ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 624/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 27.12.2017, sub Dosar nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare Contestațiilor, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- suspendarea Deciziei de impunere x/30.12.2015, emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, până la soluționarea definitivă a acțiunii având ca obiect anularea deciziei de impunere;

- anularea în parte a Deciziei de soluționare a contestației nr. 93/30.03.2016 privind soluționarea contestației formulate de către A. S.R.L., înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală sub nr. A-SLP 366/9.02.2016;

- anularea Deciziei de impunere nr. 417/30.12.2015 emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, prin valorizarea argumentelor de natură procedurală respinse prin Decizia de soluționare a contestației nr. 93/30.03.2016;

- obligarea Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor din Cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală la soluționarea contestației formulată de către A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscali persoane juridice nr. x/30.12.2015;

- obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin Încheierea nr. 49/2016 din data de 13 iulie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare invocată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, s-a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și, în consecință s-a dispus suspendarea Deciziei de impunere x/30.12.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva Încheierii nr. 49/13 iulie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, fără a încadra criticile sale în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin recursul declarat se critică hotărârea recurată sub două aspecte de nelegalitate.

Primul privește respingerea greșită a excepției inadmisibilității cererii de suspendare formulată de reclamanta-intimată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În opinia recurentei-pârâte prezintă cererea de suspendare formulată în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă deoarece nu există o acțiune principală față de care să se dispună suspendarea în baza art. 15 alin. (1).

În cauză contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.12.2015 nu a fost soluționată pe fond ci în cauză a fost suspendată până la soluționarea unei sesizări penale, suspendarea dispusă în baza Deciziei nr. 93/30.03.2016.

În raport de această situație se apreciază de recurentă că prima instanță a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cererea de suspendare fiind inadmisibilă și în consecință trebui apreciată ca atare de către instanța de recurs.

Al doilea aspect de nelegalitate privește în subsidiar soluția dispusă pe fond asupra cererii de suspendare întocmită pe dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 recurenta-pârâtă criticând ca nelegală soluția de fond prin care cererea de suspendare a Deciziei de impunere din 30.12.2015 a fost admisă dispunându-se suspendarea până la soluționarea definitivă a cauzei.

Cauza până la care s-a dispus la data de 13.07.2016 suspendarea în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 formează obiectul Dosarului nr. x/2016.

Se arată că prima instanță în mod nelegal a admis cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 recurenta-pârâtă apreciind că în cauză nu erau îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 atât condiția existenței unor cazuri bine justificate în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. "t" din Legea nr. 554/2004 cât și în ceea ce privește existența unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. "s" din același act normativ.

În raport de acest aspect de nelegalitate se solicită admiterea recursului casarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de suspendare intimata pe dispozițiile art. 15 (1) din Legea nr. 554/2004 ca nefondată.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepția tardivității formulării recursului apreciind că termenul de declarare a căii de atac 5 zile a fost 20.09.2016 pe motivul prezenței consilierului autorității la acel termen, hotărârea fiind motivată la acel termen. În subsidiar se solicită respingerea recursului ca nefondat apreciindu-se că hotărârea recurată este legală atât în ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității cererii de suspendare, cât și în ceea ce privește soluția de admitere a cererii de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-pârâtă a formulat la dosar răspuns la întâmpinare și reclamanta-intimată a depus la dosar note scrise și precizări privind soluționarea Dosarului nr. x/2016 și hotărârile pronunțate în acel dosar.

Arată că prin Sentința civilă nr. 226/2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost respinsă acțiunea reclamantei având ca obiect decizia de suspendare a soluționării contestației administrative, sentința rămasă definitivă în baza Deciziei civile nr. 2240/29.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care recursul a fost respins. Se depun hotărârile judecătorești dosar.

Reclamanta-intimată arată că anterior soluționării prezentei cereri de suspendare în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 societatea reclamantă a obținut suspendarea executării deciziei de impunere în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 până la pronunțarea instanței de fond prin Sentința civilă nr. 30/12.02.2016, sentință rămasă definitivă prin respingerea recursului prin decizie pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În raport de Sentința civilă nr. 30/12.02.2016 reclamanta-intimată invocă în ceea ce privește prezenta cerere de suspendare puterea de lucru judecat în raport de dispozițiile art. 430 C. proc. civ.

În ședința publică din 12.02.2019 Curtea a pus în discuția părților excepția tardivității formulate de recurentă și în subsidiar fondul recursului împreună cu excepția puterii de lucru judecat calificată ca o apărare pe fond și nu o veritabilă excepție de procedură.

Asupra excepției tardivității recursului, Curtea o va respinge pentru următoarele considerente.

