ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 605/2015

Decizia nr. 605/2015

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012,

reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat excluderea

pârâtei din societatea A. SRL; modificarea structurii participării la capitalul

social al celorlalți asociați, corespunzător excluderii pârâtei B.;

înregistrarea la ORC a mențiunilor privind hotărârea de excludere pronunțată,

cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din

data de 17 octombrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/3/2012, Tribunalul

București, secția a VI-a civilă, a admis excepția autorității de lucru judecat,

a constatat autoritatea de lucru judecat a cererii reconvenționale în raport cu

Sentința comercială nr. 16572 din 22 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr.

x/3/2010 și a acordat termen pentru continuarea judecării cauzei, cu citarea

părților.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a constatat că în speță sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de dispozițiile art. 1201 C. civ. pentru a constata existența

autorității de lucru judecat, reținând că prin cererea reconvențională

formulată în prezenta cauză, pârâta B. a solicitat instanței, în contradictoriu

cu reclamanta SC A. SRL să se constate calitatea de asociat al acesteia pentru

100% din părțile sociale ale SC A. SRL, precizând temeiul juridic ca fiind

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., cererea având caracterul unei acțiuni în

constatare, solicitând în fapt să se constate calitatea sa de unic asociat.

Prin întâmpinarea

formulată la cererea reconvențională, SC A. SRL a invocat excepția autorității

de lucru judecat și excepția inadmisibilității, iar în susținerea excepției

autorității de lucru judecat a arătat că prin cererea înregistrată pe rolul

instanței sub nr. x/3/2010 soluționată irevocabil, prin Sentința civilă nr.

16572 din 22 septembrie 2011, reclamanta B. a solicitat instanței, printr-un

capăt de cerere bine determinat să se constate că a dobândit în urma

privatizării SC C. SRL - actuala SC A. SRL - toate cele 4404 acțiuni scoase la

vânzare prin intermediul Asociației C. PAS și că, în acest mod are calitatea de

asociat unic al societății.

Analizând astfel,

atât conținutul cererii reconvenționale, cât și cuprinsul Dosarului nr.

x/3/2010 s-a constatat identitatea de obiect, părți, cauză și temei juridic a

celor două cereri, având în vedere că cererea precizată ce formează obiectul

Dosarului nr. x/3/2010 a fost irevocabil soluționată de către instanță, așa

încât, tribunalul a apreciat că nu poate reanaliza această cerere ce face

obiectul cererii reconvenționale din prezenta cauză, întrucât asupra acesteia

instanța s-a pronunțat în mod irevocabil.

Împotriva acestei

soluții, la data de 29 noiembrie 2013 a declarat apel pârâta B., cererea de

apel fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a

civilă, la data de 25 iulie 2014.

Prin Decizia nr. 852

din 22 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

civilă, a fost respins ca inadmisibil apelul declarat de apelanta B., fiind

reținute dispozițiile art. 282 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii, pârâta B. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8

C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia și pe fond, constatarea apelului

ca fiind legal și declarat în termen, cu consecința soluționării acestuia odată

cu fondul, conform art. 282 C. proc. civ.

Criticile aduse

deciziei atacate se referă la faptul că, dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. au în vedere posibilitatea formulării recursului în cazul în care

instanța, interpretând greșit actul dedus judecații, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În acest context,

recurenta susține că, în mod greșit instanța a reținut că aceasta a uzat de o

cale procedurală ce nu i-a fost pusă la îndemână de lege, considerând că

împotriva unei încheieri premergătoare nu se poate declara calea de atac în mod

separat.

Astfel, prin

declararea apelului, recurenta susține că nu a urmărit să aibă loc o

soluționare separată a acestuia, ci numai să se rețină intenția de a formula

calea de atac, de a ataca încheierea premergătoare.

În acest sens,

recurenta susține că nu se impunea respingerea ca inadmisibilă a căii de atac,

ci doar considerarea acesteia ca prematur declarată, instanța având

posibilitatea suspendării apelului până la soluționarea fondului, iar prin

soluția pronunțată, aceasta consideră că instanța i-a cenzurat abuziv

drepturile legale.

Analizând criticile

aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte

constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul declarat de pârâta B. să

fie respins, pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării

motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea

referitoare la obligația părții care exercită această cale de atac de a

respecta dispozițiile art. 302 și art. 304 C. proc. civ., în raport de examinarea

legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 din același

cod.

În acest context,

Înalta Curte constată că motivele de recurs indicate ca și temei de drept

pentru susținerea căii de atac - art. 304 pct. 8 C. proc. civ. - nu sunt

incidente în speță, astfel că instanța de recurs apreciază că motivele de

nelegalitate astfel cum au fost dezvoltate pot fi încadrate în art. 304 pct. 9

C. proc. civ., urmând ca acestea să fie analizate din această perspectivă.

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost

dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei

legal.

În argumentarea

acestui motiv de recurs, recurenta a susținut încălcarea dispozițiilor art. 282

C. proc. civ., de către instanța de apel, având în vedere că în mod greșit s-a

reținut că apelanta-pârâtă B. a uzat de o cale procedurală ce nu i-a fost pusă

la îndemână de lege, considerând că împotriva unei încheieri premergătoare nu

se poate declara separat calea de atac.

Această critică este

nefondată, în raport de dispozițiile art. 282 alin. (1) și 2 C. proc. civ.,

potrivit cărora, "hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt

supuse apelului la tribunal, iar hotărârile date în primă instanță de tribunal

sunt supuse apelului la curtea de apel. Împotriva încheierilor premergătoare nu

se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a

întrerupt cursul judecății".

Din analiza acestui

text de lege, se constată că legiuitorul a considerat că împotriva încheierilor

premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, iar în cauza de

față, tribunalul a constatat existența autorității de lucru judecat printr-o

încheiere premergătoare cu privire la care, în mod corect, a menționat că

aceasta se va ataca odată cu fondul și prin urmare, conform cerințelor legale

evocate, nu există posibilitatea de a declara apel împotriva unei încheieri

premergătoare.

Potrivit

dispozițiilor art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot exercita

căile de atac, în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestor

prevederi, legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi

supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și

cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare,

admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea

cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesuală.

Recunoașterea

exercitării unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum

și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților

și din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în

limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător

principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare,

neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești

pronunțate cu nesocotirea lor.

Pentru aceste

considerente, constatând că apelul declarat de pârâta B. a fost îndreptat

împotriva unei încheieri premergătoare, care potrivit art. 282 alin. (1) și (2)

C. proc. civ., poate fi atacată odată cu fondul, prin raportare la art. 312

alin. (1) C. proc. civ. urmează ca, Înalta Curte să respingă ca nefondat

recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta B. împotriva Deciziei nr. 852 din 22 octombrie 2014

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2015.

Procesat de GGC - CL