ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2789/2005

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 443 din 30

septembrie 2002 a Tribunalului Suceava, secția civilă, a fost respinsă

contestația formulată de M.M. împotriva ordinului nr. 8 din 7 ianuarie 2002 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin care i-a fost imputată suma

de 5.836.223 lei, reprezentând drepturi bănești încasate necuvenit pe perioada

1 noiembrie 2000-31 august 2001, în care s-a aflat în concediu pentru creșterea

copilului în vârstă de până la 2 ani.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

avut în vedere prevederile Legii nr. 49/1992 prin care a fost modificat art. 21

alin. (1) din H.C.M. nr. 880/1965, astfel că pentru calcularea indemnizațiilor

de asigurări sociale de stat pentru creșterea copilului până la împlinirea

vârstei de 1 an (2 ani, conform Legii nr. 120/1997) se ia în considerare

salariul de bază din luna în care s-a acordat concediul.

Recursul declarat de contestatoare

împotriva acestei hotărâri, a fost admis prin decizia nr. 96 din 15 ianuarie 2003

a Curții de Apel Suceava, secția civilă, prin care a fost modificată sentința,

în sensul admiterii contestației și anulării ordinului de imputare.

S-a avut în vedere că H.C.M. nr. 880/1965

nu cuprinde dispoziții referitoare la concediul pentru îngrijirea copilului și

întrucât cuantumul indemnizației cuvenite nu a fost limitat, înseamnă că este

posibilă recalcularea acesteia în cazul majorării salariului de bază și a

celorlalte drepturi salariale. S-a făcut referire și la Legea nr. 120/1997, în

sensul căreia femeile asigurate beneficiază de indemnizație de 85 % din

salariul de bază și celelalte venituri salariale pentru îngrijirea copilului.

Acestea includ și majorările salariale survenite prin indexare ori

reactualizări, ceea ce atrage în mod implicit și modificarea bazei de calcul.

Considerând că această ultimă

hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a

determinat și soluționarea greșită a cauzei pe fond, prin recursul în anulare

de față. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție a solicitat casarea ei și menținerea sentinței dată de instanța de

fond.

Se susține că cea în cauză putea

beneficia cu o indemnizație stabilită în raport cu salariul de bază avut la

data cererii de concediu, conform art. 21 alin. (1) din H.C.M. nr. 880/1965 și

prevederilor Legii speciale nr. 120/1997, ce se completează cu reglementarea de

drept comun în materia ajutoarelor materiale, respectiv H.C.M. nr. 880/1965,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 49/1992. Au fost invocate în

susținerea recursului în anulare și prevederile H.G. nr. 471 din 25 august

1997, în sensul căreia este posibilă recalcularea indemnizației numai când este

vorba de o indexare a salariului de bază, prin hotărâre de guvern, nu și când

creșterea salariului este consecința modificării sistemului de salarizare.

Recursul în anulare nu este

întemeiat, urmând a fi respins în raport de cele ce urmează:

Dreptul la indemnizație este

reglementat prin Legea nr. 120/1997, în care la art. 2 se prevede că se acordă

concediul plătit pentru îngrijirea copilului, la cerere, în continuarea

concediului pentru sarcină și lehuzie sau oricând, până la împlinirea de către

copil a vârstei de 2 ani.

Textul stabilește natura dreptului

și limitele de exercitare, fixând nivelul indemnizației de 85 % din „salariul

de bază și celelalte venituri salariale”, fără a da o altă definiție a

salariului de bază sau a indica alte criterii or elemente de recalculare.

De observat că această lege nu

cuprinde norme de trimitere sau alte norme pe baza cărora să se emită acte

normative de aplicare.

Ca atare, Legea nr. 120/1997, nu

face trimitere la H.C.M. nr. 880/1965, pentru a se putea reține că ea se

completează cu acest act normativ, cum se susține fără temei prin recursul în

anulare, în sensul că indemnizația reglementată, ca un drept nou, prin art. 2-3

din lege, este aceeași cu cea prevăzută de art. 21 din H.C.M. nr. 880/1965.

Or, această din urmă dispoziție nu

se poate aplica decât în cazul „ajutoarelor recalculate pe baza salariilor

tarifare majorate, în caz de incapacitate temporară de muncă”.

Întreaga construcție juridică a

recursului în anulare se axează pe faptul că posibilitatea de recalculare a

indemnizației nu este expres prevăzută în Legea aplicabilă (nr. 120/1997) și de

aceea recalcularea nu este posibilă decât în cazul prevăzut de art. 21 alin. (7)

din H.C.M. nr. 880/1965, la care se raportează toate celelalte considerente.

Evident că nu poate fi acceptată o

asemenea forță legală a unei hotărâri de guvern adoptată în urmă cu peste 30 de

ani, în baza și în executarea unei alte legi speciale.

De aceea, această reglementare nu

poate constitui un criteriu de referință; ori un mod de interpretare și

aplicare a legii noi, ceea ce ar încălca principiul ierarhiei legislative și al

supremației legii.

Tot astfel, nu poate fi primit nici

argumentul relativ la inadmisibilitatea corelării acestei indemnizații cu baza

sa de calcul, privită, în dinamica majorărilor de salariu, pe durata

concediului de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani.

Salariata, pe durata concediului,

nu-și pierde calitatea de „personal”, care-i conferă drepturile specifice,

între care și cel stabilit prin art. 2-3 din lege vizând „salariul de bază”, în

raport de care se calculează indemnizația.

Scopul și obiectul indemnizației

privește îngrijirea copilului, deci, are ca finalitate interesul mamei și

ocrotirea interesului superior al copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel

că nu i se poate aplica normei incidente o interpretare restrictivă, contrară

scopului reglementării.

De asemenea, este de observat că în

timp ce personalul aflat în exercițiul funcției, în mod efectiv, beneficiază de

majorarea salariului de bază sau a indemnizației lunare, nici o normă specială,

expresă nu interzice aplicarea dispoziției legale de majorare a salariului și

personalului aflat în funcție, cum este în cazul în speță, dar, care se află,

temporar, în concediu special pentru care are dreptul la aceeași indemnizație,

calculată în raport de salariul său de bază. În caz contrar, s-ar ajunge la

soluții complet inechitabile.

Așadar, salariata aflată în concediu

pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, beneficiază, ca și

celălalt personal, de majorarea salariului de bază, ori a indemnizației lunare,

în raport de care se calculează în raport de procentul menționat, indemnizația

cuvenită celei în cauză, astfel cum s-a decis corect prin hotărârea atacată.

Așa fiind, recursul în anulare de

față este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare declarat de

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei nr. 96 din 15 ianuarie 2003 a Curții de Apel

Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2005.