Hotărârea recurată din 13.07.2016 având ca obiect suspendarea dispusă în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 23.05.2017 conform dovezii de comunicare aflată la dosar fond, fapt necontestat de reclamanta-intimată.

Conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 "Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare".

Recursul declarat de recurenta-pârâtă a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 29.05.2017 conform înregistrării dosar recurs.

Reclamanta-intimată invocă faptul că la termenul de judecată din 20.09.2016 recurenta-pârâtă a luat la cunoștință de hotărârea recurată acela fiind termenul de la care începe să curgă termenul de 5 zile fiind tardiv recursul declarat la data de 29.05.2015.

Curtea nu va reține această susținere în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 184 alin. (2) C. proc. civ. neexistând o dovadă certă că hotărârea recurată a fost comunicată la data de 20.09.2016 în sensul primirii sub semnătură de la partea adversă sau din partea instanței.

Neexistând o dovadă a comunicării conform art. 184 alin. (2) C. proc. civ. Curtea apreciază că în raport de dispozițiile art. 184 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 181 pct. 2 C. proc. civ. și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 recursul declarat la data de 29.05.2017 este formulat în termenul legal - 5 zile de la comunicare apreciind ca dată a comunicării data de 23.05.2017.

În consecință, Curtea va respinge excepția tardivității recursului invocată de reclamanta-intimată.

Analizând recursul declarat Curtea constată că aspectele de nelegalitate invocate atât în ceea ce privește soluționarea excepției inadmisibilității cererii de suspendare cât și în ceea ce privește soluția de admitere a cererii de suspendare întemeiate pe dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/204 se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și 15 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat invocată în raport de dispozițiile art. 430 C. proc. civ. și calificate de Curte ca o apărare pe fond instanța de recurs nu o va reține, Curtea apreciind prin considerente că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile puterii de lucru judecat a suspendării admise în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și pe de altă parte că recursul este fondat, în parte, în ceea ce privește soluția de admitere a suspendării dispusă în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar la data soluționării prezentului recurs fiind soluționată definitiv prin respingere și acțiunea de fond în raport de care s-a dispus suspendarea, respectiv acțiunea care a format obiectul Dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia.

În ceea ce privește excepția puterii de lucru judecat reglementată de art. 430 C. proc. civ. aceasta a fost invocată de reclamantă conform art. 431 C. proc. civ. care prevede:

- art. 431 alin. (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

- art. 431 alin. (2) Oricare dintre părți poate opune lucru judecat anterior într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

În cauză reclamanta-intimată a invocat puterea de lucru judecat în raport de o soluție definitivă de admitere a unei cereri de suspendare admisă, cererea de suspendare formulată anterior și admisă în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 până la pronunțarea instanței de fond, dispusă prin Sentința civilă nr. 30/12.02.2016 a Curții de Apel Alba Iulia.

Curtea apreciază că în cauză nu poate fi reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al Sentinței civile nr. 30/2016 deoarece există o diferență de cauză, respectiv de temei juridic al cererii de suspendare. Prima cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar prezenta cerere de suspendare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prima cerere de suspendare admisă a operat până la data pronunțării instanței de fond, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cauză până la data pronunțării Sentinței civile nr. 226 din 5 octombrie 2016, prin care s-a respins cererea de anulare a Deciziei nr. 93/30.03.2016, iar în prezenta cauză suspendarea dispusă în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 operează până la data soluționării definitive, al Dosarului nr. x/57/2016 respectiv până la data de 29.05.2018.

Având temeiuri juridice definite în prezenta cauză în opinia Curții nu operează autoritatea de lucru judecat provizorie invocate de reclamantă în raport de prima cerere de suspendare admisă în baza art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește soluția de fond recurată, Curtea o apreciază în parte ca nelegală, respectiv în ceea ce privește soluția de admitere a cererii de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Această soluție este apreciată de Curte ca fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Aceasta și în condițiile în care în raport de dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 la data soluționării prezentului recurs 12.02.2019 acțiunea de fond în raport cu care a fost dispusă suspendarea în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce a format obiectul Dosarului nr. x/2016 a fost soluționată definitiv prin respingerea recursului reclamantei în baza Deciziei nr. 2240/29.05.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

În baza acestei decizii definitive pronunțate la data de 29.05.2018 a rămas definitivă soluția de respingere a acțiunii reclamantei având ca obiect anularea Deciziei nr. 93/30.03.2016 privind soluționarea contestației administrative formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere suspendată în prezenta culpă în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 93/30.03.2016 s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative formulate de reclamantă în baza art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 până la soluționarea sesizării penale apreciindu-se că nu se poate soluționa contestația administrativă până la data soluționării sesizării penale.

