ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.02.2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 645/2015

HOTĂRÂRE
26.02.2015
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 645/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 645/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. obligarea pârâtei la plata sumei de 5.321.170 lei, reprezentând contravaloarea penalităților aferente nerealizării serviciilor tehnologice de sistem.

Prin Sentința nr. 3717/CA/2013 Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 5.321.170 lei reprezentând contravaloarea penalităților aferente nerealizării serviciilor tehnologice de sistem și suma de 57.322,70 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:

În temeiul contractului nr. C595 din 30 septembrie 2011 de vânzare-cumpărare a serviciilor tehnologice de sistem, pârâta ca succesoare a C. și-a asumat obligația de a rezerva și, respectiv de a vinde reclamantei în cursul lunilor octombrie, noiembrie și decembrie 2011 cantitatea de 20 h MW, respectiv 20 h MW pentru fiecare interval orar de 1 h (totalul zilnic fiind astfel de 480 MW) în scopul asigurării rezervei terțiare rapide.

De asemenea, prin încheierea convențiilor tripartite aferente lunilor octombrie 2011 și noiembrie 2011 între reclamantă, C. și D., C. și-a asumat obligația de a presta către reclamantă cantitățile de rezervă terțiară rapidă de 5960 h KW (aferentă lunii octombrie 2011) și 4992 h KW (aferentă lunii noiembrie) și dreptul corelativ de a încasa de la reclamantă contravaloarea acestor servicii.

S-a constatat că întreaga cantitate de energie electrică ce trebuia în mod obligatoriu rezervată în folosul reclamantei pentru întreg intervalul avea caracter reglementat, fiind prevăzută în mod expres inclusiv în Decizia nr. 2449 din 30 septembrie 2011 privind achiziția serviciilor tehnologice de sistem furnizate de C. emisă ANRE.

Tribunalul a apreciat că C. nu a realizat rezerva contractată pentru serviciul banda de reglaj secundar frecvență - putere și nici serviciul rezervă terțiară rapidă, nefiind respectate nici reglementările incidente pieței serviciilor tehnologice de sistem și nici prevederile contractului încheiat, astfel încât sunt incidente disp art. 10 alin. (2) lit a raportat la clauzele de la art. 12, art. 16 lit. d) și art. 19, fiind datorată penalizarea specifică corespunzătoare unei valori de 200% din prețul de contract pentru cantitățile de servicii tehnologice de sistem contractuale și nerealizate, pentru care au fost emise facturile de către reclamantă, în sumă totală de 5.321.170 lei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. solicitând schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

S-a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală întrucât instanța de fond și-a fundamentat concluziile doar pe afirmațiile reclamantei, fără a lua în calcul dovezile depuse de pârâtă și fără a realiza o cercetare a stării de fapt.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 307 din 10 septembrie 2014 a respins apelul.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:

Susținerea apelantei privind greșita interpretare de către prima instanță a obiectului contractului nr. C595 din 30 septembrie 2011 este nefondată, aceasta vizând obligația apelantei pârâte de a rezerva, pentru fiecare interval orar, cantitățile de energie stipulate contractual și de a le vinde în cazul când erau necesare pentru asigurarea echilibrării sistemului energetic național.

Potrivit clauzelor contractuale și Procedurii operaționale rezervele de putere asumate contractual de către antecesoarea apelantei trebuie puse la dispoziția reclamantei prin notificare fizică aprobată în ziua D1 pentru unitatea dispecerizabilă (în speță UD - TA4 Paroșeni) cu o zi înainte de ziua rezervării pentru întregul interval orar al zilei următoare.

În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize tehnice în domeniul electroenergetic.

După explicarea modului de funcționare a tandemului Piața de Echilibrare - Piața de Servicii Tehnologice în cadrul Pieței de Energie electrică, expertul a indicat că suspendarea contractului bilateral încheiat de pârâtă cu E., ca urmare a invocării forței majore nu a influențat validitatea Contractului nr. C595/2011 pentru serviciile de servicii tehnologice de sistem (STS) contractate în regim reglementat și prețurile reglementate în conformitate cu Decizia ANRE nr. 2449/2011.

S-a constatat că, faptul că grupul TA4 Paroșeni a fost pornit de către Dispeceratul Energetic Național, în ordinea de merit și a funcționat în perioada vizată în acțiune s-a datorat tocmai notificării "0" a rezervei de energie, fără ca prin această funcționare să se asigure însă serviciile tehnologice de sistem către reclamantă.

