ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6040/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 21 din 30 noiembrie 2001 emisă de Președintele Curții de Apel București s-a imputat numitei P.P., grefier la Judecătoria sectorului 6 București, suma de 23.003.362 lei, încasată necuvenit în perioada 1 noiembrie 2000-30 septembrie 2001, corespunzătoare concediului pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani, ca urmare a modificării bazei de calcul avută în vedere la acordarea acestui drept. La data de 18 decembrie 2001 P.P. a contestat în justiție decizia de imputare, solicitând anularea ei, repunerea în drepturile salariale anterioare referitoare la plata integrală a indemnizației cuvenite pentru creșterea copilului până la vârsta de doi ani în cuantum de 85% din salariul de bază și suspendarea executării silite a deciziei de imputare, până la soluționarea cauzei.

În motivarea contestației P.P. a arătat că în perioada 1 ianuarie 2000-1 ianuarie 2002 a beneficiat de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani și a fost îndreptățită conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997 la o indemnizație reprezentând 85% din salariul de bază. Ulterior, prin O.G. nr. 83 din 29 august 2000 s-au stabilit noi criterii de calcul a drepturilor reprezentând 85% din indemnizația de încadrare lunară, în urma cărora a rezultat suma de 23.003.362 lei nelegal imputată.

Contestatoarea a invocat în apărare prevederile art. 185 alin. (1) și (3) din Legea nr. 19/2000 care instituie posibilitatea beneficiarilor de asigurări sociale, aflați deja în plată, de a uza de legea mai favorabilă: Legea nouă (nr. 19/2000) sau legea în vigoare la data nașterii dreptului [Legea nr. 120/1997 art. 3 alin. (1)]. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea contestației ca nefondată cu motivarea că în perioada concediului de maternitate și în perioada concediului ce se acordă pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, contractul de muncă este suspendat, astfel că aceste persoane nu primesc un salariu, ci o indemnizație ce se acordă exclusiv din bugetul asigurărilor sociale și nu pot beneficia de majorarea salariului ca urmare a apariției O.G.

nr. 83/2000, care a modificat și completat Legea nr. 50/1996. Prin încheierea nr. 1075 din 3 martie 2002 Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a strămutat judecarea cauzei de la Tribunalul București, la Tribunalul Prahova. Prin sentința civilă nr. 636 din 15 noiembrie 2002 Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis contestația formulată de P.P. și a anulat decizia de imputare, soluție menținută de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, care, prin decizia nr. 215 din 5 februarie 2003, a respins ca nefondat recursul pârâtului Ministerul Justiției. La data de 23 ianuarie 2004 Procurorul General al parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., recurs în anulare considerând că hotărârile judecătorești pronunțate în cauză au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În dezvoltarea recursului în anulare s-a susținut că instanțele au dat o interpretare eronată dispozițiilor Legii nr. 120/1997, H.G. nr. 471 din 25 august 1997 și O.G. nr. 83/2000 care nu prevăd posibilitatea recalculării indemnizațiilor pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la doi ani. Recursul în anulare este fondat.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 120/1997, concediul plătit pentru îngrijirea copilului se acordă, la cerere, în continuarea concediului pentru sarcină și lehuzie sau, oricând, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, perioadă pentru care, conform art. 3 alin. (1) din același act normativ, femeile asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de stat și femeile cadre militare în activitate, beneficiază de o indemnizație, reprezentând 85% din salariul de bază și celelalte venituri salariale, respectiv venitul de asigurare.

Dispozițiile Legii speciale nr. 120/1997 se completează cu reglementarea de drept comun în materia ajutoarelor materiale din cadrul asigurărilor sociale de stat, respectiv HCM nr. 880/1965, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 49/1992, care prevedea în art. 21 alin. (7) că angajații care se află în incapacitate temporară de muncă la data aplicării în unitățile din care fac parte a unei majorări de salariu stabilită prin hotărâre a guvernului, beneficiază de ajutoare recalculate pe baza salariilor tarifare majorate, textul fiind de strictă interpretare la situațiile limitativ prevăzute. De asemenea, prin H.G.

nr. 471 din 25 august 1997 privind unele măsuri de protecție socială s-a prevăzut că drepturile cuvenite persoanelor care, la data indexării, sau în continuare, se află în incapacitate temporară de muncă, în concediu de maternitate, în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani sau în alte situații, în care drepturile se stabilesc, conform legii, în funcție de salariul de bază, se vor determina, în continuare, în raport cu noul cuantum al salariului de bază, indexat, și al compensației acordate salariaților, până la includerea acestuia în salariul de bază.

Dispozițiile citate au modificat implicit prevederile alin. (7) al art. 21 din HCM nr. 880/1965, în sensul că au lărgit sfera persoanelor care beneficiază de recalcularea ajutoarelor sociale (indemnizații), de la cele aflate în incapacitate temporară de muncă, la data indexării sau în continuare, la cele care s-au aflat în concediu de maternitate, în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani sau în alte situații în care drepturile s-au stabilit, conform legii, în funcție de salariul de bază. Posibilitatea recalculării indemnizației prevăzută de H.G. nr. 471/1997 se aplică numai când este vorba de o indexare a salariului de bază prin hotărâre de guvern, nu și când creșterea salariului este consecința modificării sistemului de salarizare, așa cum este cazul creșterilor salariale în urma aplicării O.G.

nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Legiuitorul a avut în vedere numai categoriile de salariați ale căror salarii de bază se indexează periodic prin hotărâre de guvern în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum, nu și salariații ale căror salarii de bază sunt majorate prin acte normative, astfel cum este situația magistraților și a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea. În cazul magistraților și a personalului auxiliar, dacă se dorea posibilitatea recalculării indemnizațiilor acordate pentru diferite situații în cadrul asigurărilor sociale de stat, actul normativ trebuia să prevadă în mod expres aceasta, așa cum s-a stipulat prin H.G.

nr. 471/1997, inaplicabilă în cazul personalului salariat din organele autorității judecătorești care a beneficiat de majorarea salariului ca urmare a aplicării unor noi principii de salarizare, majorare care nu s-a datorat unor compensări sau indexări. Deoarece O.G. nr. 83/2000 nu prevede în mod expres posibilitatea recalculării indemnizațiilor, concluzia este că în cazul personalului angajat în cadrul organelor autorității judecătorești, majorarea indemnizațiilor pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă de până la doi ani nu are temei legal. În perioada concediului efectele raporturilor juridice de muncă sunt suspendate, iar dreptul salariatului de a încasa indemnizația concediului de îngrijire a copilului decurge din raporturile juridice de asigurare, născute în temeiul legii, iar cum în acest caz legea nu prevede norme speciale, sunt aplicabile principiile generale în materie de asigurare.

Întrucât atât prima cât și indemnizația de asigurare sunt stabilite în funcție de salariul de bază și de celelalte venituri pe care salariatul le realizează până la producerea riscului asigurat, tot astfel și asiguratul poate fi obligat să plătească, în principiu, doar indemnizația corespunzătoare primelor deja achitate. Față de cele ce preced, constatându-se că decizia de imputare a fost emisă cu respectarea legii, se va admite recursul în anulare, vor fi casate hotărârile date în cauză și pe cale de consecință va fi respinsă contestația formulată de P.P. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 215 din 5 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial. Casează decizia, precum și sentința nr. 636 din 15 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova, secția civilă, și respinge ca neîntemeiată contestația formulată de P.P. împotriva deciziei de imputare nr. 21 din 30 noiembrie 2001. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2004.