ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3072/2003

Pe rolul Curții Supreme de Justiție s-a înregistrat la 17 decembrie 2002 recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 14 din 10 ianuarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, care a menținut sentința civilă nr. 377 din 30 octombrie 2001 a Tribunalului Covasna. Se susține că ambele hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, fiind și vădit netemeinice, în sensul art. 330 pct. 2 din C. proc. civ.

Analizând recursul în anulare precum și dosarele cauzei, atașate, Curtea reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 august 2001 pe rolul Tribunalului Covasna, reclamanta O.G.I., grefier publicitate imobiliară la Judecătoria Tg.Secuiesc, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Brașov, anularea deciziei nr. 63 din 18 iulie 2001 prin care i s-a imputat suma de 22.149.820 lei, reprezentând indemnizația de asigurări sociale pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani. Consideră reclamanta că în mod corect i se calculase inițial indemnizația în raport cu creșterile salariale intervenite în timpul efectuării acestui concediu, asemănător corelării pensiilor. Acțiunea nu a fost încadrată în drept.

In cauză a fost citat în calitate de pârât Ministerul Justiției, ca instituție centrală cu personalitate juridică. Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a invocat excepția necompetenței materiale, considerând că litigiul este de competența instanței de contencios administrativ și excepția necompetenței teritoriale, față de sediul său. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, invocând art. 72 din Legea nr. 3/1977, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 49/1992, cu trimitere la HCM nr. 880/1965, în vigoare până la 1 aprilie 2001, când a fost abrogat expres prin Legea pensiilor, nr. 19/2000. De asemeni, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 120/1997 și ale Legii nr. 19/2000. S-a depus copia procesului verbal din 2 iulie 2001 întocmit de Inspecția generală și audit intern a Ministerului Justiției.

Prin sentința civilă nr. 377 din 30 octombrie 2001 Tribunalul Covasna, secția civilă a respins excepțiile ridicate de Ministerul Justiției și a admis contestația, dispunând anularea deciziei de imputare. A reținut instanța în motivare mai întâi că fiind vorba despre un litigiu de muncă competența aparține instanței de drept comun, tribunalul de la sediul unității unde salariatul își desfășoară activitatea. Ca atare, ambele excepții au fost respinse.

Pe fond, contestația s-a considerat a fi întemeiată, cu motivarea că de la intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești valoarea de referință sectorială constituie baza de calcul pentru salarii, la care se aplică un procent de 85% prevăzut de Legea nr.120/1997 privind concediul plătit pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani, suma imputată fiind plătită în perioada 1 noiembrie 1999 -1 iunie 2001. Pe de altă parte, a reținut instanța de fond, că prevederile HCM nr. 880/1965 nu sunt aplicabile în speță, întrucât concediile pentru îngrijirea copilului nu sunt asimilate concediilor medicale prevăzute în actul normativ menționat, ele fiind reglementate separat, atât anterior Legii pensiilor nr. 19/2000, cât și ulterior.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 14 din 10 ianuarie 2002 a respins recursul declarat de Ministerul Justiției, cu motivarea că în cauză angajatorul nu a făcut, potrivit art. 78 din C. mun., dovada temeiniciei și legalității măsurii luate, respectiv nu rezultă perioada în care contestatoarea a beneficiat de concediul plătit pentru îngrijirea copilului, pentru a determina legea aplicabilă raportului juridic dedus judecății și a interpreta eventual normele în succesiunea lor. Prin prezentul recurs în anulare, ambele hotărâri judecătorești sunt criticate pentru nelegalitatea esențială a lor. Cu trimitere la succesiunea actelor normative în materie de protecție socială a femeilor salariate care au născut (art. 155 și art. 157 din fostul C. mun., art. 72 din Legea nr. 3/1977, art. 14 și art. 17 din HCM nr. 880/1965, D-L.

nr. 31/1990, Legea nr. 120/1997) se susține că fără nici o bază legală instanțele au considerat că O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-ar aplica și indemnizațiilor aflate în plată pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă până la 2 ani. În plus, se aduce argumentul că pe durata concediului, raportul juridic de muncă fiind suspendat, sumele ce se plătesc decurg din raportul juridic de asigurare. Or, atât prima de asigurare, cât și indemnizația de asigurare se stabilesc în raport cu salariul de bază și celelalte venituri pe care asiguratul le realizează până la producerea riscului asigurat.

