ÎCCJ, decizie (scj.ro #84056)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84056) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Revizuire.

Instanță militară care a judecat cauză în primă

instanță. Condamnat care nu are calitatea de militar.

Instanță civilă. Instanța competentă

Cuprins pe

materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata.

Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice

alfabetic:

Drept procesual penal

-

revizuire

-

instanța

competentă

C. proc.

pen.,

art. 401

În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului,

reflectată în Hotărârea din 21 septembrie 2006 pronunțată

în cauza Maszni împotriva României, precum și a regulii cu valoare de

principiu a „judecării civililor de către instanțele civile”,

consacrată în art. 35 C. proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea

nr. 356/2006, instanța civilă devenită competentă să

judece cauza în primă instanță, printr-o modificare

legislativă, este instanța competentă să soluționeze

cererea de revizuire a hotărârii penale definitive de condamnare a

persoanei care nu are calitatea de militar, chiar dacă instanța ce a

judecat cauza în primă instanță și a dispus condamnarea

este o instanță militară.

I.C.C.J., secția penală,

încheierea nr. 581 din 25 martie 2008

Prin cererea adresată Parchetului de pe lângă

Tribunalul Militar Cluj, înregistrată sub numărul 15/C din 31

ianuarie 2007, numita S.E., sora condamnatului politic S.A., a solicitat

declanșarea procedurii de revizuire a sentinței penale nr. 719 din 30

mai 1958 a Tribunalului Militar al Regiunii a lll-a Militară Cluj,

invocând incidența în cauză a prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen.

Prim-procurorul militar al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Militar Cluj, constatând că infracțiunea pentru care S.A.

a fost condamnat la moarte și executat este o infracțiune contra

siguranței statului, de competența curții de apel, a trimis

cererea de revizuire la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Invocând Decizia nr. XXX din 9 octombrie 2006 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, Secțiile

Unite, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a restituit

cererea

de revizuire la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj pentru

efectuarea cercetărilor impuse de art. 399 C. proc. pen.

După efectuarea actelor de cercetare, procurorul

militar a înaintat întregul material, împreună cu propunerea de respingere

a cererii revizuire ca neîntemeiată, instanței militare.

Verificându-și competența de soluționare a cererii de revizuire,

Tribunalul Militar

Cluj, prin sentința

penală nr. 42 din 13 noiembrie 2007, și-a declinat

competența

în favoarea Curții de Apel Cluj.

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul Militar Cluj a reținut

că art. 26 C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin art. I

pct. 14 din Legea

nr. 281/2003, prevede că tribunalul militar

judecă infracțiunile prevăzute în art. 331-352 din Codul penal,

precum și alte infracțiuni săvârșite în

legătură cu îndatoririle de serviciu,

comise de militari până la gradul de

colonel inclusiv, cu excepția celor date în competența altor

instanțe.

Prin urmare, tribunalul militar poate judeca numai cauze

în care sunt implicați militarii.

În argumentarea acestei opțiuni se invocă

și Hotărârea din 21 septembrie 2006 a Curții Europene a

Drepturilor Omului, Secția întâi, publicată în Monitorul Oficial nr.

585 din 24 august 2007, dată în cauza Maszni împotriva României, prin care

se constată încălcarea dreptului la un proces echitabil protejat de

art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în

situația în care persoanele civile sunt judecate de instanțele

militare.

Cu privire la aplicabilitatea Deciziei nr. XXX din 9

octombrie 2006 a Înaltei Curți

de

Casație și Justiție, Secțiile Unite, potrivit căreia

instanța competentă să soluționeze

cererea de

revizuire este instanța care a judecat cauza în primă

instanță, chiar dacă, la momentul introducerii cererii,

datorită modificării dispozițiilor legii procesual penale,

aceasta nu mai are competența de a judeca fondul cauzei în primă

instanță, Tribunalul Militar Cluj reține că această

decizie nu este aplicabilă în speță, deoarece, din

conținutul recursului în interesul legii promovat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție,  nu  rezultă că s-ar fi  avut în

vedere situația în care modificările aduse Codului de procedură

penală se referă la diferențierea competenței

instanțelor civile față de cele militare. Se conchide că

acel recurs în interesul legii a vizat numai instanțele de aceeași

natură, civile sau militare, și nu mai este de actualitate ca urmare

a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului din 21 septembrie

2006 în cauza Maszni împotriva României.

