ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8017/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Pitești, la 27 iulie 2004, C.M. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr.

92/F/C din 23 iunie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția de contencios

administrativ, pronunțată în dosarul nr. 372/F/C/2004, solicitând casarea

acesteia, întrucât hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii.

Astfel, recurenta a susținut

că în mod greșit, atât Ministerul Justiției, ce a emis Ordinul nr. 2078/2001,

cât și instanța de fond au considerat că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile

H.C.M. nr. 880/1965, atât timp, cât dreptul de concediu plătit pentru

îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, a fost reglementat pentru

prima oară abia în anul 1997, prin Legea nr. 120/1997.

S-a precizat de recurentă,

că Legea nr. 120/1997 nu modifică și nici nu completează H.C.M. nr. 880/1965,

întrucât legea nu conține norme de trimitere la acest act normativ anterior și

inferior și nici nu are legătură cu H.C.M. nr. 880/1965, care nu reglementează

situația ajutoarelor acordate pentru creșterea copiilor până la vârsta de 2

ani. H.C.M. nr. 880/1965 reglementează alte ajutoare în caz de maternitate,

respectiv pentru sarcină și lăuzie și pentru îngrijirea copilului bolnav,

concediile acordate fiind concedii medicale, întrucât se dau numai la

recomandarea medicului și sunt reglementate prin art. 21 alin. (6) din

hotărâre, astfel încât nu se poate extinde incidența acestui H.C.M. nr.

880/1965, în materia reglementată de Legea nr. 120/1997. Sub acest aspect,

recurenta a menționat că extinderea incidenței H.C.M. nr. 880/1965, vine în

contradicție cu principiul supremației legii, al ierarhiei legislative, precum

și cu faptul că normele juridice au la bază realitățile sociale din momentul

emiterii lor, H.C.M. nr. 880/1965 având la bază realitatea socială din urmă cu

30 de ani.

S-a mai susținut de

recurentă, că, deși instanța de fond a reținut că Legea nr. 120/1997 este

incidentă în prezenta cauză, a coroborat-o și interpretat-o prin prisma

dispozițiilor H.C.M. nr. 880/1965; mai mult, a și adăugat la Legea nr. 120/1997, dispoziții pe care acesta nu le cuprinde.

Astfel, deși art. 7 din

Legea nr. 120/1997, prevede numai bugetele din care se suportă indemnizația

prevăzută de Legea nr. 120/1997, instanța de fond a considerat că din acest

aspect s-ar deduce că „indemnizația de asigurare se plătește în funcție de

prima de asigurare achitată de asigurat, lunar, pentru eventualitatea intervenirii

cazului asigurat, în speță pentru nașterea copilului.

Recurenta nu a contestat, cu

referire la Legea nr. 120/1997, că în cauză este un caz de asigurare socială de

stat, dar cum în sistemul public, prestațiile de asigurări sociale se acordă în

multiple situații: bătrânețe, invaliditate, boală, deces, maternitate, modul de

calcul pentru sumele ce se acordă, este diferit, în raport cu motivul ce

determină prestația de asigurări sociale: pensii, ajutoare, indemnizații etc.

Așa fiind, recurenta

consideră că instanța a greșit, stabilind o regulă generală, mai ales că nu

există fundament legal.

Cât privește situația sa,

recurenta a susținut că pentru modul de calcul al indemnizației, acordate în

timpul concediului, pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani,

singura reglementare este cea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 120/1997,

respectiv indemnizația este de 85% din salariul de bază și celelalte venituri

salariale.

Se critică și susținerea

instanței de fond, că art. 4 din Legea nr. 120/1997, specifică că majorările

salariale nu se aplică celor aflați în concediul acordat pentru îngrijirea

copilului, timp de 2 ani de la nașterea acestuia, art. 4 din Legea nr. 120/1997,

neavând această dispoziție.

De asemenea, este criticată

și susținerea instanței de fond, că pe durata concediului pentru creșterea copilului

în vârstă de până la 2 ani, s-ar suspenda contractul de muncă al judecătorului,

deși este evident că acesta nu-și pierde calitate de judecător și este firesc

ca el să-și mențină și toate drepturile prevăzute de lege pentru magistrați,

inclusiv drepturile salariale.

Ca atare, reținând că Legea nr.

120/1997 reglementează dreptul la indemnizație specială, pentru îngrijirea

copilului în vârstă de până la 2 ani, art. 3 din lege prevăzând modul de calcul

al acestei indemnizații, (neprevăzându-se expres în acest articol că asiguratul

aflat în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, nu ar

avea dreptul să beneficieze de mărirea salariului, ca urmare a apariției unei

noi legi de salarizare în sistem, salariu care să stea la baza calculului

indemnizației de concediu), recurenta a cerut admiterea recursului de față.

