ÎCCJ, decizie (scj.ro #146178)

Cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară. Respingere. Recurs. Inadmisibilitate

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căi de atac prevăzute în legi speciale

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs

Legea nr. 340/2009,

art. 2

În raport cu prevederile art. 2 din Legea nr. 340/2009, dispoziția prin care instanța respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară nu poate fi atacată separat pe calea recursului, calea de atac a recursului exercitată împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene fiind inadmisibilă.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 769 din 20 septembrie 2018

Prin decizia nr. 779/A din 29 iunie 2018 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, a fost respinsă cererea inculpatului A. de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru inițierea procedurii de întrebare preliminară.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru inițierea procedurii de întrebare preliminară, pronunțată prin decizia nr. 779/A din 29 iunie 2018 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală a declarat recurs inculpatul A.

La termenul din data de 20 septembrie 2018, reprezentatul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând decizia atacată, constată următoarele:

Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Acordând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate în dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Conform art. 2 al Legii nr. 340/2009:

„(1)

Instanța de judecată, din oficiu sau la cerere, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

(2) Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecății este obligatorie.

(...)

(5) Încheierea prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății poate fi atacată cu recurs la instanța superioară, în termen de 72 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. Calea de atac se soluționează prin încheiere, în camera de consiliu, fără citarea părților; hotărârea este definitivă.”

Astfel, în raport cu textul legal invocat, rezultă că nu este prevăzută o cale de atac împotriva hotărârii prin care este respinsă solicitarea sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene, Legea nr. 340/2009 deschizând calea recursului numai împotriva încheierii prin care instanța s-a pronunțat asupra suspendării judecății, concomitent sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În acest sens, Curtea Constituțională, în considerentele Deciziei nr. 548/2016, publicată în M. Of nr. 862 din 28 octombrie 2016, a statuat următoarele: „Curtea constată că ipoteza normativă prevăzută de textul criticat este circumscrisă exclusiv măsurii suspendării, fără a se referi și la soluția pe care instanța o pronunță în sensul admiterii, respectiv respingerii cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Desigur că măsura suspendării se dispune/poate fi dispusă numai în situația admiterii cererii de sesizare pentru pronunțarea asupra unei întrebări cu titlu preliminar, însă nu această din urmă soluție pronunțată de instanță este avută în vedere de legiuitor și, în mod evident, nici soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. (...)

(...) Reglementarea distinctă a unei căi de atac împotriva unei categorii de măsuri dispuse de instanța de judecată nu poate fi convertită într-un viciu de neconstituționalitate al reglementării, motivat de faptul că aceeași cale de atac ar trebui să fie prevăzută și în privința altor măsuri pentru care partea interesată are deschisă calea dreptului comun în materie. Altfel spus, nu ne aflăm în prezența unei eventuale omisiuni legislative cu relevanță constituțională care să atragă, potrivit distincțiilor realizate în jurisprudența Curții Constituționale, competența instanței de contencios constituțional de a proceda la corectarea acesteia pe calea controlului de constituționalitate (...), ci a unei opțiuni a legiuitorului ce dă expresie prevederilor art. 129 din Constituție, potrivit cărora

împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii

.

Faptul că legiuitorul a apreciat ca, din considerente vizând celeritatea soluționării cauzelor, să ofere o cale de atac, separat de hotărârea de fond, împotriva măsurilor de suspendare a judecății în situația admiterii cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru pronunțarea asupra unei întrebări cu titlu preliminar, nu poate fi interpretat ca o restrângere/imposibilitate a utilizării căilor de atac prevăzute de dreptul comun în privința încheierilor prin care se dispun alte măsuri, care pot fi atacate odată cu fondul, cu aceeași cale de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii judecătorești prin care cauza a fost soluționată.”

Pe de altă parte, se observă că decizia nr. 779/A din 29 iunie 2018 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, prin care, printre altele, a fost respinsă cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru inițierea procedurii de întrebare preliminară, a fost pronunțată în calea de atac a apelului.

Față de aspectele prezentate mai sus și în raport cu dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că inculpatul A. a promovat o cale de atac inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării unei căi de atac, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 779/A din 29 iunie 2018 a Curții de Apel Timișoara, Secția penală, în ceea ce privește dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru inițierea procedurii de întrebare preliminară.