ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3107/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

Bihor sub nr. 7565 din 30 octombrie 2001, C.M. a cerut în contradictoriu cu

Ministerul Justiției și Curtea de Apel Oradea să se dispună anularea deciziei

nr. 106 din 28 septembrie 2001 emisă de președintele instanței menționate, prin

care i s-a imputat suma de 3.696.917 lei cu titlu de indemnizații pentru

asigurări sociale încasate necuvenit în perioada 1 noiembrie 2000-31 decembrie

2000.

Din cuprinsul deciziei atacate rezultă că

din eroare, la calcularea și plata indemnizațiilor bănești acordate

contestatoarei, grefier la Judecătoria Oradea, pe durata concediului pentru

creșterea copilului până la vârsta de 2 ani, nu s-au avut în vedere salariul și

sporurile de care aceasta a beneficiat în luna acordării concediului, în baza

de calcul fiind incluse contrar legii majorările de salarii ulterioare acordate

personalului din instanțele judecătorești.

Contestatoarea a susținut însă că

imputarea sumelor încasate, în temeiul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 120/1997

și a prevederilor Legii nr. 19/2000 ar fi greșită întrucât în sistemul de

salarizare aplicabil personalului din cadrul autorității judecătorești aceste

reglementări nu ar fi aplicabile.

Tribunalul Bihor, prin sentința civilă

nr. 161 C din 26 martie 2002 a admis contestația și a dispus anularea deciziei

de imputare ca nelegală, soluția fiind confirmată de Curtea de Apel Oradea prin

decizia nr. 754 R din 5 iunie 2002 ca urmare a respingerii recursului declarat

în cauză de Ministerul Justiției.

Instanțele au statuat că în litigiu sunt

aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (7) din H.C.M. 880/1965, care, derogând

de la regula înscrisă în alin. (1) conform căreia pentru acordarea ajutoarelor

reglementate în Hotărâre, se ia în considerare salariul tarifar de încadrare al

angajatului din luna în care s-a produs incapacitatea temporară de muncă, au

prevăzut că în cazul majorărilor de salariu angajații aflați în incapacitate

temporară de muncă beneficiază de ajutoare recalculate pe baza salariilor

majorate în unitățile din care fac parte.

Invocând încălcarea esențială a legii cu

consecința soluționării greșite a fondului cauzei, Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat în temeiul

dispozițiilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ. recursul în anulare de față.

S-a susținut în esență prin evocarea

reglementărilor legale succesive privind regimul ajutoarelor sociale, respectiv

H.C.M. 880/1965, Decretul-lege 31/1990, Legea 120/1997 și Legea 19/2000, că

instanțele au interpretat și au aplicat greșit legea și au nesocotit

dispozițiile art. 21 alin. (1) din H.C.M. 880/1965 și ale art. 7 din Legea

120/1997.

Recursul în anulare este fondat.

Potrivit dovezilor administrate în cauză

sumele imputate salariatei ca fiind încasate necuvenit în perioada 1 noiembrie

2000-31 decembrie 2000 reprezintă diferența dintre indemnizația acordată în

timpul concediului plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani

prin luarea în calcul a veniturilor salariale și a majorărilor de salarii

survenită în timpul concediului și indemnizația calculată în raport de

veniturile salariatei din momentul în care i s-a acordat concediul, adică cel

al întreruperii efective a activității.

La data acordării concediului în discuție

și a nașterii dreptului la indemnizație, aceasta fiind 1 noiembrie 2000, erau

în vigoare dispozițiile Legii 120/1997 privind exclusiv concediul plătit pentru

îngrijirea copiilor în vârstă de până la doi ani și cum rezultă din prevederile

sale cuprinse în art. 9 și reglementările necontrare din alte acte normative,

dintre acestea impunându-se cu precădere H.C.M. 880/1965 privind acordarea de

ajutoare materiale în cadrul asigurărilor sociale de stat, care a constituit

dreptul comun în domeniu, până la abrogarea expresă dispusă prin art. 198 din

Legea 19/2000.

În conformitate cu dispozițiile art. 3 alin.

(1) din Legea 120/1997 femeile asigurate în cadrul sistemului de asigurări

sociale de stat, beneficiază pe durata concediului pentru îngrijirea copilului

de o indemnizație reprezentând 85 % din salariul de bază și celelalte venituri

salariale pe baza cărora se stabilește contribuția de asigurări sociale,

respectiv venitul asigurat.

Din text rezultă așadar explicit, că la

calcularea indemnizației în cuantumul prevăzut de lege se impuneau a fi avute

în vedere salariul de bază și celelalte venituri salariale care compuneau

venitul asigurat al contestatoarei la 1 noiembrie 2000, data începerii

concediului plătit pentru îngrijirea copilului și implicit, că în baza de

calcul nu puteau fi incluse sumele rezultate din modificări salariale

ulterioare, indiferent dacă acestea au fost generate de introducerea altor

criterii de salarizare pentru personalul autorității judecătorești, ca în cazul

O.G. 83/2000 sau de majorarea generală a salariilor pentru bugetari.

Această interpretare se impune de altfel

și din dispozițiile de principiu cuprinse în art. 21 alin. (1) din Hotărârea

880/1965 privind acordarea de ajutoare materiale în cadrul asigurărilor sociale

de stat, potrivit cărora la calcularea lor se ia în considerare salariul

tarifar de încadrare al angajatului din luna în care s-a produs incapacitatea,

din chiar cuprinsul Legii 120/1997 care în același sens condiționează

modalitatea de calcul de această dată pentru femeile asigurate din sistemul

agricol (la care nu se referea și actul normativ cadru) de venitul asigurat din

ultimele 6 luni anterioare cât și din precizările comune în materie adoptate de

Ministerul Muncii și Protecției Sociale și de Ministerul Economiei și

Finanțelor nr. 947 și 181679/1992 publicate în M. Of. nr. 139/1992 în

conformitate cu care baza de calcul este aceea din luna în care s-a acordat

concediul.

Așa fiind, recursul în anulare se va

admite cu consecința casării hotărârilor pronunțate în cauză și a respingerii

cererii introduse de contestatoare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva

deciziei civile nr. 754/R din 5 iunie 2002 a Curții de Apel Oradea și a

sentinței nr. 161/C din 26 martie 2002 a Tribunalului Bihor, secția civilă.

Casează hotărârile recurate și respinge

ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta C.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2004.