Curtea de Apel Cluj, prin sentința penală nr. 9

din 16

ianuarie 2008, a declinat

competența de soluționare a cererii de revizuire

în favoarea Tribunalului Militar Cluj și,

constatând conflictul negativ de

competență,

a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în

vederea

pronunțării regulatorului de competență .

Declinatorul de

competență emis de Curtea de Apel Cluj are ca

unică

argumentație Decizia nr. XXX din 9 octombrie 2006 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, Secțiile Unite.

În rezolvarea conflictului negativ

de competență, Înalta Curte de

Casație și Justiție

reține următoarele:

Prin sentința penală nr.

719 din 30 mai 1958 a Tribunalului Militar al

Regiunii a lll-a Militară Cluj, numitul S.A. a fost condamnat

alături de alți inculpați la pedeapsa capitală și

confiscarea totală a averii.

În baza acestei hotărâri s-a emis

mandatul de executare a

pedepsei nr. 1153

din 29 august 1958, iar la data

de 1 septembrie 1958 condamnatul a fost

executat.

Împotriva acestei sentințe a

formulat cerere de revizuire numita

S.E., sora condamnatului S.A.

Cererea de revizuire se întemeiază pe

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., descoperirea unor

fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute

de instanță la soluționarea cauzei, și a fost

formulată de sora

condamnatului, persoană abilitată de

dispozițiile art. 396 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 397 C. proc. pen., cererea de revizuire se

adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care

a judecat cauza in primă instanță, iar în conformitate cu

dispozițiile art. 401 C. proc. pen., pentru cazul de revizuire

prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., competentă

să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în

primă instanță.

Prin Decizia nr. XXX din 9

octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție,

Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr. 725 din 26

octombrie 2007, dată în interesul legii, s-a statuat că

„instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire

este instanța care a judecat cauza în primă instanță, chiar

dacă, la momentul introducerii cererii, datorită modificării dispozițiilor

legii procesual penale, aceasta nu mai avea competența de a judeca fondul

cauzei în primă instanță.”

Instanța supremă a concluzionat că, în lipsa unei

dispoziții contrare, instanța competentă să

soluționeze cererea de revizuire este determinată de reglementarea în

vigoare la data pronunțării hotărârii atacate pe această

cale, iar nu de aceea existentă în momentul introducerii cererii de

revizuire, instituindu-se astfel regula ultraactivității legii

procedurale anterioare atunci când, împotriva unei atari hotărâri

definitive, se exercită calea extraordinară de atac a revizuirii,

ulterior modificării competenței de judecată.

În finalul expozeului hotărârii se conturează o

excepție de la regula de conduită procedurală stabilită

pentru interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.

401 C. proc. pen., arătându-se că, în cazul în care instanța,

care a soluționat fondul cauzei, a fost între timp desființată,

un asemenea mod de a proceda nu ar mai fi posibil și, de aceea, numai

într-o astfel de situație se impune să fie determinată

competența de soluționare a cererii de revizuire potrivit normelor de

competență în vigoare în momentul introducerii cererii.

Dezlegarea dată problemei de drept judecate este

obligatorie pentru instanțe, chiar dacă, în cuprinsul

hotărârilor supuse examinării instanței supreme, nu se

regăsesc, în concret, rezolvări de practică judiciară

asemănătoare speței de față.

Trebuie observat, însă, că, prin Hotărârea

din 21 septembrie 2006, dată în Cauza Maszni împotriva României,

publicată în Monitorul Oficial nr. 585 din 24 august 2007, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, Secția întâi, a constatat că a

avut loc încălcarea art. 6 paragraf 1 din Convenția europeană

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, în situația judecării civililor de către

instanțele militare.