Faptul că A. a modificat prin dispoziții de dispecer emise prin Piața de Echilibrare, notificarea fizică a producătorului de la "0" MW la nivelul de "112" MW și livrarea energiei de reglaj secundar aferentă unei benzi de 20 MW este explicat de expertul tehnic F. prin necesitatea echilibrării sistemului energetic național. În perioada 5 octombrie 2011 - 23 decembrie 2011 puterea notificată a fost zero (grupul era notificat ca fiind oprit), pe piața de echilibrare, utilizând reglajul terțiar lent, astfel că s-a stabilit notificarea fizică aprobată la 112 MW (a primit dispoziție de creștere de putere de la 0 la 112 MW - cu consemnări operative în registrul raport de tură).

Ulterior dispoziției de reglaj terțiar lent, fără de care expertul concluzionează că nu era posibilă selectarea acestei unități în reglaj secundar, UD Paroșeni a putut fi selectată prin livrarea reglajului secundar.

În conformitate cu regulile Pieței de Echilibrare, C. com., energia de reglaj terțiar este plătită prin Piața de Echilibrare la prețul ofertat, iar energia de reglaj secundar este plătită la prețul marginal. Din analiza modului de facturare și plată rezultă că B. a primit, în integralitatea sa, contravaloarea energiei electrice livrată în sistemul energetic.

Expertul a menționat că din analiza rapoartelor - diagramelor zilnice de funcționare ale blocului nr. 4 Paroșeni rezultă că grupul a fost selectat pentru reglaj secundar în ordinea de merit pentru acest tip de reglaj, în alt segment al Pieței de energie, încasând sumele aferente, confirmând apărările reclamantei intimate că acest aspect nu era posibil în cazul respectării obligațiilor contractuale.

Faptul că apelanta a ofertat grupul pentru producerea energiei electrice pe o altă piață, respectiv, Piața de Echilibrare, tranzacționând energia produsă, iar nu rezerve ca în cazul Pieței de Servicii Tehnologice de Sistem, nu echivalează cu îndeplinirea obligației de rezervare către reclamantă.

În aceste condiții pentru energia produsă în perioada 5 octombrie 2011 - 23 decembrie 2011 apelanta a încasat atât prețul din ofertă pe Piața de Echilibrare, cât și tariful achitat în avans de către intimată pentru serviciile de rezervare neprestate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței și respingerii acțiunii reclamantei. Se invocă următoarele motive de nelegalitate: art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății iar decizia cuprinde motive contradictorii și nu a luat în calcul starea de forță majoră/necesitate existentă la momentul respectiv în Sistemul Energetic Național, stare notificată de E.

Instanța nu a luat în calcul ordinele DEN, ordine respectate de recurentă care au fost dispuse în mod unilateral de Dispecerul Energetic Național.

Faptul că decizia A. de a diminua cantitatea ofertată a fost luată unilateral de aceasta este stipulată atât în raportul de expertiză cât și în motivarea deciziei din apel.

Ca o consecință a stării de forță majoră, A. a modificat unilateral oferta recurentei privind necesitatea accesării serviciilor de sistem, dar nu a respectat și prevederile art. 43 din contract, prevedere potrivit căreia aceasta nu avea dreptul de a mai aplica penalități.

Decizia Curții de Apel reține faptul că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de contract pentru a se putea constata inexistența rezervei de reglaj secundar, respectiv nu sunt îndeplinite prevederile art. 10 din contract, dar cu toate acestea consideră că serviciile de sistem nu au fost realizate.

Instanța nu a luat în calcul situația de forță majoră existentă în Sistemul Energetic Național.

În contractul încheiat între părți sunt prevăzute situațiile când se poate constata inexistența rezervei de reglaj și anume: unitatea este retrasă din exploatare sau indisponibilă sau nu a putut răspunde ordinelor regulatorului automat frecvență ori grupul de la Paroșeni nu s-a aflat în niciuna din aceste situații.

Instanța de apel reține în mod corect că pârâta avea obligația de a rezerva pentru fiecare interval oral cantitățile de energie stipulate contractual și de a le vinde în cazul în care erau necesare pentru asigurarea echilibrării sistemului energetic național.

Ca urmare a faptului că instanța de apel a constatat reținerea eronată a stării de fapt de către instanța de fond, recurenta consideră că menținerea Sentinței nr. 3717/CA/2013 este lipsită de temei legal.

