ÎCCJ, Decizia nr. 272/2019
ÎCCJ, Decizia nr. 272/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
Prin Sentința civilă nr. 584/CA/2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Tribunalul Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: (i) respinge excepțiile prescripției și lipsei interesului legitim, precum și excepția nelegalității Actelor adiționale nr. x/07.12.2014 și nr. y/16.12.2004 invocate de pârâtul A.; (ii) admite, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Lupeni, prin primar, împotriva pârâtului A. și, în consecință: obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 3.076,50 RON, cu titlu redevență pentru perioada trimestrul III 2010 - trimestrul IV 2013 și suma de 4.615 RON, penalități de întârziere pe aceeași perioadă, sume ce vor fi reactualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, precum și suma de 198 RON cheltuieli de judecată; (iii) respinge excepția inadmisibilității acțiunii reconvenționale invocată de reclamantul principal Municipiul Lupeni; (iv) respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reconvențională formulată de pârâtul A. în contradictoriu cu reclamantul principal Municipiul Lupeni.
Prin Decizia nr. 2273 din 28 iunie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de reclamantul Municipiul Lupeni, prin primar, și pârâtul A. împotriva Sentinței nr. 584/CA/2016 a Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat în parte sentința atacată și, rejudecând cauza, a hotărât următoarele: (i) admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile reclamantului aferente trimestrului III 2010 și trimestrului IV 2010; (ii) admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Lupeni, prin primar, împotriva pârâtului A. și, în consecință, obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 2.678 RON, cu titlu redevență pentru perioada trimestrul I 2011 - trimestrul IV 2013, reactualizată în raport cu rata inflației la data plății efective, și suma de 76.778,03 RON, reprezentând penalități de întârziere pe aceeași perioadă; (iii) respinge cererea reclamantului privind reactualizarea penalităților de întârziere în raport cu rata inflației la data plății efective; (iv) menține în rest dispozițiile sentinței atacate și obligă pe reclamant la plata sumei de 250 RON în favoarea pârâtului, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Împotriva Deciziei nr. 2273 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia a formulat cerere de revizuire recurentul-pârât A., solicitând schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul de a se constata că penalitățile de întârziere au fost stabilite și calculate în mod eronat.
În motivarea cererii, revizuentul a invocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a arătat că, prin Decizia civilă nr. 3008/2017 a Curții de Apel Alba Iulia, a fost obligat la plata redevenței și penalităților de întârziere pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Prin notele scrise depuse ulterior, revizuentul a arătat că hotărârile potrivnice sunt următoarele: Decizia civilă nr. 1710/CA/2010 din 28.10.2010, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, și Sentința civilă nr. 787/CA/2012, pronunțată în Dosarul nr. x/2010, rămasă definitivă prin Decizia Curții de Apel Alba Iulia nr. 4460/2012 din 25 iunie 2012.
A susținut revizuentul că, întrucât aceeași problemă juridică dezbătută în mai multe litigii între revizuent și Municipiul Lupeni a fost soluționată în sensul că penalitățile aferente redevenței se calculează pentru o perioadă de 30 de zile, acest aspect a dobândit putere de lucru judecat și trebuie să fie avut în vedere de instanța sesizată ulterior.
Prin Decizia nr. 1101 din 20 februarie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, raportându-se la dispozițiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ.
Ca urmare a declinării de competență, cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2017.
Prin Decizia nr. 3037 din 4 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 2273 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele arătate în continuare.
În speță, revizuentul a argumentat incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează existența unor hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Invocarea motivului de revizuire prevăzut de textul legal anterior enunțat presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe hotărâri definitive potrivnice; hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri.
Argumentele expuse de revizuent în susținerea cererii sale nu justifică admisibilitatea cererii de revizuire, raportat la ipotezele specifice avute în vedere de dispozițiile legale invocate ca temei al căii extraordinare de atac declarată.
Revizuentul a argumentat că Decizia nr. 2273 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia este potrivnică Deciziei nr. 1710/CA/2010 din 28.10.2010 pronunțată în Dosarul nr. x/2009, și Sentinței civile nr. 787/CA/2012 pronunțată în Dosarul nr. x/2010, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4460/2012 din 25 iunie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, în ceea ce privește perioada pentru care se calculează penalitățile aferente redevenței.
Prin Decizia nr. 1710/CA/28.10.2010, pârâtul A. a fost obligat la plata către reclamantul Municipiul Lupeni a penalităților de întârziere pentru o perioadă anterioară anului 2010.
