ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1818/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

La data de 09.04.2015 A. S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.A. solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 235.739 RON, reprezentând pierderea suferită prin vânzarea energiei electrice la un preț mediu per MWh sub costul de producție pentru 1 MWh, obligarea pârâtei la plata beneficiului nerealizat de Hidroelectrica prin vânzarea cantității totale de 33.620 MWh (profitul net), calculat conform reglementarilor ANRE, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă.

Prin sentința civilă nr. 1705/17.03.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015 s-a respins cererea astfel formulată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.A. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 150/A din 30 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de către apelanta-reclamantă A. S.A., în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 1705/17.03.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015.

S-a respins cererea formulată de către apelanta-reclamantă A. S.A. privind obligarea intimatei-pârâte S.C. B. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, respectiv schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv la achitarea sumei de 10.409 RON reprezentând taxa de timbru din apel, cât și a celorlalte cheltuieli ce vor interveni pe parcursul soluționării recursului.

Recurenta susține, în esență, că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au nesocotit precizările reclamantei cu privire la dispozițiile legale aplicabile și în special în ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 13/2007, art. 2 din Regulamentul privind cadrul organizat de tranzacționare a contractelor bilaterale de energie electrică, Legii contabilității, Legii nr. 119/1999, art. 1-7din O.G. . nr. 99/2000 eronat interpretate de instanța de judecată.

Reiterează faptul că, în costul de producție al societății recurente nu era inclus și tariful de componenta de introducere în rețeaua de transport TG. Prețul de contract de 142 RON/MWh nu include componenta TG, dar așa cum s-a susținut aceasta componenta TG se virează în contul operatorului de transport, ci nu în venitul societății recurente.

Arată că instanța de apel nu a făcut vorbire în motivarea deciziei recurate nici despre situațiile financiare și nici despre faptul că în situațiile financiare întocmite de auditorii externi s-a susținut ca prețul menționat în situații a fost cu mult peste prețul de producție si de livrare al societății recurente.

Ca o dovadă a ineficientei din punct de vedere juridic a clauzei de reziliere a contractelor in ipoteza neajungerii la un acord privind prețul și cantitatea anuală, a stat situația generată chiar de Contract, în care, practic, Hidroelectrica a fost obligată să vândă energie pârâtei B. S.A. la prețul contractat la nivelul anului 2011-2012 de doar 142 RON MWh.

Având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. c) din Contract, care prevedeau că "refuzul consumatorului de a încheia un nou contract ori de a reactualiza contractul existent, în cazul modificării reglementarilor sau a condițiilor tehnico-economice din momentul încheierii acestuia, cu un preaviz de 30 de zile calendaristice" constituie motiv de reziliere din inițiativa vânzătorului, raportat la refuzul continuu al S.C. B. S.A. de a da curs procedurii de negociere, recurenta Hidroelectrica a decis rezilierea Contractului.

În Raportul de control al Curții de Conturi s-a reținut ca Hidroelectrica a săvârșit abateri de la legalitate și regularitate constând în nerealizarea de venituri în suma totală de 444.872.83, RON din vânzarea energiei electrice, efectuată la un preț mai mic decât costul de producție/achiziției.

De asemenea, o prevedere legală esențială încălcată prin vânzarea, de către Hidroelectrica a energiei electrice produse sau achiziționate de la terți sub costul de producție/achiziție este cuprinsă în art. 17 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață:

"Este interzis oricărui comerciant să ofere sau să vândă produse în pierdere, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 16 lit. a) -c), e)-i), precum și în cazul produselor aflate în pachete de servicii."

Textul art. 8 alin. 2 din Contract are următoarea redactare: "dacă ulterior încheierii contractului apare, o modificare de circumstanțe care are sau poate avea.ca efect: a) creșterea pentru vânzător a costurilor cauzate de dreptul de proprietate, de exploatarea sau întreținerea instalațiilor sale; (b) obligarea vânzătorului de a efectua noi cheltuieli de capital {..,), părțile vor modifica prețurile de contract, prin încheierea de acte adiționale, astfel 'meat sa se permită recuperarea integrală de către furnizor a costurilor suplimentare. (3) Modificarea preturilor de contract se va negocia între parți la solicitarea scrisă și motivată a uneia dintre ele".

Susține că din textul legal evocat rezultă că părțile cunoșteau și au acceptat la încheierea contractului faptul că în condițiile unei piețe a cărei evoluție nu poate fi prefigurată, trebuia stabilit un mecanism contractual care să asigure echivalența prestațiilor pentru ipoteza modificării unor circumstanțe care ar fi crescut costurile vânzătorului, precum și faptul că părțile au considerat costul de producție ca fiind o componentă a prețului contractual, stipulând că prețul va fi stabilit de așa natura încât să permită în toate situațiile acoperirea integrală a costului de producție.

