ÎCCJ, decizie (scj.ro #82443)

Indemnizația lunară cuvenită salariatei în perioada concediului

de îngrijire a copilului. Criterii de stabilire a indemnizației

Cuprins

pe materii

: Dreptul muncii. Drepturi de asigurări sociale.

Indemnizație lunară în perioada concediului de îngrijire a copilului

Index

alfabetic

: Dreptul muncii. Drepturi de asigurări sociale

- Indemnizație  în perioada concediului pentru creșterea copilului

- Concediu pentru creșterea copilului. Indemnizația lunară

Legea nr. 120/1997

Indemnizație cuvenită salariatei în perioada concediului pentru

creșterea copilului se stabilește periodic  în  raport cu salariul de

bază și sporurile  prevăzute de lege, existente la data fiecărei plăți

pentru funcția celui aflat în concediu și, deci, nu rămâne la nivelul

stabilit  în baza drepturilor salariale de la data cererii de concediu.

I.C.C.J., secția civilă și de

proprietate intelectuală,

decizia

nr.  2715 din 6 aprilie 2004

Prin decizia nr. 106 din  28.IX.2001  conducătorul unității

bugetare  a imputat reclamantei J.M. suma de 16.888.768 lei, cu titlu de

îndemnizație de asigurări sociale pentru îngrijirea copilului în vârstă de până

la 2 ani, calculată nelegal la salariul majorat ulterior intrării în

concediu.

Prin sentința civilă nr. 306 din 11.VI.2002 Tribunalul Mureș a fost

anulată decizia de imputare, soluție confirmată, irevocabil, prin decizia

civilă nr. 797 din 10.X.2002 a Curții de Apel Tg. Mureș, reținându-se, în

esență, că:

-

prevederile H.C.M. nr. 880/1965 nu sunt aplicabile în speță,

-

concediile pentru îngrijirea copilului fac obiectul distinct al

altor

reglementări, iar

- contestatoarea beneficiază lunar de indemnizația de concediu pentru

îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, calculată la salariul de bază

lunar majorat al funcției respective.

În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. – în vigoare la data pronunțării

hotărârilor sus-menționate – procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare susținând că

reclamanta putea beneficia de o indemnizație stabilită în raport cu

salariul  de bază avut la data cererii de concediu, conform prevederilor

din art. 21 (1) al H.C.M. nr. 880/1965, Legii nr. 49/1992 și Legea nr.

120/1997, iar nu de o indemnizație stabilită, lunar, în baza salariului majorat

ulterior.

Recursul în anulare nu este fondat.

Dreptul la îndemnizație

este reglementat prin legea nr. 120/1997, care prevede:

- „concediul plătit pentru

îngrijirea copilului se acordă, la cerere, în continuarea concediului pentru

sarcină și lehuzie sau oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de

2 ani (art. 2)”, fiind

- „ ... de o îndemnizație

reprezentând 85% din salariul de bază și celelalte venituri salariale,

respectiv din venitul de asigurare”.

Textul stabilește natura

dreptului și limitele de exercitare, fixând nivelul indemnizației de 85% din

„salariul de bază și celelalte venituri salariale”, fără, însă, a da o altă

definiție salariului de bază sau a indica alte criterii ori elemente de

recalculare.

Dispozițiile acestei

legi nu conțin norme de trimitere sau alte norme pe baza cărora să se emită

acte normative de aplicare – norme metodologice aprobate prin hotărâri de

guvern sau prin ordine ministeriale.

Dar, așa cum se relevă și în

recursul în anulare, Legea nr. 120/1997 nu trimite la H.C.M. nr. 880/1965,

pentru a se putea conchide că ea completează acest act normativ inferior și a

considera, cum eronat se susține, că indemnizația reglementată, ca un drept

nou, prin art. 2-3 din lege, este aceeași ca și cea din art. 21 al H.C.M. nr.

880/1965.

Or, dispoziția din art. 21

alin. 7 din H.C.M. 880/1965 nu se aplică decât în cazul „ajutoarelor

recalculate pe baza salariilor tarifare majorate”, în caz de incapacitate

temporară de muncă.

Întreaga construcție

din recursul în anulare se axează pe faptul că posibilitatea de recalculare a

îndemnizației nu este expres prevăzută în legea nr. 120/1997 iar, de pe altă

parte, recalcularea nu este posibilă decât în cazul prevăzut de art. 21 (7) al

H.C.M. nr. 880/1965, la care se raportează toate celelalte considerente din

motivare.

Evident că nu poate primi o

asemenea forță legală o hotărâre de guvern adoptată în urmă cu peste 30 de ani,

în baza și în executarea unei alte legi speciale.

De aceea, ea nu poate

constitui un criteriu de referință ori un mod de interpretare a noii legi,

încălcându-se principiul ierarhiei legislative și al supremației legii.

Nu poate fi primit

argumentul relativ la inadmisibilitatea corelării acestei indemnizații cu baza

sa de calcul, privită, în dinamica majorărilor de salariu, pe durata

concediului de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani.

Salariata, pe durata

concediului, nu-și pierde calitatea de „personal” care-i conferă drepturile

specifice, între care și cel stabilit prin art. 2-3 din legea nr. 120/1997

vizând „salariul de bază” la care se calculează indemnizația.

Scopul și obiectul

indemnizației privește îngrijirea copilului, deci, are ca finalitate interesul

mamei și ocrotirea interesului superior al copilului în vârstă de până la 2

ani, astfel că nu i se poate aplica normei incidente o interpretare restrictivă,

contrară scopului reglementării.

În timp ce personalul aflat

în exercițiul funcției, în mod efectiv, beneficiază de majorarea salariului de

bază sau a indemnizației lunare   nici o normă specială nu interzice

aplicarea dispoziției legale de majorare și personalului aflat în funcție, dar,

care se află, temporar, în concediul special pentru care are dreptul la o

indemnizație calculată la salariul său de bază, ceea ce ar fi și contrar

principiului echității.

Așadar, salariatul aflat în concediul

pentru îngrijirea copilului beneficiază, ca și celălalt personal, de majorarea

salariului de bază ori a indemnizației lunare, iar, la aceasta, se

recalculează, în consecință, indemnizația specială cuvenită pe perioada

concediului, astfel încât, recursul în anulare a fost respins ca nefondat.