ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 548/2016

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată reclamantul A. a formulat cerere de chemare în garanție a următorilor: SC B. SA, Instituția Prefectului jud. Tulcea, com. Crișan, com. Beștepe, com. Nufăru, Orașul Tulcea, com. Pardina, com. Maliuc, com. Ceatalchioi, com. Chilia Veche, Orașul Sulina, Orașul Sf. Gheorghe, solicitând ca, în ipoteza respingerii acțiunii sale și a menținerii în sarcina sa a obligației impusă la pct. 7 din decizia contestată, să fie obligați chemații în garanție, în solidar, la plata debitului contestat. Prin cererea înregistrată la data de 17 februarie 2015, SC B. SA a formulat cerere de intervenție principală, solicitând la rândul său anularea Notei de constatare din 12 mai 2014 precum și a tuturor actelor administrative încheiate ulterior și care au preluat în cuprinsul acesteia dispozițiile din Nota de constatare încheiată ca urmare a misiunii de control al utilizării subvențiilor bugetare la SC B. SA, respectiv anularea parțială a Deciziei nr. 29/2014 și a Încheierii nr. 94 din 31 iulie 2014 referitor la mențiunile reluate din Nota de constatare referitor la utilizarea subvențiilor bugetare acordate își gestionate conform O.G. nr. 27/1996.

Soluția instanței de fond; Prin Încheierea de ședință din 22 aprilie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibile, atât cererea de chemare în garanție formulată de reclamant căt și cererea de intervenție principală formulată de SC B. SA.

Calea de atac exercitată; Împotriva Încheierii de ședință din 22 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. și intervenienta SC B. SA au declarat recurs. I. A. arată că instanța de fond, prin încheierea atacată a pronunțat o soluție criticabilă, netemeinică și nelegală, limitând practic cadrul procesual care trebuia extins atât la chemații în garanție, cât și la intervenient, întrucât toate problemele de fapt și de drept supuse dezlegării au incidență directă și asupra acestora, majoritatea măsurilor fiind clarificate prin participarea tuturor, astfel cum rezultă și din înscrisurile depuse la dosar prin care se menționează stornarea sumelor cu titlu de subvenție, pentru erorile comise atât la nivelul primăriilor, cât și la SC B. SA. Constatările și măsurile dispuse prin decizia Curții de Conturi în sarcina B., sunt urmarea imediată a participării în procedura acordării subvențiilor atât a chemaților în garanție, cât și a intervenientului în cauză, aceștia furnizând o serie de informații eronate sau neverificate, ce s-au regăsit pe listele transmise spre decont B., acesta din urmă neavând atribuții de verificare a listei de abonați beneficiari și subvențiilor, cu atât mai mult cu cât s-au transmis liste însușite de cei care le-au întocmit la nivel local. Recurentul mai arată că a chemat în garanție instituțiile menționate în decizia Curții de Conturi ce constituie obiectul contestației, întrucât acestea au atribuții clare și precise referitor la deținerea și furnizarea datelor și informațiilor care stau la baza întocmirii listelor finale, care sunt înaintate spre decont instituției, după ce acestea sunt însușite de către chemații în garanție. Atât timp cât Curtea de Conturi a constatat că s-au efectuat plăți necorespunzător, iar acestea s-au făcut în baza informațiilor cuprinse în înscrisurile transmise și de chemații în garanție, instituția neavând atribuții de a interveni în verificarea acestor liste, este firesc ca, în cazul menținerii măsurii, aceștia să răspundă direct, inclusiv prin suportarea debitului reținut de Curtea de Conturi. În perioada verificată 2012-2013, SC B. SA a întocmit în conformitate cu prevederile O.G. nr. 27/1996 deconturi lunare privind diferențele de tarif la energia electrică facturată pentru familiile din Rezervația Biosferei Delta Dunării, pentru un număr mediu anual de 4.100 clienți, în care a fost inclusă o cantitate totală subvenționată de 3.446.979 Kwh în valoare de 1.723.489 lei. Aceste deconturi au fost prezentate spre avizare Prefecturii Județului Tulcea și pentru plată Ministerului Economiei, respectiv Departamentului