ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2164/2015

Decizia nr. 2164/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 536/CA/2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara

în primul ciclu procesual, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Municipiului Lupeni și Municipiul Lupeni prin Primar, s-a respins excepția neîndeplinirii procedurii convocării la conciliere și s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei fiind respinsă în consecință acțiunea promovată de aceasta.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat apel, care prin decizia nr. 76/2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, irevocabilă prin respingerea recursului, a fost admis, desființată parțial sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Primăria Municipiului Lupeni și Municipiul Lupeni prin Primar, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul.

Prin sentința nr. 1229/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în rejudecare,

s-a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC A. SRL, în insolvență, prin administrator judiciar B. IPURL, împotriva pârâtelor Primăria Municipiului Lupeni și Municipiul Lupeni și drept urmare au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 872.585,11 RON cu titlu de penalități de întârziere.

Analizând natura raporturilor juridice născute între reclamantă și pârâte, s-a constatat că aceasta este una complexă, în sensul că obligațiile asumate prin contractul de furnizare încheiat între beneficiar și prestator, se completează cu o facilitate acordată de Guvernul României, printr-un act emis în regim de putere publică - opozabil tuturor părților implicate, respectiv O.U.G. nr. 41/2001.

Cu toate acestea, facilitatea menționată nu este de natură să modifice raporturile juridice stabilite între reclamantă și beneficiarii de servicii, ci numai să transfere o parte din costurile acestor servicii în sarcina autorităților publice locale, substituindu-le în calitate de debitori către furnizori pentru partea de costuri reglementată.

Prin urmare, dreptul reclamantei de a obține încasarea tarifului, precum și a penalităților de întârziere, după caz, subzistă atât pentru partea din tarif care este suportată în mod direct de beneficiar, cât și pentru acea parte din tarif care a fost transferată la bugetul public local.

În sensul celor de mai sus, s-a constatat că, în absența unor prevederi exprese ale legii, clauzele contractului de furnizare nu pot fi modificate (art. 969 C. civ.) și acestea îi conferă reclamantei dreptul de beneficia de dezdăunări, în cazul în care tariful nu a fost achitat la termen, indiferent în sarcina cui ar fi fost stabilită plata acestuia.

Mai mult, trebuie observat că reclamanta are calitatea de operator economic, iar implicarea sa în relații comerciale atrage o protecție sporită din partea legii, date fiind consecințele în lanț care se produc ca urmare a nerespectării obligațiilor asumate de ceilalți cocontractanți.

În fine, trebuie observat că însăși legiuitorul a prevăzut prin art. 25 alin. (2) al Legii nr. 326/2001, faptul că întârzierile la plată de peste 30 de zile atrag de drept majorări de întârziere în cuantum egal cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului.

Raportat la cele ce preced, s-a constatat că acțiunea reclamantei este întemeiată și a fost admisă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtele Municipiul Lupeni, prin Primar, și Primăria Municipiului Lupeni, solicitând, în principal, admiterea apelului, casarea sentinței atacate și pe cale de consecință, să se constate prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada martie 2014 - 18 decembrie 2006, iar pe fondul cauzei să fie respinsă acțiunea ca fiind neîntemeiată; în subsidiar, a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință să se constate prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada martie 2014 - 18 decembrie 2006, iar pe fondul cauzei să fie respinsă acțiunea ca fiind neîntemeiată.

Verificând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate raportat la probele dosarului, curtea de apel a reținut următoarele:

Raportat la motivul de apel potrivit căruia instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, curtea de apel a reținut că prin decizia nr. 2723/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. x/97/2009* a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâții Primăria Municipiului Lupeni și Municipiul Lupeni prin Primar împotriva deciziei nr. 76/2012 al Curții de Apel Alba lulia, prin care s-a admis apelul reclamantei SC A. SRL, s-a desființat parțial sentința atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare, reținându-se în considerente că „Fiind incidente dispozițiile art. 101 alin. (3) și art. 104 C. proc. civ., acțiunea reclamantei a fost formulată în intervalul termenului de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958”.

Prin decizia nr. 2723/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că „Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 din perspectiva verificării îndeplinirii condițiilor de interpretare a cursului prescripției” astfel că problema prescripției dreptului material la acțiune a fost soluționată în mod irevocabil cu titlu de autoritate de lucru judecat, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ.

Prin urmare este neîntemeiată aprecierea pârâților apelanți că pentru perioada martie 2004 - 18 decembrie 2006 a intervenit prescripția dreptului material la acțiune pe motivul că instanța de fond nu a stabilit cuantumul exact al sumelor față de care nu s-a îndeplinit termenul de prescripție.

