ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3072/2003

Pe rolul Curții Supreme de Justiție

s-a înregistrat la 17 decembrie 2002 recursul în anulare declarat de Procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei nr. 14 din 10 ianuarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

civilă, care a menținut sentința civilă nr. 377 din 30 octombrie 2001 a

Tribunalului Covasna. Se susține că ambele hotărâri au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond, fiind și vădit netemeinice, în sensul art. 330 pct. 2 din C.

proc. civ.

Analizând recursul în anulare precum și dosarele

cauzei, atașate, Curtea reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 15

august 2001 pe rolul Tribunalului Covasna, reclamanta O.G.I., grefier

publicitate imobiliară la Judecătoria Tg.Secuiesc, a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Brașov, anularea deciziei nr. 63 din 18

iulie 2001 prin care i s-a imputat suma de 22.149.820 lei, reprezentând

indemnizația de asigurări sociale pentru îngrijirea copilului în vârstă de până

la 2 ani. Consideră reclamanta că în mod corect i se calculase inițial

indemnizația în raport cu creșterile salariale intervenite în timpul efectuării

acestui concediu, asemănător corelării pensiilor. Acțiunea nu a fost încadrată

în drept. In cauză a fost citat în calitate de pârât Ministerul Justiției, ca

instituție centrală cu personalitate juridică.

Prin

întâmpinare, Ministerul Justiției a invocat  excepția necompetenței materiale,

considerând că litigiul este de competența instanței de contencios administrativ

și excepția necompetenței teritoriale, față de sediul său. Pe fond, a solicitat

respingerea acțiunii, invocând art. 72 din Legea nr. 3/1977, astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 49/1992, cu trimitere la HCM nr. 880/1965, în vigoare

până la 1 aprilie 2001, când a fost abrogat expres prin Legea pensiilor, nr. 19/2000.

De asemeni, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 120/1997 și ale Legii nr. 19/2000.

S-a depus copia procesului verbal din 2 iulie 2001 întocmit de Inspecția

generală și audit intern a Ministerului Justiției.

Prin

sentința civilă nr. 377 din 30 octombrie 2001 Tribunalul Covasna, secția civilă

a respins excepțiile ridicate de Ministerul Justiției și a admis contestația,

dispunând anularea deciziei de imputare.

A

reținut instanța în motivare mai întâi că fiind vorba despre un litigiu de

muncă competența aparține instanței de drept comun, tribunalul de la sediul

unității unde salariatul își desfășoară activitatea. Ca atare, ambele excepții

au fost respinse. Pe fond, contestația s-a considerat a fi întemeiată, cu

motivarea că de la intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale

personalului din organele autorității judecătorești valoarea de referință sectorială

constituie baza de calcul pentru salarii, la care se aplică un procent de 85%

prevăzut de Legea nr.120/1997 privind concediul plătit pentru îngrijirea

copilului în vârstă de până la 2 ani, suma imputată fiind plătită în perioada 1

noiembrie 1999 -1 iunie 2001. Pe de altă parte, a reținut instanța de fond, că

prevederile HCM nr. 880/1965 nu sunt aplicabile în speță, întrucât concediile

pentru îngrijirea copilului nu sunt asimilate concediilor medicale prevăzute în

actul normativ menționat, ele fiind reglementate separat, atât anterior Legii

pensiilor nr. 19/2000, cât și ulterior.

Curtea

de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 14 din 10 ianuarie 2002 a

respins recursul declarat de Ministerul Justiției, cu motivarea  că în cauză

angajatorul nu a făcut, potrivit art. 78 din C. mun., dovada temeiniciei și

legalității măsurii luate, respectiv nu rezultă perioada în care contestatoarea

a beneficiat de concediul plătit pentru îngrijirea copilului, pentru a

determina legea aplicabilă raportului juridic dedus judecății și a interpreta

eventual normele în succesiunea lor.

Prin

prezentul recurs în anulare, ambele hotărâri judecătorești sunt criticate

pentru nelegalitatea esențială a lor. Cu trimitere la succesiunea actelor

normative în materie de protecție socială a femeilor salariate care au născut

(art. 155 și art. 157 din fostul C. mun., art. 72 din Legea nr. 3/1977, art. 14

și art. 17 din HCM nr. 880/1965, D-L. nr. 31/1990, Legea nr. 120/1997) se

susține că fără nici o bază legală instanțele au considerat că O.G. nr. 83/2000

pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte

drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-ar aplica și

indemnizațiilor aflate în plată pentru concediul de îngrijire a copilului în

vârstă până la 2 ani. În plus, se aduce argumentul că pe durata concediului,

raportul juridic de muncă fiind suspendat, sumele ce se plătesc decurg din

raportul juridic de asigurare. Or, atât prima de asigurare, cât și indemnizația

de asigurare se stabilesc în raport cu salariul de bază și celelalte venituri

pe care asiguratul le realizează până la producerea riscului asigurat. In

consecință, se susține, în lipsa unor prevederi legale exprese, nu se poate

mări baza de calcul a indemnizației de asigurare.

