ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 12 martie 2025
Asupra contestației de față;
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 23/PI din data de 5 februarie 2025, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A., împotriva referatului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, nr. 619/VIII/1/2024 din data de 20.12.2024.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 30 RON fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către de stat.
Pentru a dispuse astfel, în esență, s-a reținut că petentul A. a formulat o plângere prin care a solicitat judecătorului de cameră preliminară să solicite Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu fără a încălca prevederile legale sau să efectueze cercetarea judecătorească.
În motivarea plângerii, petentul a susținut că referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, nr. 619/VIII/2024 din data de 20.12.2024 este un act fals și abuziv, arătând că la data de 20 noiembrie 2024 a înaintat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara o plângere penală împotriva doamnelor procuror B. și C., pentru infracțiunile comise în efectuarea urmăririi penale, în dosarul nr. x/2023.
Petentul a mai arătat că procurorul general a tratat cu superficialitate plângerile sale neînțelegând prevederilor art. 270 C. proc. pen.. În susținerea acestei afirmații a arătat că, comunicarea cu nr. 619/VIII/1/2024 este dată în data de 20.12.2024 și prezentată la oficiul poștal, la data de 31.12.2024.
Pentru dovedirea infracțiunilor comise de cele două procuroare, în exercitarea atribuțiilor de serviciu a atașat plângerii xerocopia plângerii penale din data de 20 noiembrie 2024, pentru a se constata încălcarea prevederilor art. 338 C. proc. pen., respectiv nerespectarea disp. art. 268 C. proc. pen.
Petentul a mai arătat că, întrucât Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nu și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu a solicitat ca Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara să-și exercite atribuțiile de serviciu fără a-și încălca prevederile legale sau acesta să efectueze cercetarea judecătorească.
Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul de cameră preliminară a reținut că obiectul plângerii împotriva soluției conform art. 340 alin. (1) C. proc. pen. îl formează o soluție de clasare dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu. Sunt supuse controlului judecătorului de cameră preliminară soluțiile de clasare, nu și alte dispoziții sau acte ale organelor de urmărire penală.
Prin urmare, s-a apreciat că nu poate analiza în această procedură plângerea împotriva referatului procurorului nr. 619/VIII/1/2024 din data 20.12.2024 prin care se aduce la cunoștința petentului faptul că nu se impune înregistrarea sesizării sale în registrul unic de evidență a activității de urmărire penală și de supraveghere a acesteia.
Împotriva încheierii penale nr. 23/PI din data de 5 februarie 2025, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2025 a formulat contestație petentul A..
La data de 19 februarie 2025, dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, când s-a stabilit termen de soluționare la data de 12 martie 2025.
Examinând contestația formulată în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu dispozițiile legale în materie, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Obiectul prezentei căi de atac îl constituie încheierea penală nr. 23/PI din data de 5 februarie 2025, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2025, prin care s-a respins, ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A., împotriva referatului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, nr. 619/VIII/1/2024 din data de 20.12.2024.
Potrivit art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., în cauzele în care nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune respingerea plângerii, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată.
Conform dispozițiilor art. 341 alin. (8) C. proc. pen., încheierea prin care s-a pronunțat soluția de respingere a plângerii, prevăzută de alin. (6) al aceluiași text de lege, este definitivă.
Prin urmare, conform dispozițiilor legale precitate, se constată că, petentul A. a declarat o cale de atac împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare, astfel că, prin promovarea acesteia, petentul a încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Prin urmare, petentului A. nu îi este recunoscută calea de atac împotriva încheierii penale nr. 23/PI din data de 5 februarie 2025, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2025, întrucât aceasta a fost formulată împotriva unei încheieri definitive.
Pentru aceste considerente, în baza art. 341 alin. (8) C. proc. pen., coroborat cu art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 23/PI din data de 5 februarie 2025, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2025.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva încheierii penale nr. 23/PI din data de 5 februarie 2025, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2025.
Obligă contestatorul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 12 martie 2025.