ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1733/2017

Din examinarea lucrărilor dosarului a constatat următoarele:

La data de 21 octombrie 2015, reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar B. a depus o cerere prin care a arătat că majorează cuantumul obiectului cererii inițiale cu suma de 27.544.07.2,94 RON, respectiv de la suma de 56.916.693 RON la suma de 84.460.765,94 RON, reprezentând paguba efectivă și beneficiul nerealizat, inclusiv pentru perioada 01.06.2012-30.09.2012, extinsă de Corpul de Control al Hidroelectrica S.A., ca urmare a recomandării Curții de Conturi făcute prin raportul de control nr. x/17.12.2014.

La termenul de judecată din 27.10.2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a constatat că cererea formulată de reclamantă nu reprezintă o cerere de mărire a cuantumului obiectului cererii, prevăzute de art. 204 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., întrucât s-au solicitat pretenții care privesc o altă perioadă decât cea arătată inițial în cererea de chemare în judecată, respectiv perioada cuprinsă între 01.06.2012-30.09.2012, fiind o cerere de modificare a obiectului cererii.

Prima instanță a mai constatat că reclamanta este decăzută din dreptul de a-și modifica cererea de chemare în judecată, după primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, pârâta nefiind de acord cu modificarea cererii, astfel că a rămas învestită cu pretențiile inițiale, privind paguba efectivă și beneficiul nerealizat aferente perioadei 01.01.2010-31.05.2012.

A fost respinsă cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 54.526.281,44 RON, compusă din suma de 19.467.806 RON pretinsă cu titlu de pierdere efectivă aferentă anul 2011, suma de 275.992 RON pretinsă cu titlu de pierdere efectivă aferentă perioadei ianuarie- martie 2012, suma de 34.492.338 RON pretinsă cu titlu de beneficiu nerealizat aferent anului 2011, suma de 290.145,44 RON pretinsă cu titlu de beneficiu nerealizat aferent perioadei ianuarie- martie 2012, ca prescrisă, iar în rest a fost respinsă cererea, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1432 din 28 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. prin administrator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 5939 din 28 octombrie 2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanțele anterioare în mod greșit au respins solicitarea reclamantei de mărire a cuantumului obiectului cererii inițiale.

Sub acest aspect, s-a susținut că instanțele anterioare au procedat în mod greșit prin respingerea ca tardiv formulată a cererii depuse în data de 21 octombrie 2015, prin care reclamanta a solicitat majorarea pretențiilor sale de la suma de 56.916.693 RON la suma de 84.460.765 RON reprezentând paguba efectivă și beneficiul nerealizat, inclusiv pentru perioada 1.06.2012 - 30.09.2012.

Recurenta-reclamantă a arătat că, din eroare, a omis să solicite pretenții și pentru perioada 01.06.2012-30.09.2012, eroare pe care a încercat să o îndrepte în data de 21 octombrie 2015, printr-o cerere de mărire a cuantumului cererii inițiale de chemare în judecată.

Mărirea cuantumului obiectului cererii vizează același contract, respectiv contractul nr. x din 29 decembrie 2010, dar a cărui perioadă de valabilitate a fost indicată greșit, nefiind depășite limitele obiectului, motiv pentru care aceasta nu poate urma regimul prevăzut de dispozițiile art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

O altă critică vizează greșita admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada ianuarie 2011-mai 2012.

În opinia recurentei-reclamante, la momentul intrări în vigoare a noului C. civ., termenul de prescripție cu privire la dreptul subiectiv de despăgubire nu numai că nu s-a împlinit, dar nici nu începuse să curgă.

Astfel, în privința prezentei acțiuni sunt incidente prevederile noului C. civ., iar nu cele ale Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă.

S-a mai susținut că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune începe să curgă de la data întocmirii Raportului Curții de Conturi nr. x/17.12.2014 prin care s-a reținut că Hidroelectrica S.A. a săvârșit abateri constând în nerealizarea de venituri din vânzarea energiei electrice în temeiul contractului nr. x/29.12.2010 efectuată la un preț mai mic decât costul de producție/achiziție.

Totodată, dacă se va considera că nu data înregistrării la Hidroelectrica S.A. a Raportului Curții de Conturi sub nr. x/17.12.2014 este momentul de la care începe sa curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, acest termen nu poate fi socotit a fi început să curgă mai devreme de data întocmirii Raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvență.

În urma analizei situației financiare a debitoarei și a tuturor contractelor derulate de către aceasta, administratorul judiciar a luat cunoștință de existența unor contracte derulate în condiții păgubitoare pentru societatea debitoare.

Astfel, la momentul la care administratorul judiciar a cunoscut existența acestor contracte și a putut cuantifica prejudiciile aduse societății debitoare prin executarea acestora, recurenta a fost în măsură să formuleze acțiunile în instanță prin care se încearcă repararea prejudiciilor prin echivalent bănesc constând în pierderea suferită prin vânzarea energiei electrice la un preț mediu per MWh, sub costul de producție pentru 1 MWh.

Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la apariția stării de insolvență a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 11.723/27.08.2012 și înregistrat la dosarul cauzei. Or, raportat la data formulării acțiunii, respectiv la data de 8.04.2015, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune nu s-a împlinit, motiv pentru care recurenta-reclamantă solicită respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Cea de a treia critică vizează greșita soluție de respingere a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, soluție ce a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat în esență că sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile a pârâtei, respectiv existența unei fapte ilicite, prejudiciul, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția.

