ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 486/2018

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 337/PI/ C. pen. din data de 10 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea petentului A. de sesizare a Curții Constituționale.

În temeiul art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare nr. 68/P/2017 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în 11.12.2017, menținută prin ordonanța nr. 46/II/2/2018 dată de procurorul general al aceluiași parchet în 16.02.2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că petentul A. a formulat plângere împotriva ordonanței de clasare nr. 68/P/2017 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în 11.12.2017, menținută prin ordonanța nr. 46/II/2/2018 din 16.02.2018 a procurorului general al aceluiași parchet.

La termenul din 10.05.2018, petentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) teza finală C. proc. pen. apreciind că se încalcă dreptul la un proces echitabil, fiind în contradicție cu dispozițiile art. 21 alin. (2) și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României, susținând că deși are dreptul de a formula plângere împotriva ordonanței de clasare, nu poate critica legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, calea de atac fiind lipsită de conținut. Totodată, a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 117 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. prin utilizarea expresiei "ascendenți și descendenți în linie directă", existând o diferență terminologică față de C. civ. potrivit căruia ascendența sau descendența poate fi în linie dreaptă sau colaterală, iar neconstituționalitate ar exista "sub aspectul discriminării infralegistice, prin norme conflictuale care subminează caracterul unitar, simfonic, al legislației privind terminologia expusă".

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, s-a reținut că petentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la următoarele texte legale:

- art. 341 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen.:

"Dacă în cauză a fost pusă în mișcare acțiunea penală, petentul și intimații pot formula cereri și ridica excepții și cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale."

- art. 117 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.:

"Au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane: a) soțul, ascendenții și descendenții în linie directă, precum și frații și surorile suspectului sau inculpatului".

Judecătorul de cameră preliminară a reținut că potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992:

"Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia". De asemenea, s-a considerat că dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reglementează procedura ce trebuie urmată de instanța de judecată sesizată cu o cerere prin care se invocă o excepție de neconstituționalitate.

În acest context, s-a precizat că acest text legal abilitează instanța de judecată să verifice îndeplinirea condițiilor prealabile sesizării Curții Constituționale, reglementate de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora: excepția trebuie să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia; să fie ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă; să nu vizeze dispoziții constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

S-a menționat că regimul juridic al excepției de neconstituționalitate este diferit de regimul excepțiilor de procedură, de drept comun, nefiind posibilă sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea unor excepții de procedură de drept comun ori pentru interpretarea legii, toate acestea fiind de competența instanțelor de drept comun. Pe de altă parte, s-a considerat că este necesară o minimă justificare a pretinselor contradicții între textul legii și textul Constituției, în lipsa acesteia, demersul sesizării Curții Constituționale putând căpăta aspect formal. Cu privire la condiția care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei, s-a statuat că această condiție nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. În practica constantă a instanțelor naționale s-a apreciat că norma pretins neconstituțională trebuie să aibă astfel un impact decisiv asupra soluției pe care o va lua instanța cu privire la fondul cauzei deduse judecății.

Referitor la condiția incidenței în cauză a dispozițiilor art. 341 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., petentul a apreciat că este justificată prin prisma faptului că a înțeles să invoce excepția nulității relative a unor acte procesuale și mijloace de probă. În acest context, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, în pofida unei ample argumentări, în realitate, excepțiile de nulitatea relativă se reduc la invocarea unor erori materiale din conținutul actelor procedurale (în loc de "constatare" se menționează "expertiză"), respectiv la contestarea veridicității susținerilor martorilor audiați. Totodată, s-a apreciat că existența unui caz de incompatibilitate a procurorului nu ar afecta ordonanța de desemnare a acestuia pentru instrumentarea dosarului, ci însăși soluția dată. Or, așa cum se prevede în art. 341 alin. (5) și alin. (6) lit. b) C. proc. pen., ordonanța de clasare este supusă controlului judecătorului de cameră preliminară care o poate desființa atunci când constată nelegalitatea sau netemeinicia acesteia.

