în funcție de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligațiilor care trebuie să fie executate.

Totodată, a apreciat că în ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului ori locul unde urmează să se facă executarea. Mai mult, în acord cu decizia menționată, C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010 a fost modificat și completat prin Legea nr. 138/2014, publicată în M. Of. nr. 753 din 16 octombrie 2014, iar textul art. 650 alin. (1) C. proc. civ.

a primit o nouă formă, în sensul că "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel". Având în vedere cele anterior enunțate, reținând că la data sesizării instanței de judecată cu cererea de validare poprire (11 mai 2016), Legea nr. 138/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe, publicată în M. Of. nr. 753 din 16 octombrie 2014, intrase în vigoare, Înalta Curte apreciază că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 650, astfel cum acestea au fost modificate prin actul normativ menționat, iar instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În considerarea celor de mai sus și întrucât, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitoarei era în sectorul 2 al mun. București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 februarie 2017. Procesat de GGC - CL