ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 17/2026

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la 9 aprilie 2015, sub nr. x/2015 și precizată la 30 aprilie 2015, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 7.019.105 RON, reprezentând pierderea suferită prin vânzarea energiei electrice la un preț mediu per MWh sub costul de producție pentru 1 MWh, a sumei de 4.770.746,90 RON, reprezentând beneficiul nerealizat, calculat ca diferență dintre prețul mediu ponderat de pe piața contractelor bilaterale și costul mediu de producție al reclamantei, precum și la plata dobânzii legale de la pronunțarea hotărârii și până la data plății. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 33, 43 și 64 din Legea nr. 94/1992, art. 970 și 1084 C. civ. Prin încheierea din 18 septembrie 2015 a fost unită cu fondul cauzei excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă proba cu expertiza contabilă solicitată de reclamantă. Prin sentința civilă nr. 6352 din 13 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din 18 septembrie 2015 a formulat apel reclamanta A. S.A. Prin decizia civilă nr. 1584 A din 11 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.A. De asemenea, împotriva considerentelor aceleiași decizii a formulat recurs incident pârâta B. S.A. Prin decizia nr. 4432 din 18 octombrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a fost respins ca nefondat recursul incident formulat de pârâtă. A fost admis recursul reclamantei, a fost casată în parte decizia recurată și trimis, spre o nouă judecată aceleiași instanțe, apelul reclamantei declarat împotriva sentinței cu privire la soluția dată asupra capătului II din acțiune.

Prin decizia civilă nr. 1813 din 5 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21 noiembrie 2019, a fost admis apelul reclamantei și a fost anulată în parte sentința atacată, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune corespunzător pretențiilor constând în beneficiul nerealizat de către reclamantă, potrivit facturilor emise în perioada 01.04.2012-31.05.2012. A fost trimisă cauza primei instanțe, în vederea rejudecării pretențiilor constând în beneficiul nerealizat de către reclamantă, potrivit facturilor emise în perioada 01.04.2012-31.05.2012. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate.

Ca urmare a deciziei civile nr. 1813 din 5 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, reclamanta a precizat cuantumul beneficiului nerealizat pentru perioada 01.04.2012-31.05.2012, reprezentând contravaloarea diferenței dintre prețul mediu ponderat de pe piața contractelor bilaterale și prețul efectiv rezultat din derularea contractului nr. x/18.12.2022, ca fiind 233.425 RON (capătul II de cerere). Prin sentința civilă nr. 1440/2024 din 31 mai 2024 pronunțată de Tribunalul București - secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2015 a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.A.. Prin decizia civilă nr. 282A din 21 februarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București - secția a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2024 a fost respins apelul reclamantei ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, la 16 aprilie 2025, reclamanta A. S.A.. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate, schimbarea în tot a sentinței nr. 1440/2024 din 31 mai 2024, în sensul admiterii acțiunii, obligarea intimatei pârâte la plata către reclamantă a beneficiului nerealizat în perioada 01.04.2012 - 31.05.2012, în cuantum de 233.425 RON, reprezentând contravaloarea diferenței dintre prețul mediu ponderat de pe piața contractelor bilaterale și prețul efectiv rezultat din derularea contractului nr. x/18.12.2002. Sub un prim aspect, recurenta a criticat măsura de respingere a cererii de încuviințare a unei noi expertize contabile în apel, întrucât instanța de apel a reținut greșit că expertiza trebuie să se raporteze numai la prețul aplicabil în perioada aprilie - mai 2012, așa cum s-a procedat în primă instanță, și nu la prețul mediu aferent întregului an 2012. Totodată, s-a invocat nelegalitatea deciziei ca urmare a înlăturării ca neîntemeiate a criticilor referitoare la fapta ilicită imputabilă intimatei-pârâte, respectiv încălcarea obligației stabilite la art. 8 din contract, de a negocia prețul cu bună-credință, precum și la îndeplinirea condiției prejudiciului, existența și întinderea acestuia fiind dovedite prin Nota extras din Raportul Corpului de control al societății, care vizează perioada 01.04.2012 - 31.05.2012. De asemenea, recurenta a criticat neanalizarea