ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8643/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 octombrie 2001, la Tribunalul Călărași, C.N. a solicitat anularea Ordinului nr. 2078/C din 12 septembrie 2001, emis de Ministerul Justiției, prin care i-a fost imputată suma de 43.356.658 lei, reprezentând indemnizația de asigurări sociale încasată necuvenit. Cauza a fost strămutată la Tribunalul Argeș, care, prin sentința nr. 2040/C/2002, și-a declinat competența de soluționare, în favoarea Curții de Apel Pitești. Prin sentința nr. 116/F/C din 4 decembrie 2002, Curtea de Apel Pitești a declinat, de asemenea, competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Argeș, și constatând conflictul de competență ivit, a trimis dosarul la Curtea Supremă de Justiție, pentru a se pronunța prin declinator de competență.

Instanța supremă, prin decizia nr. 1040 din 14 martie 2003, a stabilit că în cauză, competența de soluționare revine Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ. Instanța astfel învestită, judecând cauza, a pronunțat sentința nr. 296/F/C din 3 decembrie 2003, prin care a respins acțiunea formulată de reclamantă, cu motivarea că prin raportare la art. 7 din Legea nr. 120/1997, ordinul de imputare emis, este corect, întrucât îndemnizația de asigurare se plătește în funcție de prima de asigurare achitată de asigurat, lunar, pentru eventualitatea intervenirii cazului asigurat în speță, nașterea copilului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în fapt, că reclamanta s-a aflat în perioada martie 2000 - 1 septembrie 2001, în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani și că Inspecția Generală de Audit Intern a Ministerului Justiției, constatând că indemnizația încasată de reclamantă, pentru concediul acordat, s-a făcut la nivelul salariului majorat, și nu la salariul de bază avut la data formulării cererii de concediu, a propus imputarea sumei de 43.356.658 lei, ca necuvenit încasată. S-a considerat de către instanță, că, potrivit art. 4 din aceeași lege, majorările salariale nu se aplică celor aflați în concediul pentru îngrijirea copilului, până la vârsta de 2 ani, ci se consideră doar vechime în muncă, iar pentru perioada menționată, de efectuare a concediului acordat, anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, sunt aplicabile dispozițiile H.C.M.

nr. 880/1965, care prevăd aceeași regulă de calcul. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta criticând hotărârea, ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că în partea de considerente la sentință, instanța a interpretat greșit textul art. 4 din Legea nr. 120/1997, care cuprinde o cu totul altă dispoziție, și anume, că perioada concediului pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, constituie vechime în muncă. A mai susținut recurenta, că singura reglementare aplicabilă situației în litigiu, este Legea nr. 120/1997, care la art. 3 prevede modul de calcul al indemnizației pentru acest concediu. Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997 privind concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani, indemnizația acordată pe durata acestui concediu, reprezintă 85% din salariul de bază și celelalte venituri salariale, pe baza cărora se stabilește contribuția la asigurările sociale, nefiind prevăzut în cuprinsul acestui text; că, pentru perioada concediului, asiguratul să nu beneficieze de o indemnizație la nivelul salariului majorat, ca urmare a aplicării unei noi legi de salarizare. Această lege a abrogat Decretul - lege nr. 31/1990, privind concediul plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la un an, însă nu a modificat și nici completat H.C.M.

nr. 880/1965, invocat ca temei juridic al ordinului de imputație contestat. La art. 13 din această hotărâre, s-a precizat că ajutoarele de maternitate se acordă pentru cazurile de sarcină și lehuzie, precum și pentru îngrijirea copilului bolnav, nefiind reglementată, îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, astfel că, nefiind incident în cauză, acest act normativ nu poate constitui temei de restituire a unor sume pretins a fi nedatorate. În raport cu aceste dispozițiuni legale, se constată că în cauză, plata indemnizației s-a făcut conform prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997. De la 1 noiembrie 2000, prin modificarea bazei de calcul, ca urmare a majorării salariului de bază, prevăzută de O.G.

nr. 83/2000, plata indemnizației s-a făcut la nivelul salariului majorat, nefiind prevăzut, în textul de lege menționat, că asiguratul, pe durata efectuării concediului pentru îngrijirea copilului, în vârstă de până la 2 ani, să nu beneficieze de majorările salariale, la calculul indemnizației cuvenite. Tot astfel, se constată că indemnizația a fost corect calculată, în cota procentuală de 85%, prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 120/1997, în vigoare la acea dată, astfel că măsura imputării diferențelor de sume, calculate la salariul majorat, dispusă prin Ordinul nr. 2078/C/2001, emis de Ministerul Justiției, este nelegală. Așa fiind, urmează a se admite recursul, a se casa sentința atacată și în fond, a se admite acțiunea și a se anula Ordinul nr. 2078/C din 12 septembrie 2001, emis de Ministerul Justiției, fiind înlăturată obligarea reclamantei C.N., de la plata sumei imputate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N. împotriva sentinței nr. 296/F/C din 3 decembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, admite acțiunea, anulează în parte Ordinul Ministerului Justiției nr. 2078/C/2001 și înlătură obligarea reclamantei, de la plata sumei imputate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2004.