ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 246/2017

Decizia nr. 246/2017

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, la data de 11

mai 2016 sub nr. x/233/2016, creditoarea A. SRL, în contradictoriu cu

debitoarea B. și cu terțul poprit C. SRL, a solicitat instanței

validarea popririi infinitate în dosarul de executare nr. x/2013.

Prin Sentința civilă nr.

6535 din data de 6 octombrie 2016, Judecătoria Galați, secția

civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei

instanțe, invocată din oficiu și a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Sectorului 2 București.

Pentru a hotărî astfel,

Judecătoria Galați a reținut ca, potrivit art. 790 alin. (1) C.

proc. civ., coroborat cu art. 651 alin. (1) din același cod, instanța

competentă a soluționa cererea de validare a popririi este

instanța de executare, care este instanța în a cărei circumscripție

se află domiciliul debitorului la data sesizării organului de

executare, respectiv, în cauza de față, Judecătoria Sectorului 2

București.

Prin Sentința civilă nr. 172

din data de 9 ianuarie 2017, Judecătoria Sectorului 2 București a

admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Galați, a constatat ivit conflictul negativ de competență

și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție în vederea soluționării acestuia.

Judecătoria Sectorului 2

București, pentru hotărî astfel, în esență, a apreciat

că, față de împrejurarea că, în prezenta pricină,

executarea silită a început în anul 2013, astfel că, în cauză

sunt incidente dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. care

stipulează în sensul că "instanța de executare este

judecătoria în circumscripția căreia se află biroul

executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care

legea dispune altfel", în vigoare la acea dată.

Învestită cu soluționarea conflictului

negativ de competență, Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2

București, în considerarea celor ce succed:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C.

proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență

atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc

competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor

succesive, dacă ultima instanța învestită își declină

la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care

anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte reține

că judecătoria Galați și Judecătoria Sectorului 2

București, și-au declinat reciproc competența de

soluționare a prezentei cauze privind pe creditoarea A. SRL, în

contradictoriu cu debitoarea B. și terțul poprit SC D. SRL, având ca

obiect "validare poprire".

În ceea ce privește norma

legală care a determinat ivirea conflictului negativ de

competență, se constată că Judecătoria Galați

și Judecătoria Sectorului 2 București au reținut

incidența dispozițiilor art. 650 C. proc. civ., însă

Judecătoria Galați s-a raportat la forma textului legal astfel cum

acesta a fost modificat prin intrarea în vigoare a Legii nr. 138/2014, în timp

ce, judecătoria Sectorului 2 București s-a raportat la forma în vigoare

a acestuia la data de 14 iunie 2013, pe care a reținut-o a fi data

formulării cererii de executare silită.

Înalta Curte reține ca obiectul

învestirii instanței îl reprezintă cererea de validare a popririi

înființate la data de 31 martie 2016 de E., formulată de creditoarea

A. SRL, în contradictoriu cu debitoarea B., domiciliată în București,

la data sesizării organului de executare, aflată la dosar.

Potrivit dispozițiilor art. 789

(actual art. 790) C. proc. civ., dacă terțul poprit nu își

îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi,

inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă,

a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau

executorul judecătoresc poate sesiza instanța de executare, în vederea

validării popririi, instanță de executare care se determină

prin raportare la prevederile art. 650 C. proc. civ.

Se observă că prevederile

art. 650 C. proc. civ., prin care se stipula că instanța de executare

este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul

executorului judecătoresc care face executarea, au fost declarate

neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 348

din 17 iunie 2014, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014.

În motivarea acestei decizii, Curtea

Constituțională a statuat că din coroborarea dispozițiilor

art. 650 cu ceie ale art. 651 din C. proc. civ., rezultă că în ceea

ce privește alegerea executorului judecătoresc, marja de apreciere

lăsată de legiuitor creditorului este mare, dându-i acestuia

posibilitatea să își aleagă executorul judecătoresc din

circumscripția curții de apel în funcție de natura bunurilor

care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligațiilor

care trebuie să fie executate.

Totodată, a apreciat că în

ceea ce privește stabilirea instanței de executare, aceasta trebuie

să se circumscrie unor soluții clare și consacrate deja în

legislație, precum judecătoria în circumscripția căreia se

află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului ori locul unde

urmează să se facă executarea.

Mai mult, în acord cu decizia

menționată, C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010 a fost

modificat și completat prin Legea nr. 138/2014, publicată în M. Of.

nr. 753 din 16 octombrie 2014, iar textul art. 650 alin. (1) C. proc. civ. a primit

o nouă formă, în sensul că "instanța de executare este

judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la data

sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul

debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel".

Având în vedere cele anterior

enunțate, reținând că la data sesizării instanței de

judecată cu cererea de validare poprire (11 mai 2016), Legea nr. 138/2014

pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea

unor acte normative conexe, publicată în M. Of. nr. 753 din 16 octombrie

2014, intrase în vigoare, Înalta Curte apreciază că în

speță sunt aplicabile dispozițiile art. 650, astfel cum acestea

au fost modificate prin actul normativ menționat, iar instanța de

executare este judecătoria în a cărei circumscripție se afla, la

data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz,

sediul debitorului.

În considerarea celor de mai sus

și întrucât, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitoarei

era în sectorul 2 al mun. București, competența de soluționare a

cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 2

București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2

București.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 2 februarie 2017.

Procesat

de GGC - CL