Prin respingerea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție a motivat neîndeplinirea termenului de prescripție prin efectul întreruperii acesteia și a reținut corecta aplicare a legii de către curtea de apel privind caracterul expres și neechivoc al recunoașterii datoriei prin protocolul nr. 9644 din 10 iulie 2007 înregistrat la Primăria Lupeni.

În cauză a fost efectuat un raport de expertiză contabilă de către expertul C., care concluzionează că valoarea penalităților calculate este de 872.585,11 RON.

Potrivit art. 1 și 3 din O.U.G. nr. 41/2001 pârâtul Municipiul Petroșani are obligația de a acorda familiilor cu venituri mici sprijin financiar în sensul suportării diferențelor de tarif la serviciile de alimentare cu apă și canalizare.

Pârâții au obligația legală de a face plata, așa cum rezultă din prevederile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 41/2001. Reclamanta, în calitate de succesoare a furnizorului R.A.A.V.J., are dreptul de a primi sumele reprezentând diferențe de tarif de la primărie.

Pârâtul are o obligație de plată, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 41/2001, care arată că aceste diferențe de tarif nu constituie venit al beneficiarului serviciului. Suma respectivă este plătită de pârât direct furnizorului în nume propriu și nu în numele beneficiarului. Dacă plata s-a efectuat în numele beneficiarului, atunci suma respectivă ar reprezenta un venit al beneficiarului, ceea ce nu este cazul.

Sumele cu titlu de sprijin sunt suportate din bugetul unității administrativ teritoriale prevăzut de art. 1 și art. 3 din O.U.G. nr. 41/2001 și din bugetul Consiliului Județean Hunedoara.

O.U.G. nr. 41/2001 nu stabilește o proporție sau o ordine în care aceste sume sunt suportate de autoritățile locale sau județene, astfel că obligația apare ca fiind solidară, reclamanta având posibilitatea să solicite sumele oricăruia dintre debitori în întregime.

Această diferență de tarif are natura unei plăți a serviciilor de gospodărire comunală, care este reglementată de art. 25 din Legea nr. 326/2001, pârâții având obligația de plată a tarifului de gospodărire comunală, în limitele prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 41/2001. În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 326/2001, datorează și majorări de întârziere, conform art. 25 alin. (2) din aceeași ordonanță.

Astfel, obligația de a achita contravaloarea acestor diferențe de tarif are o bază legală, născându-se direct în temeiul actului normativ, titularii facturilor emise de furnizorul de servicii de alimentare cu apă și canalizare urmând să achite doar diferența până la concurența sumei datorate, în acord cu dispozițiile alin. (3) al art. 8.

Împrejurarea că aceste sume ce trebuie achitate de primăriile localităților enumerate la art. 1 se acoperă de la bugetele locale și din bugetul propriu al Consiliului Județean Hunedoara nu este de natură de a exonera pârâtul de obligația ce-i incumbă, proveniența fondurilor fiind un aspect ce vizează raporturile între autoritățile publice locale și cea județeană.

Având în vedere înscrisurile depuse de reclamantă, cu ocazia efectuării expertizei, cuantumul acestor penalități a fost calculat doar raportat la diferențele de tarif și respectiv facturi ce erau datorate de Primăria Lupeni, iar nu la partea ce revenea fiecărui beneficiar persoană fizică sau juridică.

Penalitățile solicitate de apelanta reclamantă îndeplinesc condițiile precizate, iar cuantumul acestora a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă la 872.585,11 RON.

Obligația pârâtului Municipiului Lupeni de a acorda lunar familiilor cu venituri mici tarife diferențiate la serviciile de alimentare cu apă potabilă și canalizare, furnizate de Regia Autonomă a Apei Valea Jiului, precum și modalitatea în care se suportă aceste diferențe de tarife, respectiv din bugetul local ale unității administrativ-teritoriale pe raza căreia își au domiciliul familiile respective și din bugetul propriu al Consiliului Județean Hunedoara sunt prevăzute expres de dispozițiile art. 1 și 3 din O.U.G. nr. 41/2001.

De asemenea, la art. 8 alin. (1) și (2) din actul normativ sus-menționat este reglementat dreptul reclamantei, ca și succesoare a furnizorului serviciilor de alimentare cu apă și canalizare de a primi de la primăriile în a căror rază teritorială își au domiciliul beneficiarii de tarife reduse sumele consemnate, în speță Primăria Municipiului Lupeni, urmând a se opera încasările, corespunzător facturilor emise către clienții săi.

Protocolul încheiat între antecesoarea reclamantei și Primăria Municipiului Lupeni, înregistrat la autoritatea locală sub nr. 9644 din 10 iulie 2007 sub aspectul recunoașterii creanței privind accesoriile la debitul principal este valabil și își produce efectele.