Contestatoarea-intimată,

deși legal citată, nu s-a prezentat în fața Curții și nu a formulat întâmpinare

în combaterea recursului în anulare.

Recursul

în anulare este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente.

Din

actul de control întocmit de Inspecția generală și audit intern a Ministerului

Justiției, depus de pârâtă rezultă că s-a verificat activitatea

financiar-contabilă a Tribunalului Covasna desfășurată în intervalul 1

noiembrie 1999-1 iunie 2001 și s-au constatat mai multe nereguli. S-a reținut

la pct.10.8. că mai multe persoane, inclusiv   contestatoarea, au beneficiat de

calcularea indemnizației pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă

până la 2 ani asupra salariului majorat, când corect ar fi fost calculul asupra

salariului de bază avut în luna depunerii cererii pentru concediu.  Ca urmare,

s-a emis decizia de imputare pentru recuperarea sumei plătite nelegal.

Acest

punct de vedere este corect. Intr-adevăr, astfel cum se susține prin recursul

în anulare, pe raportul de muncă și în temeiul legii, se grefează un raport de

asigurare, în baza căruia, în raport cu salariul său, fiecărui asigurat i se

reține lunar un procent ce reprezintă prima de asigurare pentru eventualitatea

intervenirii cazului asigurat: îmbolnăvire, nașterea unui copil etc. In raport

cu baza de calcul existentă la data încheierii contractului de asigurare,

respectiv cu data producerii cazului asigurat, asigurătorul (în speță, bugetul

asigurărilor sociale de stat, potrivit art. 7 din Legea nr. 120/1997), plătește

indemnizația de asigurare. Este evident că eventualele majorări salariale

acordate persoanelor care continuă să presteze muncă salariată nu se pot acorda

celor aflați în concediu pentru îngrijirea copilului pe timp de 2 ani de la

nașterea acestuia. Acestor persoane, deși perioada cât sunt în concediu li se

consideră vechime în muncă (art. 4 din Legea nr. 120/1997) și beneficiază și de

măsura de protecție (prevăzută în contractul colectiv la nivel național) potrivit

căreia pe durata concediului nu i se poate desface contractul de muncă iar pe

postul său nu vor putea fi angajate alte persoană decât cu contract pe durată

determinată, contractul de muncă de este suspendat.

Drepturile

de asigurări sociale, altele decât pensiile, au fost reglementate, până la

intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, prin HCM nr. 880/1965 privind

acordarea de ajutoare materiale în cadrul asigurărilor sociale de stat.

Potrivit principiilor acestui act normativ (special pentru această materie)

cuantumul indemizației (pentru incapacitate temporară de muncă, pentru

refacerea sănătății, pentru maternitate) se calculeză în raport cu salariul de

bază și alte venituri salariale anterioare intervenirii motivului care a

determinat aceste plăți. Principiul este menținut și prin art. 99 din Legea

pensiilor nr. 19/2000, în vigoare de la 1 aprilie 2001.

Ca

atare, indemnizațiile pentru concediul de îngrijire a copilului în vârstă până

la 2 ani trebuiesc calculate în raport cu salariul de bază și sporurile

prevăzute de lege, existente la data depunerii cererii de concediu.

De aceea, hotărârile ambelor

instanțe sunt esențial nelegale și se impune desființarea lor. In speță nu sunt

întrunite însă cerințele art. 314 din C. proc. civ., pentru a permite Curții

Supreme de Justiție să hotărască asupra fondului pricinii, ceea ce impune

casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță, care, cu respectarea

art. 315 alin. (1) C. proc. civ, va trebui să dispună completarea

probatoriului. Se impune depunerea de către partea interesată a: cererii de

concediu, certificatului de naștere al copilului, dovezi privind salariul

contestatoarei ș.a, astfel încât în final să se determine cuantumul corect al

indemnizației ce i se cuvenea, ținând seama și  de grila de impozitare în care

se încadra, prin calculul indemnizației legale, în raport cu veniturile avute

la momentul intervenirii cazului asigurat.

Pentru considerentele anterior

expuse, recursul în anulare se va admite, vor fi casate ambele hotărâri, cu

trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează decizia nr. 14 din 10

ianuarie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția civilă precum și sentința civilă

nr. 377 din 30 octombrie 2001 a Tribunalului Covasna  și trimite cauza acestei

din urmă instanțe în vederea rejudecării.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 iulie 2003.