Prin Sentința nr. 787/CA/2012, rămasă definitivă prin Decizia Curții de Apel Alba Iulia nr. 4460/2012 din 25 iunie 2012, pârâtul A. a fost obligat să plătească reclamantului Municipiul Lupeni redevență și penalități de întârziere pe perioada 2009 și 2010.
Prin Decizia nr. 2273 din 28 iunie 2017, pârâtul A. a fost obligat să plătească reclamantului Municipiul Lupeni redevență și penalități de întârziere pentru perioada trimestrul I 2011 - trimestrul IV 2013.
Înalta Curte constată că susținerile revizuentului nu sunt întemeiate și nu pot fi primite, întrucât hotărârile invocate vizează perioade diferite pentru care se solicită plata redevenței, respectiv a penalităților de întârziere.
Recursul declarat împotriva deciziei pronunțate în revizuire
Împotriva deciziei menționate la pct. 5, revizuentul A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2019.
În drept, recurentul a invocat motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 2, 5 și 8 C. proc. civ. și a formulat criticile arătate în continuare.
Încheierea de dezbateri și de amânare a pronunțării, care face parte din hotărârea atacată, lipsește și nu îi este cunoscută, iar vătămarea produsă sub acest aspect nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii atacate. În susținere, recurentul invocă dispozițiile art. 174 și urm., art. 223 și art. 396 C. proc. civ. și dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin dispozițiile art. 430 și art. 431 C. proc. civ. sunt reglemente autoritatea de lucru judecat și efectele lucrului judecat, respectiv efectul pozitiv și efectul negativ, care vizează inclusiv considerentele care au dezlegat o chestiune litigioasă dedusă judecății.
În cauza de față, efectul pozitiv al lucrului judecat, sub aspectul chestiunii litigioase vizând perioada de 30 de zile pentru care se calculează penalitățile de întârziere pentru neplata redevenței aferente contractului de concesiune, se impune în litigiile ulterioare.
Instanța de revizuire a interpretat greșit dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, pentru reținerea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu este necesară întrunirea triplei identități de elemente (părți, obiect, cauză) ca în cazul excepției autorității de lucru judecat. Pentru a opera aspectul pozitiv al autorității de lucru judecat trebuie îndeplinite cumulativ numai ouă condiții, și anume identitatea de părți și identitatea de chestiune litigioasă, care nu se confundă și nu presupune identitatea de obiect și/sau de cauză.
Recurentul susține că hotărârea i-a fost comunicată nesemnată, fiind încălcate dispozițiile art. 427 alin. (1) C. proc. civ.
Instanța a analizat formal fondul cererii de revizuire, motivarea hotărârii este lacunară și există lipsuri ale probatoriului, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
Totodată, recurentul invocă faptul că s-a modificat compunerea completului la fiecare termen de judecată, cu încălcarea dispozițiilor art. 19 și art. 214 alin. (1) și (2) C. proc. civ. referitoare la continuitatea completului.
II. CONSIDERENTELE ÎNALTEI CURȚI
În actualul cadru procesual, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți prin care a fost respinsă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Analizând recursul, prin prisma criticilor formulate și a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Completul de 5 judecători constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Cu referire la criticile care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Critica formulată în susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. sub aspectul nerespectării principiului continuității instanței, este neîntemeiată.
Este adevărat că, la termenele de judecată din 22 ianuarie 2019, 19 martie 2019 și 28 mai 2019, Completul nr. 5 al secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție - căruia i-a fost repartizat aleatoriu Dosarul nr. x/2017 - a avut o compunere diferită.
Compunerea diferită a completului a fost impusă de modificările intervenite în schema de judecători a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost aprobată prin hotărâre a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție: respectiv Hotărârea nr. 5 din 3 ianuarie 2019, pentru termenele din 22 ianuarie și 19 martie 2019, și Hotărârea nr. 84 din 12 martie 2019, pentru termenul din 28 mai 2019, hotărâri care au fost aduse la cunoștință publică prin afișare pe pagina de internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel fiind, modificarea compunerii completului este în acord cu dispozițiile art. 19 C. proc. civ., conform căruia "Judecătorul învestit cu soluționarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condițiile legii".
Pe de altă parte, este de observat că la termenele din 22 ianuarie 2019 și 19 martie 2019, cauza a fost amânată pentru a fi atașat Dosarul nr. x/2014, iar judecata cauzei a avut loc la termenul din 28 mai 2019, când pronunțarea deciziei a fost amânată la 4 iunie 2019. Este de observat că hotărârea a fost pronunțată la 4 iunie 2019 de aceiași judecători care au luat parte la dezbaterile din 28 mai 2019.
