ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra admisibilității căii de atac de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 894/A din 13 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 1948 din 12.04.2018 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2018.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a reținut, în esență, următoarele:

În argumentarea soluției dispuse, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Timișoara a reținut că, prin ordonanța nr. 5007/P/2016 din 29.09.2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunile de șantaj, furt și abuz de încredere, prev. de art. 207 alin. (1), art. 228 alin. (1) și art. 238 C. pen., reclamate de petentul A.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petentul, calea de atac fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara, la data de 23.01.2018, sub nr. x/2018.

În argumentarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că, în iunie 2015, a încheiat un contract individual de munca cu pârâta S.C. B. S.R.L., pe durată nedeterminată. Conform dispozițiilor generale ale contractului individual de muncă, petentul beneficia de un drept salarial în cuantum de 1500 RON net, pentru un program de lucru normal de 8 ore/zi.

A mai arătat că, în luna mai 2016, a transmis societății o notificare scrisă prin care a solicitat încetarea contractului de muncă și plata integrală a drepturilor salariale cuvenite, motivul principal fiind întârzierea plății salariului și a drepturilor cuvenite pentru orele suplimentare și de noapte lucrate. Pârâta a interpretat greșit cererea sa, apreciind-o ca cerere de demisie.

Totodată, petentul a susținut că, în perioada în care a lucrat pentru societatea reclamată, a încasat o singură dată suma de 1500 RON net, neștiind însă foarte clar ce reprezintă, dat fiind faptul că a avut cu pârâta și alt gen de raporturi în afara prevederilor contractului individual de muncă. Ca urmare, pârâta a încălcat grav dispozițiile legale în materie, făcându-se vinovată de săvârșirea infracțiunilor reclamate.

În consecință, a solicitat admiterea plângerii, desființarea ordonanței atacate și începerea urmăririi penale față de societatea pârâtă, cu consecința obligării acesteia la achitarea drepturilor salariale restante, a daunelor morale solicitate și a penalităților de întârziere aferente acestor sume.

Analizând ordonanța atacată prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Timișoara a apreciat neîntemeiată plângererea formulată de petent, reținând, cu titlu preliminar, că, raportat la complexitatea și la împrejurările cauzei și a faptelor reclamate, organele de cercetare au administrat suficiente probe în vederea respectării principiului aflării adevărului judiciar.

Pe fondul plângerii, judecătorul de cameră preliminară a notat, în esență, că faptele ilicite reclamate de petentul A., respectiv neplata drepturilor salariale de către societatea reclamată, nu sunt de natură penală, ci constituie, potrivit Codului muncii, cel mult, contravenții.

A mai reținut că, în vederea valorificării drepturilor sale născute din raporturile contractuale cu societatea pârâtă, petentul are la dispoziție o acțiune în pretenții pe care o poate formula în fața instanței civile, finalitatea urmărită de petent - recuperarea drepturilor salariale cuvenite - neputând fi atinsă prin demersul judiciar exercitat.

În considerarea argumentelor prezentate, apreciind ordonanța de clasare atacată ca fiind temeinică și legală, judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Timișoara a respins plângerea petentului, ca neîntemeiată.

Analizând calea de atac cu care a fost învestită, Curtea de Apel Timișoara a constatat că aceasta a fost exercitată împotriva unei hotărâri care, potrivit art. 341 alin. (8) C. proc. pen., este definitivă, iar potrivit art. 408 C. proc. pen., nu este susceptibilă a fi atacată cu apel.

Ca urmare, apreciind întemeiată excepția inadmisibilității căii de atac, pusă în discuție, din oficiu, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul formulat de petent, ca inadmisibil.

******

Împotriva acestei decizii, la data de 16 octombrie 2018, a formulat "contestație" petentul A.

Calea de atac, transmisă inițial Înaltei Curți de Casație și Justiție și retransmisă ulterior, pe cale administrativă, în temeiul art. 136 alin. (4) din R.O.I., Curții de Apel Timișora, a fost înregistrată pe rolul secției penale a instanței supreme, ca " apel", la data de 13.11.2018, sub nr. x/2018, fiind repartizată aleatoriu completului C10.

La termenul fixat în cauză, 14 decembrie 2018, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac ce formează obiectul cauzei, arătând că aceasta a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea căii de atac exercitate de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 894/A din 13 septembrie 2018, prin care, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea de Apel Timișoara, secția penală a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de aceeași parte împotriva încheierii penale nr. 1948 din 12.04.2018, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.

Nemulțumit de soluția definitivă dispusă de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2018, în procedura prev. de art. 341 C. proc. pen., petentul A. a formulat apel împotriva acestei hotărâri, cale de atac care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin decizia penală definitivă nr. 894/A din 13 septembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Tinzând la reluarea controlului jurisdicțional, petentul A. a contestat și această ultimă hotărâre definitivă, demers judiciar lipsit de fundament legal și care face obiectul cauzei pendinte.

Or, potrivit reglementării date prin C. proc. pen., în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi exercitate nelimitat, ci numai în cadrul și în condițiile expres prevăzute de lege.

Pentru argumentele prezentate, constatând că în speță petentul A. a formulat cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de reformare, Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, dispunând, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea părții la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 894/A din 13 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2018.