ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1136/2016

HOTĂRÂRE

20.05.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1136/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1136/2016

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la data de 28 ianuarie 2015, reclamanții

reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț, Ministerul Finanțelor Publice București având ca obiect obligarea pârâților la plata

dobânzii legale aferentă creanțelor înscrise în titluri executorii reprezentate de hotărâri judecătorești, începând cu data pronunțării hotărârilor și până în luna ianuarie 2013, dată la care a fost achitat debitul principal și în continuare până la data plății integrale a debitului actualizat. S-a mai solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce și să includă în bugetul Ministerului Justiției sumele necesare efectuării plăților.

Prin sentința nr. 1890/C din 29 octombrie 2015, Tribunalul Neamț a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că reclamanții funcționează ca judecători și grefieri în cadrul Judecătoriei Târgu Neamț, având domiciliile pe raza județului Neamț.

S-a mai reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. potrivit cărora:

„(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricărei dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(3) Dispozițiile alin. (1) (…) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”.

Astfel, instanța a reținut că prevederile legale anterior enunțate, ce au caracter imperativ, obligă reclamantul, în raport de calitatea sa de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier, care își desfășoară activitatea în cadrul instanței competente să soluționeze cauza, să sesizeze una dintre instanțele de același grad din raza unei curți de apel învecinate.

În cauză, deși reclamanții sunt judecători în cadrul Judecătoriei Târgu Neamț, s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., întrucât noțiunea de „instanța la care își desfășoară activitatea” trebuie interpretată în sens larg, cu referire la curtea de apel în cadrul căreia este arondată instanța respectivă, la care face referire chiar și textul legal ce obligă la alegerea unei instanțe de același grad „învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”, finalitatea acestei dispoziții legale fiind tocmai aceea de a înlătura cazurile de bănuială legitimă, care ar fi condus la formularea unei cereri de strămutare, conform C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

S-a reținut că, deși reclamanții nu își desfășoară activitatea la Tribunalul Neamț, competent material potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu prevederile art. 95 alin. (1) C. proc. civ. să soluționeze litigiul în primă instanță, ci la Judecătoria Târgu-Neamț, totuși această din urmă instanță este arondată Curții de Apel Bacău, unde ar urma să se soluționeze eventuala calea de atac.

În acest sens s-a reținut că sunt și considerentele Deciziei nr. 558 din 16 octombrie 2014, pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M. Of. nr. 897 din 10 decembrie 2014.

Prin sentința nr. 45 din 19 ianuarie 2016, Tribunalul Mureș

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că re

clamanții au calitatea de judecători și grefieri în cadrul Judecătoriei Târgu Neamț, iar prezentul litigiu are natura juridică a unui litigiu de muncă.

Potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) C. muncii, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Aceste prevederi ale C. muncii au fost modificate prin art. 210 din Legea nr. 62/2011 potrivit căruia cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Rezultă că, în ipoteza conflictelor individuale de muncă (cum este și cauza dedusă judecății), reclamantul are dreptul de opțiune între instanța locului domiciliului sau a locului de muncă. Însă odată făcută această opțiune de către reclamant, în sensul alegerii instanței în a cărei circumscripție se află locul său de muncă (ce se află în sfera de competență a Tribunalului Neamț), reclamantul nu mai poate reveni, pârâții nu mai pot cere declinarea competenței, iar instanța, dacă a fost corect sesizată (fără încălcarea normelor imperative de competență), nu poate, din oficiu, să își decline competența.

Este adevărat că prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 consacră un drept de opțiune al reclamantului salariat, însă aceste norme rămân imperative, deoarece cererile „se adresează” (în mod imperativ) exclusiv celor două instanțe determinate de legiuitor (nefiind utilizată sintagma „se pot adresa”). Deci, aceste prevederi legale consacră o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției salariaților și odată exercitat dreptul de opțiune, alegerea devine irevocabilă.

S-a reținut că dispozițiile art. 127 C. proc. civ.

Nu sunt aplicabile, deoarece reclamanții nu funcționează ca judecători sau grefieri în cadrul instanței de la care a operat declinarea de competență, respectiv Tribunalul Neamț, ci aceștia își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei Târgu Neamț.

Dispozițiile art. 127 C. proc. civ., privind competența facultativă, sunt norme juridice de excepție, motiv pentru care sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse prin analogie la ipoteze vizând și alte instanțe decât cele la care reclamanții își desfășoară activitatea.

S-a mai reținut că reclamanții își desfășoară activitatea la nivel de judecătorie, iar pricina este de competența tribunalului în primă instanță, o eventuală cale de atac urmând a fi soluționată de curtea de apel. În acest context, este evident că prezenta pricină nu ar putea ajunge nici în primă instanță și nici în calea de atac, la instanța la care reclamanții activează în mod efectiv.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., „dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea”. Alin. (3) al aceluiași articol dispune: „

Dispozițiile alin. (1) (…) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor”.

Sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. „competența instanței la care își desfășoară activitatea” nu poate fi interpretată în sens larg, de curte de apel în a cărui circumscripție își desfășoară activitatea judecătorul reclamant, ci are înțelesul de instanța judecătorească la care acesta funcționează efectiv.

Din perspectiva celor expuse, se constată că, în cauză,

competența de soluționare revine Tribunalului Neamț, deoarece reclamanții

își desfășoară activitatea ca judecători și grefieri la Judecătoria Târgu Neamț, așa cum rezultă din adeverința din data de 9 februarie 2015, emisă de Tribunalul Neamț, aflată la Dosarul nr. x/103/2015 al Tribunalului Neamț.

În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 7 din 16 mai 2016 dată în recurs în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., reținând că: „Sintagma instanța la care își desfășoară activitatea din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță”.

Ca atare, față de cele expuse, Înalta Curte,

în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Neamț.