ÎCCJ, decizie (scj.ro #82443)

Indemnizația lunară cuvenită salariatei în perioada concediului de îngrijire a copilului. Criterii de stabilire a indemnizației Cuprins pe materii : Dreptul muncii. Drepturi de asigurări sociale. Indemnizație lunară în perioada concediului de îngrijire a copilului Index alfabetic : Dreptul muncii. Drepturi de asigurări sociale - Indemnizație în perioada concediului pentru creșterea copilului - Concediu pentru creșterea copilului. Indemnizația lunară Legea nr. 120/1997 Indemnizație cuvenită salariatei în perioada concediului pentru creșterea copilului se stabilește periodic în raport cu salariul de bază și sporurile prevăzute de lege, existente la data fiecărei plăți pentru funcția celui aflat în concediu și, deci, nu rămâne la nivelul stabilit în baza drepturilor salariale de la data cererii de concediu.

I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2715 din 6 aprilie 2004 Prin decizia nr. 106 din 28.IX.2001 conducătorul unității bugetare a imputat reclamantei J.M. suma de 16.888.768 lei, cu titlu de îndemnizație de asigurări sociale pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, calculată nelegal la salariul majorat ulterior intrării în concediu. Prin sentința civilă nr. 306 din 11.VI.2002 Tribunalul Mureș a fost anulată decizia de imputare, soluție confirmată, irevocabil, prin decizia civilă nr. 797 din 10.X.2002 a Curții de Apel Tg. Mureș, reținându-se, în esență, că: - prevederile H.C.M. nr. 880/1965 nu sunt aplicabile în speță, - concediile pentru îngrijirea copilului fac obiectul distinct al altor reglementări, iar - contestatoarea beneficiază lunar de indemnizația de concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, calculată la salariul de bază lunar majorat al funcției respective.

În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. – în vigoare la data pronunțării hotărârilor sus-menționate – procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare susținând că reclamanta putea beneficia de o indemnizație stabilită în raport cu salariul de bază avut la data cererii de concediu, conform prevederilor din art. 21 (1) al H.C.M. nr. 880/1965, Legii nr. 49/1992 și Legea nr. 120/1997, iar nu de o indemnizație stabilită, lunar, în baza salariului majorat ulterior. Recursul în anulare nu este fondat.

Dreptul la îndemnizație este reglementat prin legea nr. 120/1997, care prevede: - „concediul plătit pentru îngrijirea copilului se acordă, la cerere, în continuarea concediului pentru sarcină și lehuzie sau oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani (art. 2)”, fiind - „ ... de o îndemnizație reprezentând 85% din salariul de bază și celelalte venituri salariale, respectiv din venitul de asigurare”. Textul stabilește natura dreptului și limitele de exercitare, fixând nivelul indemnizației de 85% din „salariul de bază și celelalte venituri salariale”, fără, însă, a da o altă definiție salariului de bază sau a indica alte criterii ori elemente de recalculare. Dispozițiile acestei legi nu conțin norme de trimitere sau alte norme pe baza cărora să se emită acte normative de aplicare – norme metodologice aprobate prin hotărâri de guvern sau prin ordine ministeriale.

Dar, așa cum se relevă și în recursul în anulare, Legea nr. 120/1997 nu trimite la H.C.M. nr. 880/1965, pentru a se putea conchide că ea completează acest act normativ inferior și a considera, cum eronat se susține, că indemnizația reglementată, ca un drept nou, prin art. 2-3 din lege, este aceeași ca și cea din art. 21 al H.C.M. nr. 880/1965. Or, dispoziția din art. 21 alin. 7 din H.C.M. 880/1965 nu se aplică decât în cazul „ajutoarelor recalculate pe baza salariilor tarifare majorate”, în caz de incapacitate temporară de muncă. Întreaga construcție din recursul în anulare se axează pe faptul că posibilitatea de recalculare a îndemnizației nu este expres prevăzută în legea nr. 120/1997 iar, de pe altă parte, recalcularea nu este posibilă decât în cazul prevăzut de art. 21 (7) al H.C.M.

nr. 880/1965, la care se raportează toate celelalte considerente din motivare. Evident că nu poate primi o asemenea forță legală o hotărâre de guvern adoptată în urmă cu peste 30 de ani, în baza și în executarea unei alte legi speciale. De aceea, ea nu poate constitui un criteriu de referință ori un mod de interpretare a noii legi, încălcându-se principiul ierarhiei legislative și al supremației legii. Nu poate fi primit argumentul relativ la inadmisibilitatea corelării acestei indemnizații cu baza sa de calcul, privită, în dinamica majorărilor de salariu, pe durata concediului de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani. Salariata, pe durata concediului, nu-și pierde calitatea de „personal” care-i conferă drepturile specifice, între care și cel stabilit prin art. 2-3 din legea nr. 120/1997 vizând „salariul de bază” la care se calculează indemnizația.

Scopul și obiectul indemnizației privește îngrijirea copilului, deci, are ca finalitate interesul mamei și ocrotirea interesului superior al copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel că nu i se poate aplica normei incidente o interpretare restrictivă, contrară scopului reglementării. În timp ce personalul aflat în exercițiul funcției, în mod efectiv, beneficiază de majorarea salariului de bază sau a indemnizației lunare nici o normă specială nu interzice aplicarea dispoziției legale de majorare și personalului aflat în funcție, dar, care se află, temporar, în concediul special pentru care are dreptul la o indemnizație calculată la salariul său de bază, ceea ce ar fi și contrar principiului echității.

Așadar, salariatul aflat în concediul pentru îngrijirea copilului beneficiază, ca și celălalt personal, de majorarea salariului de bază ori a indemnizației lunare, iar, la aceasta, se recalculează, în consecință, indemnizația specială cuvenită pe perioada concediului, astfel încât, recursul în anulare a fost respins ca nefondat.