În cauză, A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Încheierea contractului C595 din 30 septembrie 2011 a fost reglementată de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei în calitate de autoritate de reglementare, coordonare și supraveghere a respectării reglementărilor specifice piețelor de energie în scopul asigurării stabilității funcționării Sistemului Energetic Național.

Întreaga cantitate de energie electrică ce trebuia rezervată de către C. către A. SA pentru întreg intervalul 1 octombrie 2011 - 31 decembrie 2011 are caracter reglementat, fiind prevăzută în mod expres în Decizia nr. 2449 din 30 septembrie 2011 emisă de ANRE.

Pentru realizarea serviciilor de rezervare, C. SA trebuia să notifice astfel încât să rezulte rezerva de putere în vederea asigurării rezervei în cantitatea contractată cu A. SA.

Față de situația nerespectării obligației de a pune la dispoziția intimatei rezerva de servicii tehnologice de sistem, au fost emise facturi de penalități în conformitate cu art. 12 din contractul C595 din 30 septembrie 2011.

În ceea ce privește notificarea rezervei de sistem conform contractului, acest aspect a fost reținut de către expert în raportul de expertiză efectuat.

În cauză nu a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv contractul C595 din 30 septembrie 2011.

Ordinele DEN au fost consecința nerespectării de către recurentă a art. 10 din contract.

Faptul că recurenta nu a asigurat rezerva de sistem, așa cum s-a obligat prin contract, notificând rezerva egală cu "O" a determinat DEN să pornească grupul 4 Paroșeni pe ordinea de merit.

Ordinea de merit reprezintă un alt segment al Pieței de Echilibrare, față de segmentul reglementat, care înseamnă tarife diferite.

Recurenta a încasat atât tarifele pentru servicii de sistem în baza contractului, dar nerealizate, cât și tarifele de pe Ordinea de merit, în aceeași perioadă de timp.

Situația societății E. nu reprezintă caz de forță majoră în cadrul contractului C595 din 30 septembrie 2011.

Expertiza efectuată în cauză a fost realizată la solicitarea recurentei.

Nerespectarea de către aceasta a obligației de a asigura rezerva de servicii tehnologice de sistem a fost constatată de către Dispecerul Energetic Național și a explicat faptul că, din cauza deficitului mare de energie din sistem, grupul 4 Paroșeni a fost pornit în ordinea de merit, prin dispoziția dispecerului pe Piața de Echilibrare.

Grupul 4 Paroșeni a funcționat pe un alt segment al Pieței de Echilibrare și anume pe ordinea de merit cu toată energia produsă, reglajele de sistem au fost realizate din energia de pe Piața de Echilibrare, recurenta nerespectându-și obligația asumată prin contractul C595 din 30 septembrie 2011.

Instanța de apel nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, reținând că recurenta pârâtă nu și-a respectat obligațiile asumate prin contract și ca atare, răspunde pentru aceasta conform dispozițiilor contractuale.

Hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților și răspunde exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Soluția pronunțată este rezultatul analizării probelor administrate în cauză și aplicării corecte a legii la situația de fapt reținută.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate și, pe cale de consecință, potrivit disp art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. împotriva Deciziei nr. 307/2014 din 10 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2015.

Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-05-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1530/2009
Asupra recursului de față ; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele : Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 430/CA din 29 ianuarie 2008 a admis în parte acțiune
ÎCCJ 2017-11-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1733/2017
fost avută în vedere nici prin cererea inițială și nici prin cererea precizatoare depusă de reclamantă la data de 6 mai 2015. S-a mai arătat că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante cu privire la pretinsa eroare comisă de prima ins
ÎCCJ 2015-04-02
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1031/2015
lei, iar nu de 543.643,2 lei, astfel că este neîntemeiat cel de-al doilea capăt de cerere principală. În ce privește cererea reconvențională, instanța de fond a apreciat-o ca fiind întemeiată, în ceea ce privește obligarea reclamantei-pârât
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 494/2017
ținut judecătorul fondului că apelanta ICPE nu și-a îndeplinit obligația de livrare a energiei electrice, susținându-se că executarea obligației apelantei era condiționată de executarea anterioară a obligației de către intimata B. (pct. 3).
ÎCCJ 2013-04-09
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1501/2013
ând soldul între facturile venite din PRE E. SA, care trebuie să fie identic cu soldul sumelor dezechilibrelor înregistrate de fiecare categorie de consum. Tribunalul a reținut concluzia expertului, în sensul că prejudiciul suferit de recla
Sursă