În aceste condiții, în mod temeinic s-a reținut de către prima instanță incidența prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 325/2001 atât în cazul beneficiarilor serviciilor prestate de către antecesoarea reclamantei pentru partea din factură datorată, cât și în cazul pârâtului pentru diferența de tarif ce o achita în contul persoanei îndreptățite în baza O.U.G. nr. 41/2001.

Astfel, neachitarea în termenul prevăzut de acest articol a sumelor datorate le este direct imputabilă pârâților, debitori în temeiul legii al unei obligații conjuncte, fiind justificată instituirea în sarcina sa a obligației de a achita penalitățile de întârziere, calculate în temeiul art. 25 alin. (2) din Legea nr. 325/2001 și egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, fără ca valoarea penalităților să depășească cuantumul debitului.

Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Alba lulia, prin decizia nr. 96 din 10 martie 2015, a respins apelul declarat de pârâtele Municipiul Lupeni, prin Primar, și Primăria Municipiului Lupeni împotriva sentinței nr. 1229/CA/2014 a Tribunalului Hunedoara.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Municipiul Lupeni, prin Primar, și Primăria Municipiului Lupeni prin care au solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacată și pe cale de consecință, să se constate prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada martie 2004 - 18 decembrie 2006, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată; în subsidiar, au solicitat modificarea deciziei atacată și pe cale de consecință să se constate prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada martie 2004 - 18 decembrie 2006.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ.

O primă critică adusă deciziei recurată a vizat faptul că în mod greșit s-a reținut de către instanța de apel că problema prescripției a fost soluționată de către instanța de recurs. în realitate, prin decizia de îndrumare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că revine instanței de fond atribuția de a stabili cuantumul exact al sumelor fată de care nu s-a împlinit termenul de prescripție.

În ceea ce privește protocolul înregistrat la Primăria Lupeni sub nr. 9644 din 10 iulie 2007, recurenții-pârâți arată că nu își însușesc sumele pretinse cu titlu de penalități, întrucât, actul sus evocat nu reprezintă o recunoaștere a pretențiilor. Prin acest act, pârâții s-au obligat să facă demersuri pentru stingerea datoriilor, și nicidecum să achite debitul din surse proprii.

O altă critică adusă deciziei recurată, vizează raportul de expertiză efectuat de expertul C., care a stabilit valoarea penalităților, însă pârâții solicită să se constate că acest raport a fost contestat, prin obiecțiunile formulate, situație față de care se impune admiterea recursului. Suma stabilită de către expert cu titlu de penalități, cuprinde sume care au fost deja achitate, precum și sume care nu au fost solicitate.

Dintr-un alt punct de vedere, se arată că potrivit art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34 din 27 august 1996, diferențele de tarif nu se suportă din bugetul unităților administrativ teritoriale și din bugetul Consiliului Județean Hunedoara, ci din bugetul de stat.

Recurenții critică decizia instanței de recurs și prin prisma aplicării dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 325/2001 cu privire la cuantumul penalităților de întârziere calculate.

Astfel, între reclamantă și pârâți nu există nici un contract de prestări servicii care să dea dreptul la penalități, reclamanta putând solicita doar dobânda legală. De asemenea, reclamanta trebuia să emită facturi pentru sumele solicitate. Sumele pretinse cu titlu de penalități nu au temei legal, nefiind prezentat modul de calcul și procentul acestora.

În consecință, suma la care au fost obligați pârâții este în mod greșit stabilită, având în vedere achitarea sumelor de 1.315.105,11 RON cu titlu de diferențe de tarif și 94.347,99 RON cu titlu de penalități de întârziere.

Intimata-reclamantă SC A. SRL a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în prealabil excepția nulității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 302

1

C. proc. civ., respinsă pentru considerentele arătate în practicaua deciziei. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Prealabil este de menționat că debitul care vizează obiectul acțiunii de față este reprezentat de diferențele de tarif la serviciile de alimentare cu apă și canalizare, pentru familiile cu venituri mici, care se suportă din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale menționate la art. 1 din H.G. nr. 1667/2006, pe raza cărora își au domiciliul familiile respective și din bugetul propriu al Consiliului Județean Hunedoara, dispoziție reglementată de art. 3 din O.U.G. nr. 41/2001 privind acordarea pentru familiile cu venituri mici a tarifelor diferențiate la serviciile de alimentare cu apă și canalizare furnizate de Regia Autonomă a Apei Valea Jiului (antecesoarea reclamantei).

În motivarea refuzului de plată, pârâții au invocat lipsa temeiului contractual pentru solicitarea penalităților de întârziere și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 326/2001.

Înalta Curte, recurgând la dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., urmează să procedeze la analizarea acestor critici în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Criticile recurenților se încadrează în cea de a doua ipoteză a textului de lege evocat, considerând că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 326/2001.

