ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 538/2017

Decizia nr. 538/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Timișoara; secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. Sânnicolau Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea

Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, încheiat la data de 16 noiembrie 2015, înregistrat la autoritatea pârâtă din 16 noiembrie 2015, și a Deciziei nr. 42 din 25 ianuarie 2016, de soluționare a contestației formulate împotriva procesului-verbal.

Distinct de acțiune, reclamanta a formulat și cerere de chemare în garanție a SC C. SA și SC D. SA, solicitând obligarea chematelor în garanție, în solidar, la plata sumei de 1.297.543,40 lei și la repararea întregului prejudiciu adus acesteia, rezultat din Decizia nr. 42 din 25 ianuarie 2016 de soluționare a contestației împotriva procesului-verbal atacat.

Prin Încheierea din data de 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă împotriva SC C. SA și SC D. SA, reținând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 72 C. proc. civ., având în vedere obiectul acțiunii deduse judecății, respectiv anularea unor acte administrative emise de pârâtă, în discuție fiind pusă legalitatea și temeinicia actelor contestate.

Împotriva acestei încheieri, în baza art. 64 alin. (4) și art. 74 C. proc. civ., a declarat apel reclamanta A. Orașul Sânnicolau Mare.

În raport cu calea de atac exercitată de reclamantă, se constată că întrucât calea de atac a apelului este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ, cauzele având ca obiect cereri de apel formulate în temeiul dispozițiilor Codului de procedură civilă împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel, ca instanțe de contencios administrativ, se califică și vor fi înregistrate ca cereri de recurs.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că are calitatea de beneficiar în cadrul Contractului de finanțare din 07 iulie 2011, iar între aceasta și

SC C. SA, în calitate de executant s-a încheiat Contractul de

achiziție din 11 octombrie 2011 în temeiul căruia executantul s-a obligat să execute o serie de lucrări, iar SC D. SA a avut calitatea de diriginte de șantier, având obligația de a supraveghea execuția acestor lucrări.

A arătat că a formulat cerere de chemare în garanție a celor două societăți, pentru situația în care va cădea în pretenții în ce privește consecințele actelor administrative contestate și va fi obligată la acoperirea creanței bugetare stabilite în sarcina sa în sumă de 1.297.543,40 lei.

În opinia sa, în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 72 C. proc. civ.

, întrucât a justificat interesul în formularea respectivei cereri și faptul că cele două chemate în garanție sunt răspunzătoare pentru prejudicierea bugetului unității reclamante cu sumele menționate în decizia atacată prin cererea principală, ca urmare a neexecutării obligațiilor care le reveneau.

Or, scopul edictat de legiuitor prin dispozițiile art. 72 C. proc. civ. este acela de a se identifica, încă din această etapă procesuală, persoanele responsabile de producerea pretinsului prejudiciu și de a se stabili obligația de suportare a acestuia în sarcina lor.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea căii de atac așa cum a fost formulată.

4.1. Prin întâmpinare, intimata-chemată în garanție SC D. SA a solicitat respingerea căii de atac exercitate, arătând că acțiunea introductivă vizează un raport de drept administrativ între reclamantă și pârât, solicitându-se anularea unor acte administrative încheiate de către aceasta din urmă.

Intimata a susținut că reclamanta a invocat împotriva societății veritabile pretenții civile ce decurg dintr-un contract comercial, caz în care cererea de chemare în garanție îmbracă forma unei veritabile acțiuni în pretenții, fapt ce ar atrage competența de soluționare a instanței comerciale, nicidecum a instanței de contencios administrativ și fiscal.

În aceeași ordine de idei, a arătat că prejudiciul invocat de reclamantă împotriva societății nu poate fi pus în discuție în prezenta cauză, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate ale unei cereri de chemare în garanție prin care se invocă pretenții civile.

Totodată, a arătat că în cadrul unui proces având ca obiect anularea unui act administrativ nu pot fi invocate asupra terților pretenții rezultate din raporturi de drept civil.

4.2. Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata-chemată în garanție SC C. SA, prin lichidator judiciar SC E. SPRL Arad, a solicitat respingerea căii de atac.

În esență, intimata a susținut că și în ipoteza în care cauza s-ar finaliza printr-o soluție nefavorabilă recurentei, nu ar constitui titlu executoriu ci, dimpotrivă, trebuie identificat un eventual prejudiciu produs de societate și ulterior pornită o acțiune prin care să se pretinde realizarea pretențiilor respective.

În fine, a susținut că, în condițiile în care s-ar aprecia că cererea de chemare în garanție este admisibilă, sunt incidente prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 care impun suspendarea litigiilor demarate împotriva debitoarei falite.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului;

a apărărilor formulate de intimați și în temeiul art. 64 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cererea de recurs îndeplinește cerințele de formă prevăzute în art. 486 alin. (1) lit. a) și c) C. proc. civ. și a fost formulată în termenul prevăzut de art. 64 alin. (4) C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate criticile formulate, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., încheierea atacată fiind pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 72 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd:

,,Partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri”.

Obiectul cererii principale deduse judecății îl constituie actele administrative întocmite de autoritățile competente potrivit O.U.G. nr. 66/2011, respectiv procesul verbal, prin care s-a stabilit o creanță bugetară în sarcina reclamantei în sumă de 1.297.543,40 lei, și decizia de soluționare a contestației formulate împotriva respectivului proces-verbal.

Procedura de contestare a actelor administrative emise potrivit O.U.G. nr. 66/2011, în cazul în care se stabilesc sume neeligibile sau de plată, în condițiile în care acestea au fost încasate, este reglementată de acest act normativ, care însă nu prevede posibilitatea acțiunii în despăgubiri sau pentru eventuala garanție ce ar rezulta din încheierea contractului de finanțare între autoritatea contractantă (beneficiar al finanțării) și cel care a executat contractul.

Prin urmare, nu sunt admisibile cererile de chemare în garanție în procedura de contestare a actelor administrative potrivit O.U.G. nr. 66/2011, în care părți figurează beneficiarul și autoritatea contractantă.

La analiza admisibilității unei cereri de chemare în garanție se verifică și existența unei legături între cererea principală și cererea de chemare în garanție, în sensul că trebuie să fie o legătură de dependență și de subordonare între cele două cereri, așa încât soluția ce se va da cu privire la cererea principală să poată influența soluția ce se va pronunța asupra cererii de chemare în garanție, ceea ce în cauză nu s-a dovedit.

În consecință, intimatele chemate în garanție de către recurentă nu sunt părți în contractul care a dat naștere la raporturile juridice supuse examinării în litigiul principal, iar solicitarea recurentei-reclamante de a fi despăgubită de către acești terți, în eventualitatea în care ar cădea în pretenții în urma soluționării acțiunii formulate, excede limitelor controlului judecătoresc ce se exercită în cauza de față, raportat la obiectul acțiunii principale.

Conchizând, Înalta Curte constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, prima instanță, prin hotărârea atacată, în raport cu circumstanțele de fapt ale litigiului, a realizat o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept aplicabile.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 64 alin(4) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. Sânnicolau Mare împotriva Încheierii din 15 noiembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2017.