Pe fondul cauzei, intimata-pârâtă a prezentat pe larg istoricul situației de fapt cu privire la relațiile contractuale dintre părți, arătând în esență că, în cauză, instanțele anterioare nu au pierdut niciun moment din vedere faptul că pretențiile Hidroelectrica vizează perioada ianuarie 2011-mai 2012, constatând în mod judicios că sunt prescrise pretențiile aferente acestei perioade.

Intimata-pârâtă a mai susținut că cererea depusă de reclamantă la data de 21 octombrie 2015 nu respectă prevederile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. și nu reprezintă o simplă modificare a valorii obiectului cererii introductive de instanță ori o simplă îndreptare a unei erori materiale.

De altfel, această cerere nu reprezintă doar o corecție matematică a cuantumului pretențiilor solicitate prin acțiunea introductivă, ci o veritabilă modificare a obiectului litigiului, prin extinderea acestuia la o perioadă (1 iunie 2012-30 septembrie 2012) care nu a fost avută în vedere nici prin cererea inițială și nici prin cererea precizatoare depusă de reclamantă la data de 6 mai 2015.

S-a mai arătat că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante cu privire la pretinsa eroare comisă de prima instanță prin admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune al Hidroelectrica S.A..

Sub acest aspect, intimata-pârâtă a susținut că instanțele de fond au soluționat corect excepția prescripției extinctive, fiind făcută clar distincția între pretențiile reclamantei privitoare la perioada anterioară intrării în vigoare a noului C. civ. și cele ulterioare acestui moment, cu mențiunea că în legătură cu acestea din urmă au fost avute în vedere prevederile noului C. civ., iar nu cele ale Decretului nr. 167/1958, cum în mod eronat a susținut reclamanta.

De asemenea, sunt nefondate criticile recurentei-reclamante referitoare la greșita identificare, de către instanțele de fond, a momentului de la care curge termenul de prescripție extinctivă, precum și cele referitoare la pretinsa eroare comisă de instanța de apel prin respingerea restului pretențiilor solicitate de reclamantă.

În esență, s-a arătat faptul că pe întregul an 2011, Hidroelectrica S.A. a vândut către intimata-pârâtă cantitatea contractată și livrată de 1.424.126 MWh energie electrică la un preț mediu de 130 RON/MWh, conform contractului dintre părți.

Costul mediu de producție al cantității vândute a fost de 143,67 RON/MWh, iar raportat la prețul mediu de piață de 167,89 RON/MWh, Hidroelectrica S.A. nu a realizat venituri de 34.492.338 RON.

În ce privește perioada ianuarie-mai 2012, cantitatea contractată și livrată a fost de 49.276 MWh energie electrică la un preț mediu de 130 RON/MWh, conform contractului nr. x/29.12.2010.

Costul mediu de producție al cantității vândute a fost de 159,25 RON/MWh, iar raportat la prețul mediu de piață de 190 RON/MWh, veniturile nerealizate de Hidroelectrica S.A. sunt de 1.515.237 RON.

Aceste valori rezultă din nota-extras din Raportul Corpului de Control al Hidroelectrica și vizează perioada 1.01.2011-31.05.2012, astfel că, în mod greșit se menționează că pretențiile reclamantei vizează perioada ianuarie 2011- martie 2012.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 14.04.2015, iar dreptul la acțiune pentru această perioadă s-a stins prin împlinirea unui termen de 3 ani, distinct pentru fiecare livrare sau prestație efectuată lunar.

Totodată, greșit s-a reținut că dreptul aplicabil ar fi reprezentat de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, act normativ aplicabil în cauză conform art. 201 din Legea nr. 71/2011 prescripțiilor începute până la data de 1.10.2011.

În cauză, la momentul intrării în vigoare a noului C. civ., termenul de prescripție cu privire la dreptul subiectiv de despăgubire nu numai că nu s-a împlinit, dar nici nu începuse să curgă.

În raport cu prevederile art. 2523 și art. 2528 din noul C. civ., termenul de prescripție începe să curgă de la data întocmirii Raportului Curții de Conturi nr. x/17.12.2014.

Dacă s-ar considera că nu aceasta este data de la care începe să curgă prescripția, recurenta-reclamantă arată că, în opinia sa, acest termen nu poate fi socotit a fi început mai devreme de data întocmirii Raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au condus la insolvență, publicat în BPI nr. 11723/27.08.2012.

Or, raportat la data formulării acțiunii, 8.04.2015, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune nu este împlinit.

Instanța de fond nu a analizat toate aceste aspecte și în consecință nici nu a motivat sentința în ceea ce privește considerentele pentru care a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Totodată, în urma verificărilor privind îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 493 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că cererii de recurs nu i-a fost atașată taxa judiciară de timbru, context în care recurentei-reclamante A. S.A. i s-a pus în vedere să achite suma de 151.525 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru, potrivit dovezii de la dosar.

Cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru de către A. S.A. a fost respinsă, prin încheierea din 25 ianuarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Prin încheierea din 20 iunie 2017, a fost încuviințat, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Cum recurenta-reclamantă A. S.A. nu a timbrat anticipat recursul, acesteia i s-a comunicat obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 151.525 RON, conform dovezii de înmânare aflate la dosar, obligație asupra căreia nu s-a conformat.

Or, prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată.

În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.

Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Lipsa dovezii achitării taxei de timbru poate fi complinită în conformitate cu dispozițiile art. 470 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., aplicabile și în recurs potrivit art. 494 din același cod, condiție neîndeplinită însă în speță.

În consecință, constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă A. S.A. nu s-a conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din actul de procedură ce i-a fost comunicat la data de 10 ianuarie 2017, obligație asupra căreia nu s-a conformat nici pentru termenul de judecată din 21 noiembrie 2017, precum și faptul că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. și să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 1432 din 28 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 1432 din 28 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2017.