ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 46/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la nr.

563/2002, reclamanta B.M., în contradictoriu cu Ministerul Justiției, a

solicitat anularea Ordinului nr. 2582/C din 30 noiembrie 2001, emis de

Ministerul Justiției, în privința obligării sale la restituirea sumei de

50.077.681 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin ordinul menționat i s-a imputat suma citată mai sus, cu titlu de

indemnizație de asigurări sociale încasată necuvenit; ordinul respectiv este

nelegal, deoarece se bazează pe interpretarea eronată a dispozițiilor O.G. nr.

83/2000, de modificare a Legii nr. 50/1996.

Prin sentința nr. 840 din 23

septembrie 2002, s-a admis acțiunea reclamantei, s-a anulat Ordinul nr. 2852/C

din 30 noiembrie 2001, emis de Ministerul Justiției, cu referire la obligarea

reclamantei la restituirea sumei de 50.077.688 lei.

Nu s-au solicitat cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere:

Reclamanta, judecător la Tribunalul

București, a beneficiat începând cu luna octombrie 2000, de concediu plătit

pentru îngrijirea copilului, în continuarea concediului de maternitate; conform

art. 3 din Legea nr. 120/1997, i s-a stabilit indemnizația lunară de 85% din

salariul de bază, iar ca urmare a O.G. nr. 83/2000, pentru modificarea și

completarea Legii nr. 50/1996, i s-a stabilit un alt salariu, în baza căruia

i-a fost majorat și cuantumul indemnizației. Conform Ordinului nr. 2785/C din

30 octombrie 2000 și tabelului anexă, reclamanta B.M. a beneficiat de aplicarea

prevederilor O.G. nr. 83/2000, începând cu data de 1 noiembrie 2000.

Stabilirea indemnizației de concediu

pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, s-a făcut corect, prin

includerea în baza de calcul, a modificărilor salariale, întrucât conform art.

2 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, modificată și completată prin O.G. nr.

83/2000, „Indemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității

corespunzătoare funcției de magistrat și reprezintă baza de calcul pentru

stabilirea drepturilor și obligațiilor, care se determină în raport cu venitul

salarial”.

Aplicabilitatea O.G. nr. 83/2000,nu

era condiționată de împrejurarea că reclamanta se afla sau nu în activitate,

fapt confirmat, de altfel, de Ministerul Justiției, prin Ordinul anterior celui

în speță – nr. 2785/C din 30 octombrie 2000.

Dispozițiile art. 3 din Legea nr.

120/1997, potrivit cărora indemnizația de concediu se calculează în funcție de

salariul de bază din luna cererii de concediu, trebuie considerate ca fiind

modificate implicit, în privința magistraților, prin apariția legii noi – O.G.

nr. 83/2000, respectiv a art. 2 alin. (3) mai sus citat, din Legea nr. 50/1996,

modificată și completată.

Împotriva sentinței civile nr.

840/2002, a formulat recurs Ministerul Justiției, criticând-o astfel:

Instanța de fond a respins excepția

necompetenței materiale invocată de Ministerul Justiției, apreciind că natura

juridică a actului atacat este aceea de act administrativ, în sensul art. 1 din

Legea nr. 29/1990, respectiv de act juridic emis de o autoritate publică în

executarea legii (în speță, dispozițiile legale privind salarizarea); nu există

conflict de drepturi, în sensul art. 67 și 68 din Legea nr. 168/1999, privind

soluționarea conflictelor de muncă, ce se referă în exclusivitate la conflicte,

în legătură cu executarea, modificarea, suspendarea, încheierea, constatarea

nulității sau plata despăgubirilor pentru prejudiciu, produse de părțile

contractului individual de muncă sau, după caz, contractului colectiv de muncă,

magistrații neavând calitate de parte în cadrul contractului de muncă.

Între ministrul justiției și

magistrați nu este încheiat un contract individual de muncă tipic, este, însă,

necontestată existența raporturilor de muncă, așa cum rezultă din ansamblul

reglementării Legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, astfel că, în speță, este vorba de un conflict de drepturi care se

soluționează conform art. 71 și 72 din Legea nr. 168/1999, actul atacat nefiind

de natura celor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Pe perioada concediului de maternitate

și a concediului ce se acordă pentru îngrijirea copilului până la 2 ani,

Contractul de muncă este suspendat la cererea părții interesate.

Persoanele în cauză nu primesc

salariu, ci o indemnizație ce se acordă exclusiv din bugetul asigurărilor

sociale de stat.

Majorarea salariului magistraților,

ca urmare a apariției O.G. nr. 83/2000, de modificare și completare a Legii nr.

50/1996, nu poate opera la un raport de muncă suspendat.

Intimata fiind salariazată pe baza

unei legi speciale, Legea nr. 50/1997, îi sunt aplicabile prevederile alin. (2)

al art. 3 din O.G. nr. 41/2000, astfel că potrivit art. 21 din H.C.M. nr.

880/1965, „pentru calcularea ajutoarelor prevăzute în prezenta hotărâre, se ia

în calcul salariul tarifar de încadrare a angajatorului din luna în care s-a

produs incapacitatea temporară de muncă”.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

În ședința publică din 27 mai 2002

s-a pus în discuție excepția de necompetență materială a instanței de

contencios administrativ, invocată de pârâtul Ministerul Justiției, care a fost

respinsă ca neîntemeiată.

Instanța de casare constată că

excepția este fondată.

Din legea de organizare

judecătorească rezultă că Ministerul Justiției reprezintă statul în raporturile

sale administrative cu judecătorii.

Deși între Ministrul Justiției și

judecători nu este încheiat un contract individual de muncă, existența

raporturilor de muncă este incontestabilă.

Potrivit art. 95 alin. (1) din Legea

de organizare judecătorească, ministrul justiției poate delega judecători, iar

conform art. 96 alin. (1), poate dispune detașarea judecătorilor inamovibili și

poate, conform art. 97 alin. (1) din lege, să dispună suspendarea din funcție a

magistratului.

Rezultă că între judecător și

ministrul justiției există raporturi de muncă și că emiterea în calitate de

ordonator principal de credite, a unei decizii de imputare, în speță ordin, în

urma constatărilor organelor de control aflate în subordinea sa, se încadrează

în aceiași sferă.

În cauză, există un conflict de

drepturi care se soluționează conform art. 108, 109 și 110 C. muncii, competent

fiind Tribunalul București - art. 2 lit. b

1

) C. proc. civ.

Așa fiind, pentru considerentul

expus, se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre

competentă soluționare, Tribunalului București.

Cu ocazia judecării pricinii, se vor

avea în vedere la analizare și celelalte motive de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr. 840 din 23 septembrie 2002

a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre competentă soluționare, Tribunalului București.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 ianuarie 2003.