ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6040/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

decizia nr. 21 din 30 noiembrie 2001 emisă de Președintele Curții de Apel

București s-a imputat numitei P.P., grefier la Judecătoria sectorului 6

București, suma de 23.003.362 lei, încasată necuvenit în perioada 1 noiembrie

2000-30 septembrie 2001, corespunzătoare concediului pentru creșterea copilului

în vârstă de până la doi ani, ca urmare a modificării bazei de calcul avută în

vedere la acordarea acestui drept.

La data de 18 decembrie 2001 P.P. a

contestat în justiție decizia de imputare, solicitând anularea ei, repunerea în

drepturile salariale anterioare referitoare la plata integrală a indemnizației

cuvenite pentru creșterea copilului până la vârsta de doi ani în cuantum de 85%

din salariul de bază și suspendarea executării silite a deciziei de imputare,

până la soluționarea cauzei.

În motivarea contestației P.P. a

arătat că în perioada 1 ianuarie 2000-1 ianuarie 2002 a beneficiat de concediu

pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani și a fost îndreptățită

conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997 la o indemnizație reprezentând

85% din salariul de bază. Ulterior, prin O.G. nr. 83 din 29 august 2000 s-au

stabilit noi criterii de calcul a drepturilor reprezentând 85% din indemnizația

de încadrare lunară, în urma cărora a rezultat suma de 23.003.362 lei nelegal

imputată. Contestatoarea a invocat în apărare prevederile art. 185 alin. (1) și

(3) din Legea nr. 19/2000 care instituie posibilitatea beneficiarilor de

asigurări sociale, aflați deja în plată, de a uza de legea mai favorabilă:

Legea nouă (nr. 19/2000) sau legea în vigoare la data nașterii dreptului [Legea

nr. 120/1997 art. 3 alin. (1)].

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul

Justiției a solicitat respingerea contestației ca nefondată cu motivarea că în

perioada concediului de maternitate și în perioada concediului ce se acordă

pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, contractul de muncă

este suspendat, astfel că aceste persoane nu primesc un salariu, ci o

indemnizație ce se acordă exclusiv din bugetul asigurărilor sociale și nu pot

beneficia de majorarea salariului ca urmare a apariției O.G. nr. 83/2000, care

a modificat și completat Legea nr. 50/1996.

Prin încheierea nr. 1075 din 3

martie 2002 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a strămutat judecarea

cauzei de la Tribunalul București, la Tribunalul Prahova.

Prin sentința civilă nr. 636 din 15

noiembrie 2002 Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis contestația formulată

de P.P. și a anulat decizia de imputare, soluție menținută de Curtea de Apel

Ploiești, secția de contencios   administrativ și comercial, care, prin decizia

nr. 215 din 5 februarie 2003, a respins ca nefondat recursul pârâtului

Ministerul Justiției.

La data de 23 ianuarie 2004

Procurorul General al parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anulare

considerând că hotărârile judecătorești pronunțate în cauză au fost date cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond.

În dezvoltarea recursului în anulare

s-a susținut că instanțele au dat o interpretare eronată dispozițiilor Legii

nr. 120/1997, H.G. nr. 471 din 25 august 1997 și O.G. nr. 83/2000 care nu

prevăd posibilitatea recalculării indemnizațiilor pentru concediul de îngrijire

a copilului în vârstă de până la doi ani.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 2 din Legea nr.

120/1997, concediul plătit pentru îngrijirea copilului se acordă, la cerere, în

continuarea concediului pentru sarcină și lehuzie sau, oricând, până la

împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, perioadă pentru care, conform

art. 3 alin. (1) din același act normativ, femeile asigurate în cadrul

sistemului de asigurări sociale de stat și femeile cadre militare în

activitate, beneficiază de o indemnizație, reprezentând 85% din salariul de

bază și celelalte venituri salariale, respectiv venitul de asigurare.

Dispozițiile Legii speciale nr.

