ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6989/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 7 februarie 2003 pe rolul Tribunalului Mehedinți, S.E.E. a chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul Mehedinți, solicitând instanței ca pârâții să fie obligați să îi plătească diferența dintre salariul cuvenit conform prevederilor legale în vigoare și salariul efectiv încasat, începând cu data de 1 iunie 2001, când a revenit din concediul de maternitate, și în continuare până la data pronunțării hotărârii, reactualizată prin aplicarea coeficientului de inflație, precum și obligarea acelorași pârâți, pentru viitor la plata indemnizației cuvenite prin aplicarea H.G.

nr. 403/2001. Prin sentința nr. 136 din 4 martie 2003 menținută prin decizia nr. 2154 din 6 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă, Tribunalul Mehedinți, secția civilă, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată. Considerând că hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a declarat în conformitate cu art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 alin. (2) C. proc. civ. în vigoare la data când hotărârile au devenit irevocabile și ale art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, recurs în anulare. Solicitând admiterea recursului în anulare, casarea celor două hotărâri și pe fond respingerea contestației formulate de S.E.E., Procurorul General arată în esență că în condițiile în care O.G.

nr. 83/2000 nu prevede expres posibilitatea recalculării indemnizației pentru concediul de îngrijire a copilului pentru personalul din cadrul autorității judecătorești în funcție de noile principii de salarizare, drepturile cuvenite se stabilesc conform legii, în funcție de salariul de bază indexat și al compensației acordate salariaților. În argumentarea recursului în anulare se face trimitere la dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997, care statuează la femeile angajate în cadrul sistemului de asigurări sociale, beneficiază de o indemnizație, reprezentând 85% din salariul de bază și celelalte venituri salariale, respectiv venitul de asigurare precum și la H.C.M.

nr. 880/1965 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 49/1992 care prevede în art. 21 alin. (7) că „angajați care se află în incapacitate temporară de muncă, la data aplicării, în unitățile din care fac parte, a unei majorări de salariu stabilită prin Hotărâre a Consiliului de Miniștri, beneficiază de ajutoare recalculate pe baza salariilor tarifare majorate, textul fiind de strictă interpretare în situațiile limitativ prevăzute”. Hotărârea nr. 471 din 25 august 1997 care a modificat art. 21 alin. (7) H.C.M.

nr. 880/1965, lărgind sfera persoanelor care beneficiază de recalcularea ajutoarelor salariale, incluzând și pe acelea care beneficiază de concediu de maternitate și pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, instituie posibilitatea recalculării indemnizației numai când este vorba de indexare a salariului de bază prin hotărâre de guvern, nu și când creșterea salariului este consecința modificării sistemului de salarizare, așa cum este cazul creșterilor salariale, în urma aplicării O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1990 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești.

Pe de altă parte, în perioada acestui concediu, efectele raportului de muncă fiind suspendate, dreptul reclamantei de a încasa indemnizația concediului de îngrijire a copilului, decurge din raportul de asigurare născut în temeiul legii, iar dacă legea nu prevede norme speciale, sunt aplicabile principiile generale în materie de asigurare. La data de 10 decembrie 2004 reprezentanta Ministerului Public a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 330 4 C. proc. civ. și în considerarea adresei nr. 2673/C/12470/2003 a Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a se lua act de retragerea recursului în anulare împotriva sentinței nr. 136 din 4 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Mehedinți și a deciziei nr. 2154 din 6 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă.

Intimatul pârât Ministerul Justiției, prezent în instanță prin consilierul juridic și intimatul Tribunalul Mehedinți absent, dar care a luat cunoștință de conținutul adresei nr. 2673/C/12470 din 2003, 21 mai 2003 a Ministerului Public, nu au solicitat continuarea judecății. Față de cele arătate, în temeiul art. 330 4 C. proc. civ., urmează a se lua act de retragerea recursului în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 136 din 4 martie 2003 a Tribunalului Mehedinți și a deciziei nr. 2154 din 6 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Ia act de retragerea recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 136 din 4 martie 2003 a Tribunalului Mehedinți precum și a deciziei nr. 2154 din 6 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2004.