ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6623/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația formulată, S.C. a chemat în judecată Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București, solicitând anularea deciziei nr. 26 din 30 noiembrie 2001, prin care i s-a imputat suma de 11.336.882 lei reprezentând drepturi încasate necuvenit în perioada 1 noiembrie 2000–30 septembrie 2001, ca indemnizație reprezentând 85% din salariul de bază, concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani. Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 261 din 5 iunie 2002 a respins contestația. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 2644 din 17 septembrie 2002, a admis recursul declarat de contestatoare și, pe fond, a admis contestația, a anulat decizia de imputare nr. 26 din 30 noiembrie 2001 emisă de Curtea de Apel București.

S-a reținut, esențial, că potrivit prevederilor Legii nr. 120/1997, respectiv art. 3, ca lege specială care reglementează modalitatea de calcul a indemnizației acordate persoanelor pentru îngrijirea copilului cu vârsta de până la 2 ani, acordarea indemnizației în raport cu modificările salariale care au avut loc potrivit Ordonanței 83/2000, este legală, în cauză neavând aplicabilitate H.C.M. 880/1965. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Procurorul General al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, considerând că a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Se susține în dezvoltarea motivelor recursului în anulare că: - dispozițiile Legii nr. 120/1997 [art. 2 și art. 3 alin. (1)], au fost completate cu reglementarea de drept comun, respectiv H.C.M.

nr. 880/1965 modificat prin Legea nr. 49/1992 și O.G. nr. 83/2000, din care rezultă concluzia că, în cazul personalului angajat în cadrul organelor autorității judecătorești, majorarea indemnizațiilor pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani nu are temei legal. Pe de altă parte în perioada acestui concediu, efectele raportului juridic de muncă sunt suspendate, dreptul salariatului decurge din raportul juridic de asigurare fiind aplicabile principiile generale în materie de asigurare, adică, atât prima cât și indemnizația de asigurare sunt stabilite în funcție de salariul de bază și celelalte venituri pe care salariatul le realizează până la producerea riscului asigurat.

Recursul în anulare nu este întemeiat. Examinarea legii aplicabile cauzei implică aspecte privind ierarhia actelor normative, principiul constituțional al supremației constituției și a legii, interpretarea raportului dintre lege și alte acte normative, aplicarea legii speciale în raport cu norma generală, natura dispozițiilor legale de ocrotire a mamei și copilului, în raport de obiectul și scopul reglementării, dar și a unor aspecte privind raportul juridic de muncă specific autorității judecătorești. Legea aplicabilă dreptului la indemnizația specială pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.

a) Dreptul la această indemnizație specială este reglementat prin legea nr. 120/1997, care prevede: - „concediul plătit pentru îngrijirea copilului se acordă, la cerere, în continuarea concediului pentru sarcină și lehuzie sau oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani (art. 2)”, fiind - „ ... de o indemnizație reprezentând 85% din salariul de bază și celelalte venituri salariale, respectiv din venitul de asigurare”. b) Textul stabilește natura dreptului și limitele de exercitare, fixând nivelul indemnizației de 85% din „salariul de bază și celelalte venituri salariale”, fără, însă, a da o altă definiție salariului de bază sau a indica alte criterii ori elemente de recalculare.

c) Dispozițiile acestei legi nu conțin norme de trimitere sau alte norme pe baza cărora să se emită acte normative de aplicare, norme metodologice aprobate prin hotărâri de guvern sau prin ordine ministeriale. Dar, așa cum se relevă și în recursul în anulare, Legea nr. 120/1997 nu trimite la HCM nr. 880/1965, pentru a se putea conchide că ea completează acest act normativ inferior și a considera, cum eronat se susține, că indemnizația reglementată, ca un drept nou, prin art. 2 și art. 3 din lege, este aceeași ca și cea din art. 21 al HCM nr. 880/1965. Or, dispoziția din art. 21 alin. (7) din HCM nr. 880/1965 nu se aplică decât în cazul „ajutoarelor recalculate pe baza salariilor tarifare majorate”, în caz de incapacitate temporară de muncă.

d) Întreaga construcție din recursul în anulare se axează pe faptul că posibilitatea de recalculare a indemnizației nu este expres prevăzută în Legea nr. 120/1997 și nici în O.G. nr. 83/2000, iar, de pe altă parte, recalcularea nu este posibilă decât în cazul prevăzut de art. 21 alin. (7) al H.C.M. nr. 880/1965, la care se raportează toate celelalte considerente din motivare. Evident că nu poate primi o asemenea forță legală o hotărâre de guvern adoptată în urmă cu peste 30 de ani, în baza și în executarea unei alte legi speciale. De aceea, ea nu poate constitui un criteriu de referință ori un mod de interpretare a noii legi, încălcându-se principiul ierarhiei legislative și al supremației legii.

e) Nu poate fi primit argumentul relativ la inadmisibilitatea corelării acestei indemnizații cu baza sa de calcul, privită, în dinamica majorărilor de salariu, pe durata concediului de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani. Într-adevăr grefiera pe durata acestui concediu nu-și pierde calitatea de „personal al autorității judecătorești” care-i conferă drepturile specifice, între care și pe cel stabilit prin art. 2 și art. 3 din Legea nr. 120/1997 vizând „salariul de bază” la care se calculează indemnizația, fixat conform art. 18 și urm. din Legea nr. 50/1996, completată prin O.U.G. nr. 83/2000, care include atât salariul propriu zis [art. 16 alin. (1)], cât și celelalte drepturi (sporuri și indemnizații permanente).

f) Scopul și obiectul indemnizației privește îngrijirea copilului, deci, are ca finalitate interesul mamei și ocrotirea interesului superior al copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel că nu i se poate aplica normei incidente o interpretare restrictivă, contrară scopului reglementării. În timp ce personalul aflat în exercițiul funcției, în mod efectiv, beneficiază de majorarea salariului de bază sau a indemnizației lunare (care l-a înlocuit prin O.U.G. nr. 83/2000) nici-o normă specială nu interzice aplicarea dispoziției legale de majorare și personalului aflat în funcție, dar, care se află, temporar, în concediul special pentru care are dreptul la o indemnizație calculată la salariul său de bază, ceea ce ar fi și contrar principiului echității.

Așadar, salariatul, din cei prevăzuți în O.U.G. nr. 83/2000, aflat în concediul pentru îngrijirea copilului beneficiază, ca și celălalt personal, de majorarea salariului de bază ori a indemnizației lunare, iar, la aceasta, se recalculează, în consecință, indemnizația specială cuvenită pe perioada concediului, astfel încât, recursul în anulare va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 2644 din 17 septembrie 2002 Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2004.