ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 238/2016

Decizia nr. 238/2016

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la data de 24 martie 2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., Ș., T., Ț., U. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț, obligarea pârâților la acordarea fiecăruia dintre reclamanți a unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea tichetelor de vacanță în sumă de 6 salarii, de bază minime brute pe țară, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății, actualizată cu indicele de inflație la data plății și dobânda legală aferentă calculată de la data nașterii dreptului și până la data achitării integrale a sumelor menționate în petitul 1.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că îndeplinesc funcția de judecători și personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Târgu Neamț, că dreptul la acordarea tichetelor de vacanță a fost recunoscut prin O.U.G. nr. 8/2009. S-a susținut că actul normativ respectiv nu a fost abrogat și că potrivit art. 160 C.muncii, raportat la art. .40 alin. (2) lit. c), angajatorul are obligația acordării tuturor drepturilor ce decurg din lege.

Prin sentința civila nr. 987 din 10 septembrie 2015, Tribunalul Mureș a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de instanță, la primul termen de judecată, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Tribunalul a reținut că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., deoarece acestea se referă la situația în care personalul enumerat de acest articol își desfășoară activitatea la instanța competentă. în speța, reclamanții își desfășoară activitatea la judecătorie, instanță ce nu este competentă să soluționeze litigii de muncă.

În raport de prevederile art. 269 alin. (2) C.muncii, astfel cum au fost modificate implicit și parțial prin art. 210 din Legea nr, 62/2011, reclamanții, care au domiciliul și locul de muncă în județul Neamț, trebuiau să înregistreze cererea de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Neamț.

La rândul său, Tribunalul Neamț, secția I civilă, prin sentința nr. 2024/C din 12 noiembrie 2015, a admis excepția necompetenței saie teritoriale, invocată din oficiu și a decimat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș. Constatând ivit conflictul negativ de competență, s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, spre competentă soluționare.

Tribunalul Neamț a reținut că, deși reciamanții sunt judecători în cadrul Judecătoriei Târgu-Neamț, sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., întrucât noțiunea de „instanță la care își desfășoară activitatea", cuprinsă în textul de lege, trebuie interpretată în sens larg, cu referire la curtea de apel în cadrul căreia este arondată instanța respectivă, la care face referire chiar și textul legal ce obligă la alegerea unei instanțe de același grad „învecinată cu curtea de apel în a cărei circumscripție se afla instanța la care își desfășoară activitatea".

Astfel, deși reclamanții nu își desfășoară activitatea la Tribunalul Neamț, competent material raportat la dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, coroborat cu prevederile art. 95 alin, (1) C. proc. civ., să soluționeze litigiul dedus judecății în primă instanță, ci la Judecătoria Târgu-Neamț, această din urmă instanță este arondată Curții de Apel Bacău, unde ar urma să se soluționeze eventuala calea de atac ce ar putea fi promovată împotriva sentinței pronunțate de tribunal, conform art. 214 și 26 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu prevederile art. 96 alin. (2) C. proc. civ.

În susținerea acestei concluzii, Tribunalul Neamț a mai reținut că în considerentele Deciziei nr. 558 din 16 octombrie 2014, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M. Of. nr. 897 din 10 decembrie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1), teza 1, art. 143 alin. (1) și ale art. 145 alin. (1) teza l C. proc. civ., s-a reținut că norma cuprinsă în art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este un mijloc procedural ce urmărește înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei datorate calității părții, fiind o alternativă la instituția strămutării.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul de față, având ca obiect cererea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu persoanele juridice angajatoare, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum este definit de dispozițiile art. 1 lit. rt) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reține că, în materia conflictelor individuale de muncă, pentru situația în care salariatui este reclamant, sunt relevante pentru stabilirea competenței dispozițiile art. 210 din Legea nr, 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora „Cererile referitoare Ia soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de munca reclamantut.

Având în vedere locul de munca, judecător, respectiv personal auxiliar de specialitate, la Judecătoria Târgu Neamț, dar și domiciliul reclamanților, ambele situate în județul Neamț (cu excepția a trei reclamanți, S., P. și B. care au domiciliul în municipiul Bacău, municipiul Suceava și respectiv municipiul Botoșani, dar locul de muncă în Târgu Neamț), rezultă ca, în raport de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, revine Tribunalului Neamț competența teritorială de soluționare a cauzei.

Problema pe care o ridică conflictul de competență este dacă, față de norma generală cuprinsă în textele legale mai sus-menționate și de competența care derivă din acestea, sunt incidente în speță dispozițiile speciale, derogatorii de la dreptul comun, cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul cărora:

„(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate ca curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea Ia instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.

”

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competență alternativă (facultativă), ceea ce corespunde denumirii marginale a textului, pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, respectiv de pârât, norma interzicând sesizarea instanței competente dacă este aceea la care părțile, având calitatea menționată, își desfășoară activitatea.

În acest caz, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, situate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Fiind vorba despre o normă eu caracter special, ea este de strictă interpretare și nu poate fi supusă, prin urmare, unei interpretări extensive.

Astfel, sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. „competența instanței ia care își desfășoară activitatea" nu poate fi interpretată în sens larg, de curtea de apel în a cărui circumscripție își desfășoară activitatea judecătorul reclamant, ci are înțelesul strict de instanța judecătorească la care acesta funcționează efectiv.

Se reține faptul că scopul normei de excepție reglementată de dispozițiile art. 127 C. proc. civ. este acela de a asigura imparțialitatea instanței de judecată, prin aceea că nu poate soluționa pricina acea instanță la care funcționează ca judecător, asistent judiciar sau grefier reclamantul, sau aceea pe lângă care funcționează procurorul, scopul normei juridice nefiind înfrânt prin faptul că judecătorii sau personalul auxiliar care funcționează la o instanță inferioară celei competente să soluționeze cererea nu sunt cuprinși în ipoteza normei menționate.

Înalta Curte mai observă că legea de procedură reglementează, prin dispozițiile art. 140 și urm. C. proc. civ., instituția juridică a strămutării la care părțile au posibilitatea de a recurge în caz de bănuială asupra imparțialității judecătorilor pentru motive legate de calitatea părților.

Or, deși, așa cum s-a dezlegat prin Decizia Curții Constituționale nr. 558 din 16 octombrie 2014, norma cuprinsă în art. 127 C. proc. civ. apare ca alternativă la instituția strămutării, în ipoteza aplicării sale nefiind necesară formularea cererii de strămutare a procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparțialitate a judecătorilor din pricina calității părților, această alternativă se limitează numai la ipoteza strict determinata de textul de lege în interpretarea restrictivă mai sus-arăiată.

În cauză, se reține că la momentul introducerii prezentei cereri, majoritatea reclamanților erau judecători, respectiv personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Târgu Neamț, cu excepția reclamantei M., ce era, la data promovării acțiunii, judecător la Judecătoria Urziceni.

În consecința, ipoteza vizată de norma cuprinsă în art. 127 C. proc. civ., în interpretarea sus-menționată, nu este aplicabila, deoarece reclamanții nu funcționau, la data formulării acțiunii, la instanța competentă să judece acțiunea, respectiv Tribunalul Neamț.

Prin urmare, față de prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, având în vedere și dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Neamț.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Definitivă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 2 februarie 2016.