pentru Energie. SC B. SA, potrivit extraselor de cont aferente perioadei 2012-2013, emise de Autoritatea de Trezorerie și Autoritate Publică a Municipiului București, a încasat subvenții de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, pentru acoperirea diferențelor de preț la energie electrică pentru locuitorii din Delta Dunării, în sumă totală de 910.202,60 lei. Odată cu auditul efectuat la Departamentul pentru Energie, Curtea de Conturi a constatat că pentru acceptarea la plată, în perioada iulie-decembrie 2013 a deconturilor întocmite de Instituția Prefectului Tulcea (având anexate deconturile întocmite de SC B. SA, Punct B. Tulcea), în care au fost incluse cantități de energie electrică în valoare estimată de 53.064 lei (conform punctelor 2-6 de mai sus) s-au aplicat, în mod nelegal, tarife reduse cu 50% la energie electrică pentru consumatorii casnici, din zona Rezervației Biosferei Delta Dunării, în baza O.G. nr. 27/1996. Curtea de Conturi a constatat că nu s-ar fi respectat anumite prevederi legale referitoare la legislația contabilității, la angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, la controlul intern și controlul financiar preventiv, la Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumator. Recurentul consideră că în mod netemeinic și nelegal s-a statuat obligația de plată în sarcina instituției, deși, pentru realitatea și corectitudinea informațiilor și tabelelor cu consumatorii casnici Departamentul pentru Energie nu are atribuții de verificare și control, astfel încât să fie în măsură a cenzura ceea ce nu corespunde realității din teren. Așadar, abaterea constatată în sarcina Departamentului pentru Energie, cu o valoare estimată de 53.064 Iei este una netemeinică și nelegală, atât timp cât Prefectul Județului Tulcea a înaintat instituției solicitarea de plată a subvențiilor (alături de un tabel conținând un număr foarte mare de consumatori), asumându-și datele cuprinse în decontul privind diferențele de tarif la energia electrică facturată lunar pentru familiile din Rezervația Biosferei Delta Dunării, primit sub semnătura Șefului punctului SC B. SA Tulcea al B. Aceste date, prezentate în formatul prevăzut în Anexa 5 la Norma nr. 4626/1997 relevă că solicitarea subvenției se face strict pentru 50 % din valoarea consumului normat, consum stabilit de Consiliul Local. În ceea ce privește cererea de intervenție principală formulată de SC B. SA, recurentul arată că i nstanța de fond a pronunțat încheierea de respingere a cererii de intervenție ca inadmisibilă, deși SC B. SA, are un interes concret și direct în cauză, fiind supusă aceluiași control de către Curtea de Conturi. Or, nelegalitatea constatărilor pârâtei referitor la acordarea subvențiilor îi afectează în mod real drepturile și obligațiile ce-i incumbă în baza legii, în calitate de furnizor de energie electrică a abonaților din rezervația Biosfera Delta Dunării. Așadar, atât timp cât facilitățile privind consumul de energie electrică pentru persoanele ce locuiesc în zona menționată se gestionează prin intermediul intervenientei, intervenția acesteia în cauză nu avea temei de respingere. Mai mult, din adresa din 14 aprilie 2015, emisă de SC B. SA, aflată la dosarul cauzei, rezultă următoarele: „urmare a deconturilor colective avizate de către Consiliul Județean Tulcea și aprobate de către Prefectura Tulcea, în urma verificărilor efectuate împreună cu Primăriile din zona Biosferei Deltei Dunării, s-au stornat subvenții acordate în mod eronat în perioada 2011 - 2014, în valoare totală de 125.690,6 lei, mult superioară cuantumului prejudiciului estimat de către Curtea de Conturi”. Așadar, cu concursul tuturor chemaților în garanție și a intervenientei s-au făcut verificări și analiza situației create, cu consecința efectuării unor corecții semnificative. Din adresa sus-menționată, rezultă că intervenienta mai are de primit de la instituția noastră contravaloarea unor deconturi pentru perioada ulterioară efectuării controlului de către Curtea de Conturi, interesul acesteia în justa soluționare a cauzei fiind unul vădit și întemeiat. II. Intervenienta SC