S-a reținut că un alt argument adus de către petent care vizează fondul plângerii și s-a solicitat a fi analizat și din perspectiva îndeplinirii condițiilor pentru sesizarea Curții Constituționale cu privire la art. 341 alin. (2) teza finală C. proc. pen. este cel al contestării raportului de constatare criminalistică. Sub acest aspect, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, în realitate, nu se invocă o nelegalitate a acestuia, ci se susține necesitatea efectuării unei expertize de specialitate, aspect ce poate fi analizat independent de reglementarea din art. 341 alin. (2) teza finală C. proc. pen. De asemenea, s-a observat că adresa prin care se comunică petentului modul de soluționare a plângerii de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este un act de comunicare în sensul art. 264 C. proc. pen. și nu un act dintre cele ce se includ în dispozițiile art. 341 alin. (2) teza finală C. proc. pen.

Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) teza finală C. proc. pen. este inadmisibilă întrucât nu are legătură cu soluționarea plângerii în speță.

Cu privire la sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 117 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a constatat că, deși au fost indicate articole din Constituția României, nu se indică o încălcare concretă a acestora. Mai mult, s-a apreciat că, în cauză nu s-a efectuat o urmărire penală "in personam" și nu există suspect sau inculpat. Prin urmare, și sub aspectul criticării art. 117 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a considerat că cererea de sesizare a Curții Constituționale apare ca fiind inadmisibilă.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, judecătorul de cameră preliminară a reținut că, prin ordonanța nr. 68/P/2017 din 11.12.2017 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus clasarea cauzei privind plângerea penală formulată de petentul A. împotriva intimatelor B. și C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen.

În motivarea ordonanței s-a reținut că A. a susținut că B. s-a folosit de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 12.11.2003 de BNP C., iar la rubrica vânzător semnătura nu a fost efectuată de D., indicând ca autori ai falsului pe B. și notarul public C.. În acest context, petentul A. a formulat plângere împotriva intimatei B. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și înșelăciune, iar împotriva notarului public sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu. S-a mai arătat că, în ce privește infracțiunea de fals intelectual a intervenit prescripția, prin ordonanța 615/P/2016 dispunându-se clasarea sub acest aspect și, totodată, disjungerea cauzei privind infracțiunea de uz de fals constând în folosirea de către B. a înscrisului falsificat pentru înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară și în timpul procesului civil înregistrat sub nr. x/220/2014.

S-a mai reținut din actele de urmărire penală efectuate în cauză, că procurorul a procedat la audierea martorei C., care a declarat că au fost îndeplinite condițiile legale pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare între B. și mama acesteia D.. De asemenea, s-a arătat că a fost audiată și B. la data de 03.08.2017, reținându-se că mama acesteia a insistat să meargă la un notar public pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul din Deta, fapt ce s-a și întâmplat, actul fiind semnat de vânzătoare în spital în prezența notarului public. Referitor la fratele său A., B. a menționat că acesta se afla în străinătate și ținea legătura telefonic și foarte rar cu mama acestora.

S-a mai reținut că, în cauză, a fost efectuată constatarea criminalistică grafoscopică nr. 178270 din 06.11.2017 prin care nu s-a putut stabili dacă semnătura contestată, existentă la rubrica "semnătură" de pe contractul de vânzare-cumpărare încheiat între D. și B., autentificat sub nr. x din 12.11.2013, a fost sau nu executată de D. Astfel, față de această concluzie s-a constatat că în cauză este incident cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

S-a constatat că ordonanța atacată a fost menținută prin ordonanța nr. 46/II/2/2018 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în 16.02.2018.

Deopotrivă, s-a constatat că petentul A. a susținut că în cauză procurorul care a dat ordonanța contestată era incompatibil fiind cel care a emis și ordonanța nr. 615/P/2016 din 13.01.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și astfel a considerat a fi incidente dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. e) teza I C. proc. pen.

Prin ordonanța nr. 615/P/2016 din 13.01.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 321 C. pen. și disjungerea cauzei în ceea ce privește infracțiunea de uz de fals prev. de art. 323 C. pen.

Judecătorul de cameră preliminară a considerat că potrivit art. 65 alin. (1) C. proc. pen.:

"Dispozițiile art. 64 alin. (1) lit. a)-d) și f) se aplică procurorului și organului de cercetare penală", prin urmare, cazul de incompatibilitate invocat de petent nu este aplicabil procurorului.