Cu referire la criticile care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Criticile vizând lipsa încheierii de dezbateri și de amânare a pronunțării din 28 mai 2019 sunt nefondate, întrucât, așa cum se observă din analiza lucrărilor Dosarului nr. x/2017, la dosarului este atașată Încheierea ședinței publice de la 28 mai 2019, în cuprinsul căreia sunt expuse dezbaterile de la termenul respectiv și prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amânat pronunțarea la 4 iunie 2019.
Totodată, se constată că, la Dosarul nr. x/2017, este atașat procesul-verbal de înmânare către revizuentul A. a hotărârii pronunțate în dosar, respectiv Decizia nr. 3037 din 4 iunie 2019, iar, întrucât încheierea de amânare a pronunțării face parte din decizie, se prezumă că aceasta a fost comunicată odată cu decizia. Chiar în ipoteza în care revizuentului nu i-ar fi fost comunicată, odată cu decizia, și încheierea de amânare a pronunțării - ipoteză care, însă, nu este nici infirmată, nici confirmată expres de actele dosarului - lipsa comunicării încheierii nu reprezintă, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., o încălcare a unor reguli de procedură de natură a atrage sancțiunea nulității hotărârii. O asemenea neregularitate procedurală putea fi remediată prin solicitarea de comunicare a încheierii, iar nu pe calea recursului.
Nu pot fi primite nici susținerile recurentului referitoare la nesemnarea hotărârii, întrucât, din observarea lucrărilor cauzei, se constată că Decizia nr. 3037 din 4 iunie 2019 este semnată de membrii completului de judecată, cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (3) C. proc. civ. Susținerea recurentului că decizia i-a fost comunicată, în copie, fără a conține semnăturile membrilor completului de judecată, nu fundamentează caracterul fondat al motivului de casare invocat.
Cu referire la criticile care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Susținerile recurentului vizând analiza formală a fondului cererii de revizuire, motivarea lacunară a hotărârii și lipsuri ale probatoriului, se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care nu a fost indicat expres în cererea de recurs.
Aceste critici nu pot fi primite, întrucât, din analiza hotărârii atacate, a cărei motivare este expusă la pct. I.5 din prezenta decizie, se constată că hotărârea răspunde cerințelor motivării prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., conform cărora hotărârea cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".
În acest sens, se reține că instanța de revizuire a expus motivele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției cuprinse în Decizia nr. 3037 din 4 iunie 2019, nefiind identificate elemente de natura celor invocate în recurs.
Cu referire la criticile care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.
În sensul ipotezei reglementate de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat presupune existența triplei identități: de cauză, de obiect și de părți, așa cum prevăd dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".
În primul rând, se reține că recurentul, deși invocă motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică hotărârea instanței de revizuire pentru nerespectarea autorității de lucru judecat, ceea ce justifică încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., conform căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: [...] 7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat".
Pe cale de consecință, analizând criticile circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., se constată că instanța de revizuire, apreciind asupra condițiilor autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, în ceea ce privește hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuentului, nu există identitate în privința obiectului litigiilor în care au fost pronunțate hotărârile indicate.
Concluzia instanței de revizuire nu este combătută de susținerile recurentului, care formulează critici cu privire la dezlegarea diferită dată problemei de drept referitoare la perioada pentru care se calculează penalitățile de întârziere pentru neplata redevenței aferente contractului de concesiune.
Faptul că instanța de revizuire nu a analizat dezlegarea diferită dată problemei de drept în discuție excedează cadrul procesual al cererii de revizuire, cale de atac de retractare în cadrul căreia se analizează admisibilitatea cererii și faptele pe care se întemeiază, nefiind permisă o examinare a legalității ori temeiniciei modului în care instanțele au soluționat o anumită problemă de drept, cu scopul de a stabili care este soluția corectă.
Cu alte cuvinte, în cadrul acestei căi extraordinare de atac, instanța de revizuire, în analiza motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu efectuează o analiză de legalitate și temeinicie a hotărârii atacate, ca un corolar al principiului res judicata specific hotărârilor judecătorești definitive.
Faptul că aceeași problemă de drept a primit o dezlegare diferită în litigii similare, dar nu identice, nu atrage incidența motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci poate reprezenta eventual o problemă de practică judiciară neunitară în privința căreia există alte remedii procesuale.
Pentru aceste considerente nu pot fi primite criticile recurentului referitoare la faptul că instanța de revizuire a interpretat și aplicat greșit dispozițiile procedurale referitoare la autoritatea de lucru și judecat și efectele lucrului judecat.
Temeiul de drept al soluției pronunțate
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3037 din 4 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2019.