în mod temeinic a susținerilor cu privire la caracterul sinalagmatic al contractului de furnizare a energiei electrice nr. 24CE din 18.12.2002, în cadrul căruia intimata-pârâtă a primit energie la un preț inferior celui practicat pe piața contractelor bilaterale, respectiv prețul mediu ponderat de pe piața contractelor bilaterale, încălcarea de către intimata pârâtă a obligației de executare cu bună-credință a contractului, reglementată de art. 970 C. civ. 1864, fapta ilicită constând în abuzul de drept al cocontractantului, care, refuzând stabilirea unui preț de vânzare care să reflecte cel puțin prețul mediu pe piața contractelor bilaterale de furnizare a energiei electrice, a solicitat și a primit energie la un preț inferior prețului mediu al contractelor bilaterale, precum și aspectele privind prejudiciul cauzat reclamantei, care se impune a fi reparat în integralitate, conform art. 1084 C. civ. 1864. S-a subliniat că fapta ilicită imputată intimatei-pârâte nu vizează numai încălcarea art. 8 din contract, ci și abuzul de drept, întrucât executarea contractului s-a realizat cu depășirea limitelor bunei-credințe, precum și cu încălcarea legii și a obiceiului. Prin urmare, potrivit recurentei, instanța de apel a interpretat și a aplicat în mod greșit dispozițiile de drept material în materia executării contractelor, întrucât greșit a reținut că nu există fapta ilicită constând în refuzul de negociere a prețului ori abuzul de drept săvârșit în executarea contractului. Ca o consecință, în mod greșit, instanța de apel nu a mai analizat susținerile reclamantei privind existența prejudiciului, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția. În continuare, s-a reiterat că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii intimatei-pârâte, respectiv abuzul de drept săvârșit, prejudiciul constând în valoarea beneficiului nerealizat în perioada 01.04.2012 - 31.05.2012 în cuantum de 233.425 RON și reprezentat de diferența dintre prețul mediu ponderat de pe piața contractelor bilaterale la nivelul anului 2012 și prețul efectiv rezultat din derularea contractului nr. x/18.12.2002, împrejurarea că acest prejudiciu este consecința executării abuzive a contractului prin pretinderea și primirea cantității de energie sub costul practicat pe piață, precum și existența vinovăției, având în vedere abordarea intimatei-pârâte pe perioada negocierilor. De asemenea, cu referire la pretențiile afirmate, recurenta a reluat faptul că, prin Raportul Curții de Conturi nr. x/17.12.2014, s-a reținut că a săvârșit abateri constând în nerealizarea de venituri în valoare totală de 444.872.830 RON din vânzarea energiei electrice, efectuată la un preț mai mic decât costul de producție/achiziție, precum și că valoarea estimativă a abaterii este de 7.019.105 RON, acest prejudiciu fiind egal cu diferența dintre costul de producție și prețul de vânzare, înmulțit cu numărul de MWh vânduți în 2011. A arătat că, pe baza acestor constatări, Curtea de Conturi a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a respecta prevederile legale privind achiziția și vânzarea de energie electrică și dispunerea de măsuri pentru recuperarea veniturilor nerealizate inclusiv a beneficiilor nerealizate, precum și că măsurile dispuse sunt obligatorii pentru conducerea societății, subliniind că, potrivit legii, nerecuperarea prejudiciilor constatate constituie infracțiune. În cele din urmă, recurenta a arătat că una dintre cauzele ajungerii în insolvență a societății reclamante în anul 2012, astfel cum au fost identificate de către administratorul judiciar în raportul întocmit, a fost derularea contractelor bilaterale de vânzare-cumpărare a energiei electrice în condiții dezavantajoase, respectiv la un preț mult mai mic decât prețul pieței și chiar mai mic decât costul de producție. La 30 iunie 2025 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. S.A. prin care s-a invocat excepția nulității recursului întrucât motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate formal. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, fără a depune dovezi în acest sens.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. Prin încheierea din 14 octombrie 2025, constatându-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-reclamantă și intimata-pârâtă au depus puncte de vedere la raport. La termenul din 20 ianuarie 2026, completul de filtru, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare. Analizând recursul, sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 și art. 483 alin. (3) din același cod, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității". De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488". Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În cauză, reclamanta și-a întemeiat calea de atac pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Pentru invocarea motivului de recurs prevăzut la pct. 6 al articolului menționat, este necesară individualizarea ipotezei reglementate de această dispoziție legală de care se prevalează autorul căii de atac, iar dacă este vizat caracterul contradictoriu ori străin al considerentelor, se impune precizarea cu claritate a argumentelor reținute prin decizia recurată împotriva cărora se îndreaptă critica. Totodată, motivul de casare prevăzut de pct. 8 al normei evocate impune recurentei nu numai indicarea normei de drept material pretins nesocotită, încălcată sau interpretată greșit, dar și expunerea unui raționament prin care autorul căii de atac, enunțând modul în care prevederea legală se interpretează sau aplică în cauză, să dezvolte critici concrete din care să rezulte caracterul nelegal al deciziei pronunțate de instanța de apel deoarece neîncadrarea criticilor în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege se sancționează cu anularea recursului. Această soluție se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă în mod explicit din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. Transpunând aceste considerente la cauza ce face obiectul analizei, se reține că motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate formal. Astfel, din perspectiva incidenței motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de apel nu a analizat criticile vizând caracterul sinalagmatic al contractului de furnizare a energiei electrice nr. 24CE din 18.12.2002, în cadrul căruia pârâta a primit energie la un preț inferior celui practicat pe piața contractelor bilaterale, încălcând obligația de executare cu bună-credință a contractului. De asemenea, recurenta-reclamantă a precizat că instanța de apel nu a analizat susținerile reclamantei privind existența prejudiciului, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și vinovăția. Înalta Curte reține că argumentele expuse de recurenta-reclamantă, prezentate drept motive de recurs nu conțin critici concrete formulate împotriva deciziei recurate, fiind în realitate o reiterare a susținerilor aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată. Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă impută instanței de apel nemotivarea deciziei recurate cu privire la caracterul sinalagmatic al contractului de furnizare a energiei electrice, pe care însă îl critică din perspectiva furnizării energiei la un preț inferior celui practicat pe piața contractelor bilaterale. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu pot fi reevaluate probele administrate în cauză în vederea stabilirii unei situații de fapt. În realitate, recurenta își exprimă nemulțumirea față de situația de fapt reținută de instanța de apel în motivarea hotărârii de respingere a apelului, critică de netemeinicie ce nu se încadrează în ipotezele legale prevăzute de acest motiv de nelegalitate. Prin raportare la aceste considerente, Înalta Curte reține că cererea de recurs nu cuprinde critici de nelegalitate care să poată fi subsumate vreuneia dintre ipotezele reglementate de acest motiv de casare, respectiv nemotivarea hotărârii atacate sau existența unor motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Astfel formulate, criticile nu relevă incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. urmând a fi înlăturate, ca atare. Nici invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici concrete privind modul în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material. Prin recursul formulat, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile de drept material care reglementează executarea contractelor, întrucât greșit a reținut că nu există fapta ilicită constând în refuzul de negociere a prețului ori abuzul de drept săvârșit în executarea contractului. Înalta Curte subliniază că, deși recurenta indică în cuprinsul cererii de recurs dispoziții de drept material, respectiv art. 970, art. 1084 C. civ. de la 1864, criticile au caracter teoretic și general și nu se referă la modul concret în care au fost încălcate sau aplicate greșit aceste dispoziții legale prin decizia atacată. În egală măsură, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs recurenta-reclamantă reiterează susținerile din cuprinsul acțiunii introductive și a cererii de apel, fără însă a le adecva hotărârii atacate, cu privire