Pe fondul cauzei, judecătorul de cameră preliminară a constatat că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 12.11.2003 de BNP C., defuncta D. a vândut intimatei B., fiica acesteia, imobilul situat în Deta, str. x nr. 9, jud. Timiș. S-a precizat că raportul de constatare criminalistică nr. x din 06.11.2017 întocmit de IPJ Timiș - Serviciul Criminalistic a concluzionat că nu se poate stabili dacă semnătura în litigiu a fost sau nu executată de numita D. datorită insuficienței cantitative a semnăturilor în litigiu, respectiv model de comparație, apreciindu-se că pot exista două variante ipotetice:

"Prima variantă presupune ca semnătura considerată în litigiu să fi fost executată chiar de numita D. la o distanță temporară de aproximativ trei ani de zile, timp în care actul scriptural să sufere anumite modificări cauzate de degradarea fizică a persoanei în cauză, care să conducă la o exprimare grafică diferită, păstrând doar în partea de debut un grafism literal. A doua variantă ipotetică se referă la posibilitatea contrafacerii semnăturii titularului din fantezie, la voia întâmplării, ținând cont de numele titularului prin păstrarea majusculei "S" în debut, cu multe rețineri, reluări și suprapuneri ale traseelor grafice, tremurături și opriri, reflectând o oarecare nesiguranță și artificialitate a execuției grafice".

Referitor la solicitarea petentului de completare a urmăririi penale cu o expertiză medico-legală privind discernământul vânzătoarei D. la data încheierii contractului, s-a considerat că în condițiile în care pentru infracțiunea de fals intelectual s-a dispus o soluție de clasare în alt dosar, iar în speță se contestă semnătura defunctei și nu capacitatea psihică a acesteia, o asemenea expertiză nu ar conduce la lămurirea cauzei.

Împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României din cuprinsul încheierii penale nr. 337/PI/CP din data de 10 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a formulat recurs petentul A.

În susținerea recursului, s-a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1997 în privința excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (2) teza a II-a și art. 117 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., recurentul apreciind că i se încalcă dreptul la un proces echitabil sub aspectul egalității de arme prev. de art. 21 alin. (3) și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României, dar și prevederile art. 53 alin. (1), art. 4 alin. (1), art. 124 alin. (8) și art. 21 din Constituția României

Pe cale de consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a încheierii judecătorului de cameră preliminară și sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea celor două excepții de neconstituționalitate invocate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 21.05.2018 sub nr. x/59/2018 având termen de soluționare la data de 23 mai 2018.

Examinând dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (1) teza a II-a și art. 117 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Așadar, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, se observă că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În ceea ce privește primele trei condiții, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv excepția a fost invocată de petentul A. într-un dosar având ca obiect plângerea formulată împotriva ordonanței de clasare aflat pe rolul Curții de Apel Timișoara. Apoi, s-a invocat neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare, respectiv art. 341 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen. (referitor la posibilitatea invocării cererilor și excepțiilor în procedura de cameră preliminară cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale) și art. 117 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. (vizând dreptul de refuz de a da declarații în calitate de martor a ascendenților sau descendenților în linie directă, a fraților și surorilor suspectului sau inculpatului), iar textele de lege criticate nu au fost declarate neconstituționale prin decizii anterioare ale Curții Constituționale.

Referitor la condiția privind legătura normelor legale ce fac obiectul excepțiilor cu soluționarea cauzei, Înalta Curte reține că, pentru a fi admisibilă și a trimite cererea de sesizare la Curtea Constituțională, dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să fie de natură să producă un efect real, concret, asupra soluției ce urmează a se pronunța în cauză.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Examenul legăturii cu cauza nu se face doar formal, în funcție de stadiul procedurii, ci în mod concret, prin raportare la interesul specific al celui ce invocă excepția, înrâurirea pe care dispoziția legală o are în speță și incidența prevederilor a căror constituționalitate se contestă, deci influența asupra soluționării cauzei.

În mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

În cauză, deși petentul a indicat dispozițiile legale considerate neconstituționale în raport cu norme din Constituție în vederea evaluării corespondenței dintre normele pretins încălcate și prevederile constituționale, aspectele invocate de petent în susținerea recursului nu au o legătură cu soluția ce poate fi pronunțată în cauză, existența unei legături formale nefiind suficientă pentru sesizarea instanței de contencios constituțional.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței, în fața căreia se invocă excepția, posibilitatea examinării constituționalității propriu-zise a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.

Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederilor atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unor aspecte de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepțiilor invocate, ci numai asupra admisibilității acestora.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 337/PI/CP din data de 10 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 130 lei va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 337/PI/ C. pen. din data de 10 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 130 lei rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2018.