Partea este obligată să își îndeplinească obligațiile contractuale cu bună-credință (art. 970 C. civ.). Abuzul de drept contractual este sancționat de legiuitor prin obligarea părții în culpă la repararea daunelor produse prin executarea cu rea credință a convenției. Daunele acordate trebuie sa acopere atât pierderea suferita cât și beneficiul nerealizat (art. 1084 C. civ.).

Art. 1084 din C. civ. prevede ca, în caz de culpă contractuală -inclusiv dol, asimilabil relei credințe în executarea contractului - partea în culpă va fi obligată la repararea tuturor pierderilor încercate de către creditor precum și la plata beneficiului nerealizat. Consideră că dispozițiile acestui text sunt pe deplin aplicabile situației de fapt expuse, reaua credință a pârâtei manifestată prin refuzul de actualizare a prețului de contract generând prejudiciile solicitate prin acțiunea pendinte.

Prin urmare, recurenta susține că necesitatea majorării prețului contractual se impunea în speță ca urmare a interpretării sistematice atât a întregului contract (contract sinalagmatic, ce ar fi presupus echivalența prestațiilor, prețul de cost fiind un element determinant în stabilirea prețului de vânzare), dar și a incidenței prevederilor legale aplicabile în materie, aplicabile și în privința Contractului de furnizare încheiat cu S.C. B. S.A. prin raportare la prevederile art. 970 alin. (2) din C. civ. 1864, care obligă părțile nu numai cu privire la ceea ce este expres, menționat în contract, dar și la toate urmărite la care legea, echitatea și obiceiul le conferă obligației după natura sa.

.

În concluzie, recurenta apreciază că sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile a pârâtei S.C. B. S.A. și anume: existența unei fapte ilicite-abuzul de drept în executarea contractului, existența unui prejudiciu, existența legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției.

Intimata - pârâtă B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca legală a deciziei recurate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Examinând modul în care recurenta a înțeles să motiveze recursul, s-a constatat că motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., soluția raportorului fiind aceea de anulare a recursului, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la data de 4 octombrie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta - reclamantă a depus un punct de vedere la raport, susținând că recursul se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (6) și (8) C. proc. civ.

De asemenea, intimata - pârâtă B. S.A. a depus un punct de vedere asupra raportului întocmit în cauză, achiesând la concluziile acestuia.

La termenul din data de 6 decembrie 2017, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate excepția nulității recursului, soluționarea acesteia făcând de prisos examinarea pe fond a cererii de recurs.

Analizând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, reține inexistența motivelor de nelegalitate și, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula cererea de recurs, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același Cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Art. 489 C. proc. civ. prevede că: " (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).

(2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

(3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, Înalta Curte constată că recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 484 și 488 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, prin cererea de recurs au fost reiterate criticile formulate de reclamantă și prin apelul declarat împotriva sentinței tribunalului, iar la toate aceste critici instanța de apel a răspuns în mod detaliat, conform argumentelor pe larg redate în cuprinsul deciziei.

În recurs nu se formulează comentarii și nici critici exprese în raport de argumentele instanței de apel folosite pentru respingerea criticilor din apel. Sunt reluate în detaliu o serie de elemente ale situației de fapt, din perspectiva derulării raporturilor contractuale dintre părți.

În speță, se constată că recurenta-reclamantă s-a rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la reaua - credință a intimatei - pârâte prin refuzul acesteia de a renegocia prețul contractual, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

În felul acesta se tinde, de o manieră inadmisibilă procedural, la o devoluare a fondului, la stabilirea altei situații de fapt, în raport de care să se aprecieze de către instanța de recurs că sunt întrunite condițiile răspunderii civile și, ca atare, acțiunea reclamantei trebuie admisă.

Deși recurenta-reclamantă a indicat ca temei de drept al cererii de recurs, dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., acest fundament juridic este menționat doar formal, în condițiile în care dezvoltarea argumentelor nu permite încadrarea acestora în motivele invocate ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și normele de drept material care au fost încălcate sau greșit aplicate de către instanța de apel").

Aceasta, întrucât pe de o parte, dezvoltarea criticilor vizează mijloacele de probă administrate de către instanță și modalitatea de apreciere a acestora iar, pe de altă parte, atunci când fac referire la textele din C. civ. pe care instanța și-a fundamentat soluția, recurenta nu combate considerentele justificative ale hotărârii, așa încât afirmațiile ei să se poată circumscrie unor critici de nelegalitate.

Aprecierea judecătorilor de fond asupra neîndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale și asupra bunei - credințe vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care exced controlului instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, invocarea unor texte legale și a unor clauze contractuale este făcută tot din perspectiva interpretării probelor administrate, fără a indica încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate, motiv pentru care este imposibilă exercitarea efectivă a controlului instanței de recurs.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 488 alin. (3) C. proc. civ., va anula cererea de recurs formulată de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 150/A din 30 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 150/A din 30 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2017.