ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6622/2004

Asupra recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 5 septembrie 2003,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992

republicată și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare în momentul la

care hotărârea judecătorească atacată a devenit irevocabilă, recurs în anulare

împotriva deciziei nr. 2645 din 17 septembrie 2002 pronunțată la Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, complet specializat.

S-a reținut că aceasta a fost dată

cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond.

A fost atașat dosarul cauzei, din

examinarea căruia rezultă că prin Ordinul nr. 2852/c din 30 noiembrie 2001,

Ministerul Justiției a imputat lui P.R., judecător la Judecătoria Buftea suma

de 49.901.170 lei reprezentând drepturi bănești încasate necuvenit în perioada

noiembrie 2000–septembrie 2001.

Prin contestația adresată

Tribunalului București, P.R.I. a solicitat anularea ordinului și repunerea sa

în drepturile anterioare privind plata integrală a indemnizației cuvenite

pentru creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, în cuantum de 85% din

salariul de bază.

În motivarea cererii, contestatoarea

a arătat că în perioada noiembrie 2000– septembrie 2001 a beneficiat de

concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, conform art. 3

alin. (1) din Legea nr. 120/1997 și a primit o indemnizație reprezentând 85%

din salariul de bază. Ulterior, prin O.G. nr. 83 din 29 august 2000 s-au

stabilit noi criterii de calcul a drepturilor de 85% din „indemnizația de

încadrare lunară”, astfel încât contestatoarea a susținut că în temeiul

prevederilor art. 185 alin. (1) și (3) din Legea nr. 19/2000 i se aplica legea

cea mai favorabilă, în speță cea veche (nr. 120/1997).

Prin încheierea nr. 1073 din 13

martie 2002 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a dispus strămutarea

judecării cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, care la 6 iunie 2002 a

respins contestația ca neîntemeiată (sentința civilă nr. 263).

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și de contencios administrativ, complet specializat, prin decizia

nr. 2645 din 17 septembrie 2002 a admis recursul declarat de contestatoare și

pe fond a dispus anularea ordinului atacat.

Prin recursul în anulare se susține

că această decizie încalcă mai multe dispoziții cuprinse în H.G. nr. 471/1997

și O.G. nr. 83/2000, ceea ce a condus la soluția greșită a anulării ordinului.

Astfel, s-a arătat că posibilitatea

recalculării indemnizației prevăzute de H.G. nr. 471/1997 există numai în cazul

indexării salariului de bază prin hotărâre de guvern, nu și când creșterea

acestuia este consecința modificării sistemului de salarizare, așa cum s-a

întâmplat prin O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.

50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele

autorității judecătorești. Or, cum acest act normativ nu prevede expres

posibilitatea recalculării, concluzia este că în cazul personalului angajat în

cadrul organelor autorității judecătorești, majorarea indemnizațiilor pentru

concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la 2 ani, ca urmare a

noului sistem de salarizare, nu are temei legal.

Recursul în anulare este nefondat.

Nu numai decizia atacată nu este

esențial nelegală ci dimpotrivă, ea rezolvă în mod corect și în acord cu actele

normative incidente în cauză, problema de drept de care depinde soluționarea

litigiului.

Astfel, este justificată concluzia

instanței de recurs că, atâta timp cât prin Legea nr. 120/1997, aplicabilă în

cauză, nu se limitează cuantumul indemnizației la drepturile salariale de la

momentul depunerii cererii, așa cum s-a făcut ulterior prin Legea nr. 19/2000,

înseamnă că majorarea ulterioară a acestor drepturi trebuie să fie luată în

calcul și să conducă, proporțional, la sporirea sumelor cuvenite femeii

asigurate. Cum O.G. nr. 83/2000 a stabilit un nou sistem de salarizare a

personalului din organele autorității judecătorești, cu consecința majorării

drepturilor salariale, nu există nici un temei legal pentru ca ea să nu fie

avută în vedere ca bază de calcul.

Dimpotrivă, distincția operată în

motivarea recursului în anulare, între majorări salariale ca urmare a unor

indexări (și care conduc la creșterea indemnizației) și majorări datorate

schimbării sistemului într-o ramură au domeniu de activitate (care nu au o

asemenea consecință) este greșită, inechitabilă și fără justificare legală.

Așa fiind, recursul în anulare va fi

respins ca nefondat conform prevederilor art. 330

3

alin. (1)

raportat la art. 312 alin. (1) teza a II–a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul în anulare

declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva deciziei nr. 2645 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2004.