În această privință Curta a reamintit

Raportul din 13 ianuarie 2006 privind problemele administrării

justiției de către instanțele militare, care enunță

principiul că „instanțele militare trebuie, din principiu, să

fie necompetente să judece civili”, invocând și poziția

similară ce fusese deja adoptată de Curtea Interamericană a

Drepturilor Omului (Durand și Ugarte împotriva Peru), care statuase

că instanțele militare trebuie să aibă o competență

exclusivă rezervată personalului militar ce a comis infracțiuni

sau delicte în timp ce își exercita îndatoririle.

Prin modificarea legislativă operată asupra

Codului de procedură penală prin Legea nr. 356 din 21 iulie 2006

publicată în Monitorul Oficial nr. 677 din 7 august 2006, legiuitorul,

dând curs unor rațiuni de bună administrare a justiției și

tendinței manifestate în celelalte sisteme judiciare democratice de

restrângere a competenței instanțelor militare exclusiv în sfera

faptelor penale comise de personalul militar și anchetării și

judecării de către parchetele și instanțele civile a

cauzelor în care alături de militari sunt implicați și civili, a

modificat dispozițiile art. 35 C. proc. pen., consacrând regula cu valoare

de principiu a „judecării civililor de către instanțele civile.”

Aceeași lege, în cuprinsul art. III alin. (2)

și (3), prin norme cu caracter tranzitoriu, a menținut în mod

nejustificat competența instanțelor militare și, respectiv, a

parchetelor militare, în cauzele aflate în curs de urmărire penală

sau de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi. În

aplicarea acestor texte ale legii, urma ca parchetele militare și,

respectiv, instanțele militare să continue urmărirea penală

și judecata împotriva unor persoane care nu au calitatea de militari.

Constatând că legiuitorul a menținut în mod

nejustificat competența instanțelor militare și, respectiv, a

parchetelor militare, în cauzele aflate în curs de urmărire penală

sau de judecată la data intrării în vigoare a acestei legi, ceea ce

ar însemna că parchetele

militare

și, respectiv, instanțele militare să continue urmărirea

penală și

judecata împotriva unor persoane care nu au

calitatea de militari, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 610

din 20 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 474 din 16 iulie

2007, a concluzionat că această derogare este vădit

discriminatorie în raport cu criteriul avut în vedere de legiuitor în

modificarea art. 35 alin. (1) și (2) C. proc. pen., și anume lipsa

calității de militar a unuia sau unora dintre făptuitori.

S-a conchis, deci, că textele de lege

menționate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituția

României privind egalitatea în drepturi, întrucât reglementează diferit

competența de urmărire penală și de judecată a unor

persoane având același statut și aflate în aceeași situație

juridică.

Această abordare a legiuitorului și, mai apoi,

a instanței de contencios constituțional, vine să realizeze

consacrarea, în dreptul procesual din țara noastră, a principiului

nr. 5 din Raportul din 13 ianuarie 2006 al raportorului special al subcomisiei

pentru promovarea și protecția drepturilor omului, potrivit

căruia „instanțele militare trebuie, din principiu, să fie

necompetente să judece civili”, constituind o garanție în plus a

respectării dreptului la un proces echitabil și a egalității

în drepturi.

Judecarea civililor de către civili, ca regulă

procedurală fundamentală, poate fi constatată și în

evoluția ce a marcat ultimul deceniu la nivelul sistemelor de drept

internațional, ceea ce confirmă existența unei tendințe

nete de a exclude competența instanțelor militare din domeniul penal

atunci când este vorba de judecarea civililor.

Observând că prevederile legale interne și

internaționale amintite sunt norme de reglementare a competenței

după calitatea persoanei, care restrâng abilitarea judiciară a

instanțelor militare, trebuie să precizăm că ele

interesează ordinea publică și sunt de imediată aplicare

(tempus regit actum). Incidența imediată a acestor prescripții

procedurale nu este dată numai de principiul activității, ca

regulă aplicabilă în absența unor dispoziții care să

le proclame extraactivitatea, ci și de rațiunea adoptării legii

de modificare a Codului de procedură penală și considerentele

deciziei Curții Constituționale amintite. Mai mult, la această

concluzie se ajunge indubitabil pentru a se asigura protejarea drepturilor

procesuale ale persoanelor supuse jurisdicției penale și, îndeosebi,

a dreptului la un proces echitabil, a egalității în drepturi.

