ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6622/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 5 septembrie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 republicată și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare în momentul la care hotărârea judecătorească atacată a devenit irevocabilă, recurs în anulare împotriva deciziei nr. 2645 din 17 septembrie 2002 pronunțată la Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, complet specializat. S-a reținut că aceasta a fost dată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

A fost atașat dosarul cauzei, din examinarea căruia rezultă că prin Ordinul nr. 2852/c din 30 noiembrie 2001, Ministerul Justiției a imputat lui P.R., judecător la Judecătoria Buftea suma de 49.901.170 lei reprezentând drepturi bănești încasate necuvenit în perioada noiembrie 2000–septembrie 2001. Prin contestația adresată Tribunalului București, P.R.I. a solicitat anularea ordinului și repunerea sa în drepturile anterioare privind plata integrală a indemnizației cuvenite pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, în cuantum de 85% din salariul de bază. În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în perioada noiembrie 2000– septembrie 2001 a beneficiat de concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997 și a primit o indemnizație reprezentând 85% din salariul de bază.

Ulterior, prin O.G. nr. 83 din 29 august 2000 s-au stabilit noi criterii de calcul a drepturilor de 85% din „indemnizația de încadrare lunară”, astfel încât contestatoarea a susținut că în temeiul prevederilor art. 185 alin. (1) și (3) din Legea nr. 19/2000 i se aplica legea cea mai favorabilă, în speță cea veche (nr. 120/1997). Prin încheierea nr. 1073 din 13 martie 2002 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a dispus strămutarea judecării cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, care la 6 iunie 2002 a respins contestația ca neîntemeiată (sentința civilă nr. 263). Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, complet specializat, prin decizia nr. 2645 din 17 septembrie 2002 a admis recursul declarat de contestatoare și pe fond a dispus anularea ordinului atacat.

Prin recursul în anulare se susține că această decizie încalcă mai multe dispoziții cuprinse în H.G. nr. 471/1997 și O.G. nr. 83/2000, ceea ce a condus la soluția greșită a anulării ordinului. Astfel, s-a arătat că posibilitatea recalculării indemnizației prevăzute de H.G. nr. 471/1997 există numai în cazul indexării salariului de bază prin hotărâre de guvern, nu și când creșterea acestuia este consecința modificării sistemului de salarizare, așa cum s-a întâmplat prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Or, cum acest act normativ nu prevede expres posibilitatea recalculării, concluzia este că în cazul personalului angajat în cadrul organelor autorității judecătorești, majorarea indemnizațiilor pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani, ca urmare a noului sistem de salarizare, nu are temei legal.

Recursul în anulare este nefondat. Nu numai decizia atacată nu este esențial nelegală ci dimpotrivă, ea rezolvă în mod corect și în acord cu actele normative incidente în cauză, problema de drept de care depinde soluționarea litigiului. Astfel, este justificată concluzia instanței de recurs că, atâta timp cât prin Legea nr. 120/1997, aplicabilă în cauză, nu se limitează cuantumul indemnizației la drepturile salariale de la momentul depunerii cererii, așa cum s-a făcut ulterior prin Legea nr. 19/2000, înseamnă că majorarea ulterioară a acestor drepturi trebuie să fie luată în calcul și să conducă, proporțional, la sporirea sumelor cuvenite femeii asigurate. Cum O.G. nr. 83/2000 a stabilit un nou sistem de salarizare a personalului din organele autorității judecătorești, cu consecința majorării drepturilor salariale, nu există nici un temei legal pentru ca ea să nu fie avută în vedere ca bază de calcul.

Dimpotrivă, distincția operată în motivarea recursului în anulare, între majorări salariale ca urmare a unor indexări (și care conduc la creșterea indemnizației) și majorări datorate schimbării sistemului într-o ramură au domeniu de activitate (care nu au o asemenea consecință) este greșită, inechitabilă și fără justificare legală. Așa fiind, recursul în anulare va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 330 3 alin. (1) raportat la art. 312 alin. (1) teza a II–a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 2645 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2004.