la care, în mod concret nu se formulează critici în conformitate cu motivele de casare invocate. Recurenta reia susținerile referitoare la modalitate de interpretare a contractului părților, criticând totodată măsura de respingerea a cererii de încuviințare a unei noi expertize contabile în apel, raportat la faptul că instanța de apel a reținut greșit că expertiza trebuie să vizeze prețul aplicabil în perioada aprilie - mai 2012, iar nu prețul mediu aferent întregului an 2012. Verificând decizia recurată, se reține că motivele invocate de reclamantă au fost analizate de către instanța de apel, reclamanta primind un răspuns în ceea ce privește pretinsele motive de nelegalitate referitoare la condiția prejudiciului și a faptei ilicite, instanța de apel reținând că, în urma deciziei din recurs din primul ciclu procesual, precum și a deciziei pronunțate în urma rejudecării apelului, au rămas deduse judecății doar pretențiile reclamantei constând în beneficiul pretins nerealizat în perioada 01.04.2012 - 31.05.2012. Prin decizia recurată, instanța de apel a constatat că prețul plătit în perioada dedusă judecății a fost mai mare decât prețul mediu din perioada dedusă judecății de pe piața contractelor bilaterale negociate, așa cum rezultă din expertiza efectuată în cauză, acesta fiind agreat de reclamantă, iar pârâta a fost deschisă negocierilor, fiind încheiate 21 de acte adiționale de extindere a termenului contractual sau de modificare a prețului energiei electrice furnizate. Cu privire la critica vizând încălcarea obligației stabilite la art. 8 din contract, de a negocia prețul cu bună-credință, precum și la îndeplinirea condiției prejudiciului, instanța de apel a reținut că art. 8 din contract obligă la negociere, modificarea prețului intervenind tot ca urmare a acordului de voință al părților. Înalta Curte constată astfel că motivele pentru care reclamanta a acționat pârâta în judecată au fost deja cenzurate în calea de atac devolutivă, instanța de apel argumentând netemeinicia demersului juridic promovat. În egală măsură, interpretarea contractelor implică o examinare din partea instanței a voințelor părților, care însă nu ține de legalitate, ci de libertatea de voință a părților, deoarece interpretarea contractului nu poate fi făcută decât prin intermediul mijloacelor de probă administrate, reprezentând, așadar, critici de netemeinicie. În consecință, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac formulată împotriva deciziei pronunțate de ultima instanță de fond, rezultă că recurenta-reclamantă avea obligația, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., să se raporteze în mod concret la considerentele instanței de apel, să le combată și să dezvolte un raționament juridic contrar, apt să releve nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva motivelor de casare invocate, condiție neîndeplinită în cauză. Dimpotrivă, recurenta, reiterând susținerile din etapele procesuale anterioare, ignoră existența judecății anterioare și decizia recurată, făcând abstracție, totodată, de natura căii de atac extraordinare a recursului. De asemenea, criticile referitoare la raportul Curții de Conturi sunt de netemeinicie, întrucât vizează stabilirea situației de fapt și verificarea modului de interpretare a probelor. În concluzie, se reține că recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate posibil a fi examinate în recurs, ci, exprimându-și nemulțumirea în raport cu soluția de respingere a apelului și, implicit, a acțiunii formulate, urmărește reevaluarea împrejurărilor de fapt deduse judecății și a materialului probator existent la dosarul cauzei. Un atare demers ar presupune, însă, un control de fond, incompatibil cu examenul de legalitate pe care instanța supremă îl poate desfășura în această cale extraordinară de atac. Devine astfel incidentă sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., aplicabilă nu numai în ipoteza în care motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul celor care nu se încadrează în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 din același cod, situație în care, deopotrivă, sunt încălcate exigențele legii de procedură privind motivarea căii de atac. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 282A din 21 februarie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București - secția a VI-a Civilă. Referitor la cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., se constată că intimata-pârâtă B. S.A. nu a depus dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată, astfel că se va respinge cererea acesteia.