Potrivit acestor dispoziții legale, întârzierile la plată de peste 30 de zile, atrag de drept majorări de întârziere în cuantum egal cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, fără ca acestea să depășească cuantumul debitului.

Deși contractul de furnizare este încheiat între reclamantă și beneficiarii de servicii, iar plata serviciului se face prin suportarea unei părți de către beneficiar, și alta prin facilități acordate de Guvernul României, dreptul reclamantei de a obține încasarea tarifului și a penalităților de întârziere rezultă din dispozițiile art. 5 din O.U.G. nr. 41/2001.

Potrivit art. 1 și art. 3 din O.U.G. nr. 41/2001 sumele cu titlu de sprijin sunt suportate din bugetul unității administrativ teritoriale și din bugetul Consiliului Județean Hunedoara, fără a fi stabilită o proporție sau o ordine, situație în raport de care obligația pârâților este una solidară, răspunderea fiind una legală, născută în temeiul unui act normativ, fiind lipsite de temei criticile pârâților privind lipsa temeiului contractual.

În consecință, diferența de tarif și majorările de întârizere sunt datorate de către pârâți în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 41/2001 și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 326/2001.

În raport de aceste considerente, critica recurenților privind netemeinicia pretinderii majorărilor de întârziere este lipsită de suport legal. Aceste considerente constituie temei și pentru critica privind lipsa unor facturi emise de către reclamantă, sumele solicitate cu titlu de majorări de întârziere fiind datorate în temeiul legii, fără a avea drept temei un contract încheiat între părți.

În ceea ce privește critica care vizează faptul că O.G. nr. 34/1996 nu prevede suportarea debitului reprezentând diferențe de tarif din bugetul local al unității administrativ teritoriale, Înalta Curte constată că obligația de plată a pârâților decurge din dispozițiile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 41/2001, iar proveniența fondurilor este un aspect care vizează raporturile dintre autoritățile publice locale și cele județene, care nu au incidență asupra obligației de plată.

Revenind la motivele de nelegalitate formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că s-au formulat critici și în ceea ce privește stabilirea cuantumului exact al sumelor față de care s-a împlinit termenul de prescripție, potrivit dispozițiilor deciziei instanței de recurs.

Critica este nefondată.

Prin decizia nr. 2723/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat decizia nr. 76/2012 a Curții de Apel Alba lulia prin care a fost desființată parțial sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond, având în vedere că acțiunea reclamantei a fost formulată în cadrul termenului de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Din acest punct de vedere, considerentele instanței de recurs au vizat interpretarea dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958, iar prin rămânerea irevocabilă a acestei decizii, această chestiune a intrat în autoritatea lucrului judecat.

Criticile recurenților care vizează în mod indirect, nerespectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., nu pot fi reținute, întrucât în cauza de față decizia pronunțată în recurs nu este una de casare, considerentele instanței neconstituind îndrumări pentru instanța de rejudecare, reținând corecta aplicare a legii de către instanța de apel privind modul de interpretare al cursului prescripției.

În continuare, Înalta Curte urmează să analizeze criticile legate de caracterul recunoașterii datoriei prin protocolul nr. 9644 din 10 iulie 2007 înregistrat la Primăria Lupeni.

Se susține de către recurenți că prin acest protocol nu s-a recunoscut datoria ce formează obiectul litigiului de față, ci s-a stipulat că se vor face demersuri pentru alocarea sumelor de la bugetul de stat.

Înalta Curte reține că recunoașterea datoriei prin protocolul nr. 9644/2007 are un caracter expres și neechivoc raportat la considerentele anterior arătate, prin care s-a demonstrat că obligația de a achita contravaloarea diferențelor de tarif se suportă din bugetul unității administrativ-teritoriale și aparține pârâtelor, Primăria Municipiului Lupeni încheind actul contestat în considerarea acestei obligații.

Recurenții au formulat critici și în ceea ce privește cuantumul sumelor stabilite cu titlu de penalități de întârziere, prin omologarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, de către expertul tehnic C.

Se constată că aceste motive vizează exclusiv netemeinicia deciziei recurată, respectiv reaprecierea probelor.

În recurs nu pot fi invocate niciun fel de aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, ci doar chestiuni de strictă nelegalitate, dintre cele care se circumscriu art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În consecință, în recurs, nu mai pot fi invocate motive care să vizeze modalitatea în care instanța de apel a interpretat proba cu expertiză din dosar, care să tindă la schimbarea stării de fapt.

Prin urmare, nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea soluției pronunțată de Curtea de Apel, așa încât recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primăria Municipiului Lupeni și Municipiul Lupeni împotriva deciziei nr. 96/2015 din 10 martie 2015 a Curții de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015.