Ca o consecință a casării

sentinței nr. 92/F/C/2004 a Curții de apel Pitești, secția de contencios

administrativ, recurenta a cerut admiterea contestației sale, împotriva Ordinului

nr. 2078/C/2001 al Ministerului Justiției, ordin vădit nelegal și care, astfel,

să fie anulat.

Din actele cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că prin sentința nr. 92/F/C din 23 iunie

2004, Curtea de Apel Pitești a respins acțiunea formulată de C.M. împotriva

Ministerului Justiției, pentru anularea Ordinului nr. 2078/C/2001, emis de

pârât. S-a considerat de instanța de fond, că actul administrativ atacat este

legal, întrucât indemnizația de asigurare se plătește în funcție de prima de

asigurare, achitată lunar, pentru eventualitatea intervenirii cazului asigurat,

în speță nașterea copilului.

S-a mai considerat că

majorările salariale nu se aplică celor aflați în concediul acordat pentru

îngrijirea copilului, pe timp de 2 ani de la nașterea acestuia, ci se consideră

doar vechime în muncă, beneficiind numai de facilitatea menținerii contractului

de muncă, considerându-se ca fiind suspendat.

Instanța de fond a invocat art.

99 din Legea nr. 19/2000, în care cuantumul indemnizației pentru maternitate se

calculează în raport cu salariul de bază și alte venituri salariale existente

la momentul formulării cererii de concediu, dar cu precizarea că această lege

intrând în vigoare de 1 aprilie 2001, se aplică în speță H.C.M. nr. 880/1965.

Recursul declarat este

întemeiat și urmează a fi admis, întrucât actul administrativ atacat este vădit

nelegal.

Parlamentul României a

adoptat mai multe suplimentări privind îngrijirea copilului, în condițiile

interesului constituțional al ocrotirii mamei și al copilului. Aceasta, cu atât

mai mult, cu cât în momentul de față România se confruntă cu încă un indice negativ

al sporului natural de populație.

Legea nr. 120/1997, în art. 3,

reglementează dreptul la indemnizația specială pentru îngrijirea copilului în

vârstă de până la 2 ani. Art. 3 din această lege, lege ce se aplică în speța de

față, stabilește modul de calcul al acestei indemnizații, cu mențiunea că în

acest text de lege nu este prevăzut expres că pentru perioada concediului

pentru îngrijirea copilului, asiguratul să nu beneficieze de mărirea salariului,

ca urmare a apariției unei noi legi de salarizare în sistem, salariu care să

stea la baza calculului indemnizației de concediu.

În mod greșit, instanța de

fond a reținut că potrivit art. 4 din Legea nr. 120/1997, „majorările salariale

nu se aplică celor aflați în concediul acordat pentru îngrijirea copilului, pe

timp de 2 ani de la nașterea acestuia, ci se consideră doar vechime în muncă,

beneficiind numai de facilitatea menținerii contractului de muncă, considerându-se

ca fiind suspendat”.

Textul art. 4 din Legea nr.

120/1997 (

M. Of. nr. 149/1997

), nu prevede că

majorările salariale nu se aplică celor aflați în concediul acordat pentru

îngrijirea copilului, pe timp de 2 ani de la nașterea acestuia. Aceasta

constituie o adăugare la lege. Cât privește considerarea că pe timpul

concediului acordat pentru îngrijirea copilului pe timp de 2 ani, contractul de

muncă este suspendat, este, de asemenea, ilegală, legea fiind clară în privința

cazurilor expres prevăzute pentru suspendarea contractului de muncă.

Este greșit reținut ca

aplicabil în speță, H.C.M. nr. 880/1965, care nici nu avea reglementată

categoria juridică a indemnizației pentru creșterea copilului până la 2 ani,

astfel încât orice referire la această hotărâre, este neîntemeiată.

Ordinul nr. 2078/C/2001,

emis de Ministerul Justiției, prin care i s-a imputat recurentei, suma de

46.358.325 lei, reprezentând indemnizația de asigurări sociale încasată necuvenit,

întrucât a fost calculată la nivelul salariului majorat, este vădit ilegal,

astfel încât urmează a fi anulat, acesta vătămând-o oe recurentă în drepturile

sale.

Ca atare, hotărârea atacată

în cauză fiind ilegală, va fi casată conform art. 312 pct. 2 C. proc. civ., cu consecința anulării actului administrativ abuziv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

C.M. împotriva sentinței nr. 92/F/C din 26 iunie 2004 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

în fond, admite acțiunea, anulează Ordinul nr. 2078/C/2000 al Ministerului

Justiției și exonerează de răspundere.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2004.