În consecință, pe situația de fapt, în raport de Decizia nr. 2240/29.05.2018, acțiunea reclamantei fiind respinsă definitiv, în cauză este soluționată acțiunea în raport de care s-a dispus suspendarea, iar contestația administrativă a rămas suspendată în baza Deciziei nr. 93/30.03.2016.

Curtea apreciază că cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este neîntemeiată în principal pentru faptul că nu mai sunt îndeplinite condițiile legale deoarece suspendarea în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 durează până la data soluționării definitive a Dosarului nr. x/2016, respectiv până la data de 29.05.2018.

Curtea apreciază că în subsidiar cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea apreciind că sentința atacată este dată în parte cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nefiind îndeplinite condițiile existenței unor cazuri bine justificate.

Motivele invocate de reclamantă și reținute de prima instanță vizând suspendarea soluționării contestației și încălcarea dreptului la apărare nu reprezintă cazuri bine justificate de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității deciziei de impunere în sensul art. 2 alin. (1) lit. "t" din Legea nr. 554/2004. Ambele aspecte analizate și reținute greșit de instanța de fond nu reprezintă cazuri bine justificate și nu sunt de natură a înlătura prezumția de legalitate al deciziei de impunere și caracterul executoriu al acestui act administrativ. Aceasta deoarece suspendarea soluționării contestației prin Decizia nr. 93/30.03.2016 este definitiv contestată a fi legală prin Sentința civilă nr. 226/5 octombrie 2016 rămasă definitivă iar pretinsa încălcare a dreptului la apărare nu reprezintă un aspect vădit de nelegalitate al deciziei de impunere de natură a justifica suspendarea în baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendare care a operat până la data soluționării definitivă a Dosarului nr. x/2016 - 29.05.2018.

Nefiind îndeplinită condiția existenței unor cazuri bine justificate și cerința fiind îndeplinirea cumulativă a celor două condiții Curtea nu va mai analiza condiția existenței unui prejudiciu iminent pentru reclamantă.

În opinia Curții ca instanță de recurs cererea de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este nefondată în principal în raport de soluția de respingere dată acțiunii principale, fiind respinsă definitiv solicitarea reclamantei având ca obiect obligarea autorității la soluționarea pe fond a contestației administrative formulate împotriva deciziei de impunere.

Fiind menținută definitiv ca legală decizia de suspendare a soluției contestației până la soluționarea dosarului penal, respectiv Decizia nr. 93/30.03.2016, în cauză nu mai poate opera suspendarea în afara termenului prevăzut de lege și în afara dispozițiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește soluția de respingere a excepției inadmisibilității cererii de suspendare, Curtea o va menține apreciind că în cauză poate fi formulată o cerere de suspendare în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 până la soluționarea definitivă a unei cauze, chiar dacă nu a fost emisă o decizie de soluționare pe fond a contestației administrative.

În cauză inadmisibilitatea operată numai în raport de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în sensul că "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive". Iar prezenta cerere de suspendare formulată în baza art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cuprinde motive în parte diferite de cele analizate în cadrul primei cereri de suspendare întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind admisibilă, dar nefondată în raport de dispozițiile art. 15 alin. (1), 14(1) din Legea nr. 554/2004 și față de soluționarea acțiunii principale.

Lipsa soluționării pe fond a contestației administrative nu determină inadmisibilitatea prezentei cereri de suspendare, reclamanta-intimată având posibilitatea ca pentru alte motive după emiterea deciziei de soluționare a contestației administrative să poată apela la dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 după caz.

În dosarul de fond în raport de care a fost admisă suspendarea deciziei de impunere, respectiv în Dosarul nr. x/2016, reclamanta-intimată a solicitat și anularea deciziei de impunere din 30.12.2015 alături de Decizia nr. 93/2016, obiect în raport de care în mod corect s-a apreciat de prima instanță admisibilitatea cererii de suspendare. Iar acel Dosar nr. x/57/2016 a fost soluționat definitiv prin Decizia nr. 2240/29.05.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va admite recursul și va casa în parte încheierea recurată și rejudecând va respinge ca nefondată cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/30.12.2015 în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Va menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate privind soluționarea excepției inadmisibilității cererii de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului, invocată de intimata-reclamantă.

Admite recursul formulat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva Încheierii nr. 49/2016 din 13 iulie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte Încheierea recurată și, rejudecând, respinge cererea de suspendare, ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale Încheierii recurate.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN