ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6623/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin contestația formulată, S.C. a chemat în judecată

Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București,

solicitând anularea deciziei nr. 26 din 30 noiembrie 2001, prin care i s-a

imputat suma de 11.336.882 lei reprezentând drepturi încasate necuvenit în

perioada 1 noiembrie 2000–30 septembrie 2001, ca indemnizație reprezentând 85%

din salariul de bază, concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la

2 ani.

Tribunalul Prahova, prin sentința

civilă nr. 261 din 5 iunie 2002 a respins contestația.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia nr. 2644 din 17 septembrie 2002, a admis recursul declarat de

contestatoare și, pe fond, a admis contestația, a anulat decizia de imputare

nr. 26 din 30 noiembrie 2001 emisă de Curtea de Apel București.

S-a reținut, esențial, că potrivit

prevederilor Legii nr. 120/1997, respectiv art. 3, ca lege specială care

reglementează modalitatea de calcul a indemnizației acordate persoanelor pentru

îngrijirea copilului cu vârsta de până la 2 ani, acordarea indemnizației în

raport cu modificările salariale care au avut loc potrivit Ordonanței 83/2000,

este legală, în cauză neavând aplicabilitate H.C.M. 880/1965.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Procurorul General al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, considerând că a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii ceea

ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Se susține în dezvoltarea motivelor

recursului în anulare că:

- dispozițiile Legii nr. 120/1997 [art.

2 și art. 3 alin. (1)], au fost completate cu reglementarea de drept comun,

respectiv H.C.M. nr. 880/1965 modificat prin Legea nr. 49/1992 și O.G. nr.

83/2000, din care rezultă concluzia că, în cazul personalului angajat în cadrul

organelor autorității judecătorești, majorarea indemnizațiilor pentru concediul

de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani nu are temei legal.

Pe de altă parte în perioada acestui

concediu, efectele raportului juridic de muncă sunt suspendate, dreptul salariatului

decurge din raportul juridic de asigurare fiind aplicabile principiile generale

în materie de asigurare, adică, atât prima cât și indemnizația de asigurare

sunt stabilite în funcție de salariul de bază și celelalte venituri pe care

salariatul le realizează până la producerea riscului asigurat.

Recursul în anulare nu este întemeiat.

Examinarea legii aplicabile cauzei implică aspecte

privind ierarhia actelor normative, principiul constituțional al supremației

constituției și a legii, interpretarea raportului dintre lege și alte acte

normative, aplicarea legii speciale în raport cu norma generală, natura

dispozițiilor legale de ocrotire a mamei și copilului, în raport de obiectul și

scopul reglementării, dar și a unor aspecte privind raportul juridic de muncă

specific autorității judecătorești.

Legea aplicabilă dreptului la indemnizația specială

pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani.

a) Dreptul la această indemnizație specială este

reglementat prin legea nr. 120/1997, care prevede:

- „concediul plătit pentru îngrijirea copilului se

acordă, la cerere, în continuarea concediului pentru sarcină și lehuzie sau

oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani (art. 2)”, fiind

- „ ... de o indemnizație reprezentând 85% din salariul

de bază și celelalte venituri salariale, respectiv din venitul de asigurare”.

b) Textul stabilește natura dreptului și limitele de

exercitare, fixând nivelul indemnizației de 85% din „salariul de bază și

celelalte venituri salariale”, fără, însă, a da o altă definiție salariului de

bază sau a indica alte criterii ori elemente de recalculare.

c) Dispozițiile acestei legi nu conțin norme de

trimitere sau alte norme pe baza cărora să se emită acte normative de aplicare,

norme metodologice aprobate prin hotărâri de guvern sau prin ordine

ministeriale.

Dar, așa cum se relevă și în recursul în anulare, Legea

nr. 120/1997 nu trimite la HCM nr. 880/1965, pentru a se putea conchide că ea

completează acest act normativ inferior și a considera, cum eronat se susține,

că indemnizația reglementată, ca un drept nou, prin art. 2 și art. 3 din lege,

este aceeași ca și cea din art. 21 al HCM nr. 880/1965.

Or, dispoziția din art. 21 alin. (7) din HCM nr. 880/1965

nu se aplică decât în cazul „ajutoarelor recalculate pe baza salariilor

tarifare majorate”, în caz de incapacitate temporară de muncă.

d) Întreaga construcție din recursul în anulare se

axează pe faptul că posibilitatea de recalculare a indemnizației nu este expres

prevăzută în Legea nr. 120/1997 și nici în O.G. nr. 83/2000, iar, de pe altă

parte, recalcularea nu este posibilă decât în cazul prevăzut de art. 21 alin. (7)

al H.C.M. nr. 880/1965, la care se raportează toate celelalte considerente din

motivare.

Evident că nu poate primi o asemenea forță legală o

hotărâre de guvern adoptată în urmă cu peste 30 de ani, în baza și în

executarea unei alte legi speciale.

De aceea, ea nu poate constitui un criteriu de

referință ori un mod de interpretare a noii legi, încălcându-se principiul

ierarhiei legislative și al supremației legii.

e) Nu poate fi primit argumentul relativ la

inadmisibilitatea corelării acestei indemnizații cu baza sa de calcul, privită,

în dinamica majorărilor de salariu, pe durata concediului de îngrijire a copilului

în vârstă de până la 2 ani.

Într-adevăr grefiera pe durata acestui concediu nu-și

pierde calitatea de „personal al autorității judecătorești” care-i conferă

drepturile specifice, între care și pe cel stabilit prin art. 2 și art. 3 din Legea

nr. 120/1997 vizând „salariul de bază” la care se calculează indemnizația,

fixat conform art. 18 și urm. din Legea nr. 50/1996, completată prin O.U.G. nr.

83/2000, care include atât salariul propriu zis [art. 16 alin. (1)], cât și

celelalte drepturi (sporuri și indemnizații permanente).

f) Scopul și obiectul indemnizației privește

îngrijirea copilului, deci, are ca finalitate interesul mamei și ocrotirea

interesului superior al copilului în vârstă de până la 2 ani, astfel că nu i se

poate aplica normei incidente o interpretare restrictivă, contrară scopului

reglementării.

În timp ce personalul aflat în exercițiul funcției,

în mod efectiv, beneficiază de majorarea salariului de bază sau a indemnizației

lunare (care l-a înlocuit prin O.U.G. nr. 83/2000) nici-o normă specială nu

interzice aplicarea dispoziției legale de majorare și personalului aflat în

funcție, dar, care se află, temporar, în concediul special pentru care are

dreptul la o indemnizație calculată la salariul său de bază, ceea ce ar fi și

contrar principiului echității.

Așadar, salariatul, din cei prevăzuți în O.U.G. nr.

83/2000, aflat în concediul pentru îngrijirea copilului beneficiază, ca și

celălalt personal, de majorarea salariului de bază ori a indemnizației lunare,

iar, la aceasta, se recalculează, în consecință, indemnizația specială cuvenită

pe perioada concediului, astfel încât, recursul în anulare va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei nr. 2644 din 17 septembrie 2002 Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie

2004.