120/1997 se completează cu reglementarea de drept comun în materia ajutoarelor

materiale din cadrul asigurărilor sociale de stat, respectiv HCM nr. 880/1965,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 49/1992, care prevedea în art. 21

alin. (7) că angajații care se află în incapacitate temporară de muncă la data

aplicării în unitățile din care fac parte a unei majorări de salariu stabilită

prin hotărâre a guvernului, beneficiază de ajutoare recalculate pe baza

salariilor tarifare majorate, textul fiind de strictă interpretare la

situațiile limitativ prevăzute.

De asemenea, prin H.G. nr. 471 din

25 august 1997 privind unele măsuri de protecție socială s-a prevăzut că

drepturile cuvenite persoanelor care, la data indexării, sau în continuare, se

află în incapacitate temporară de muncă, în concediu de maternitate, în

concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani sau în alte

situații, în care drepturile se stabilesc, conform legii, în funcție de

salariul de bază, se vor determina, în continuare, în raport cu noul cuantum al

salariului de bază, indexat, și al compensației acordate salariaților, până la

includerea acestuia în salariul de bază.

Dispozițiile citate au modificat

implicit prevederile alin. (7) al art. 21 din HCM nr. 880/1965, în sensul că au

lărgit sfera persoanelor care beneficiază de recalcularea ajutoarelor sociale

(indemnizații), de la cele aflate în incapacitate temporară de muncă, la data

indexării sau în continuare, la cele care s-au aflat în concediu de

maternitate, în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi

ani sau în alte situații în care drepturile s-au stabilit, conform legii, în

funcție de salariul de bază.

Posibilitatea recalculării

indemnizației prevăzută de H.G. nr. 471/1997 se aplică numai când este vorba de

o indexare a salariului de bază prin hotărâre de guvern, nu și când creșterea

salariului este consecința modificării sistemului de salarizare, așa cum este

cazul creșterilor salariale în urma aplicării O.G. nr. 83/2000 pentru

modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte

drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.

Legiuitorul a avut în vedere numai

categoriile de salariați ale căror salarii de bază se indexează periodic prin

hotărâre de guvern în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum, nu

și salariații ale căror salarii de bază sunt majorate prin acte normative,

astfel cum este situația magistraților și a personalului auxiliar de

specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea.

În cazul magistraților și a

personalului auxiliar, dacă se dorea posibilitatea recalculării indemnizațiilor

acordate pentru diferite situații în cadrul asigurărilor sociale de stat, actul

normativ trebuia să prevadă în mod expres aceasta, așa cum s-a stipulat prin

H.G. nr. 471/1997, inaplicabilă în cazul personalului salariat din organele autorității

judecătorești care a beneficiat de majorarea salariului ca urmare a aplicării

unor noi principii de salarizare, majorare care nu s-a datorat unor compensări

sau indexări.

Deoarece O.G. nr. 83/2000 nu prevede

în mod expres posibilitatea recalculării indemnizațiilor, concluzia este că în

cazul personalului angajat în cadrul organelor autorității judecătorești,

majorarea indemnizațiilor pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă

de până la doi ani nu are temei legal.

În perioada concediului efectele

raporturilor juridice de muncă sunt suspendate, iar dreptul salariatului de a

încasa indemnizația concediului de îngrijire a copilului decurge din

raporturile juridice de asigurare, născute în temeiul legii, iar cum în acest

caz legea nu prevede norme speciale, sunt aplicabile principiile generale în

materie de asigurare. Întrucât atât prima cât și indemnizația de asigurare sunt

stabilite în funcție de salariul de bază și de celelalte venituri pe care

salariatul le realizează până la producerea riscului asigurat, tot astfel și

asiguratul poate fi obligat să plătească, în principiu, doar indemnizația

corespunzătoare primelor deja achitate.

Față de cele ce preced,

constatându-se că decizia de imputare a fost emisă cu respectarea legii, se va

admite recursul în anulare, vor fi casate hotărârile date în cauză și pe cale

de consecință va fi respinsă contestația formulată de P.P. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 215 din 5 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești,

secția de contencios administrativ și comercial.

Casează decizia, precum și sentința nr.

636 din 15 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova, secția civilă, și respinge ca

neîntemeiată contestația formulată de P.P. împotriva deciziei de imputare nr.

21 din 30 noiembrie 2001.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2004.