In consecință, se susține, în lipsa unor prevederi legale exprese, nu se poate mări baza de calcul a indemnizației de asigurare. Contestatoarea-intimată, deși legal citată, nu s-a prezentat în fața Curții și nu a formulat întâmpinare în combaterea recursului în anulare. Recursul în anulare este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente. Din actul de control întocmit de Inspecția generală și audit intern a Ministerului Justiției, depus de pârâtă rezultă că s-a verificat activitatea financiar-contabilă a Tribunalului Covasna desfășurată în intervalul 1 noiembrie 1999-1 iunie 2001 și s-au constatat mai multe nereguli. S-a reținut la pct.10.8. că mai multe persoane, inclusiv contestatoarea, au beneficiat de calcularea indemnizației pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă până la 2 ani asupra salariului majorat, când corect ar fi fost calculul asupra salariului de bază avut în luna depunerii cererii pentru concediu.

Ca urmare, s-a emis decizia de imputare pentru recuperarea sumei plătite nelegal. Acest punct de vedere este corect. Intr-adevăr, astfel cum se susține prin recursul în anulare, pe raportul de muncă și în temeiul legii, se grefează un raport de asigurare, în baza căruia, în raport cu salariul său, fiecărui asigurat i se reține lunar un procent ce reprezintă prima de asigurare pentru eventualitatea intervenirii cazului asigurat: îmbolnăvire, nașterea unui copil etc. In raport cu baza de calcul existentă la data încheierii contractului de asigurare, respectiv cu data producerii cazului asigurat, asigurătorul (în speță, bugetul asigurărilor sociale de stat, potrivit art. 7 din Legea nr. 120/1997), plătește indemnizația de asigurare.

Este evident că eventualele majorări salariale acordate persoanelor care continuă să presteze muncă salariată nu se pot acorda celor aflați în concediu pentru îngrijirea copilului pe timp de 2 ani de la nașterea acestuia. Acestor persoane, deși perioada cât sunt în concediu li se consideră vechime în muncă (art. 4 din Legea nr. 120/1997) și beneficiază și de măsura de protecție (prevăzută în contractul colectiv la nivel național) potrivit căreia pe durata concediului nu i se poate desface contractul de muncă iar pe postul său nu vor putea fi angajate alte persoană decât cu contract pe durată determinată, contractul de muncă de este suspendat. Drepturile de asigurări sociale, altele decât pensiile, au fost reglementate, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, prin HCM nr. 880/1965 privind acordarea de ajutoare materiale în cadrul asigurărilor sociale de stat.

Potrivit principiilor acestui act normativ (special pentru această materie) cuantumul indemizației (pentru incapacitate temporară de muncă, pentru refacerea sănătății, pentru maternitate) se calculeză în raport cu salariul de bază și alte venituri salariale anterioare intervenirii motivului care a determinat aceste plăți. Principiul este menținut și prin art. 99 din Legea pensiilor nr. 19/2000, în vigoare de la 1 aprilie 2001. Ca atare, indemnizațiile pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă până la 2 ani trebuiesc calculate în raport cu salariul de bază și sporurile prevăzute de lege, existente la data depunerii cererii de concediu. De aceea, hotărârile ambelor instanțe sunt esențial nelegale și se impune desființarea lor.

In speță nu sunt întrunite însă cerințele art. 314 din C. proc. civ., pentru a permite Curții Supreme de Justiție să hotărască asupra fondului pricinii, ceea ce impune casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, care, cu respectarea art. 315 alin. (1) C. proc. civ, va trebui să dispună completarea probatoriului. Se impune depunerea de către partea interesată a: cererii de concediu, certificatului de naștere al copilului, dovezi privind salariul contestatoarei ș.a, astfel încât în final să se determine cuantumul corect al indemnizației ce i se cuvenea, ținând seama și de grila de impozitare în care se încadra, prin calculul indemnizației legale, în raport cu veniturile avute la momentul intervenirii cazului asigurat.

Pentru considerentele anterior expuse, recursul în anulare se va admite, vor fi casate ambele hotărâri, cu trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia nr. 14 din 10 ianuarie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția civilă precum și sentința civilă nr. 377 din 30 octombrie 2001 a Tribunalului Covasna și trimite cauza acestei din urmă instanțe în vederea rejudecării. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2003.