B. SA, prin motivele de recurs formulate, a susținut că instanța de fond a respins cererea de intervenție principală considerând în mod eronat faptul că societatea nu justifică un interes, dat fiind faptul că împotriva societății Curtea de Conturi nu a dispus nicio măsură. Măsurile dispuse prin Decizia nr. 29 din 19 iunie 2014, cât și constatările făcute de către auditorii Curții de Conturi, vizează si afectează în mod direct atât activitatea cât și resursele economice ale societății. Recurenta precizează că a fost controlată de către auditorii Curții de Conturi, întocmindu-se nota de constatare din 12 mai 2014, împotriva căreia în termenul legal societatea a formulat obiecțiuni. De asemenea, consideră că odată ce pârâta Curtea de Conturi a efectuat un control pe tema acestor subvenții prin care se fac constatări și se dispun măsuri de conformare, justifică un interes în prezenta cauză. Contestația formulată de reclamantul A., privește situația subvențiilor pentru consumul de energie electrică în cazul abonaților casnici din Rezervația Biosfera"Delta Dunării" fiind contestate aspecte care justifică interesul de a interveni în prezenta cauză deoarece sunt afectate în mod direct drepturile și obligațiile conferite de lege, în calitatea de furnizor de energie electrică al consumatorilor casnici. Constatările făcute de către pârâta Curtea de Conturi a României și masurile dispuse de acesta sunt nelegale și producătoare de prejudicii în patrimoniul intervenientei pentru motive ce privesc obiectul de activitate. Deși nu a încasat subvenția în valoare de 2.433.798.49 lei reprezentând deconturi neîncasate, deci se află în situația în care este de fapt creditoare, i se pretinde să plătească o sumă nedatorată, și este ținută drept debitoare. Recurenta mai apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere și faptul că s-au emis și deconturi corective, între SC B. SA, Consiliul Județean Tulcea, Primăriile din Rezervația Biosfera "Delta Dunării", pentru valori importante, iar constatările și dispozițiile pârâtei din decizia atacată sunt fără obiect.

Soluția instanței de recurs; Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că auditorii externi din cadrul Departamentului IV al Curții de Conturi a României au desfășurat în perioada 17 martie-19 mai 2014 o acțiune privind „Auditul financiar asupra contului de execuție a bugetului de stat pe anul 2013” efectuată la Departamentul pentru Energie, constatând o serie de abateri de la legalitate și regularitate, consemnate în procesul-verbal de constatare din 19 mai 2014 anexă la Raportul de audit financiar. Pentru valorificarea constatărilor și remedierea abaterilor s-au dispus măsuri prin Decizia nr. 29/19 iunie 2014, împotriva căreia conducerea Departamentului pentru Energie a formulat contestația din 08 iulie 2014. Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României prin Încheierea nr. 94 din 31 iulie 2014 a respins, în parte, contestația formulată împotriva măsurilor dispuse la pct. II.7 și II.8 din Decizia nr. 29/2014, menținându-le în sarcina conducerii entității verificate. Măsurile contestate, au fost dispuse în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, prin acestea stabilindu-se în sarcina conducerii entității verificate obligația de a intra în legalitate și de a urmări: acordarea subvențiilor pentru acoperirea tarifelor reduse (50%) la energie electrică destinată consumului casnic, pentru familiile cu domiciliul într-una din localitățile situate pe teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării, cu respectarea prevederilor O.G. nr. 27/1996 și a Normelor date în aplicare; acceptarea la plată a deconturilor lunare în structura stabilită de anexa nr. 5 la normele de aplicare a O.G. nr. 27/1996; o bună gestiune financiară, prin asigurarea legalității în utilizarea fondurilor publice acordate ca subvenții. Totodată, s-a menționat că se vor dispune măsuri pentru extinderea verificărilor asupra deconturilor lunare prezentate la plată, în perioada iulie-decembrie 2013, în vederea identificării și a altor cazuri de subvenții acordate în mod nelegal; angajarea și utilizarea creditelor bugetare în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice, cu privire la efectuarea de plăți în sumă de 106.193,96 lei, pentru utilități, aferente perioadei aprilie - iunie 2013, pentru spațiul din Splaiul ..., perioadă în care entitatea nu a funcționat în acest spațiu. Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 29/2014, așa cum a fost menținută prin Încheierea nr. 94/2014 a Comisiei de soluționare a contestației din cadrul Curții de Conturi a României. Ulterior, prin cererea înregistrată la data de 23 decembrie 2014, A. a formulat cereri de chemare în garanție a următoarelor persoane juridice: SC B. SA, Instituția prefectului Județului Tulcea, com. Crișan, com. Beștepe, com. Nufăru, orașul Tulcea, com. Perdina, com. Maliuc, com. Ceatalchioi, com. Chilia Veche, Orașul Sulina și Orașul Sf. Gheorghe, solicitând ca, în ipoteza respingerii acțiunii sale și menținerea măsurii dispuse la pct. 7 din decizia atacată, să fie obligați chemații în garanție, în solidar, la plata debitului contestat. De asemenea, în cauză s-a depus și o cerere de intervenție principală formulată de SC B. SA prin care aceasta a solicitat „anularea Notei de constatare din 12 mai 2014 precum și a tuturor actelor administrative încheiate ulterior (...)". Instanța de fond analizând cele două cereri incidentale din perspectiva admisibilității lor, prin încheierea de ședință din data de 22 aprilie 2015 a dispus respingerea acestora ca inadmisibile, reținând în esență că nu este întrunită în cauză ipoteza normei legale cuprinsă în art. 61 alin. (2), art. 72 alin. (1) și art. 74 C. proc. civ. Î n ceea ce privește inadmisibilitatea, în principiu, a celor două cereri incidentale formulate, respectiv cererea de intervenție principală formulată de SC B. SA și cererea de chemare în garanție formulată de reclamant, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins aceste cereri. Potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ., "(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (2) Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta". Deci, cererea de intervenție principală este cererea prin care terțul care intervine din proprie inițiativă într-un litigiu ce se poartă între alte părți, pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta. Ca natură juridică, intervenția principală este o veritabilă cerere de chemare în judecată formulată împotriva părților inițiale, deci atât a reclamantului, cât și a pârâtului. Cu alte cuvinte, terțul intervenient ar putea să formuleze aceeași pretenție pe cale principală, declanșând un proces distinct, în care el ar figura ca reclamant, iar părțile din celălalt proces ar fi pârâte. Pornind de la aceste premise, se observă că în cauza de față, între pretenția terților intervenienți și pretenția supusă judecății pe cale principală nu există legătura necesară pentru soluționarea lor în același proces, terții neputând fi prejudiciați în vreun fel de hotărârea ce ar urma să se pronunțe în această pricină. Potrivit art. 72 din N.C.P.C., partea interesată"poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri". Textul de lege invocat mai sus instituie, pe lângă cerința existenței unui proces civil aflat în faza judecății, și alte condiții de admisibilitate, respectiv existența unei legături suficiente între cererea principală și cererea de chemare în garanție, precum și posibilitatea unei cereri în garanție sau despăgubiri. Astfel, în momentul pronunțării admisibilității/ inadmisibilității cererii de chemare în judecată, instanța trebuie să stabilească și dacă terțul introdus în cauză i-ar putea datora celui care a formulat cererea garanție sau despăgubire. De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că SC B. SA nu a dovedit interesul în promovarea cererii de intervenție. Activitatea judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes legitim încălcat. Literatura de specialitate și practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acțiunii ci și pe tot parcursul soluționării unei cauze. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmărește cel ce investește o instanță de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut și actual. Alături de afirmarea unui drept, capacitatea procesuală și calitatea procesuală, una dintre condițiile cumulative de exercițiu ale acțiunii civile este existența unui interes în promovarea cererii de chemare în judecată. Pornind de la aceste premise teoretice, rezultă că interesul, definit ca folosul practic pe care partea îl poate obține prin promovarea acțiunii civile, trebuie să se reflecte într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului. Din această perspectivă, în ceea ce privește interesul SC B. SA de a solicita la rândul său anularea actelor administrative atacate în cauză, Înalta Curte constată că legitimitatea acestuia nu este justificată. Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că SC B. SA nu a dovedit vătămarea unui drept recunoscut de lege sau a unui interes legitim prin actele a căror anulare o solicită, atâta timp cât obligațiile stabilite prin măsurile dispuse prin Decizia nr. 29/2014 nu îi incumbă intervenientei, ci reclamantului. Prin Decizia nr. 29/2014, Curtea de Conturi a României a dispus, în sarcina reclamantului, A., obligația aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate constatate cu ocazia efectuării acțiunii de control. Așa cum rezultă din conținutul măsurilor dispuse prin decizie, acest act administrativ emis de Curtea de Conturi a României nu dă naștere la raporturi juridice între SC B. SA, și pârâtă ci între pârâtă și entitatea verificată, A. Prin actele administrative atacate pe calea acțiunii ce face obiectul prezentului dosar, Curtea de Conturi a României nu a instituit pentru SC B. SA obligația de a restitui sume de bani, astfel încât nu poate fi pusă în discuție existența vreunui prejudiciu cauzat acestei societăți. Prin urmare, identificarea persoanelor răspunzătoare și recuperarea prejudiciului de la acestea intră în obligația recurentului-reclamant. Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în garanție, recurentul-reclamant tinde să transfere în sarcina chemaților în garanție și a instanței propriile obligații impuse de Curtea de Conturi. Curtea de conturi a statuat că recurentului-reclamant, iar nu chemaților în garanție, îi revine în sarcină efectuarea măsurilor dispuse. Or, o atare practică și o atare derobare a recurentului-reclamant de înseși obligațiile impuse prin măsurile dispuse de către Curtea Conturi este vădit inadmisibilă. Prin măsura dispusă la pct. II.7 din decizia atacată s-a stabilit în sarcina recurentului-reclamant obligația de a acorda subvențiile pentru acoperirea tarifelor reduse cu respectarea prevederilor O.G. nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în rezervația Biosferei Delta Dunării, precum și de a extinde verificările în vederea identificării unor cazuri similare, determinarea exactă a prejudiciilor cauzate și întreprinderea demersurilor legale pentru recuperarea lor. Nu pot fi primite ca întemeiate criticile formulate de recurentul - reclamant împotriva hotărârii instanței de fond, întrucât specific actelor de audit ale Curții de Conturi este tocmai impunerea ca entitatea auditată să fie cea care adoptă măsurile necesare în vederea înlăturării neregulilor constatate. Prin cererea de chemare în garanție, cu eludarea oricăror proceduri și competențe specifice, entitatea tinde să transfere această obligație unor terți care nu sunt obligați să pună în executare decizia atacată, privind stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia de la persoanele responsabile de producerea lui. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că nu este admisibil a se transforma, prin chemări în garanție sau intervenții în interes propriu, astfel de acțiuni în contestarea actelor de control, în demersuri judiciare în care instanța de judecată să fie cea care lămurește toate raporturile juridice și aspectele controlate de Curtea de Conturi. Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o încheiere temeinică și legală, pe care o va menține.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs; Pentru considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.