ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1137/2016

Decizia nr. 1137/2016

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 17 iulie 2015, pe rolul Tribunalului Mureș, sub nr. x/120/2015,

reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., Ș., T., Ț., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH. și II., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați la acordarea unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea tichetelor de vacanță (aferente perioadei 2012-2014) în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe țară, în cuantumul prevăzut pentru fiecare an dedus judecății, actualizate cu indicele de inflație la data plății și dobânda legală aferentă.

Prin sentința civilă nr. 1559 din 15 decembrie 2015 Tribunalul Mureș a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ.: „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.”

Potrivit alin. (3) al aceluiași articol „dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”.

În speță nu sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., deoarece acestea se referă la instanța la care categoriile de personal enumerate de articolul indicat își desfășoară activitatea, ori, în speță, reclamanții își desfășoară activitatea la o judecătorie, însă judecătoria nu are competență materială în soluționarea litigiilor de muncă.

Ca atare, potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Aceste prevederi ale Codului muncii au fost modificate, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

În ipoteza conflictelor individuale de muncă (cum este și cauza dedusă judecății), reclamanții au dreptul de opțiune între instanța locului domiciliului sau a locului de muncă, reclamanții au domiciliul și locul de muncă în județul Neamț.

Prin sentința nr. 250/C din 8 martie 2016 Tribunalul Neamț a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș

și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. și nu dispozițiile de drept comun, respectiv art. 269 alin. (2) C. muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, care prevăd că, în materia conflictelor individuale de muncă competența revine instanței de la domiciliul, respectiv sediul reclamantului.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”. Alin. (3) al aceluiași articol dispune: „

Dispozițiile alin. (1) (…) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”.

Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. „competența instanței la care își desfășoară activitatea” nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a cărui circumscripție își desfășoară activitatea judecătorul reclamant, ci are înțelesul de instanța judecătorească la care acesta funcționează efectiv.

Din perspectiva celor expuse și a dispozițiilor art. 208 și 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 cu modificările ulterioare, se constată că, în cauză,

competența de soluționare revine Tribunalului Neamț, deoarece reclamanții

își desfășoară activitatea ca grefieri la Judecătoria Piatra Neamț, așa cum rezultă din adeverința din data de 23 iunie 2015, emisă de Tribunalul Neamț, aflată la Dosarul nr. x/102/2015 al Tribunalului Mureș, sens în care urmează a se dispune.

În același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunțată în recurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., reținând că: „Sintagma instanța la care își desfășoară activitatea din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță”.

Față de cele expuse,

în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Tribunalului Neamț.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2016.