La aceeași abordare ne obligă și

dispozițiile constituționale înscrise în art. 11 potrivit cărora

tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern

și art. 20 alin. (2) conform cărora, dacă există

neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile

fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au

prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în

care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai

favorabile. Aceasta înseamnă că interdicția judecării

civililor de către instanțele militare opera și înainte de

modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr.

356/2006, având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului.

Obligativitatea principiului ce se degajă din noile

prevederi legale interne și opțiunile jurisprudențiale ale

Curții Europene a Drepturilor Omului, regăsită în sistemele de

drept europene și internaționale, limitează, sub acest aspect,

aplicabilitatea Deciziei

nr. XXX din 9

octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secțiile Unite,

în ceea ce privește competența

instanțelor militare de a judeca cererile de revizuire a hotărârilor

judecătorești prin care au fost condamnați civili, chiar

dacă o instanță din această categorie procedase la

judecarea în primă instanță, în ciclul ordinar de judecată.

Chiar dacă art. 401 C. proc. pen., care

stabilește instanța competentă să soluționeze cererea

de revizuire, nu a suferit textual modificări prin legea de modificare a

Codului de procedură penală, acest text de lege, ca rezultat al interpretării

teleologice și sistematice a Codului de procedură penală și

a celorlalte dispoziții cu caracter procedural penal amintite, trebuie

să deceleze, în conținutul său, și interdicția soluționării

căii extraordinare de atac a revizuirii de către o instanță

militară, dacă privește o persoană civilă

condamnată. Nerespectarea acestui principiu consacrat, atât în dreptul

intern, cât și în sistemele de drept internaționale, ar duce la

situația inacceptabilă ca civilii, într-o eventuală rejudecare a

cauzei, după admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, să

fie judecați de către o instanță militară.

În aplicarea legii procesual penale în timp a fost

consacrat principiul activității, potrivit căruia legea

procesual penală este de imediată aplicare, toate

activitățile procesuale realizându-se numai în

conformitate cu legea în vigoare în momentul

efectuării actului (tempus

regit actum).

Prin activitatea legii procesual penale se înțelege

aplicarea ei între momentul intrării în vigoare și momentul ieșirii

din vigoare. Aceasta implică efectuarea tuturor actelor procedurale în

conformitate cu legea în vigoare și recunoașterea ca valabile a

actelor procedurale efectuate anterior intrării în vigoare a legii. De

asemenea, o lege procesuală ieșită din vigoare nu mai produce

efecte după abrogare.

Prin intrarea în vigoare a normelor de modificare a

Codului de procedură penală se introduce în sistemul dreptului

procesual penal intern o nouă regulă de delimitare a competenței

personale a instanțelor și parchetelor militare, regulă

caracterizată prin specialitate în raport cu normele de drept comun de

stabilire a abilitărilor legale ale organelor judiciare. Norma

procedurală de stabilire a instanței

competente să soluționeze cererea de revizuire prescrisă

de art. 401 C.

proc. pen. reprezintă norma cadru, care

stabilește dreptul comun în materie, aplicabilă, atât timp cât

printr-o regulă specială nu se prevede altfel (specialia generalibus

derogant).

Sintetizând cele de mai sus, Înalta Curte de Casație

și Justiție reține că, în cauză, competența de

soluționare a cererii de revizuire formulată de sora condamnatului

civil executat aparține instanței civile determinată, sub aspect

material, de dispozițiile art. 28

1

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., privind competența în cazul infracțiunilor prevăzute în

art. 155 - 173 C. pen. și infracțiunilor privind siguranța

națională a României prevăzute în legi speciale, respectiv

Curții de Apel Cluj, corespondentă, sub aspect teritorial,

instanței de condamnare.

Față de considerentele ce preced, a fost

stabilită competența de soluționare a cererii de revizuire

formulată de revizuienta S.E. în favoarea Curții de Apel Cluj,

dosarul fiind trimis acestei instanțe.